Există şi un alt tip de extaz divin care se obține prin practica asiduă a opririi oricărei activități mentale, în care chitta (mintea) e transcensă şi reține doar impresiile nemanifestate.

Aceasta este asamprajnata samadhi, starea perfect supraconștientă care ne oferă suprema eliberare spirituală.

Putem obține toate puterile paranormale din lume și totuși să ratăm din nou.


Nu există nimic sigur până când sufletul nu trece dincolo de natură, dincolo de concentrarea conștientă. Este, pentru unii oameni dificil de obținut, deși această metodă pare foarte ușoară.


Ea constă în a menține mintea ca obiect și a stopa orice ne parvine prin ea: nu permitem niciunui gând să intre în minte, o păstrăm în totalitate vidă. Chiar în momentul când putem cu adevărat să facem asta, vom obține eliberarea spirituală.

Când urmăresc să-și golească mintea, persoanele neantrenate și fără experiență vor reuși însă doar să o umple de tamas, o întunecare a conștiinței care se scufundă în lentoare și stupiditate, confundate cu vidul mental. Dar a fi cu adevărat capabili să trăiască starea de vid mental înseamnă manifestarea celei mai mari forțe și a controlului perfect. Când această stare de supraconștiință, asamprajnata, este atinsă, samadhi-ul devine fără sămânță.


Ce se înțelege prin asta? În acel gen de concentrare când există conștiință, când mintea a reușit doar să le țină în frâu și să le potolească, valurile chitta-ei încă există ca tendințe, iar aceste tendințe (sau semințe) vor prinde iar viață la momentul oportun.

Doar când vom fi distrus toate aceste tendințe, când aproape o vom fi distrus -o, abia atunci mintea va fi devenit fără de sămânță, căci în ea nu se mai găsesc alte semințe din care să creștem din nou și din nou această plantă a vieții, această roată eternă a nașterii și a morții.

Puteți să vă întrebați:

ce stare e aceea în care nu vom avea niciun fel de cunoaștere duală?


Dar trebuie să știți: ceea ce noi numim cunoaștere este o stare inferioară celei de dincolo de cunoaștere.


Extremele par a fi foarte asemănătoare. Vibrația cea mai joasă a luminii este întunericul; vibrația cea mai înaltă este tot întunericul. Însă doar prima este cu adevărat întuneric, cealaltă e de fapt o lumină extrem de intensă. Cu toate acestea, par la fel.
Așadar ignoranța este starea cea mai joasă, cunoașterea este starea intermediară, iar dincolo de cunoaștere, supracunoașterea, este starea cea mai înaltă.
Cunoașterea în sine este o invenție, o născocire, un amestec; nu este o realitate.

Care va fi rezultatul practicii constante a acestui tip de concentrare superioară? Toate vechile tendințe de agitație și inerție vor fi distruse, la fel ca și tendințele binefăcătoare.


Este ca în cazul metalelor care se folosesc împreună cu aurul pentru a îndepărta murdăria și aliajul. În procesul de topire a minereului, zgura este arsă împreună cu aliajul.

Acest control constant al puterii va opri tendințele negative anterioare și, la un moment dat, și pe cele bune. Aceste tendințe bune și rele se vor distruge unele pe celelalte și va rămâne doar Sinele, în toată splendoarea sa, glorios, dincolo de bine și rău, iar acel Sine este omniprezent, omnipotent și omniscient.

Renunțând la toate puterile a devenit omnipotent, renunțând la întreaga viață a ajuns dincolo de moarte; a devenit viața însăși.

Apoi Sinele va ști că nu a fost născut niciodată și nici nu a murit vreodată, nu-și va mai dori nici Raiul, nici pământul. Va ști că nici nu a venit, nici nu a plecat; Natura s-a mișcat întotdeauna, iar acea mișcare s-a reflectat în Sine.
Formele luminii se mișcă, sunt reflectate și emise de proiector pe perete, iar peretele crede în mod eronat că el se mișcă. Așa se petrece cu fiecare dintre noi: chitta este cea care se mișcă în permanență, luând tot felul de forme, iar noi credem că acele forme suntem noi. Toate aceste amăgiri vor dispărea. Când acel suflet liber va cere – nu se va ruga și nu va cerși, ci va cere pur și simplu – toate dorințele sale vor fi îndeplinite instantaneu; va putea face tot ce își va dori.