Așadar, dacă am vorbi despre ce este rădăcina oricărui păcat, atunci Biblia a răspuns deja la această întrebare cu câteva mii de ani în urmă.

În Vechiul Testament se spune:

„Principalul păcat al omului este orgoliul”.

Așadar, orgoliul nu este doar cauza bolilor, a necazurilor, a patologiei sufletului și a caracterului, ci reprezintă baza oricărui păcat: crima, minciuna, poftele trupești, trădarea, disprețul față de oameni, invidia, zgârcenia, închinarea la putere și bani.

Toate acestea au ca rădăcină păcatul principal care se numește orgoliu. Și este foarte important să înțelegem ce este orgoliul.

De obicei, să spunem așa, există diverse definiții: noi ne-am obișnuit cu un punct de vedere standard, destul de tipic. Orgoliul este atunci când omul se pune deasupra altora. Lipsa dorinței de a trăi și depresia sunt unele dintre formele orgoliului. Dacă ai judecat pe cineva, înseamnă că ai orgoliu, dacă te simți superior cuiva, înseamnă că ai orgoliu. Mai pot fi date în plus câteva definiții ale orgoliului, pot fi enumerate 10, 15, 20, 50 însușiri care sunt inerente omului orgolios.

Ce este orgoliul? Cum să-i explicit unui om acest viciu? Când îi spui unui om despre prezența acestui viciu la el, deseori, auzi ca răspuns: „Dar eu nu mă mândresc cu nimic.Nu este despre mine”. Și uită de faptul că spunem adesea:„Eu singur. Eu iau decizia. Eu așa cred, aceasta este părere mea. Eu vorbesc, iar tu ascultă. Cine ești tu ca să-mi dai ordine ș.a.m.d”.

Judecarea, insulta, dorința de a te răzbuna, sentimentul de a fi jignit sunt manifestările orgoliului și, de asemenea, mândria, bogăția agonisită, familia, copiii și propriul neam. Totul este corect. Cele enumerate sunt, cu exactitate, semnele orgoliului.

Orgoliul este, în primul rând, separarea, înstrăinarea de Dumnezeu și, de asemenea, de Univers și de ceilalți oameni. Atunci nu simți lumea din jur și apare sentimentul de superioritate sau de înjosire. Orgoliul este atașamentul de sine — închinarea la sine, la propriul „Eu” exterior.

Orgoliul este lipsa înțelegerii asupra faptului că „Eul” nostru este divin, iar cel uman este secundar. „Eul” secundar este de scurtă durată, trăiește foarte puțin, este iluzoriu, se risipește repede, dar tocmai acesta preia toate funcțiile asupra sa. Și, uitându-ne la noi, ne vedem trupul, vedem că judecăm, gândim și credem că noi suntem doar trup. Iar o astfel de percepție a omului îi închide posibilitatea de a se transforma..

Dacă am vorbi despre orgoliu ca despre o pierdere a aspirației către Dumnezeu, atunci aceasta are loc când „Ego-ul” exterior eclipsează sentimentul de unitate cu Dumnezeu, când „Eul” nostru suprem se ascunde în spatele „Ego-ului” exterior, când „Eul” nostru uman încearcă să se pună pe sine pe primul loc, să conducă lumea și să ia asupra sa rezolvarea tuturor problemelor în mod independent.

Omul orgolios, fie îi reprimă pe ceilalți, fie se reprimă pe sine. Adică, eu mă închin „Ego-ului” meu, mă închin mie însumi, îl pun pe primul loc și atunci apare orgoliul. Eu mă închin fie mie însumi, fie altui om. Eu ador: fie pe sine, fie pe altul. Mai bine zis, eu nu pot să simt că Dumnezeu este în toate. De aceea aleg tot timpul: fie pe sine, fie pe altul. Dacă mă ador pe sine, atunci îi calc în picioare pe alții. Dacă îl ador pe altul, atunci eu mă calc pe sine în picioare și mă închin celuilalt om. Un om orgolios încearcă să-i calce în picioare pe toți ceilalți. În mod corespunzător, de aici pleacă egoismul, consumerismul, lipsa dorinței de a face un compromis,lipsa dorinței de a-l înțelege pe celălalt om și de a te pune în locul lui, incapacitatea de a purta de grijă.

