Răspunsuri esențiale de la Baghawan Ramana Maharishi

…………………………………………………….
Ramana Maharishi nu lăsat în urmă prea multe scrieri.
De fapt, învățătura sa a fost destul de rar descrisă în cuvântul scris și de aceea, cele 14 întrebări și răspunsuri esențiale consemnate de Shivaprakasham Pillai au căpătat o mare valoare și au devenit foarte cunoscute de iubitorii Căii Sinelui.

Ramana Maharishi nu a fost preocupat de crearea unui ashram, a unui curent spiritual sau a unei mișcări. El nu a cerut niciodata nimic, dar în jurul său au fost multimi imense de oameni în căutarea adevărului lăuntric. Ashramul întemeiat lângă locul său de meditație de la poalele muntelui sfânt Arunachala a apărut fiindcă așa au dorit devoții și nu Ramana.

Iar el a fost de acord.

Lângă el multe ființe au cunoscut iluminarea spirituală iar pelerinajele care aveau loc astfel generau aspirație spirituală și realizări interioare, fără ca cei prezenți în jurul său să realizeze un efort spiritual specific foarte consecvent și intens.

Pe Calea Inimii, demersul este acela de căutare și revelare a Sinelui, de aceeași natură ca cel realizat de discipolii lui Bhagawan, dar realizat în mijlocul vieții, susținut și chiar cerut de Viața însăși, transfigurată și divinizată.

Cele 14 întrebări adresate de Shivaprakasham Pillai și cele 14 răspunsuri corespunzătoare date de Sri Ramana Maharshi.

“Sri Pillai: Swami, cine sunt eu? Şi cum poate fi dobândită mântuirea?
Bhagavan: Prin neîntrerupta introspecție “Cine sunt eu?” te vei cunoaște pe tine însuți și astfel vei dobândi mântuirea.

S.P.: Cine sunt eu?

Bh.: Eul sau Sinele real nu e trupul, nici vreunul din cele cinci simțuri, nici obiectele simțurilor, nici organele de acțiune, nici prana (respirație sau forță vitală), nici mintea, nici chiar starea de somn adânc unde nu există nici o conștiință a lor.

S.P.: Dacă nu sunt nici unul din toate acestea, atunci ce altceva sunt?

Bh.: După ce le respingi rând pe rând pe toate spunând “nu sunt eu”, ceea ce rămâne, unicul, este “eul” și aceasta e Conștiința.

S.P.: Care e natura acelei Conștiințe?

Bh.: Este Sat-Chit-Ananda (Existență-Conștiință-Beatitudine), în care nu persistă nici urma cea mai firavă a gândului “eu”. E denumită și mauna (Tăcere) sau Atma (Sine). E singurul lucru existent realmente. Dacă în triada lume-ego-Dumnezeu fiecare e considerată ca o entitate separată, toate trei sunt simple iluzii, ca părelnica licărire a argintelui în sidef. Dumnezeu, ego-ul și lumea sunt în realitate Shivaswarupa (forma lui Shiva) sau Atmaswarupa (Forma spiritului).

S.P.: Cum putem realiza această Realitate?

Bh.: Când lucrurile văzute dispar, apare adevărata natură a celui ce vede sau a subiectului.

S.P.: Nu se poate atinge stadiul respectiv concomitent cu receptarea obiectelor exterioare?

Bh.: Nu, fiindcă cel care vede și ceea ce se vede sunt ca o sfoară ce aduce a șarpe. Până nu scapi de aparența amăgitoare a șarpelui, nu poți vedea că aceea e doar sfoara.

S.P.: Când vor pieri obiectele externe?

Bh.: Când mintea, originea tuturor gândurilor și a activităților, va dispărea, se vor mistui și obiectele externe.

S.P.: Care e natura minții?

Bh.: Mintea constă numai din gânduri. Ea e o formă de energie. Se manifestă pe ea însăși ca lume. Când se cufundă în Sine, atunci are loc realizarea Sinelui; când își face apariția, se ivește instantaneu și lumea, iar Sinele nu e realizat.

S.P.: Cum va dispare mintea?

