Cum sunt păcăliţi oamenii să facă acţiuni care îi aduc, fără sa ştie, în cadrul satanismului

Satanismul nu înseamnă adorarea lui Satan. Şi asta o spun chiar “specialiștii” (deși adorarea sa nu este exclusă, dacă este dorită, mai ales din motive practice, pentru a obține susținerea sa pentru îndeplinirea anumitor dorințe).

Satanism înseamnă “doar” adorarea propriului ego.

De aceea, pentru un satanist, cea mai importantă zi este ziua în care el s-a născut, deoarece atunci s-a născut dumnezeul său-ego-ul sau personalitatea sa efemeră, care este diferită de suflet sau de Sine.

Este, de fapt, “doar” o eroare de identificare.

Cum sunt păcăliți oamenii să faca acțiuni care îi aduc, fără sa știe, în cadrul satanismului?

Acest lucru se realizează prin ghidarea lor pentru a se raporta exclusiv la ego și nu la suflet sau la Sine.

Sărmanii oameni sunt sfătuiți să stanismul le oferă o tărie interioară ori acest u este decât sprijinirea în ego – o soluție penibilă care conduce la lipsă de putere reală,  de creativitate, conduce la rigiditate și lipsă de autentic.

Ego-ul este un fals centru al ființei care

își atribuie acțiunile și

are proprietatea de a se mări dacă ne identificăm cu el.

Pe măsură ce se mărește, atenția interioară a ființei în cauză devine din ce în ce mai centrată pe ego, nemaireușind să audă “vocea” sufletului sau a bunului simț interior, care devine astfel, puțin importantă comparativ cu impulsurile care provin de la ego.

Ego-ul induce o nevoie puternică de mărire și de afirmare, deoarece ființele în cauză simt, inconștient,

că au “pariat” pe o valoare falsă,

dar acționează, în această situație, ca, măcar, această valoare falsă să ofere o cât mai mare satisfacție.

Oamenii cu sufletul trezit nu simt, în subconștient, impulsul de a afirma în vreun fel starea lor,

deoarece ei simt că este autentică și nu mai au nevoie de nimic altceva.

E ca și când ai găsit o comoară autentică excepțională care răspunde oricărei dorința a ta,  nu ți-o poate lua nimeni și nu mai ai nevoie de o afirmare exterioară sau în ochii cuiva.

TOTODATĂ, DEOARECE NU ARE INTUITIA AUTENTICULUI, EGO-UL CONTINE IN EL SAMÂNȚA AUTODISTRUGERII.

Cu alte cuvinte, cine se centrează în ego va realiza si actiuni care in mod evident ii sunt defavorabile dar pe care persoana in cauză le realizează cu intensitate, fiindca nu sesizează ceea ce pentru bunul simt ar fi evident.

Un alt aspect pe care îl induce ego-ul este dorința.

Fiintele centrate in ego vor manifesta o reducere a creativitatii debordante cu cat sunt mai profund acorate in falsul lor centru și vor inlocui creativitatea manifestată in orice domeniu al vietii cu asamblarea unor aspecte gandite, create, realizate de altii sau gasite, pur si simplu in natura. Satanistul nu va putea fi frumos (din interior), dar va putea angaja pe cineva sa manifeste frumosul… etc. Uneori neputinta aceasta este prezentată de ei intr-un mod atragator ca fiind diferenta intre creatori sau Creator și… arhitecti, adică asamblori.

Dorințele unei ființe centrată în ego sunt multe și variate, sperând (inconștient sau conștient), ca, prin satisfacerea lor, să suplinească lipsa de autenticitate și perenitate a valorilor. Atata doar că dorințele nu oferă o satisfacție prea durabilă și cel în cauză simte repede nevoia să înlocuiască o dorință cu alta, pentru a beneficia cât mai des de satisfacția care nu este durabilă.

Un om neinițiat poate considera satisfacția trecătoare rezultată în urma satisfacerii unei dorințe nespirituale ca fiind fericirea.
Ei bine, această satisfacție este de natura fericirii divine imuabile, dar este o formă palidă ce
nu oferă completitudine și
care nu este durabilă.
Însă, până să îi fie evident aceasta, poate trece foarte mult timp sau chiar foarte multe încarnări.

Da, există dorințe care conduc către autentic.

Acestea sunt dorințele către valori care sunt imuabile, nepieritoare, care nu sunt supuse devenirii, cum este aspirația (dorința) către spiritualitate.

Întotdeauna când obiectul dorinței este un aspect care este supus devenirii și transformării, cel care aspiră către acest aspect va suferi cu siguranță, ca o altă față a unei monezi care are pe prima față satisfacția împlinirii dorinței resepctive.

