„Oameni suntem, nu-i așa”

auzim uneori, pentru  a justifica înțelegrea față de limitele umane, care ar fi, în viziunea persoanelor respective, mereu finite.

Ori, căile spirituale autentice și știința conștiinței, Abheda, recunoaște faptul că omul evoluează ca și conștiință pentru a face trecerea de al ignoranță la Cunoaștere, de la finit la infinit, de la trecător la netrecător.

Într-un fel, luciferianismul s-a strecurat în viața noastră sub un nume aparent inofensiv, chiar simpatic.

Umanismul.

Ce este umanismul?

Contrar aparențelor, umanismul nu este ceva bun pentru oameni, nu este ceva ce ține la binele oamenilor, ci ceva care protejează limitarea și cantonarea în nivelul actual.

Termenul de umanism are înseamnă o perspectivă filozofică care pune omul și valorile umane mai presus de orice, orientându-se în special asupra omului ca individ.

Se spunea, atunci când a apărut, că pune omul în centrul universului și nu pe Dumnezeu.

Adică, pentru umaniști, omul constituie astfel valoarea supremă, este un scop în sine și nu un mijloc.

Pentru căile spirituale autentice nu omul ci idealul despre om constituie astfel valoarea supremă.

Care e diferența?

Ca umaniști nu am înțelege progresul ca o aspirație și o transformare către un ideal uman axat pe un nivel de conștiință umană foarte înalt

ci  am tinde doar către împlinirea dorințelor actuale, folosind universul pentru aceasta, dacă putem.

Umanismul implică un devotament pentru căutarea așa-zisului adevăr și așa-zisei moralități prin mijloace umane,

în sprijinul intereselor actuale ale oamenilor respectivi,

din respectiva perioadă temporală și din respectiva cultură.

Adică o morală și o etică relativă la cultura și perioada temporală respectivă și nu una absolută.

Axându-se pe aparenta capacitate de autodeterminare a omului,

umanismul respinge validitatea justificărilor transcendentale

cum ar fi credința, supranaturalul sau textele pretinse - zic ei - a fi revelații divine.

Dar, în realitate, capacitatea de autodeterminare sau liberul arbitru depinde de nivelul de conștiință.

Umanismul, ca și luciferianismul, păcălește omul că poate avea liber arbitru în orice moment, ascuzând faptul că acest arbitru nu este liber decât în funcție de nivelul ieșirii din ignoranță.

Astfel, ignoranții au arbitrul dependent de dorințe, instincte, mecanisme psihice, manipulari, dar, deși este astfel, oamenilor li se sugerează că sunt liberi și că ei au de fapt, în permanență liber arbitru.

Ei vor descoperi apoi prea târziu că

cea mai teribilă sclavie este a aceluia care crede, în mod fals, că este liber !

Umaniștii susțin moralitatea universală

bazată pe condiția umană ca un nivel comun.

Ascund sau ignoră faptul că

nu există un nivel comun,

deci omul nu poate fi un model universal pentru că oamenii sunt diferiți,

unii fiind mai aproape de desăvârșire decât alții.

Oamenii sunt diferiți iar în această diferență constă evoluția umană,

chiar dacă eu au aceeași potențialitate infinită, identică,  în ei.

Unii oameni au un nivel doar puțin diferit de al animalelor, sunt supuși instinctelor, alții își doresc și au aptitudini pentru acumulări materiale, socializare, putere, iubire, intuiție, cunoaștere mentală sau paranormală directă ori pentru spiritualitate.

Există, însă, un model.

Infinitul din om

și spre el ar trebui, spunem noi, să tindem.

Unii îi spun Dumnezeu.

Susținând că nu îl pune pe Dumnezeu în centrul Universului ci pe om, umanismul își zice că respinge superstiția, prefăcându-se că Dumnezeu nu este potențialul infinit glorios al omului, ci o superstiție, o credință oarbă într-un moș cu barbă atotputernic.

Pentru ei Dumnezeu nu este infinitul din om, potențialul său ascuns pe care ar avea datoria să îl descopere pentru a cunoaște adevărata glorie și sens profund al existenței.

Acest potențial nu poate fi cunoscut păcălind oamenii că sunt egali și la fel ci, din contră,

revelând faptul că în căutarea puterii infinite din om oamenii sunt diferiți

și că pe acest drum cunoașterea, virtuțile, înțelepciunea diferențiază oamenii

tocmai fiindcă există un drum și o devenire fundamentală.

Iar această transformare de conștiință schimbă dorințele și aspirațiile, comform cu nivelul de cunoastere câștigat.

Deci, în opinia noastră,  cea mai bună dorință este

să devenim desăvârșiți sau, celp puțin,

să ajungem să ne dorim desăvârșirea, dacă nu avem încă această dorință.

Iar Abheda yoga - mai ales - demonstrează că desăvârșirea este posibil de atins prin elevarea nivelului de conștiință.

Leo Radutz