
Drishti sau metoda yoghina de a privi focalizat
De cate ori nu ne-am surprins in timp ce execuam asane la orele de yoga privind in jur – la silueta gratioasa a colegei din

De cate ori nu ne-am surprins in timp ce execuam asane la orele de yoga privind in jur – la silueta gratioasa a colegei din

Una dintre cele mai ambițioase și incitante teorii propuse vreodată – care ar putea fi mult căutata “teorie despre tot”, ce i-a scăpat până și lui Einstein – este explicată în mod magistral de fizicianul Brian Greene, ajutat de animații grafice computerizate de ultimă generație. Cunoscută și ca teoria superstringurilor, ideea de bază a documentarului propune drept ingrediente fundamentale ale naturii niște stringuri (siruri) minuscule de energie, ale căror stări difer

Impresionat de energia si vigoarea pe care prim-ministrul indian, Narendra Modi a dat dovada, in timpul recentei sale vizite in Statele Unite, in ciuda faptului ca acesta se afla in post, Presedintele Barak Obama si-a expirmat interesul fata de yoga (Narendra Modi fiind un excelent yoghin). In timp ce Prima Doamna a Statelor Unite a jucat un rol esential in introducerea yoga in interiorul Casei Albe, Presedintele Obama a fost deosebit de impresionat de energia si vigoarea demonstrate de prim-min

In celebra carte “Autobiografia unui yoghin – O experienta in Constiinta Cosmica”, in capitolul 14, Paramahasa Yogananda descrie trairea extraordinara daruita de Gurul sau, Swami Sri Yukteshwar Giri. In urma acestei experiente Yogananda a compus poemul Samadhi care a fost publicat pentru prima data in volumul “Soapte din Eternitate” (Whispers from Eternity) din editia aparuta in 1929. Adesea el isi indemna discipolii sa citeasca si sa memoreze poemul scris de el pentru ca era incarcat cu M

De cate ori trecem prin viata, pe langa oameni si situatii, intr-un mod total indiferent, fara sa fim catusi de putin atenti la ceea ce ne inconjoara? Cineva spunea ca multumirea in viata vine din lucrurile mici, aparent fara importanta. Nu trebuie sa fim bogati, faimosi sau sa avem succes pentru a ne simti impliniti in interior. Tot ceea ce avem nevoie este o inima deschisa, iubitoare si plina de compasiune, iar restul va urma. Cum ar fi daca am trai intr-o lume in care oamenii ar fi mai sensib

Originile muzicii indiene pot fi gasite in Vede, cele mai vechi scrieri al traditiei hinduse. Sama Veda a carei denumire provine din limba sanskrita (unde saman inseamna melodie si veda inseamna cunoastere) reprezinta cea de-a treia din cele patru Vede, alaturi de Rig Veda, Yajur Veda si Atharva Veda. Sama Veda este alcatuita dintr-o colectie (samhita) de imnuri sacre, destinate initial ritualurilor si ceremoniilor sacrificiale catre diferite zeitati hinduse. Cel mai vechi tratat al Indei Antice

Eliberarea nu este un loc, nu exista in paradis, pe pamant sau in lumea spiritului. Libertatea nu exista undeva in timp si spatiu, intr-un anume loc, ea poate exista doar acum, in momentul prezent! Moksha (libertatea, eliberarea) reprezinta starea de non-ego, unde “eu-ul” se volatilizeaza, iar sinele devine liber de orice dorinte, de actiunile si consecintele acestora intr-o stare de totala constienta. Noi suntem legati de aceasta lume materiala prin atasamente, dorinte, si prin incapacitate

Prezentare Există o modalitate ușoară de a deveni mai sănătoși (uneori, chiar, mult mai sănătoși) fără să ne supunem unor acțiuni ceva mai dificile cum

In filozofia indiana yoghina, toata materia din univers isi are sursa in substratul fundamental denumit Prakriti. Din eterul lui Prakriti, cele trei gunas (calitati) primare se unesc pentru a crea aspectele esentiale ale naturii – energia, materia si constiinta. Aceste trei gunasuri sunt: tamas (aspectul intunecat, inertial), rajas (aspectul activ) si sattva (aspectul divin, pur). Toate aceste trei gunas-uri sunt prezente in toate fiintele si obiectele care ne incojoara, dar in cantitati difer

