Există o unică realitate divină

Există o unică realitate divină…

Și o infinitate de căi spirituale prin care se poate ajunge la Ea!
…………………………………………………………………………
”Nu sunt din București.
Vă scriu pentru a mă înscrie la cursul Abheda Yoga.
Poate ma ajutati si cu un sfat. Eu sunt acum într-o stare de confuzie, m-am cam pierdut între diverse credinte și nu mă pot opri la una pe care să o practic. Din cauza lipsei de practică mă simt tot mai confuză și știu că trebuie să aleg una și să merg cu ea înainte, dar nu reușesc să mă hotărăsc.
Creștinismul l-am practicat o perioadă cu rezultate bune, adică rugaciune și mers la mânăstire ortodoxă.
Apoi am citit și interacționat cu buddhismul și mi-au plăcut foarte tare niște idei și am înțeles lumea printr-o altă prismă foarte frumoasă.
Fiecare au părțile bune care mă atrag și părți cu care nu mă pot împăca complet.
Oricum simt că așa nu mai merge și oricât o sa citesc, cum spuneți si dvs: fără practică nu prea are valoare atâta teorie.
Vă mulțumesc…”
……………………………………………………….


Situația dumneavoastră este firească și este des întânită printre Căutătorii spirituali autentici.

Pe de o parte aveți nevoie de un reper sigur și pe de altă parte, simțiți că există autentic în mai multe căi pe care le-ați încercat, dar …
vă preocupă eficiența spirituală, adică dacă vă ajută, dacă reușiți sau veți reusi să simțiți că este o soluție.

Dincolo de o anumită realizare spirituală,
toți intelepții (indiferent de calea de pe care vin) descriu aceeași realitate și acest lucru este firesc.

În lume există doua tendințe care urmăresc să ofere un cadru unitar perspectivelor spirituale.
Una dintre ele este ecumenismul, care se pare că este, de fapt, o încercare organizatorică a ”aparent-puternicilor” de a reuși să pună sub o unică voință diferitele perspective spirituale pentru a le putea controla.

O altă perspectivă unificatoare este cea a a stiințelor, religiilor și practicilor esoterice nondualiste, care au un demers ce merge către autentic, chiar dacă uneori, mai apar unele diferende.

Abheda Yoga chiar acest lucru își propune – și anume,

demonstrarea prin practică a faptului că există o unitate a tuturor demersurilor spirituale și că există o serie de legi ale eficienței spirituale.
Acestea, odată cunoscute, permit succesul pe orice cale spirituală autentică, indiferent care este ea.

În plus, cunoscând aceste principii, realizarea spirituală poate fi obținută chiar în mijlocul vieții, nu nepărat în retragere în solitudine sau în mânăstire.

 

Scroll to Top