Să simţi prezența lui Dumnezeu

Să simți prezența lui Dumnezeu… chiar și cu ochii deschiși…

Când ne e greu, putem să ne aducem aminte că mai ales atunci suntem in speciala atenție a lui Dumnezeu.

Ordinea Universală sau Ordinea implicită este complexă și mu este ușor să o ințelegem – iar uneori este chiar imposibil.

Dar e bine de știut că „drumul” este cel care contează, el ne transformă, nu vremelnicele ținte ale devenirii.

„Un om era necăjit fiindcă îi părea că el nu are nicio calitate și că nu ar fi o ființă pe care Dumnezeu să o iubească din această cauză.

Ar fi vrut să facă ceva, o faptă bună prin care Dumnezeu să îl vadă mai bun.

Pe când  dormea în coliba lui, când dintr-o dată, într-o noapte, camera s-a umplut de lumină și i-a apărut Dumnezeu.

Dumnezeu i-a spus că îl iubeste si că are încredere in el si că ar putea să îl ajute și în felul acesta el va deveni mai bun.

I-a cerut să facă o muncă pentru el și i-a arătat o stâncă mare din fața colibei.

I-a explicat că, dacă vrea să îl ajute pe El, Dumnezeu,

va trebui să împingă urgent piatra zilnic către un anumit loc,

cu toate puterile sale, ceea ce omul a și făcut.
Mai mulți ani a muncit din greu, de la răsărit și până la apusul soarelui; împingea din toate puterile, cu umerii proptiți pe suprafața masivă și rece a stâncii de neclintit.

În fiecare noapte, însă, bărbatul se întorcea trist și istovit în coliba lui, simțind că întreaga zi a fost irosită.
Tocmai când bărbatul era mai descurajat, Adversarul a decis să-și facă apariția în gândurile plictisite ale acestuia:

“De atâta timp împingi piatra, și ea nici nu s-a clintit“.
Astfel, omul a rămas cu impresia că sarcina lui este imposibil de realizat și că toată munca lui va fi un eșec.

Aceste idei l-au deprimat și descurajat pe bărbat.

Adversarul i-a mai spus: “De ce te distrugi singur pentru asta? Petrece-ți timpul făcând doar un efort minim, și te vei simți mai bine“.
Bărbatul, ostenit de atâtea zile de încordare, tocmai iși propusese să urmeze acest sfat, dar înainte de a-i da curs, a decis totuși să se roage și să-și spună păsul Domnului.
“Doamne, a spus, am muncit mult și greu pentru Tine, adunându-mi toate puterile să fac ce mi-ai cerut.
Acum, după atâta timp, nu am reușit să mișc piatra nici cu jumătate de milimetru. Ce am greșit? De ce am eșuat?”

Dumnezeu i-a răspuns, înțelegător:
“Prietene, când ți-am cerut să-mi slujești și tu ai acceptat, ți-am spus că sarcina ta era să împingi cu toate puterile în stâncă, ceea ce ai și făcut. Niciodată nu am spus că aștept ca tu să o miști.
Sarcina ta era doar să împingi piatra. Şi acum vii la Mine obosit, spunând că ai eșuat. Dar ia să vedem, oare chiar asta e realitatea?
Privește la tine. Brațele îți sunt puternice și musculoase, spatele este vânjos și bronzat, mâinile îți sunt bătătorite de atâta apăsare, picioarele ți-au devenit solide și puternice.
Te-ai dezvoltat mult, și capacitățile tale sunt peste măsura a ceea te-ai fi putut aștepta să devii.
Adevărat, nu ai mișcat stânca. Dar vocația ta a fost să mă asculți și să împingi, ca să-ți pui la încercare credința și încrederea în înțelepciunea Mea. Ceea ce ai și făcut. Acum Eu, prietene, voi muta acea stâncă.”

Câteodată, când auzim cuvântul Domnului, avem tendința să ne folosim gândirea pentru a descifra ce vrea El, când, de obicei, Domnul nu ne cere decât simpla ascultare și încredere în El.
Cu toate că noi afirmăm că prin credință mutăm munții, de fapt tot Dumnezeu sau Infinitul din noi sau accesibil in noi este cel care îi mută din loc.”