Bh.: Doar prin interogația “Cine sunt eu?”. Deși aceasta e, la rându-i, o operațiune mentală, ea distruge toate operațiunile mentale, inclusiv pe sine, exact așa cum bățul cu care se ațâță focul rugului funerar e și el redus la cenușă după combustia completă a rugului și a cadavrelor. Numai atunci urmează Realizarea Sinelui. Gândul eului e distrus, respirația și celelalte însemne ale vitalității capitulează. Ego-ul și prana (rezistența sau forța vitală) au o sursă comună. Orice întreprinzi, să o faci fără egoism, adică fără simțământul “Eu fac asta”. Când un om atinge acea stare, atunci și propria soție îi apare ca Mamă Universală. Adevărata Bhakti (devoțiune) e supunerea ego-ului în fața Sinelui.

S.P.: Nu este nici o altă metodă adecvată pentru distrugerea minții?

Bh.: Nu, cu excepția investigației Sinelui. Alinarea prin alte mijloace a minții nu-i conferă decât un calm temporar, după care ea irumpe din nou și își reia vechea activitate.

S.P.: Oare când vor fi supuse instinctele și tendințele noastre (vasanas), ca, de pildă, instinctul de autoconservare?

Bh.: Cu cât te afunzi mai adânc în Sine, cu atât aceste tendințe se veștejesc și în cele din urmă se sting cu desăvârșire.

S.P.: E oare posibil să dezrădăcinăm toate aceste tendințe infiltrate în mintea noastră în decursul atâtor vieți anterioare?

Bh.: Nu permite nicicând minții tale să găzduiască astfel de îndoieli, ci coboară în Sine cu hotărâre fermă. Dacă mintea e îndreptată în mod constant spre Sine prin intermediul acestei interogații, în cele din urmă va fi dizolvată și transformată în Sine. Orice dubiu ai simți, nu încerca să-l clarifici, ci să afli cui îi apare.

S.P.: Cât timp ar trebui perseverat în această căutare?

Bh.: Atâta timp cât există în minte și cea mai slabă urmă de impulsuri apte să genereze gânduri. Câtă vreme inamicul ocupă o citadelă, ostașii săi împresurați nu vor ezita să dea năvală în exterior. Dacă îi ucizi unul câte unul, pe măsură ce ies afară, citadela îți va cădea până la urmă în mâini. Tot așa, de fiecare dată când un gând își înalță capul, zdrobește-l cu investigația. Stârpirea din rădăcină a tuturor gândurilor poartă numele de vairagya (lipsa patimilor). Astfel că vichara (interogația Sinelui) continuă să fie necesară până El e realizat. Ceea ce se reclamă e necontenita și veșnica reamintire a Sinelui.

S.P.: Nu e oare această lume, cu tot ce se întâmplă în ea, rezultatul voinței lui Dumnezeu? Şi dacă da, de ce ar dori-o Dumnezeu?

Bh.: Dumnezeu nu are niciun scop. El nu e îngrădit de nicio activitate. Faptele din lume nu-L pot atinge. Asemuiți-L cu soarele. El răsare fără vreo dorință, fără efort sau osteneală, dar, din clipa în care urcă pe cer, încep să se producă pe pământ o sumedenie de acțiuni: lentilele plasate în calea razelor sale generează scântei în focare, bobocul lotusului se deschide, apa se evaporă și orice creatură își începe făptuirea, pe care și-o continuă o vreme, iar la final o părăsește. Dar soarele nu e afectat de nicio astfel de lucrare, deoarece acționează pur și simplu potrivit naturii sale, prin legi fixe, fără niciun țel anume, și e doar martorul. Tot așa stau lucrurile și în privința lui Dumnezeu. Sau faceți analogia cu spațiul (eterul). Pământul, apa, focul și aerul sunt toate cuprinse în el și tot în el își succed metamorfozele, fără va vreuna să-l afecteze. La fel se întâmplă și cu Dumnezeu: nu are nicio dorință, niciun scop în actele Sale de creație, menținere, distrugere, retragere și mântuire, cărora le sunt supuse făpturile. Deoarece acestea își pârguie rodul acțiunilor în armonie cu legile Sale, lor le revine responsabilitatea, nu lui Dumnezeu, care nu e îngrădit de nimic. ”

………………………..
Citiți și
“”Ramana Maharishi – maestrul fără de maestru”