Întodeauna când obiectul dorinței este un aspect imuabil, etern, care nu este supus devenirii, aspirația către el va genera, gradat, accesul la fericirea eternă și la realizarea spirituală.

Satanismul caută să orienteze omul spre satisfacerea dorințelor spre obiecte ale dorinței care nu sunt Sinele, către obiecte ale dorinței exterioare și acest lucru este dificil de sesizat de cel în cauză dacă nu este inițiat sau nu are un nivel spiritual deja înalt.

Un exemplu este aici fundamentarea vieții economice omenești pe consumism, unde împlinirea dorințelor de consum ale oamenilor este prezentată ca un motor al societății.

Pentru mulți eroarea este greu de observat, deoarece apare bunăstare și confort, dar

se pierde, de obicei, căutarea “valorilor care nu se consumă”,

cum sunt cele spirituale autentice, de suflet sau ale iubirii și bunului simț.

Datorită faptului că aceste aspecte ale satanismului pot fi foarte rafinate și mascate de bunăstare, confort, ele pot părea ca avînd o anumită strălucire, care îl poate păcăli pe neofit.

Astfel, există un număr incredibil de mare de persoane în societate care urmează în mod sincer această “cale” și care, chiar, pot da dovadă de un anumit rafinament, inteligență, forță interioară, cultură (ex. www.adepțiisatanei.ro).

Strălucirea poate lua ochii, succesul social poate fi fascinant și omul poate crede că valoarea la care a aderat este bună.

Aspirația către valori autentice și succesul social sunt perfect compatibile

-“Dacă îl puneți pe Dumnezeu pe primul loc, toate celelate vi se vor oferi pe deasupra“-

dar, dacă cineva aspiră numai la valori ale ego-ului, paradoxal este că nici măcar pe acestea nu le are cu adevărat, adică se obțin greu, cel mai adesea cu compromisuri de conștiință și, chiar dacă aduc satisfacție, nu aduc satisfacția scontată.

Deseori aceste împliniri ale valorilor ego-ului sunt urmate de evenimente ce ne supun la teste și încercări dureroase (pierderi, boli etc).

Întotdeauna, pentru a avea succes în integrarea spirituală a lumii înconjurătoare, trebuie

să mergem prin Sine către Lume și NU prin Lume către Sine

(sau prin Dumnezeu către Lume și nu prin Lume către Dumnezeu).

Satanismul este o perspectivă bazată pe dualism:

– adică ei consideră atât Dumnezeu cât și Satan ar doi poli esențiali și la fel de puternici ai Manifestării și ar fi suficient să alegi unul dintre ei – Satan fiind considerat „Printul acestei lumi”

– ei consideră că nu ar fi adevărat că totul poate fi găsit în Sine, prin revelarea naturii reale a identității interioare esențiale, ci că împlinirea va fi regăsită doar in exterior, în limitare, în valorile trecătoare: ei fac aceasta din ignorantă, nestiind sau nedorind sa stie că bucuria pe care am putea-o avea de la ceva din exterior este proportională cu „apropierea” fată de sufletul nostru viu, fată de Sinele suprem Atman – structura cunoscuta de yoghini a fi centrul esential nepieritor, neschimbator si sursa autenticului din noi.

Din acestă cauză perspectiva nondualistă a transcenderii polarității contrariilor și de raportare permanentă spre transcendența divină este, pentru sataniști, cel mai mare pericol, deoarece, nemaisituându-se într-o lume a contrariilor, valorile efemere și duale ale satanismului devin nule.

……………………………………………………………..
Iata un extras din Wikipedia despre satanism.
“Satanismul este o religie bazată pe Biblia Satanică și filozofia Bisericii lui Satan, fondată de Anton Szandor LaVey (de fapt , el este doar unul din corifeii oficiali ai Căii Căderi Asumate).

În această religie Satan devine un simbol pozitiv, arhetip al egoismului.

Deși este asociată în cultura populară cu ritualuri ce au în prim plan violența și cruzimea, filozofia Bisericii Satanice are la bază următoarele caracteristici:

Individualismul fundamental, bazat pe conceptul nietzschean că individul este singurul responsabil pentru viața sa și că trebuie să se ridice peste perceputa conformitate a maselor pentru a găsi o cale în viață. În acest sens, satanismul fiind influențat de libertarianism, LaVey declară că “sataniștii sunt născuți nu făcuți… au o boală numită independență”. De asemenea, sataniștii desconsideră religiile ce au o “servilitate” spre un zeu (precum creștinismul, islamul, iudaismul etc.).
Simbolul Satan – în religia satanistă nu este zeu, ci doar un simbol pentru dumnezeu, care la rândul lui este si performat și satisfăcut de satanistul însuși. LaVey propune că toți zeii sunt creații ale credincioșilor și că în acest fel venerația zeilor este prin extensie, venerația creatorului acestor zei (credinciosul).

