În opinia mea este ceva de genul:
Când spun că, deocamdată, nu știu
încep deja să știu tot mai mult;
când spun că știu (când încă nu știu),
atunci încep deja să NU știu și mai mult !
Este uluitor!
Întradevăr, am întâlnit, chiar,
situația în care am fost intrebat
și am refuzat interior să zic că știu
și am și spus asta;
imediat răspunsul s-a format în interiorul meu,
parcă cu o rapiditate proporțională cu abandonul identificării cu ego-ul.
Sper să îmi iasă mereu chestia asta într-un mod înțelept,
fiindcă nu întotdeauna este necesar să verbalizezi „că nu știi”
deoarece acest lucru ar oferi, într-un număr de cazuri,
în loc autenticitate, o imagine greșită.
Există o serie de situații în care simpla afirmație verbalizată„nu știu”
poate sugera interlocutorului alte semnificații decât realitatea.
Oricum, realitatea sau adevărul nu se descriu în cuvinte,
deci e nevoie de un discernământ delicat în aceste lucruri,
astfel încât să fie ocolită cu orice preț trufia (și mai ales orgoliul spiritual)
și totodată să ne realizăm dharma cum trebuie.
Invers am „pățit” de asemenea.
Adică am „vopsit” imaginea apărând cu orice preț ideea că „eu știu mult sau, chiar, orice”
și instantaneu simțeam cum „mă prostesc”
și , în afară de „ambalaj”, care se mărea,
„conținutul” se micșora „văzând cu ochii”.
Chiar și, doar, evocând un astfel de moment
simt că nu mai vreau să trăiesc asta
(și sper să reușesc de fiecare dată când sunt testat).
Consider că salvarea este Vinaya Mudra sau smerenia
practicată intensiv, extensiv și într-un mod înțelept.
Oricum, sunt de părere, cu fermitate că, atunci când
spun că, deocamdată, nu știu
încep deja să știu tot mai mult;
când spun că știu (când încă nu știu),
atunci încep deja să nu știu.
Acharya Leo Radutz,
fondatorul sistemului Abheda,
inițiatorul Revoluției OMului Bun