Un om orgolios nu poate avea ceva la comun.

El trebuie să-i manipuleze pe toți.

Toți trebuie să i se supună.

Lumea trebuie să fie așa cum o vede el.

El vrea să-și impună propria imagine despre lume în întreg Universul și totul trebuie să corespundă acestei imagini despre lume.

Un om orgolios vrea să aibă dreptate tot timpul și vrea să aibă ultimul cuvânt.

Un om orgolios vorbește tot timpul acuzator și în mod reproșator.

Un om orgolios nu poate sacrifica nimic. De aceea, nu are loc o colaborare ci o luptă. La un om sufletist are loc o colaborare: „Eu trebuie să fac un compromis, să ajung la o înțelegere, să-l pun pe celălalt la locul său, să sacrific, să-l fac fericit”. Adică, are loc permanent o interacțiune, o creație a ceva în comun.

La un om orgolios nu există conexiune și egalitate. El fie se închină cuiva, fie calcă în picioare pe cineva. Iar în astfel de condiții, nu există relații normale și nici prietenie.

Orgoliul începe prin inegalitate, prin a te separa de alți oameni. Orgoliul începe prin inegalitate, atunci când omul se separă de Dumnezeu. Când nu există sentimentul de unitate cu Dumnezeu, atunci omul începe să lucreze în folosul „Eu-lui” său exterior și apoi începe deja separarea de alți oameni.

Când simțim că avem o legătură cu Dumnezeu, atunci ne este ușor să acceptăm lumea creată de El și să simțim unitatea cu oamenii. Astfel, logica divină trece în cea umană.

De obicei, un om orgolios nu este sincer pentru că orgoliul și nesinceritatea merg mână în mână. De aceea, adesea, un om orgolios nu-și exprimă pretențiile. El le tine în interior, iritându-se, indignându-se, dar nu și le exteriorizează. Și, oricât ar fi de ciudat, acesta este orgoliul, deoarece nemulțumirea de la exterior reprezintă schimbarea situației, iar nemulțumirea din interior reprezintă lupta cu Dumnezeu și cu destinul.

Un om cu un orgoliu ridicat nu poate să iubească, pentru că iubirea se transformă imediat în atașament la el. Pentru că, în cea mai mare parte, iubirea lui, trebuie să meargă spre Dumnezeu: sentimentul de recunoștință față de Dumnezeu, de acceptare a voinței Divine. Dacă acest lucru nu se întâmplă, atunci energia iubirii se consumă pe omul iubit, apare o explozie a atașamentului prin care noi îl ucidem, pur și simplu, pe acesta. Când atașamentul este foarte puternic, atunci la cel mai mic lucru care nu este în regulă, în noi apare o explozie de indignare și suntem gata să-l distrugem pe om. De aceea, iubirea care s-a transformat în atașament devine instrumentul unei crime. Și, din acest motiv, unui om orgolios nu i se oferă adesea sentimentul de iubire pentru ca el să nu-l ucidă pe omul iubit, energetic și fizic. De aceea, în acest caz, este nevoie să înveți a-l iubi pe cel care nu-ți place, să-l iubești ca pe un copil.

Orgoliul este rezultatul abilităților înalte oferite de Dumnezeu. Orgoliul este atașamentul față de capacități, doarece atunci când omul este capabil, el are sentimentul de superioritate asupra altuia. Când unui om îi sunt oferite prea multe lucruri, cu mult mai multe decât altuia: mai multă frumusețe, inteligență, energie, mai multe sentimente, bani și restul de lucruri, atunci el poate să uite că iubirea ar trebui să fie pe primul loc, că totul poate fi sacrificat pentru iubire, că noi suntem suflet, divini și eterni, iar toate celelalte lucruri sunt trecătoare. El poate să uite de acest lucru și să înceapă să se alipească de propriile dorințe și aspirații, de o energie crescută, de capacități ridicate, de o cantitate mare de bani, de bunăstare, de sexualitate, de relațiile calde și mai departe încep problemele.

