Tripura Bhairavi – cea de trei ori teribilă

Tripura Bhairavi este cea de-a cincia Mare Putere Divină, acea fațetă a Unicei Ființe divine care se manifestă sub o formă teribilă.

Marea putere divină a evoluției prin tapas

Tripura Bhairavi înseamnă cea de trei ori teribilă și este acea fațetă a unicei supreme Shakti sau a Eternului Feminin care manifestă susținerea evoluției prin tapas, prin efort personal, completat prin grația pe care tapasul o atrage.

Grația marii puteri divine Tripura Bhairavi se manifestă în două feluri.

Pe de o parte prin faptul că putem să evoluăm prin tapas, deci prin acțiuni ale ființei umane limitate.

Dar si prin faptul că, beneficiând de ajutorul ei, ne este ușor să realizăm tapasul datorită ajutorului care vine din infinit, un ajutor nesperat, stenic, fiind în felul acesta, un fel de prietenă a celor care, prin acțiunile lor umane, limitate, urmăresc să împlinească anumite proiecte – mai ales proiecte spirituale.

Totodată, marea putere divină Tripura Bhairavi ne ajută să ne transcendem limitările umane și să facem trecerea de la finit la infinit, prin tapas astfel încât, ajutându-ne în felul acesta, la un moment dat nu mai avem nevoie de grația ei, pentru că trecem în infinit, unde omul limitat poate avea alte capacități, care pot fi noile sale prespective bazate pe nelimitare.

Semnificația numelui

Bhairavi provine din:

  • bha, care se referă la aspectul de menținere sau susținere
  • ra, de la ramana, care se referă la acțiunea de creație
  • va, de la vamana, reprezentănd sfârșitul sau încheierea unei acțiuni

Prin urmare, Tripura Bhairavi poate să manifeste toate cele trei acțiuni ale manifestării- creația, menținerea și susținerea.

Această calitate a ei este pusă în legătură cu simbolul focului( agni) sau fulger( vidyut) sau soarele( surya), reprezentând cele trei forme de manifestare în cele trei lumi, dar și capacitatea sa de purificare și transformare.

Bhairavi reprezintă lumina și căldura care pot arde imperfecțiunile din suflet.

Ea este asociată cu principiul distrugerii, care nu are o semnificație negativă, ci se referă la tranformarea care trece prin procesul distrugerii ca o etapă necesară pentru ca să se nască ceva nou, mai bun, superior.

Bhairavi mai poate fi tradusă prin „teroare” și înseamnă și dincolo de frica de moarte.

Reprezentarea iconografică

Tripura Bhairavi este reprezentată strălucitoare și radianta precum o mie de sori, datorită puterii sale de transformare asupra ființei umane.

Poartă un veșmânt de culoare roșu sângeriu și o ghirlandă din cranii umane în jurul gâtului, iar pe cap o diademă împodobită cu pietre prețioase de forma unei semiluni.

Are trei ochi și chipul ei ca floarea de lotus are o expresie fericită și zâmbitoare.

Sânii sunt stropiți cu sânge și împodobiți cu nenumărate bijuterii.

În două din cele patru mâini ale sale ea ține un rozariu și o carte, iar cu celelalte două brațe face gestul cunoașterii (jnana mudra) și cel al oferirii de daruri și puteri spirituale (varada mudra).

Uneori, ea este reprezentată ca făcând gestul care îndepărtează frica (abhaya mudra).

În unele reprezentări iconografice ea apare ca fiind așezată pe un lotus de culoare roșie, iar în alte reprezentări, ea este așezată deasupra unui cadavru.

Ipostaze

Kala- Bhairavi

Datorită aspectului ei teribil este asemănată cu Kali și cunoscută din acastă perspectivă cu numele de Kala-Bhairavi, consoarta lui Shiva- Bhairava.

Din această perspectivă este stăpâna lumii aflată în decădere.

