Ego-ul conține în el sămânța autodistrugerii

Veti putea fi in contact cu noi,
primind articole despre yoga si tantra,
anunturi despre cursuri și evenimente
pe grupul de Telegram

Yoga Meditatie Tantra cu Leo Radutz
https://t.me/yogaromania

De fapt, identificarea cu ego-ul conține și sămânța autodistrugerii.

Este important să știm că atunci cînd facem yoga, datorită elevării stării noastre interioare și datorită accesării unor corpuri tot mai rafinate în drumul către trezirea spirituală și starea de prezență.

Exacerbarea egoismului și a orgoliului, de obicei în cazul cursanților yoghini mediocri face să apară și apoi să se instaleze o stare extrem de bizară care este denumită în mod sugestiv „orbire spirituală”.

Orbirea spirituală apare și este susținută și de impuritatea luciferică, ce îl face pe om să refuze regulile și adevărurile spirituale fiindcă sunt susținute de un maestru sau o maestră spirituală. Aceasta fiindcă în fenomenul orbirii spirituale ce apare datorită impurității luciferice persoana în cauză caută cu obstinație suport nu în Sinele sau în sufletul său, ci doar în jurul personlaității sale efemere – ahamkara – sau ego-ul folosind și rațiunea, însă daor atunci când îi convine.

De fapt, trezirea sufletului este opusul orbirii spirituale dar este important de remarcat că este posibil să trecem prin acelasi nivel de trezire dar contează dacă eram în procesul trezirii sau în procesul „orbirii”.

Pentru că în prima variantă avem un proces care este din ce în ce mai prezent iar în a doua variantă cauzele care au dus la orbirea spirituală conținuă să acționeze.

În general, oamenii ajung într-o stare de orbire spirituală după ce au căzut rând pe rând la unele teste spirituale care pentru acele persoane sunt majore. Uneori sunt niște fleacuri, dar pentru că „buturuga mică poate răsturna carul mare” atunci acele fleacuri nu mai sunt fleacuri ci cauză majorăd e cădere, datorită consecințelor.

Am putea spune că în starea de orbire spirituală, datorită greșelilor grave săvârșite, conștiința persoanei respective „se întunecă” – ca o consecință karma-ică binemeritată a răutății, orbirii și egoismului respectivului om.

Omului aflat în această stare îi scade discernământul, adică pierde reperele reale despre ceea ce este bine și ceea ce este rău.

Astfel, în viziunea persoanei respective deformată de identificarea cu ego-ul (ahamkara) și de diferite aspecte chiar demoniace binele apare ca fiind rău iar răul i se pare a fi binele.

Obișnuit să își justifice toate dorințele egoiste și interesele personale cu argumente pseudo-spirituale, el a ajuns să fie convins de propriile sale justificări, așa că nu mai poate judeca limpede nici măcar în situații care nu ridică, de fapt, nicio dilemă morală.

Cel mai adesea, oamenii ajung în această stare de orbire spirituală pentru că, printre alte greșeli grave pe care le-au făcut, s-au obișnuit să nu mai respecte regulile elementare ale unei vieți spirituale corecte.

Ajunși în această stare, pare că le este aproape imposibil să își reconsidere perspectiva asupra practicii spirituale și să o integreze în mod corect. În urma căderii spirituale își pierde chiar și ultima brumă de bun simț și este complet debusolat în ceea ce privește reperele valorice.

De ce se numește o astfel de stare „orbire spirituală”? Pentru că cel care se află în această stare nu mai percepe − si nu mai pricepe − nici cele mai elementare aspecte de natură spirituală. Așa cum un orb nu vede nimic din lumina, culorile, obiectele sau ființele din jurul său, cursantul care este „orb spiritual” nu sesizează absolut deloc energiile subtile rafinate (adeseori își imaginează că unele emoții grosiere ar fi stări spirituale elevate). Orbirea spirituală implică și incapacitatea de a aprecia ceea ce este bun, frumos, înălțător, valoros din punct de vedere spiritual.

Cel care este orbit din punct de vedere spiritual este incapabil să sesizeze și să accepte punctul de vedere al celorlalți: doar opinia și părerea sa îl interesează, în nu contează ce direcție.

Mai ales în ceea ce privește învățăturile spirituale, ideile metafizice sau stările elevate de conștiință, cel care este în orbire spirituală este convins că știe foarte bine despre ce este vorba (spre deosebire de ceilalți) sau chiar că deține adevărul absolut.

Cursantul aflat într-o stare de orbire spirituală face adeseori greșeli grave cu o dezinvoltură șocantă și nu are nicio tresărire lăuntrică, nici măcar atunci când este atenționat cu privire la acele greșeli.

