Ramana Maharshi – nectarul realizării spirituale era gustul său de zi cu zi

Ceea ce este extraordinar în cazul lui Ramana Maharishi este faptul că a beneficiat de o grație excepțională.
A simțit de mic fiorul aspirației spirituale și a meditat cu o “sete” enormă de a cunoaște Sinele.

Nectarul realizării spirituale era gustul său de zi cu zi iar discipolii săi au apărut în jurul său fără să îi cheme nimeni, atrași de realizarea spirituală reală și extraordinară a unui maestru tăcut.
Desigur, o bună parte din ei doar se bucurau ca văd un maestru realizat în carne și oase, dar destul de multi au cunoscut bucuria profunzimilor spirituale în apropierea lui Sri Ramana Maharishi, datorită grației divine ce era catalizată de el.

Prima parte a vieții și revelarea Sinelui

Ramana Maharishi s-a născut la 30 decembrie 1879 și a primit numele de Venkataraman.
Era o zi de sărbătoare în care Grația Divină a lui Shiva era celebrată printr-o procesiune cu imaginea lui Siva Nataraja.

Contrar așteptărilor, în copilărie Ramana nu era deloc înclinat spre viața religioasă. Nu era prea atras nici de cursurile școlare și suferea de somnambulism, deși era un tânăr inteligent, sănătos și puternic. În vara lui 1896 însă, a avut o experiență a morții iminente care l-a condus la revelarea Sinelui Etern.

Corpul moare, dar Spiritul care-l transcende nu poate fi atins de moarte.

Experiența morții, deși a venit într-un mod neașteptat, era o experiență pe care Ramana dorea să o înțeleagă.
Când a apărut frica de moarte și sentimentul că va muri, el a rămas calm, reflectând:

„Acum, moartea vine. Ce înseamnă asta? Ce înseamnă să mori? Acest corp moare.”

Apoi s-a întins pe jos ca și cum ar fi fost un cadavru. Şi-a oprit respirația, a strâns buzele și se gândea:

„Ei bine, acum corpul acesta este mort. Va fi purtat către rug și acolo ars și transformat în cenușă. Dar odată cu moartea acestui corp, sunt eu mort? Sunt eu corpul? Corpul acesta este inert și tăcut. Dar simt întreaga forță a personalității mele și chiar vocea «Eu-lui» înăuntrul meu, separată de corp. Deci sunt Spiritul ce transcende corpul. Corpul moare, dar Spiritul care-l transcende, nu poate fi atins de moarte. Asta înseamnă că sunt Spiritul etern.”

Pare un proces rațional, dar Sri Ramana Maharishi le povestea discipolilor că de fapt realizarea s-a petrecut fulgerător: „Eu-l” era singurul lucru real.
Frica de moarte a dispărut odată pentru totdeauna. De atunci, „Eu-l” a continuat să fie perceput permanent, iar tânărul Venkataraman s-a transformat într-un înțelept. A devenit umil, blând și detașat de ceea ce-l înconjura. Prefera să-și petreacă timpul în solitudine, absorbit în Sine. Era cuprins de extaz în fața imaginilor zeilor și sfinților din templu.

Aflând de numele muntelui sfânt Arunachala a devenit fascinat de acesta și la sfârșitul liceului s-a decis brusc să plece și să rămână acolo pentru totdeauna

Astfel, a fugit de acasă lăsând doar o notă explicativă a gestului său, care se termina cu indicația de a nu fi căutat.
Aceasta poate părea o problemă, dar deși astfel a generat suferință prinților săi, era putin probabil să găsească o cale mai putin dureroasă pentru părinții săi și care să permită retragerea în viața spirituală.

Şi-a petrecut următorii zece ani trăind în templu și peșteri, meditând în tăcere totală și detașare de lume.
Cel care l-a numit Baghavan și Maharishi a fost primul său discipol, savantul Ganapathi Shastri, cunoscut și sub numele de Ganapathi Muni.

El l-a vizitat pe Ramana în grota Virupaksa într-o perioadă în care se îndoia de practica sa spirituală și i-a cerut sfatul: „Tot ceea ce am avut de citit am citit; chiar și Vedanta Sastra am înțeles-o pe deplin; am făcut și JAPA după pofta inimii mele; însă nu am ajuns să înțeleg ce înseamnă TAPAS. De aceea am căutat refugiu la picioarele tale. Te rog luminează-mă în legătură cu natura TAPAS- ului.”