O dogmă a satanismului este: “Eu sunt dumnezeul meu”.

Cel mai important eveniment din calendarul satanic este ziua de naștere a “credinciosului”, aceasta reprezentând și nașterea „dumnezeului” său. Un fapt surprinzător despre satanism este că Satan, perceput ca “diavol” în cultura populară, nu este venerat, fiind considerat doar un arhetip literar care este un exemplu de opoziție la umilință și credință. În religia satanistă, cultul “diavolului” este văzut ca fiind doar o inversare prost-înțeleasă a creștinismului.”

“Satanismul este împărțit în trei categorii principale:

* Satanismul Tradițional care afirmă că rădăcinile satanismului se trag din Egiptul Antic.
* Satanismul Rebel care spune că Satan are nevoie de o pisica moartă, un mormânt profanat, o tăietură pe mâna tinerei de 17 ani sau un ritual perfect realizat în niște condiții grotești.
* Satanismul Modern care promovează individul și nu faptul că omul este „nesemnificativ, slab și dependent de supranatural”. Ei consideră că apartenența de supranatural și implicit de o Biserică, presupune mult prea multă bătaie de cap având în vedere că “Nimic nu este real (Totul este permis)” (Phil Hine, Magia Haosului). Satanistul Modern nu neagă munca strămoșilor noștri precum ar face-o un fanatic, ci el îmbrățișează fiecare idee valoroasă, cultura și magia, dar refuză să fie condus de legile unui “preistoric” (ex. Iisus).

Ritualurile sataniste afirmă puterea simbolului satanic în inteligența, istețimea și cultura individului.

Venerarea lui Satan nu este o parte esențială în satanism. Nu trebuie să îl venerezi pe Satan pentru a fi un satanist. Ideea din spatele satanismului este să devii cât mai bun (mai ales în raport cu ceilalți, n.r.) și să faci ceea ce te face fericit și te binedispune. Atât timp cât urmezi calea satanistă în viață, te poți numi satanist.

Satanismul este venerarea propriei persoane. Termenul “satanist” ar fi fost prima dată atribuit în Evul Mediu tuturor oamenilor care aveau o religie diferită de cea catolică. Era un termen folosit pentru descrierea celor care venerau un alt zeu, a celor care venerau pământul, natura, pe ei înșiși sau orice nu era creștin.

Ei spun că Satan a fost creat de celelalte religii pentru a da o definiție a tot cea ce este “rău”. Acest “diavol” a fost creat pentru a reprezenta așa-zisele păcate ale oamenilor. Conform acestor religii, Satan reprezintă distrugerea.

Pe de altă parte, ei spun ca este un alt ego al lui Satan, numit Dumnezeu. Ca și Satan, Dumnezeu are multe nume, depinde de religie și perioadă. Acest Dumnezeu reprezintă tot ceea ce este bun în oameni, toate lucrurile bune pe care le pot face pentru alții. Acest Dumnezeu ar trebui să reprezinte creația.

Pentru un satanist, Satan nu este altceva decat o forță a naturii. Satan nu este considerat o zeitate. Această forță este considerată partea întunecată a naturii. Această “parte întunecată” nu reprezintă (pentru ei) neapărat răul, ci doar o parte neexplorată a naturii. Satanismul nu cere venerarea lui Satan, nu îți cere nici măcar să crezi într-o deitate. Depinde de individ să aleagă ce nivel i se potrivește cel mai bine.”

…………………………………

Remarcati ca avand o astfel de definiție, cam ceea ce se ofera astazi in societatea cu aparentă candoare ca fiind soluția este, mai ales, …satanism.

Lucrurile sunt prezentate cu multa abilitate si, daca nu esti pregatit si … te-ai uitat mult la televizor, satanismul pare, in aceasta prezentare, o “floare parfumată”.

De exemplu, “umanismul”, care pare un cuvânt cu semnificații benefice, înseamnă, de fapt, punerea omului în centrul universului, ca fiind măsura unică a tururor lucrurilor. Destul de greu de obervat, la prima vedere, că această perspectivă neglijează Sinele și Creatorul, instituind materialismul-dialectic, supus total simțurilor exterioare: ceea ce nu văd și experimentez eu, obiectivând cu ajutorul unor fințe exterioare mie și cu aparate de măsură, nu există”.

Această perspectivă nu mai poate ridica omul mai sus de nevoile sale umane ce s-ar cere satisfacute, nu ii mai poate revela Miracolul sufletesc ce nu poate fi gasit decât in interior iar mai apoi in exterior doar corespunzător cu realizarea interioară.