Chiar dacă o parte din cei din jur sau chiar toți sunt cutremurați și caută să-i explice că face greșeli grave, respectivul își imaginează cu inconștiență că nu face nimic greșit, că nu va avea nicio problemă și nu va fi necesar să sufere consecințele acelor fapte.

Este posibil ca un astfel de om să fi uitat regulile elementare ale unei practici spirituale corecte, dar este în egală măsură posibil ca el să și le amintească foarte bine, dar să fie convins, datorită orbirii spirituale, că el personal nu are nevoie să le aplice. Este posibil ca el să fi uitat regulile eticii yoghine (etapele yama și niyama), dar este posibil și ca el să și le amintească foarte bine − important este că el nu le respectă mai deloc și este convins că nu are și nu va avea nicio problemă din acest motiv.

El este în stare să afirme cu nonșalanță, după ce face o imensă tâmpenie, că a avut intenții bune și chiar poate să fie convins 100% că nu va avea de suferit nicio consecință nefastă a acelei greșeli grave − deși, în mod evident, legea karma-ei va funcționa implacabilă și în cazul său și el se va confrunta cu consecințele funeste ale greșelilor sale, după cum merită.

Pe scurt, cursantul aflat în starea de orbire spirituală începe să manifeste din ce în ce mai multe defecte, iar în ceea ce privește practica spirituală el devine, de obicei, un ipocrit plin de ifose.

Orbirea spirituală merge mână în mână cu lipsa și aversiunea față de practica spirituală și arată că ființa în cauză este într-un proces uneori accelerat de regres spiritual (sau chiar prăbușire spirituală).

Lipsa și aversiunea față de practica spirituală începe să apară la scurt timp după ce o ființă umană ce este angrenată pe o cale spirituală se confruntă cu unele probe spirituale, cu unele teste spirituale pe care nu reușește să le treacă așa cum era necesar cu bine.

Atunci se declanșează uneori un fenomen straniu ce face ca ființa umană respectivă să manifeste o îndârjită și neîncetată stare de ură și răutate exact fată de aspectele spirituale față de care nu mai are deschidere și față de tot ceea ce este în legătură cu toate acestea.

Uneori persoana respectivă, având o fărâmă de rațiune, se refugiază, în căderea sa, în practici energetice, care nu afectează viziunea sau perspectiva pervertită a conștiinței sale ci doar îl fac mai puternic.

În special practicile care amplifică aspectul de conștiință sunt repudiate, evitate sau chiar considerate greșite fiindcă ele ar putea schimba aberația în care conștiința celui căzut se afundă.

Alteori caută alte școli spirituale, în special școlile în care nu se produce o transformare autentică, în care e suficient să nu fii agresiv și ești lăsat în place, dacă îți plătești taxa de curs. Alteori sunt repudiați de la maimnulte cursuri, fiindcă oamenii își dauseama ce se petrece cu ei.

Dacă au obținut cumva o trezire a lui Kundalini mai mare sau mai mică, se cred apoi sursă de cunoaștere și de realizare spirituală și ajung să creadă că nu mai au nevoie de nici o ghidare fiindcă ei înșiși sunt maeștrii.

În mod paradoxal, aflați în exact situația care are nevoie mai mare de ghidare, exact atunci ei parasesc conexiunea cu cine i-ar putea ghida.

Alții incalcă jurămintele spirituale sau promisiunile, dacă au făcut așa ceva fiindcă, spun ei, în noua situație „nu mai sunt valabile”.

Dat fiind faptul că orbirea spirituală merge, ca să spunem așa, mână în mână cu aversiunea spirituală, tocmai de aceea astfel de ființe umane nu mai sunt capabile să-și dea seama câtuși de puțin de tot ceea ce se petrece cu ele.

Uneori chiar se lasă apoi manipulate de feluriți demoni, astfel de ființe umane realizează un pact tacit cu entitățile demoniace și apoi își consacră în mod aberant întreaga existență pentru a împroșca cu noroi, cu otrăvurile din ele calea spirituală pe care s-au aflat cândva sau școala spirituală de yoga din care au făcut parte.

Atunci când un cursant sau un grup de cursanți au ajuns deja într-o stare de orbire spirituală, este aproape imposibil (dar nu cu desărșire imposibil, fiindcă întotodeauna există o șansă) să îi facem să realizeze starea mizerabilă în care se află.

Ei nu sunt sensibili nici la logică, nici la bun simț, nici la exemple inteligente, nici la comparații edificatoare.