Ramana a răspuns de data aceasta prin viu grai:

„Dacă cineva cercetează de unde apare noțiunea de «Eu», mintea este absorbită acolo: acesta este TAPAS. Când se repetă o MANTRA, iar cel ce o repetă cercetează de unde apare sunetul acelei MANTRA, mintea este absorbită în acel loc: acesta este TAPAS.”

Ganapathi Muni s-a simțit atunci învăluit de grația celui care avea să-i devină maestru, iar răspunsul pe care l-a primit a fost pentru el o revelație. Mai târziu a compus imnuri în sanscrită în cinstea lui Ramana Maharishi și a scris Ramana-Gita, în care explică învățăturile acestuia.

Într-o zi, roata gândurilor va încetini și o intuiție va apărea în chip misterios.
Întreabă-te mereu, fără odihnă, cine sunt ?
Analizează-ți întreaga personalitate. Încearcă să vezi unde apare ideea de eu. Continuă să meditezi așa. Menține-ți atenția înăuntru. Într-o zi, roata gândurilor va încetini și o intuiție va apărea în chip misterios. Urmărește intuiția aceea, lasă-ți gândirea să se oprească și îți vei atinge apoi scopul.

Ramana Maharishi

Vizita lui Ganapathi Muni a fost începutul a ceea ce se poate numi viața publică a lui Ramana Maharishi

Pe locul în care medita a luat ființă un ashram, au început să se înmulțească discipolii, iar el a început să vorbească despre metoda autointerogării – ATMA VICHARA, pe care o considera principala cale spre cunoașterea Sinelui Divin.

Atma Vichara

Maharishi le propunea discipolilor să se întrebe „Cine sunt eu?” pentru a realiza natura lor divină, sfătuindu-i totodată să evite un răspuns intelectual de genul „eu sunt cutare, am atâția ani și profesez cutare meserie etc.”
Nu trebuie căutată examinarea de către minte a propriului său conținut, ci aducerea primului mod de manifestare al minții – gândul „Eu” – până la originea sa care este Sinele. Întrebarea este de fapt pretextul pentru o reflecție conștientă asupra esenței care se află dincolo de cuvinte. Aceasta conduce la revelația că în spatele reprezentărilor verbale despre sine se află Sinele Etern.

Tu ești Extazul

„Extazul nu e ceva ce trebuie obținut.
Pe de altă parte tu ești extazul.
Dorința (de a-l obține) este născută din senzația de incompletitudine.
Dar a cui este această dorință de incompletitudine? Întreabă-te. În somnul adânc erai în extaz.
Acum nu mai ești.
Ce s-a interpus între extaz și non-extaz?
Eu-l.
Caută-i originea și află că tu ești Extazul.”

Ramana Maharishi

Ramana Maharishi a scris puțin și doar la cererea discipolilor.
Cea mai importanta lucrare a sa este „Patruzeci de Versuri despre Viață”. A compus și „Cinci Imnuri către Arunachala”.

Învățătura lui Ramana Maharishi este identică cu cea din Advaita Vedanta și are ca scop Realizarea Sinelui

Modalitatea de cercetare a naturii sinelui propusă de el este introspecția (JNANA, cunoașterea). Aceasta urmărește înlăturarea identificării Sinelui cu corpul fizic și tot ceea ce ține de acesta, inclusiv mintea. Ceea ce rămâne este pura existență, pura conștiință și pura beatitudine (SAT – CIT – ANANDA).
Acestea alcătuiesc natura Conștiinței Supreme, Sinele Nemuritor ATMAN, conștiința martor la care se ajunge prin transcenderea lumii vizibile.

Experiența Eu-lui Suprem este accesibilă tuturor. Sinele nu e separat de noi, nu e ceva metafizic și inaccesibil. Pentru a-l percepe e necesar doar să trecem de proiecțiile minții care îl plasează mereu în altă parte. Sinele este aici și acum, ascuns doar de vălurile aparenței.

Maharishi era o ființă plină de compasiune, blândețe și umilință

În jurul său plutea o atmosferă de pace și iubire. Unui discipol îngrijorat că poate, datorită păcatelor sale, va ajunge în iad atunci când va muri, i-a răspuns: „Dacă vei merge acolo, Bhagavan va veni după tine și te va aduce înapoi.”

