Menirea spirituala si Vocea Inimii – (Alchimistul – fragment despre „Legenda Personala”)


Fiecare om are o menire spirituala, care are o componenta interioara si una exterioara.
Menirea spirituala interioara este realizarea scopului ultim al oricarei fiinte : creatura sa il cunoasca pe Creator. Aceste deziderat este cunoscut de oameni sub diferite forme: fericirea suprema noduala, eliberarea, iluminarea, starea de samadhi cea mai inalta, nirvana, moksha, mantuirea.

Cea exterioara este ajutorul pe care noi il oferim celorlalte fiinte, conștient sau inconștient, în multiplele existente, pentru ca si ele sa isi implineasca menirea spirituala. Cele doua sunt legate, fiindca ii putem ajuta pe ceilalti doar in functie de propria realizare interioara.

Abheda Yoga este o metoda extrem de inalta si, in acelasi timp, foarte directa si concretă de a ne implini Menirea Spirituala, acesta fiind, de fapt, și scopul declarat in aceasta forma de yoga fundamentala.
Leo Radutz

…………………………………………………….
„Când îți dorești un lucru, tot Universul conspiră pentru ca tu să-ți realizezi visul, spuse Alchimistul, repetând cuvintele bătrânului rege.

Flăcăul înțelese. Altcineva apăruse în drumul lui pentru a-l conduce spre Legenda lui Personală.

― Atunci o să mă învățați?

― Nu. Ştii tot ce e nevoie. O să te ajut doar să găsești drumul spre comoară.

― E război între clanuri, repetă flăcăul.

― Eu cunosc deșertul.

― Eu mi-am găsit deja comoara. Am o cămilă, banii de la magazinul de cristaluri și cincizeci de monede de aur. Pot fi un om bogat la mine acasă.

― Dar nimic din lucrurile acestea nu este aproape de Piramide, spuse Alchimistul.

― O am pe Fatima. E o comoară mai mare decât tot ce am izbutit să strâng.

― Nici ea nu este aproape de Piramide.[…]

Flăcăul nu voia să audă de Piramide. Sufletul lui era greu de tristețe încă din noaptea precedentă. Dacă-și continua căutarea comorii însemna s-o părăsească pe Fatima.

― Te voi călăuzi prin deșert, spuse Alchimistul.

― Vreau să rămân în oază, răspunse flăcăul. Am întâlnit-o pe Fatima. Iar ea, pentru mine, înseamnă mai mult decât comoara.

― Fatima este o femeie a deșertului, spuse Alchimistul. Ştie că bărbații trebuie să plece pentru a putea să se întoarcă. Ea și-a găsit comoara: pe tine. Acum așteaptă ca tu să găsești ceea ce cauți.

― Şi dacă mă hotărăsc să rămân?

― Vei fi sfetnicul Oazei.
Ai aur destul ca să cumperi multe oi și multe cămile.
Te vei însura cu Fatima și veți trăi fericiți în primul an.
Vei învăța să iubești deșertul și vei cunoaște fiecare din cei cincizeci de mii de curmali.
Vei observa cum cresc, dezvăluind o lume care se schimbă mereu.
Şi vei înțelege din ce în ce mai mult semnele, pentru că deșertul este un magistru mai bun ca toți.
În al doilea an, îți vei aminti că există o comoară.
Semnele vor începe să vorbească insistent despre asta, și tu vei încerca să le treci cu vederea. Îți vei folosi cunoștințele numai pentru binele oazei și al locuitorilor ei. Şefii de triburi îți vor mulțumi pentru asta.
Cămilele îți vor aduce bogăție și putere.
În al treilea an semnele vor continua să-ți vorbească despre comoară și despre Legenda Personală.
O să stai nopți în șir rătăcind prin oază, iar Fatima va deveni o femeie tristă pentru că a făcut ca drumul tău să fie întrerupt.
Dar îi vei dărui iubire și ea îți va răspunde cu iubire. Îți vei aminti că ea nu ți-a cerut niciodată să rămâi, fiindcă o femeie a deșertului știe să-și aștepte bărbatul.
De asta nu o să-i găsești nici o vină. Dar vei umbla multe nopți prin nisipul deșertului și printre curmali gândindu-te că poate ai fi putut să-ți urmezi calea, să te încrezi mai mult în iubirea ta pentru Fatima.

Pentru că ceea ce te ține în oază este propria ta frică de faptul că nu te vei mai întoarce niciodată. Şi-n acel moment, semnele îți vor arăta că acea comoară a ta este îngropată pe vecie. În al patrulea an semnele te vor părăsi pentru că n-ai vrut să le asculți. Şefii de triburi vor înțelege asta și vei fi destituit din Sfat. În acel moment vei fi devenit un negustor bogat, cu multe cămile și multe mărfuri.

Dar îți vei petrece restul zilelor rătăcind printre curmali și prin deșert, știind că nu ți-ai împlinit Legenda Personală și că în acel moment va fi prea târziu pentru asta. Şi nu vei înțelege că Iubirea nu-l împiedică niciodată pe un om să-și urmeze Legenda Personală. Iar când se întâmplă asta, este pentru că nu era Iubirea Adevărată, aceea care vorbește Limbajul Lumii.

Alchimistul șterse cercul de pe nisip, iar șarpele fugi și dispăru printre pietre. Flăcăul își aminti de Negustorul de cristaluri care a vrut mereu să meargă la Mecca, și de Englezul care căuta un Alchimist. Flăcăul își mai aminti și de o femeie care s-a încrezut în deșert și deșertul i-a adus într-o bună zi pe omul pe care-l dorea ca iubit.

Au încălecat, și de data asta băiatul îl urma pe Alchimist. Vântul aducea zgomotele oazei, iar el încerca să ghicească vocea Fatimei. În ziua aceea nu fusese la fântână din cauza luptei.

Dar în noaptea aceasta, când priveau la un șarpe închis într-un cerc, straniul călăreț cu șoimul pe umăr îi vorbise de iubire și comori, de femeile deșertului și de Legenda sa Personală.

― Merg cu dumneavoastră, spuse flăcăul. Şi deodată își simți inima împăcată.

― Plecăm mâine în zori, înainte de răsăritul soarelui, fu singurul răspuns al Alchimistului.”

 

Fragment din romanul ,,Alchimistul” de Paolo Coelho

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to Top