Inevitabil il conduce, mai târziu sau mai devreme, catre o stare demoniaca sau satanica, cu tot ce decurge din aceasta

Multe persoane notorii din cultura oficiala ar avea dificultati mari in a explica de ce ar fi ceva in neregula cu acest curent de idei aberant. Si asta deoarece prea puțini au notiunile necesare pentru a intelege ca nu e cazul sa iti petreci viata “ca un satanist”, adica precum un om pentru care cea mai mare valoare este propria satisfactie sau placere (așa-numita nevoie socială), centrat in ego si urmarind victoria, deseori indiferent de consecințe.

Motivul pentru care satanismul este gresit, chiar si imbracat in aceste haine de sarbatoare este faptul ca el ascunde cu abilitate un adevar fundamental, valabil pentru orice fiinta umana:

ego-ul nu este un centru autentic al fiintei, si, cat timp sunt focalizati asupra lui, considerandu-l centrul suprem, valoarea esentiala, ghidul interior, atunci, in afara de faptul ca nu vom avea un ghid interior autentic ci unul fals, simtim permanent o “sete” arzătoare – necesitatea de a afirma “valoarea” acestei structuri interioare care este “ego-ul”.

Adică „să ne dăm mari”.

Aceasta deoarece, instinctiv, simtim ca nu ne bazam pe valoarea autentica, pe sursa veritabila a oricarei fericiri, intelepciuni, a oricarui bun simt sau inteligente, care este Sinele nostru interior, ci pe o copie contrafacuta, o caricatură fara viata, care este ego-ul.

Simtind, chiar si inconstient asta, omul in cauza va cauta disperat ca mereu sa se convinga ca alegerea sa a fost buna de exemplu, cautand sa se „dea mare” in fata celorlalti oameni si va incerca in fel si chip sa obtina adevarata fericire, completitudinea, sensul vietii amplificand valorile false ale egolui.

Astfel apar emisiunile reality show in care cineva ne arata fiecare secunda din viata sa umana pentru a vedea ce “valoros” este el, apar hainele fistichii sau masinile “sclifosite”, organizații si imperii uriase, arme si armate, distractii in cluburi de fite, droguri si betii, precum si monumente funerare uriase sau impresionante prin alte aspecte. Dar toate aceste eforturi sunt sortite esecului fiindca ceea ce ofera persoanei in cauza nu dureaza . Mintea va dori imediat o altă satisfactie si apoi o alta si apoi o alta, la nesfarsit.

Ego-ul nu este o ceva negativ daca el este doar un instrument in mana Sinelui, sau, macar, in mana sufletului trezit, dar daca singurul element sau valoare este egoul, caderea spirituala este “monumentul” acestei valori.

Oricat de intensă poate fi o placere a unui drog sau bucuria unei victorii sau a deținerii unui imperiu, aceasta trece. Si apoi, din nou, va fi nevoie sa se caute altceva si altceva, fiindca egoul are nevoie sa isi afirme “valoarea”, si, cum bucuriile sale sunt palide datorita timpului, va cauta sa colectioneze cat mai multe si mai “mari”.

In schimb, daca urmaresti sa cauti valoarea autentica din fiinta ta, gradat sau fulgerator, sufletul se va trezi și acccesand starea revelarii sinelui Suprem din fiinta, scânteia divina in noi, ceea ce este viu si autentic in noi, atunci, instantaneu, nu mai simtim nici o nevoie de a afirma ceva in exterior, numai este nevoie de nici o recunoastere din exterior, fiindca simtim ca orice valoare, bucurie, satisfactie, iubire, miracol, fericire vin de la Sinele nostru suprem individual, scanteia divina, care este una cu Dumnezeu sau constiinta suprema.

Si fiindca atunci cand intra Adevărul intră, iese ego-ul, iar cand Adevărul iese, intră ego-ul.
…………………………………………………

Abheda Yoga propune soluții și pune punctul pe i în acestă cofuzie legată de identificarea sau trasncenderea ego-ului.

O soluție reală este:

– raportarea la valori eterne, imuabile: Dumnezeu, Sine, suflet, spiritualitate, iubire

– dedicarea resurselor pentru a ajuta și a face binele, înțelegând că a putea ajuta și a avea pe cine să ajutăm este un privilegiu

– evitarea raportării la dualitatea polarităților și orien

tarea cu hotărâre în transcendere către Conștiința Supremă
– trezirea spirituală

– trăirea vieții, cu toate evenimentele ei, ca pe o cale spirituală inefabilă, realizând cât mai des și chiar permanent, raportarea la Inima noastră spirituală, la conștiința Sinelui , la Dumnezeu.
– iubirea cultivată și spiritualizată

– cultivarea practicilor spirituale și angrenarea cu hătărâre pe o cale spirituală autentică

– cultivarea virtuților spirituale.

Succes!

Leo Radutz
Abheda Yoga Academy
București 01. decembrie.2009
copyright 2009