Poveste de viață
„Se spune că într-un sat din orient trăia un băiat pe care natura îl înzestrase cu mai multă putere decât a celorlați băieți de vârsta lui. Era și bun la suflet și săritor să ajute, dar puțin naiv în bunătatea lui.
Niste tâlhari dintr-o pădure apropiată atacau sătenii pe drumurile lor și le luau taxe de protecție.
Pentru a scăpa satul de această pacoste, băiatul nostru voinic și bun la suflet, și-a luat ghioaga sa din lemn rar si tare și a pornit spre pădure pentru a se confurnta cu tâlharii. Si fiindcă avea dreptate, sufletul său era viu și puterea mare, ghioaga sa a facut minuni si tâlharii, desi erau multi, au fost învinsi.
Acestia au pus la cale un plan si au trimis un mester in arta sculpturii în lemn care l-a lăudat pe voinicul nostru și i-a propus să îi sculpteze pe mândra sa ghioagă scene de vitejie legendară fiindcă un voinic ca el ar merita sa aibă un astfel de instrument. Băiatul a acceptat și mesterul i-a sculptat ghioaga intr-un mod foarte frumos dar astfel lemnul s-a subțiat și ghioaga a devenit mai ușoară.
La următoarea confruntare cu talharii ghioaga sa s-a rupt iar băiatul naiv a fost învins.
Astfel băiatul naiv și, poate, orgolios acum,
a renunțat la instrumentul său simplu dar eficient în favoarea altuia,
noua sa ghioagă ce era frumoasă, avea povești de vitejie sculptate pe ea,
părea valoroasă dar doar în închipuirea sa
fiindca nu îi permitea să trăiască el însuși propriile lui vitejii reale.”
Asa, și… la ce ne folosește această poveste simplă?
Puterea și instrumentul unui yoghin autentic care cunoaște și aplică sistemul avansat al perspectivei nondualiste și
la care nu trebuie să renunțe nicodată, este următoarea:
- totul vine din noi iar dacă dispare, dispare fiindcă nu ne mai conectăm cu noi, potrivit principiului enunțat chiar și de Iisus Hristos – „împărăția lui Dumnezeu este în voi”
- oricât de grea ar fi viața, chiar și dacă am trăi într-un infern, Sufletul nostru sau Sinele este un suport imuabil, perfect și nemuritor și este singura soluție reală și permanent accesibilă pentru a ne contecta cu potențialul nostru infinit și pentru a ne transcende condiția.
Sufletul sau Sinele, scânteia divină din om…
este indivizibil, unitar și… complet. Nu are nevoie de nimic din exterior și nu are cum să se reducă, să se deplaseze, să ne fie furat sau micșorat. Acestea tocmai fiindcă Sinele este Sursa a orice, refugiul real și perfect față de orice aspecte trecătoare, șansa de a cunoaște perfecta și imuabila bucurie de a exista, liberatea față de orice condiționare, cunoașterea și fericirea nonduală.
Dar există oameni care propagă o formă de cunoaștere falsă,
care omite existența aspectului nondual și care îi păcălesc pe oameni că sufletul lor poate fi pierdut, furat sau „împărțit în bucățele” de-a lungul vieții ori stocat în rezervoarele demonilor.
Și binenețeles, pot spune, de asemenea, că ai nevoie de ei să-ți aduni sufletul și să fii din nou întreg.
Ei astfel trec sub tăcere sau nici nu cunosc faptul că
oricât de dificilă ar fi existența,
raportarea la acest suport etern, indivizibil
și care are o natură de conștiință suverană în manifestare
se poate face oricând.
Este ceva ce nu poate fi furat sau micșorat,
iar acest suport interior suprem se evidențiază chiar și doar prin faptul că trăim
(este cel care trăiește sau cel care observă, la nivel esențial).
Este ca și când cineva i-ar spune unui leu că este oaie sau unui prinț că nu este prinț ci cerșetor.
Dragii mei, nu „serviți păcăleala”,
nu renunțați la simpla, singura și adevărata putere care este„ ascunsă” la lumina zilei, în chiar Sinele nostru, Sufletul cel viu, indivizibil, nelimitat și nemuritor!
Dar da, iti poate cineva „lua sufletul ” doar fiindcă te fascinează să aspiri spre ceva dual,
iți oferă principii greșite, în care începi să crezi,
valori care prin falsitatea lor de îndepărtează de soluție ori putem să ne îndepărtăm noi de sufletul nostru
prin alegerile noastre, prin incorectitudinea deciziilor, prin neseriozitate și inconștiență.
Si deși sufletul e tot în noi, noi putem să ne îndepărtăm de el din ignoranță sau prostie fiindcă nu urmărim să fim noi înșine la nivel esențial, sprijinindu-ne de adevărata putere sufletească.
Doar asta poate însemna să îți pierzi sufletul, „să fii sărac cu aurul la tine”.
Dar chiar si atunci – sufletul sau Sinele va fi tot acolo, în noi, așteptându-ne oricât, chiar și zeci de vieți să îi dăm atenție.
Leo Radutz