Există o relație personală cu Calea spirituală.
Este o relație care are loc în inima noastră, în sufletul nostru, este o relație interioară, dar care are și manifestări personale.
Relația personală cu Calea spirituală este ca și relația cu o ființă vie.
Această paralelă nu este întâmplătoare pentru că, de fapt, maestrul și Calea spirituală sunt o manifestare în exteriorul nostru, a spiritului nostru, a sufletului sau mai ales a Sinelui Suprem nemuritor Atman, Sinele esențial.
Universul este conștient și această conștiență a Universului se manifestă printr-o conexiune perfectă cu sufletul nostru.
De aceea, ce se petrece în exterior are o strânsă legătură cu ce se petrece în interior. Mai mult decât atât, se spune că Maestrul i-a spus unui discipol:
”NU m-ai fi căutat, dacă nu m-ai fi găsit deja.”
Adică, noi găsim Calea spirituală și maestrul pentru că mai întâi le-am căutat, am aspirat, le-am dorit într-un fel, chiar și inconștient .
Și, o dată ce am manifestat această aspirație în sufletul nostru, Universul a răspuns…
Pentru că sufletul nostru este conectat cu Universul conștient.
E adevărat, nu este destul de clar de multe ori sau uităm și cădem în ignoranța care ne face să avem impresia că Universul este mecanic.
Și că ce facem noi în sufletul nostru, este puțin important față de ce se petrece în exteriorul nostru în Univers.
Nu ne este foarte clar și evident că ce se petrece în interiorul nostru
are un corespondent în ceea ce se petrece în exteriorul nostru.
Iată că putem observa, dacă suntem atenți,
că atunci când ne dorim cu intensitate ceva,
ținta este conținută deja în această stare de a dori.
Dorința, (indiferent ce ne dorim), dorul, aspirația conțin în ele deja ținta.
Cu cât ne dorim mai mult, cu atât ținta face parte din noi.
Cunoașterea rishilor din vechime (dar și Cartea ”The Secret”), precum și demonstrația pe care o simțim în viața noastră, precizează asta.
Pe de altă parte, mulți vor spune:
”Știi, eu nu-mi doream calea spirituală, nu o căutam, nu știu cum funcționează asta:
„NU m-ai fi căutat, dacă nu m-ai fi găsit deja!””
Lucrurile se petrec astfel în legătură cu Calea spirituală:
ea apare dintr-o nedumerire, dintr-o căutare interioară de a înțelege
ce se petrece cu viața ta și cu lumea.
Poate nu ți-ai propus vreodată să cauți o cale spirituală,
dar ti-ai dorit să-ți înțelegi viața și lumea.
Urmărind acest lucru, mai ales când viața ne provoacă în fel și chip,
în realitate, noi căutăm calea spirituală.
Aceasta ia formă în fața noastră.
Se conturează din ce în ce mai mult
și în cele din urmă se definitivează prin apariția:
– în exterior a unui maestru sau a unei maestre
– și în interior, printr-o aspirație spirituală fermă,
Prin această aspirație spirituală, omul înțelege să vină în întâmpinarea procesului natural al transformării și al evoluției spirituale către adevăr, către libertate, către viață, către fericire.
După un timp, la fel ca în relația cu o ființă vie, este posibil să facem greșeli.
E posibil să ne raportăm cu indiferență la Calea spirituală și Maestru sau chiar cu critici, cu tot felul de aspecte cârcotașe.
Sau pur și simplu, din cauza adormirii, să nu mai vedem Calea spirituală.
Pe măsură ce noi ne îndepărtăm de Calea spirituală în sufletul nostru, ori pe măsură ce facem greșeli în această direcție, ea ”se usucă” pentru noi.
Nu o mai simțim, chiar dacă ne folosim voința exact ca și într-o relație în care unul sau amândoi au făcut fapte importante
care negau iubirea între ei.
La un moment dat, când își doresc foarte mult să revină la starea de grație inițială, chiar făcând în mod concertat și conjugat eforturi, ei nu mai reușesc!
Chiar dacă-și doresc acum și au toată bunăvoința.
La fel este și cu Calea spirituală, dar este mult mai important ce se petrece cu Calea noastră spirituală.