 Orgoliul este incapacitatea și lipsa dorinței de a te schimba. În momentul în care orgoliul apare la om, el nu-și poate schimba caracterul în profunzime, deoarece caracterul lui se prinde de trup și conștient, iar schimbarea lor este percepută drept degradare și moarte. Atunci omul își susține dreptatea și imaginea sa corectă despre lume. El este gata să moară doar pentru a-și susține dreptatea. El este gata să moară pentru a restabili dreptatea. El este gata să-l ucidă pe cel care a avut o atitudine nedreaptă față de el. Adică, acest om care nu înțelege că este divin în esență, începe să apere nu iubirea ci moralitatea. Și, apărând moralitatea, el este gata să judece, să urască și să ucidă pe oricine.

Ce înseamnă a face ceva corect, a trăi corect și a controla totul? Acesta este sentimentul că eu sunt minte, eu sunt spirit, eu sunt conștient și înseamnă că totul trebuie să fie exact, totul trebuie să meargă corect. Când punem pe primul loc conștientul împreună cu „Eul” nostru uman, cu trupul și cu mintea, atunci vrem să trăim pentru ca totul să fie corect, pentru ca totul să fie sub control și pentru a controla totul. Cu alte cuvinte, în esență, noi punem „Eul” uman pe primul loc și încercăm să-l îndepărtăm pe Dumnezeu. Când „Eul” nostru uman este pe primul loc, atunci totul trebuie să se supună controlului conștientului nostru, totul trebuie să fie corect, totul trebuie să fie perfect. Așa începe o creștere treptată a orgoliului deoarece principalul păcat este chiar pierderea unității cu Dumnezeu, sentimentul că „Eul” nostru uman este primordial.

Orgoliul înseamnă să te concentrezi pe aspectele umane exterioare – pe trup, pe minte și pe nivelurile superficiale ale sufletului.

 „Începutul trufiei omului este a-L părăsi pe Domnul și a-și tine inima departe de Cel ce l-a facut”, se spune în Vechiul Testament.

Orgoliul este pierderea conexiunii cu Dumnezeu.

Dacă Dumnezeu este iubire, atunci acest lucru înseamnă că începutul orgoliului este pierderea iubirii. Deci ceva trebuie să înlocuiască, pe neobservate, iubirea. Ce o poate înlocui? Când omul își pierde iubirea față de Dumnezeu, atunci iubirea lui se transformă în pofte trupești, în plăcere. Adică, el deja nu mai vrea durere, vrea doar plăcere. El nu vrea să dea, vrea doar să primească. De aceea, separarea de Dumnezeu începe când omul încetează să vadă voința divină în tot și când el începe să împartă tot Universul în bine și rău. Când omul este invidios, se supără, judecă, urăște, atunci aceasta este calea prin care el se îndepărtează de iubire și de Dumnezeu.

Orgoliul înseamnă lipsa de înțelegere a faptului că voia Divină funcționează mereu spre binele „Eu-lui” nostru suprem, în favoarea salvării contactului nostru cu „Eul” suprem, chiar dacă „Eul” nostru din argilă este ofensat prin boli, nenorociri și chiar prin moarte.

De unde apare orgoliul? Când omul nu acceptă voința divină: regretă trecutul, îi este teamă de viitor, adică își face griji pentru viitor, când este nemulțumit de prezent, de oamenii și lumea din jur, când nu-l vede pe Creator în fiecare om, atunci acest fapt reprezintă, de asemenea, începutul orgoliului. Ceea ce duce apoi, pe rând, la nașterea unor trăsături negative, la intensificarea lor și la începutul problemelor, ale bolilor și ale necazurilor.

SN Lazarev