Învăţăturile lui Ramana Maharshi – fragment

ramanaSe întâmplă uneori ca cineva care urmează o cale spirituală sau cineva care nici măcar nu a început încă în mod conștient căutarea, să aibă o străfulgerare de Realizare pe durata căreia, pentru o scurtă eternitate, să experimenteze absoluta certitudine a Sinelui său divin, imuabil, universal. O astfel de experiență i s-a întâmplat lui Maharshi pe când era un tânăr de 16 ani. El însuși a descris-o:

“Marea schimbare a vieții mele a avut loc cu vreo șase săptămâni înainte să fi părăsit Madurai-ul pentru totdeauna. S-a petrecut pe neașteptate. Stăteam singur într-o cameră la etajul întâi în casa unchiului meu. Rareori am fost bolnav și nici în acea zi nu era nimic în neregulă cu sănătatea mea, când m-a cuprins deodată o subită și violentă spaimă de moarte. Nu era nimic în starea sănătății mele care să o îndreptățească, și nici eu nu am încercat să o explic sau să descopăr dacă exista vreun motiv real de frică. Am simțit doar „acum mor” și am început să mă gândesc ce să fac în această situație. Nu mi-a trecut prin cap să consult vreun doctor, și nici mai vârstnicii ori prietenii mei. Am simțit că trebuia să rezolv problema de unul singur, atunci și acolo. Şocul spaimei de moarte mi-a îndreptat mintea în interior și mi-am spus mie însumi, mental, fără a fi rostit de fapt cuvintele: „Acum moartea a venit. Ce înseamnă asta? Ce este ceea ce moare? Corpul moare.”

ramana_maharshi_2Şi am dramatizat instantaneu fenomenul morții. M-am întins ținând picioarele rigide înainte ca și cum „rigor mortis” s-ar fi instaurat, imitând un cadavru pentru a da mai multă veridicitate investigației. Mi-am ținut respirația și am strâns puternic buzele astfel ca niciun sunet să nu scape, astfel ca nici „Eu” sau orice alt cuvânt să nu poată fi rostit. „Bine, atunci”, mi-am spus mie însumi, „corpul acesta este mort. Ţeapăn, va fi purtat la locul de incinerare iar acolo ars și redus la cenușă. Dar cu moartea acestui trup sunt eu mort? Este trupul „Eu”? Corpul e tăcut și inert dar eu simt întreaga forță a personalității mele și până și vocea „Eu”-lui înlăuntrul meu, separat de trup. Eu sunt așadar spirit care transcende corpul. Trupul e cel care moare dar Spiritul care îl transcende nu poate fi atins de moarte. Înseamnă deci că Eu sunt spiritul nemuritor.” Toate acestea nu au fost simplă gândire seacă; au străbătut prin mine intens ca adevăr viu pe care l-am perceput direct, aproape fără procesul gândirii. „Eu”-l era ceva foarte real, singurul lucru real în starea mea prezentă, și toată activitatea conștientă legată de corpul meu se centrase pe acel „Eu”. Începând din acel moment, printr-o puternică fascinație, „Eu”-l sau Sinele a focalizat întreaga atenție asupra lui însuși. Spaima de moarte a dispărut odată pentru totdeauna. De atunci încolo absorbția în Sine a continuat fără întrerupere.”

Ultima frază este și cea mai remarcabilă, deoarece, de regulă, o astfel de experiență trece repede, deși impresia de certitudine pe care o imprimă în minte nu este nicicând uitată după aceea. Foarte rare sunt cazurile în care se instaurează permanent, lăsând un om de atunci încolo în identitate constantă cu Sinele Universal. Un astfel de om a fost Maharshi.

Curând după ce s-a petrecut această schimbare, tânărul care urma să fie cunoscut mai târziu ca „Maharshi” a părăsit casa părintească în calitate de sādhu. Şi-a îndreptat pașii spre Tiruvannamalai, orașul de la poalele colinei sfinte Arunachala, unde a și rămas pentru tot restul vieții.

   Fragment din  Învățăturile lui Ramana Maharshi   de  Arthur Osborne

Scroll to Top