Atunci când s-a îmbolnăvit de cancer și discipolii săi erau îngrijorați că va muri le-a spus, sugerându-le să nu-l identifice cu corpul fizic:„Nu plec nicăieri, unde aș putea pleca? Voi rămâne aici pe vecie.”

Și-a părăsit corpul fizic definitiv la 14 aprilie 1950, în poziția lotusului. Se spune că în acel moment o cometă a străbătut cerul și a apus în spatele muntelui Arunachala.

Grația era dăruită în tăcere

Discipolii săi relatează că inițierea era dăruită în tăcere, iar cea mai înaltă învățătură consta, pentru cei care erau capabili să o primească, tocmai în prezența lui Ramana Maharishi. Fiind în preajma lui, în tăcere, se putea experimenta direct Realizarea Sinelui.

Iată ce mărturisește Arthur Osborne, unul dintre discipolii săi apropiați, care mai apoi s-a ocupat de publicarea operelor lui Maharishi și a scris mai multe cărți despre el:

„Bhagavan era rezemat pe canapea iar eu ședeam în primul rând din fața sa. S-a ridicat cu fața spre mine și, cu ochi scrutători, a sfredelit în mine pătrunzându-mă adânc, cu o intensitate pe care nu o pot descrie. Era ca și cum ochii lui ar fi spus: «ți s-a spus deja; de ce nu ai realizat asta până acum?» și apoi liniște, o pace adâncă, o ușurare și o fericire indescriptibilă.
Am început să trăiesc cu un ritm de fericire în inimă, simțind binecuvântarea și misterul celui care era Ghidul meu spiritual, repetându-mi ca pe un cântec de iubire că el era Ghidul meu spiritual, legătura între cer și pământ, între Dumnezeu și mine, între Existența fără formă și inima mea.
Am devenit conștient de uriașa grație a prezenței sale. Până și în aspectele exterioare se purta grațios cu mine, zâmbindu-mi când intram în hol, făcându-mi semn să mă așez în locuri în care mă putea privi în meditație.

VICHARA, continua interogare «Cine sunt eu?», a început să trezească în mine o anume conștiință a Sinelui ce se manifesta drept Baghavan în afară, precum și drept Sine interior în același timp.”

Arthur Osborne

Frank H. Humphreys, primul său discipol occidental, povestea că l-a întâlnit mai întâi în vis pe Sri Ramana Maharishi, apoi l-a identificat cu ajutorul unor fotografii, iar când în sfârșit a ajuns să-l întâlnească fizic l-a privit timp de o jumătate de oră în ochi:

„Nu și-a modificat deloc expresia de contemplație profundă. Am început să realizez că trupul este templul spiritului. Mai puteam doar să simt că trupul său nu era un om ci era instrumentul lui Dumnezeu, că era în totalitate o întrupare a ceea ce Dumnezeu înseamnă mai extraordinar. Senzațiile mele erau indescriptibile.”

Frank H. Humphreys

„Sunt ore care ar trebui scrise cu litere de aur în calendarul vieții noastre”, spunea Paul Brunton referindu-se la întâlnirea sa cu Ramana Maharishi. Aprecia la el simplitatea și modestia pe care reușea să le mențină dincolo de atmosfera de autentică măreție spirituală din preajma sa. Spunea că prezența unor oameni ca Maharishi asigură continuitatea conexiunii noastre cu divinitatea și că trebuie să acceptăm faptul că un asemenea înțelept apare pentru a ne revela ceva și nu pentru a ne convinge de ceva.

Nu există diferență între Dumnezeu, Ghid spiritual și Sine

„Ghidul spiritual este deopotrivă în afară și înăuntru. Din afară el dă un impuls minții să se întoarcă înăuntru. Din interior el atrage mintea spre Sine și o ajută să se liniștească. Iată harul unui Ghid spiritual. Nu există diferență între Dumnezeu, Ghid spiritual și Sine. Ghidul spiritual e înăuntru. Meditația are rolul de a destrăma ideea ignorantă că el este numai afară. Dacă el este un străin pe care îl aștepți, atunci e destinat să dispară… care poate fi utilitatea unei ființe trecătoare ca asta? Dar câtă vreme gândești că ești separat sau că ești trupul cu mădularele lui, este necesar și un Ghid spiritual exterior și va apărea ca având un corp. Când va înceta greșita identificare cu corpul, se va vedea că Ghidul spiritual nu este altcineva decât Sinele.”

Ramana Maharishi