Traim intr-o lume care devine din ce in ce mai absenta in lumea reala si tot mai prezenta “online” in universul virtual. Din punct de vedere spiritual, acest fapt reprezinta o adancire si mai accentuata in iulzie, un nou nivel mai rafinat al iluziei. Cand suntem online, ne simtim conectati cu ceilalti din retea, si chiar daca avem 422 de prieteni, asa cum ne povesteste cel care a relizat acest film, suntem tot singuri, complet absorbiti de puterea fascinanta a micului ecran al telefonului mo

Avalokiteshvara este o figură importantă în budismul Mahayana, fiind considerat bodhisattva al compasiunii. Numele Avalokiteshvara provine din limba sanscrită și se traduce în mod obișnuit

Daca suferiti de diverse probleme legate de somn, sau de insomnie, atunci cu siguranta acest articol va va oferi cateva solutii, pe care yoga vine sa vi le propuna. Exista asane speciale care pot regla foarte bine somnul. Practicandu-le, veti observa o imbunatatire considerabila a calitatii somnului pe timpul noptii, mai ales pentru persoanele care sufera de insomnie. 1. Picioarele sus rezemate de perete. Este o postura din yoga, care are rolul de a relaxa intregul organism si este benefica si i

In ultima vreme s-a vehiculat mult ideea “activarii ADN-ului”, fara sa fie sustinuta insa de o baza stiintifica. dar recent noi studii de cercetare efectuate la Universitatea din Wisconsin, Statele Unite, in Spania si in Franta, au pus in evidenta faptul ca dupa un anumit timp de practica a meditatiei, in corp se produc schimbari mleculare, ceea ce arata ca, de fapt, anumite gene se modifica in timp ce meditam! Studiul a investigat efectele unei zile intesive de meditatie, practicata intr-un

In viata de zi cu zi suntem tentati sa nu acordam prea multa atentie detaliilor. Totusi, daca ne uitam in jur cu atentie vom observa cu uimire ca inteligenta Universului ne âvorbesteâ prin nenumarate semne. De la minunatul trandafir, pana la vortexul unei galaxii, de la cochiliile spiralate ale molustelor pana la valurile oceanelor, sau zborul unui soim atunci cand coboara spre prada, totul este sincronizat in acelasi tipar si anume: ratia de aur. Ce este ratia de aur si ce reprezinta ea? â

Julian Melchiorri, absolvent al Colegiului Regal de Arta din Londra, sustine ca a reusit sa produca o frunza din matase, capabila sa creeze oxigen, adecvata pentru spatiile de calatorie dar si pentru a imbunatati calitatea aerului oriunde pe suprafata Pamantului. Frunza a fost creata in colaborare cu un laborator de matase din cadrul Universitatii Tufts, din Boston, Statele Unite. Frunza contine o matrice formata din proteine extrase din matase si cloroplaste, aceastea din urma fiind niste organ

In yoga sunt evidente 2 probleme mari: – cum faci sa ai acces la informatii autentice și expuse si dintr-o perspectiva practica – adica INVATATURA – si cum faci ca aceasta invatatura – la inceput teoretica – sa iti devina proprie si sa iti ofere rezultate concrete, alpabile, valabile ACUM SI AICI. Asa-zisa meditatie stafeta de 12 ore este o metoda foarte buna pentru a obtine rezultate printr-un efort concentrat, intensv si extensiv. Meritul spiritual acumulat dupa o astfel de meditatie este ur

Ce legătură există între misterioasele cercuri apărute peste noapte în lanurile din întreaga lume şi civilizaţia maya? Ce vor să spună, oare, toate aceste simboluri, despre care mulţi oameni şi din ce în ce mai mulţi savanţi încep să creadă că reprezintă un sistem structurat de coduri, acoperind vaste intervale istorice şi chiar spaţiale? Aest film documentar, realizat de Jaime Maussan, moderatorul unei emisiuni despre OZN-uri difuzată la televiziunea mexicană, ne arat