Dacă facem gesturi ce neagă iubirea față de Calea spirituală,
atunci se petrece o îndepărtare;
ochii nu mai sunt la fel de strălucitori,
inima nu mai e la fel de trează
și nu mai „vedem”.
Atunci când, la un moment dat devine evident și simțim fiorul pierderii,
încercăm să mai călcăm din nou pe vechile poteci ale spiritualității…
presupunând că încă ele sunt deschise pentru noi.
Există pericolul să constatăm că nu mai simțim nimic,
că nu mai putem să ne conectăm cu ceea ce vedeam
și cu ceea ce simțeam cândva.
Cu acea stare de grație pe care am ignorat-o mult timp,
am pus-o ”în frigider” la păstrare,
gândindu-ne că o să o luăm noi de acolo din raft, când ne dorim.
Asta înseamnă de fapt că
procesul nu este reversibil,
este ireversibil
sau este greu reversibil.
Unii oameni spuneau, în glumă:
”Ai grijă că matematica e ca o fată frumoasă: dacă nu o plimbi, te lasă.”
Ei vor să spună că matematica, această știință specială, pentru a o putea înțelege, pentru a fi inspirat, pentru a fi bun în matematică, trebuie să o exersezi, să calci pe căile ei.
Dacă nu, vei constata că… nu mai știi matematică.
Sau că nu mai poți, nu mai ești inspirat, nu mai poți rezolva probleme grele pentru alții, pe care altă dată le puteai rezolva și erau ușoare pentru tine.
La fel este și relația cu o ființă iubită; la fel este și relația cu o Cale iubită.
Sacrificiul este o coordonată importantă pentru iubire și pentru Calea spirituală.
Cel care iubește, nici nu observă că se sacrifică.
Cel care însă constată, dacă se auto-observă,
că ezită să se sacrifice,
dacă se pune problema,
sau dacă măcar se gândește să facă asta,
înseamnă că, foarte posibil, se va îndepărta de Calea spirituală
sau s-a îndepărtat deja.
Sacrificiul de Sine în această direcție,
nu este altceva decât a renunța la niște nevoi ale ego-ului.
Înseamnă a renunța la aspecte legate de confortul ego-ului în numele iubirii – în numele iubirii de spiritualitate.
Întotdeauna, Calea spirituală va cere sacrificii.
Nu va pretinde, ci ne va cere nouă, spontan, în numele iubirii de spiritualitate,
pentru a continua și pentru a beneficia de Grația ei.
Întotdeauna sacrificiul este dublat de o cantitate de Grație,
de ajutor spntan pentru care n-am muncit.
Am putea spune că am muncit făcând acel sacrificiu, de fapt.
Calea spirituală necesită sacrificii, necesită iubire,
trebuie să-i acordăm atenție și să-i urmăm căile,
indiferent dacă ne place sau nu ne place.
Calea spirituală nu ține cont de asta
pentru că ea se referă la o realitate care deocamdată ne este inaccesibilă sau puțin inaccesibilă.
De aceea este greu, uneori, să o dorim cu tărie,
fiindcă este deocamdată o bănuială miracolul la care o să ajungem.
Mulți spun: ”Ah, dar pentru mine unul, eu nu am afinitate pentru asta!”
Nici nu ai cum să ai afinitate!
Pentru ceea ce oferă Calea spirituală, nu prea ai cum,
pentru că ea este dincolo de nivelul tău actual.
Noi avem afinitate față de ceea ce este în concordanță cu nivelul nostru actual.
Astfel încât, în multe situații, va trebui să mergem orbește înainte!
Indiferent dacă noi vroiam să mergem la înghețată, să ne plimbăm, să stăm acasă pur și simplu sau să ne uităm la televizor.
Există situația în care ne aflăm pe o cale spirituală nepotrivită, neautentică, sau autentică, dar cu o eficiență redusă.
Acest caz este posibilă trecerea de la o cale spirituală la alta, pe care trebuie să o facem cu foarte multă grijă.
Trecând „dintr-o barcă în alta” e foarte ușor să nu rămânem în nicio barcă.Relația cu Calea spirituală este ca și cu o ființă vie.
