Din secretele muzicii indiene

Originile muzicii indiene pot fi gasite in Vede, cele mai vechi scrieri al traditiei hinduse. Sama Veda a carei denumire provine din limba sanskrita (unde saman inseamna melodie si veda inseamna cunoastere) reprezinta cea de-a treia din cele patru Vede, alaturi de Rig Veda, Yajur Veda si Atharva Veda. Sama Veda este alcatuita dintr-o colectie (samhita) de imnuri sacre, destinate initial ritualurilor si ceremoniilor sacrificiale catre diferite zeitati hinduse.
Cel mai vechi tratat al Indei Antice in care se vorbeste despre muzica este Natyashastra. Acest tratat este atribuit marelui dramaturg indian Bharata, fiind una dintre cele mai complexe lucrari care se refera la arta si care inglobeaza teatrul, dansul si muzica.

Muzica indiana veche este foarte elaborata si expresiva. Spre deosebire de muzica clasica occidentala, care imparte octava in 12 semitonuri, cea indiana este mult mai rafianta, impartirea octavelor facandu-se in 22 de srutis sau semitonuri. Aceste intervale microtonale, permit exprimarea celor mai delicate nuante muzicale imposibil de redat cu mijloacele gamei de 12 semitonuri occidentale.

Fiecare dintre cele sapte note fundamentale ale octavei este asociata conform filozofiei hinduse cu o culoare si cu un strigat de pasare sau animal. De exemplu nota DO este asociata cu culoarea verde si cu strigatul paunului, Re este asociat cu rosul si cu cantecul ciocarliei si asa mai departe.

In muzica occidentala se folosesc doar trei scari – majora, armonica minora si melodic minora, in schimb in cea indiana, se disting 72 de asemenea scari sau tathas. O alta caracteristica a muzicii indiene este improvizatia.

Muzicienii indieni pot improviza le nesfarsit variatiuni pe temele traditionale raga; ei se concentreaza pe o anumita stare sau sentiment care domina tema respectiva, dupa care improvizeaza in masura in care le-o permite talentul si originalitatea. De multe ori, ei se limiteaza la o singura secventa muzicala care este accentuata prin repetarea in toate variatiunile ritmice si microtonale cu putina.

Aceste ragas sunt considerate a fi adevaratele pietre de temelie ale muzicii indiene. Fiecare raga contine minimum cinci note: o nota conducatore (vadi sau regele), o nota secundara (samavadi sau prim-ministru), note ajutatoare (anuvadi sau servitori), si o nota disonanta (vivadi sau dusmanul).

Dintre compozitorii occidentali, doar Bach se pare ca a inteles puterea de fascinatie extraordinara a repetarii in sute de feluri a unei teme (raga) sau grup de sunete, in celebrele sale fugi si cantate.

In India, vocea umana a fost considerata a fi instrumentul muzical perfect, poate de aceea ea s-a limitat doar la cele trei octave muzicale accesibile vocii umane, punand accentul pe linia melodica  sau pe relatiile dintre sunetele succesive. Din aceasta perspectiva putem spune ca  muzica indiana este monofonica, adica se bazeaza pe o singura linie melodica, spre deosebirea de cea occidentala care foloseste polifonia sau armonia, adica relatia dintre notele emise simultan.

In afara de ragas (temele traditionale), si tathas (scarile muzicale), literatura veche indiana mai descrie 120 de talas (sau masuri) care indica ritmul muzicii, in limba sanskrita tala (sau talam) inseamna bataie, sunet ritmic. Celebrul Bharata care este considerat a fi fondatorul muzicii traditionale hinduse a descoperit nu mai putin de 32 de talas in cantecul ciocarliei.

Muzica indiana este o adevarata arta spirituala, unica in felul ei, care nu cauta stralucirea in simfonie ci armonia persoala a celui care o interpreteaza cu Sinele Suprem (Atman). Nu intamplator cuvantul din limba sanskrita pentru muzician este bhagasvathar sau “ cel care intoneaza imnuri de slava lui Dumnezeu”.

Una dintre cele mai cunoscute forme de cantece devotionale care include recitarea de imnuri, sau mantre acompaniate de diferite instrumente precum harmonium sau tablas o reprezinta kirtan-ul. Ansamblurile muzicale sau sankirtan-urile constituie o forma de disciplina spirituala yoga, care necesita concentrarea profunda si absortia intensa a gandirii in sunetul fundamental AUM.

Vechii intelepti indieni rishi au descoperit legile armoniei sonore subtile care guverneaza natura si oamenii, si modul in care sunetul primordial (AUM) se obiectiveaza in intreaga creatie, de aceea putem considera tot ceea ce tine de aceasta arta minunata care este muzica, ca fiind de  natura divina.

surse: wikipedia.org,

Autobiografia unui Yoghin –  Paramahansa Yogananda