Dorinta nu trebuie sa fie suprimata, distrusa sau ucisa, dar nici sa ne controleze vietile intr-un mod fara sens. Dorinta este emotia vietii, iar cheia de a ne lua viata in propriile maini sta in intelegerea acesteia. Aceasta intelegere, care se naste din observarea continua a structurii si miscarii sale, este drumul catre libertate si catre auto-realizare. In fragmentul de mai jos J. Krishnamurti ne vorbeste despre stapanirea dorintei si a vietii, aprofundand acest important subiect si disecand

Acest articol nu reprezintă o informație despre ortodoxie sau despre practicile pe care cineva ar trebui să le practice în cadrul ortodoxiei. Meditatia Isihastă este

Este bine cunoscut faptul că suntem deseori stressați si tensionați din cauza activității tiranice a creierului nostru care dictează tot ceea ce se petrece în corpurile noastre și care este singurul responsabil pentru aceste stări pe care le experimentăm, deseori fără cauze exterioare reale. Mai simplu spus, dacă nu intrăm într-o dispută asupra naturii eu-lui, noi suntem cei responsabili pentru imposibilitatea de a fi prezenți și de a nu ne lăsa purtați inconștient de conexi

Cuisoarele sunt mici, dar in acelasi timp, extrem de aromate si cu un gust exploziv. Putem spune ca sunt extrem de valoroase din punct de vedere culinar, medicinal si ca valoare nutritionala. Cuisoarele, sau Eugenia caryophyllus reprezinta bobocii arborelui de cuişoare care se formează din florile acestuia. Bobocii sunt culesi manual imediat dupa inflorire, sunt separati de tuplini si uscati, dupa care capata culoarea maronie. Cuisoarele sunt originare din Insulele Molucce, care pe vremuri e

Filmul documentar “Cartea tibetana a mortilor” a fost realizat de Barrie McLean, avand ca informatie cartea cu acelasi titlu, Bardo Thödol, sau Cartea tibetana a mortilor. Acesta este un text ezoteric, straniu, profund, tulburator, insa pe care am fi tentati sa-l catalogam, conform culturii noastre occidentale, ca fiind lipsit de credibilitate si de-o indrazneala fara margini. Cu toate acestea, in masura in care a patruns pana acum la noi, prin traduceri in limbile de larga circulatie, dar ma

Inca din 1950, multe dintre tehnologiile care erau considerate de domeniul SF-ului, au devenit intre timp realitate. Visul imposibil de a controla vremea cu ajutorului tehnologiei ar putea nu numai sa fie posibil din punct de vedere tehnologic, dar chiar sa fie folosit de multe dintre guvernele din intreaga lume. Folosirea tehnologiei pentru a modifica vremea nu este ceva nou. In 2007, guvernul chinez a creat un nor artificial de zapada in regiunea Nagqu din Tibet. Procesul implica dispersarea i

Exista legende budiste in care se vorbeste despre floarea Udumbara, cea care infloreste o data la fiecare 3.000 de ani, ultima oara inflorind inainte de nasterea lui Buddha Shakyamuni. In mod uimitor, se pare ca a fost vazuta in ultimii 20 de ani, in diferite regiuni ale lumii, iar multi spun ca floarea Ugumbara poate prevesti venirea unui mare intelept sau a unei fiinte iluminate. Udumbara a fost vazuta inflorind in Coreea de Sud incepand cu anul 1997, iar dupa aceea ea a mai fost remarcata in

Spanda – etimologia acestui cuvant care in limba sansrita se traduce prin vibratie sau sunet primordial, provine din tratitia Shivaismului Kashmirian, in care Spanda reprezinta vibratia primordiala a Universului si a propriei noastre fiinte. Conceptul de “vibratie primordiala” se refera la modul in care Universul a luat nastere; exista texte care se refera la aceasta “vibratie” ca la o cauza transcedenta a aparitiei Universului. Cuvantul “vibratie” la modul singular, indica ideea u