La fel ca și în viață: prima fată se supără și apoi constați că și a doua fată se supără și poți să rămâi singur!
Este importantă relația noastră față de Calea spirituală!
Are o importanță crucială, fundamentală, esențială pentru existența noastră prezentă și cea viitoare, pentru tot ceea ce facem și suntem noi.
E necesar într-adevăr, să avem un pic de noroc ca să găsim o Cale spirituală bună sau foarte bună și un Maestru spiritual bun sau foarte bun!
Dar, dacă nu avem noroc, luăm ceea ce am primit și folosim la maxim.
Doar dacă sesizăm că un alt soare, mult mai puternic, se ridică la orizont,
mergem în altă parte și trebuie să fim foarte siguri de lucrul asta.
Zapping-ul spiritual, adică să mergi din școală în școală ori să mergi la mai multe școli în același timp, este dăunător, iar uneori este profund dăunător.
Pentru că, pentru mulți dintre cei care practică metoda aceasta, ei constată că de fapt, nu rămân cu nimic.
Noi chiar am avut situația unui elev, un bărbat frumos, puternic, cult, cu o minte vie, care lucrase și umblase foarte mult prin lume.
Fusese în contact cu multe companii multinaționale, cu mulți oameni speciali.
Fusese la multe cursuri de spiritualitate, unele chiar autentice și a ajuns și la noi.
Ce am observat, însă?
În primul rând, nu reușise să asimileze nimic din foarte multele cursuri spirituale pe care le parcursese.
El nu practica nimic, rămăsese doar cu o curiozitate, cu o căutare mentală în acest domeniu.
Încercând să se integreze în Abheda Yoga, am constatat că de fapt nu avea chef să facă nici asta.
Avea tot felul de idei și era cârcotaș în legătură cu diferitele tehnici, metode și afirmații ale Căii.
Le discuta în permanență, în primul rând în forul său interior, și apoi și în exterior.
Acest om nu a putut să ia nimic din cadourile care erau în fața lui și care-i erau oferite.
El nu a putut să fructifice înzestrările cu care a venit în această viață,
pentru că a refuzat toate mâinile întinse și oferite de Dumnezeu.
Am putea să spunem: ”Bine, lasă-i pe ei, eu nu o să refuz”.
Da, dar atunci când faci zapping spiritual, apare o aroganță interioară, ne spunem înșine:
”Lasă că eu aleg ceea ce e bun de la fiecare.”
Această metodă nu funcționează,
pentru că, atunci când trebuie să ne transcendem anumite limitări
(asta facem în yoga, tindem către nelimitare),
facem trecerea de la:
-ignoranță la cunoaștere
-de la limitare la nelimitare
-de la trecător la netrecător.
Pentru a face această trecere, momentul trecerii este un moment în care trebuie să ne abandonăm.
Să lăsăm din mână vechile valori sau valorile confortului, valorile ego-ului
și să ne aruncăm în ”hău”;
neștiind de fapt cum va fi cu adevărat viitorul,
dar… înțelegând că este de mii de ori preferabil.
Atunci când facem zapping, apare filtrul mental care spune:
”aceasta este excesiv, exagerat, este prea mult”.
Dacă gândim așa, transformarea nu se va petrece.
Este adevărat că există și lucruri exagerate în multe căi și școli dar, pe de altă parte,
întotdeauna momentul transcenderii va fi perceput de către ego ca fiind exagerat.
Și atunci, cel care nu are tăria să aibă încredere în Calea spirituală,
indiferent cum îi pare în acel moment, se va opri.
Va da înapoi și își va dori să își conserve starea spirituală din momentul respectiv.
Adică nu va reuși să evolueze prea mult, sau chiar puțin.
Ori chiar s-ar putea să involueze, să-l scadă cu ceva.
Depinde cum este testul pe care viața i-l impune atunci.
Așa că vă doresc să reflectați, să luați cele mai bune decizii
și să înțelegeți că relația cu Calea spirituală este ca și cu o ființă vie.
Trebuie să iubești, trebuie să sacrifici,
să acorzi timp și atenție
și mai ales să îți iei testele, să nu le ocolești.
Leo Radutz, fondatorul sistemului Abheda, inițiatorul Revoluției OMului Bun