Samadhi – poemul lui Paramahansa Yogananda

Veti putea fi in contact cu noi,
primind articole despre yoga si tantra,
anunturi despre cursuri și evenimente
pe grupul de Telegram

Yoga Meditatie Tantra cu Leo Radutz
https://t.me/yogaromania

În celebra carte “Autobiografia unui yoghin – O experiență în Conștiința Cosmică“, în capitolul 14, Paramahasa Yogananda descrie trăirea extraordinară dăruită de Gurul său, Swami Sri Yukteshwar Giri. În urma acestei experiențe Yogananda a compus poemul Samadhi, care a fost publicat pentru prima dată în volumulSoapte din Eternitate” (Whispers from Eternity) din ediția aparută în 1929.

Adesea el își îndemna discipolii să citească și să memoreze poemul scris de el pentru că era încărcat cu Magnetismul Divin pe care-l avea în momentul în care l-a compus. În India cuvintele unui Sat Guru (Guru care-l cunoaște direct pe Dumnezeu) și mai ales ale unui Avatar sunt considerate a fi sacre. Ele au puterea de a alchimiza mintea și conștiința celui care le citește, memorează și mai ales le interiorizează.

 

Samadhi

de Paramahansa Yogananda

Risipite sunt voalurile de lumină și umbră,

 Spulberat e orice abur al suferinței,

Dispărute în zare sunt toate răsăriturile bucuriilor efemere,

Topit e mirajul obscur al simțurilor.

 Iubire, ura, sănătate, boala, viața și moarte,

 Duse sunt aceste false umbre de pe ecranul dualității.

 Valuri de râsete, capete hidoase de sarcasm, vârtejuri de melancolie,

 Topite sunt în marea cea vastă a Beatitudinii.

 Furtuna Mayei s-a liniștit

 Datorită baghetei magice a intuiției profunde.

 Universul, un vis uitat, pândește din subconștient,

 Gata să invadeze amintirea mea divină de curând trezită.

 Trăiesc fără Umbra Cosmică,

 Însă ea nu ar putea exista în absența Mea;

 Asa cum marea poate să existe fără valuri,

 Însă ele nu pot respira fără mare.

 Vise, veghe, stări adânci de Turiya, somn (profund fără vise-n.t),

 Prezent, trecut, viitor – nu mai există pentru mine,

 Ci doar Eu, Eul vesnic prezent, vesnic curgător, pretutindeni.

 Planete, stele, praf stelar, pământ,

 Izbucniri vulcanice ale cataclismelor apocaliptice,

 Furnalul formator al Creației,

 Ghețari de raze X tăcute, suvoaie de electroni arzând,

 Gândurile tuturor oamenilor, din trecut, prezent, din viitor,

 Fiecare fir de iarbă, eu însumi, omenirea,

 Fiecare particulă de praf a creației,

 Mânie, lăcomie, bine, rău, eliberare, pofte,

 Le-am înghițit, le-am transmutat pe toate

 Într-un vast ocean de sânge al propriei mele unice Fiinte!

 Bucurie înăbușită, adesea întețită de meditație continuă,

 Orbindu-mi ochii înlăcrimați,

 Explodează în flăcările nemuritoare ale Beatitudinii,

 Mi-a mistuit lacrimile, structura, totul.

 Tu esti Eu, Eu sunt Tu,

 Cunoașterea, Cunoscătorul, Cunoscutul – Una sunt!

 Extaz neîntrerupt, senin, etern, pace vesnică!

 Beatitudinea din Samadhi, extatică dincolo de orice imaginație și așteptare!

 Nu o stare inconștientă,

 Nici cloroform mental fără întoarcere la voință,

 Samadhi nu face decât să expansioneze tărâmul conștiinței mele,

 Dincolo de limitele trupului muritor,

 Până la cea mai îndepărtată frontieră a Eternității –

 Acolo unde Eu, Marea Cosmică,

 Privesc micul ego plutind în Mine.

 Fiecare vrabie, fiecare grăunțe de nisip, nu cad fără ca Eu să le văd.

 Întregul spațiu plutește ca un aisberg înlăuntrul marii mele mentale.

 Sunt Uriașul Recipent al tuturor lucrurilor care ființează!

 Prin meditație tot mai profundă, mai îndelungă, continuă, însetată, dăruită de guru,

 Acest Samadhi celest este dobândit.

 Freamate mișcătoare de atomi se aud;

 Și iată! pământul întunecat, munții și mările sunt lichid topit!

 Mările curgătoare se transformă în vapori de nebuloase!

 AUM suflă asupra vaporilor, îndepărtând ca prin miracol voalurile lor,

 Revelând o mare de electroni strălucitori,

 Până ce, la ultimul sunet al Tobei Cosmice,

 Lumina densă dispare în Razele Eterne

 Ale Beatitudinii Omniprezente.

 Din fericire am venit, pentru fericire trăiesc, în fericire sacra mă topesc.

 Eu, ocean al minții, beau toate valurile Creației.

 Cele patru voaluri: solid, lichid, vapori, lumină,

 Se evaporă de-ndată.

 Sinele meu, întru totul, intră în Marele Sine.

 Apuse pentru totdeauna sunt umbrele tremurătoare, agitate ale memoriei muritoare.

 Imaculat este cerul minții mele, dedesubt, înainte și mult deasupra.

 Eternitatea și Eu, o singură rază unită.

 Un infim balon de veselie, Eu

 Am devenit Însăși Marea Bucuriei.

Sursa: https://despreyogananda.wordpress.com/2015/12/06/poemul-samadhi/

Scroll to Top