Ne putem raporta la ea pentru a ne dezvolta capacitatea și puterea de a ne stăpânii tendințele inferioare ale egoului, de a ne depăși limitele.

Durga

Tripura Bhairavi ne oferă protecție împotiva influnețelor negative și îndrumare spirituală. Ea se maifestă ca o mamă protectoare care își protejeză și ghidează copiii cu acțiuni ferme, prompte și hotărâte, dar necesare și benefice.

Durga este reprezentată călărind un leu, simbol al focului și al energiei solare. Cu o atitudine teribilă și amenințătoare, ea mânuiește cu siguranță și pricepere lumină divină pentru a elimina impuritățile și pentru a aduce împlinrea. Ea ne ajută să depășim orice obstacol, limitare sau suferință și chiar să ne schimbăm atitudinea și perspectiva în fața morții.

Mahishaura Mardini

Este zeița care are zece brațe și care este învingătoarea demonului Mahishaura, demon care reprezintă întruchiparea pasiunilor inferioare, care „leagă” ființa umană de lumea iluziilor și a suferinței.

Chandi

Este zeitatea principală din faimosul poem hindus Devi Mahatmya (ce conține 700 de sutra-e sau aforisme). Acest poem mai este numit și Durga Saptasati sau Chandi. El descrie felul în care marea zeiță învinge toți demonii care i se opun.

Este reprezentată ca „femeia războinică”, care prin vorbirea divin inspirată și prin puterea de a stăpânii și manipula focului subtil ne poate purifica ființa, elimina toate obstacolele și conduce către trezirea și realizarea spirituală.

Instrumente de conectare la ea

Meditația cu yantra

Meditație cu mantra

Mantra lungă a Tripurei Bhairavi

„Om Aim Hreem Shree Sundriya Namah”

ne ajută să ne depășim toate obstacolele și suferințele din viața noastră.

Cei care lucrază cu mantra Tripurei Bhairavi sunt binecuvântați cu o viață de succes, o viață împlinită.

Imn de adoare a ei

O, Mamă Divină!
Suflet imaculat, esența lui Brahma.
Prin compasiunea Ta, îndepărtezi toate obstacolele
Şi trezești puterile paranormale din ființa mea!


Maheshi, cea care oferi binecuvântare!
Devi, forma supremei beatitudini!
Prin compasiunea Ta, îndepărtezi toate obstacolele
Şi trezești puterile paranormale din ființa mea!


Kaumari, cea care te joci cu Kumara,
Stăpâna întregii cunoașteri,
Prin compasiunea Ta, îndepărtezi toate obstacolele
Şi trezești puterile paranormale din ființa mea!


Vashnavi, cea purtată pe aripile lui Garuda,
Scânteia divină a lui Vishnu,
Prin compasiunea Ta, îndepărtezi toate obstacolele
Şi trezești puterile paranormale din ființa mea!


Zeița Varahi, cea dătătoare de binecuvântări,
Care ridici pământul cu colții Tăi,
Prin compasiunea Ta, îndepărtezi toate obstacolele
Şi trezești puterile paranormale din ființa mea!


Zeiță, Tu ești Aindri, cea adorată de toți zeii
Şi mai ales de Indra,
Prin compasiunea Ta, îndepărtezi toate obstacolele
Şi trezești puterile paranormale din ființa mea!


Chamunda, cea unsă cu sânge, împodobită cu ghirlande de cranii umane,
Tu distrugi frica!
Prin compasiunea Ta, îndepărtezi toate obstacolele
Şi trezești puterile paranormale din ființa mea!


Mahalakshmi Mahamaya, Tu distrugi temerile și suferința!
Prin compasiunea Ta, îndepărtezi toate obstacolele
Şi trezești puterile paranormale din ființa mea!


Devi, Tu ești zeiță, tată și mamă deopotrivă,
Fiind mai presus de proprii mei părinți!
Deși unică, Tu îmbraci multiple manifestări cosmice!
Mă închin Ţie Zeiță!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to Top