Pe scurt, atunci când vrem să le explicăm ce se petrece cu ei sau să le dăm sugestii constructive pentru a ieși din această stare, ne lovim de zidul de netrecut al egoului (ahamkara) lor exacerbat. Nici cele mai apropiate ființe, nici colegii de curs sau prietenii, nici profesorul de yoga nu prea au mari șanse să îi ajute să priceapă cât de mult au decăzut, nu doar din punct de vedere spiritual, ci și din punct de vedere uman.

Situația lor poate fi, uneori, și mai paradoxală si cutremurătoare:

ei pot să nu au o stare prea bună de sănătate (este posibil chiar să fie grav bolnavi),

sunt permanent nemulțumiți, agitați,

chinuiți de tot felul de stări penibile,

sunt excesiv de critici,

nu au prieteni apropiați,

sunt închistați sufletește

și totuși se cred grozavi și, mai ales, se cred mai buni decât toți cei din jurul lor.

Pe scurt, pot fi „vai de capul lor” și au o viață chinuită, manifestându-se penibil și trăind stări mizerabile. Fără a avea realizări remarcabile, fără a fi creativi și originali, ei totuși sunt capabili să își relateze cu nonșalanță presupusele stări de iluminare spirituală.

Este posibil chiar să fie și foarte răi, uneori chiar sadici. Și cu toate acestea, ei sunt convinși că sunt niște ființe spirituale extraordinare. Deși sunt de un egoism feroce și nu urmăresc decât propriul interes, ei își afirmă cu tupeu generozitatea și compasiunea.

Chiar și când se plâng că sunt bolnavi, ei tot sunt convinși că sunt niște yoghini avansați care au atins o stare supremă de armonie. Uneori, chiar și dacă sunt grași sau diformi la nivel trupesc, ei se cred yoghini desăvârșiți și sunt gata oricând să dea lecții și sfaturi tuturor despre Hatha Yoga.

Noi putrem fi chiar de-a dreptul consternați când vedem că cei care se află în starea de orbire spirituală refuză să accepte evidența sau se fac că nu pricep unele idei elementare sau nu vor să înțeleagă ceea ce noi le explicăm.

Este greu pentru noi să acceptăm că acești oameni efectiv s-au prostit de-a binelea din anumite puncte de vedere și nu este deloc realist să ne așteptăm ca ei să mai înțeleagă ceva din tot ceea ce este cu adevărat important. Atunci este ca și cum i-am spune unui orb din naștere să deschidă ochii și apoi ne-am mira cu toții că el nu vede nimic.

La fel, cei care sunt orbi spiritual nu au cum să dea dintr-o dată dovadă de discernământ doar pentru că noi îi atenționăm. Pur și simplu toate calitățile spirituale importante par că li s-au atrofiat până la dispariție. Efectiv ei nu mai au „organul” cu care să poată deosebi binele de rău.

Singurul care poate să îi clintească cât de cât pe acești monștri de egoism și orgoliu din fortăreața egoului lor exacerbat este… suferința enormă, chiar prăbușirea reperelor vieții lor sau maestrul spiritual, aplicându-le atunci eventual un „tratament de șoc” pentru a-i ajuta să se dezmeticească.

Dar să nu ne amăgim: din aceste stări nu se iese așa ușor.

Dacă, odată ce ne-am dezmeticit, suntem dispuși să primim ajutorul maestrului spiritual, este nevoie apoi să facem un imens efort sistematic pentru a ne redresa, sub ghidarea sa.

Este o nebunie să ne imaginăm că am putea ieși din stările de orbire spirituală doar pocnind din degete sau doar pentru că am fost serios avertizați în privința lor.

De fapt, extrem de rar un om aflat într-o astfel de stare cere ajutorul maestrului spiritual, fiindcă, de fapt, tocmai s-a petrecut:

ruptura față de forțele vii ale sufletului care l-ar putea trimite înapoi pe cale. Adică o astfel de persoană își va refuza exact ceea ce l-ar putea ajuta.

Ba chiar va afirma și va aplica o regulă aberantă, menită să îi conserve egoismul, fie el si „turnat” din aurul cuvntelor spirituale.

Își spune că nu trebuie să vorbească cu maestrul nici măcar o secundă fiindcă el l-ar manipula.

Cel căzut își închipuie că „maestrul face cumva ca să aibă el întotdeauna dreptate, când, de fapt, numai el, „orbul spiritual” are dreptate”.

Unii părăsesc discuția cu declaratia sinceră „nu-mi place discutia asta”.

Ce se poate face?

– abandonul în fata ghidării maestrului sau maestrei spirituale

– cultivarea maximă smereniei

– practicarea procedeeelor de elevare a conștiinței, Ananta, Anuttara și altele.

Succes facil și divin vă doresc!

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to Top