Pitagora și discipolul său Apollonius din Tyana

Pitagora
Veti putea fi in contact cu noi,
primind articole despre yoga si tantra,
anunturi despre cursuri și evenimente
pe grupul de Telegram

Yoga Meditatie Tantra cu Leo Radutz
https://t.me/yogaromania

Pitagora s-a născut prin anul 580 î.Hr. în insula Samos, o insula din Marea Egee.

Numele său provine de la Pythia, cel care a prezis venirea sa pe lume.

 A fost matematician, filosof, dar și fondatorul unei școli în care discipolii erau inițiați în marele mistere ale lumii, Școala Inițierii”.

A beneficiat de o educatie bună și a primit inițieri de la mari maeștrii

La vârsta de 18 ani, părăsește insula Samos, după ce participase la Jocurile Olimpice. Merge în Lesbos, unde va primi inițierea de  la mari maeștri spiritual. Își continua calatoria sa initiatica în Siria și Egip, unde primeste invatatura de la preoți și magi. Apoi, se întoarce în Grecia, unde întemeiază o școala de filosofie, religie și științe.

Școala Inițierii

Cei care erau primiti să studieze la această școală treceau printr-o selecție riguroasă și li se impuneau reguli stricte. Selecția participanților la aceste cursuri o făcea chiar Pitagora. Printre criteriile pe care le avea in vedere faceau parte: relațiile cu părinții,fizionomia,gesturile, râsul, felul în care se comportau,etc.

Discipolii trebuiau să treacă cinci etape importante, timp în care puteau să nu-și vadă mentorul niciodată. Pentru Pitagora, cifra cinci reprezenta perfecțiunea, simbolul fiind steaua cu cinci colțuri, de aici și cele cinci etape ale inițierii.

Discipolii treceau prin mai multe probe- proba tăcerii, a meditației, purificarea fizică și morală

Perioada de probă era de trei ani, după care participanții puteau continua cursurile sau erau respinși.

Cei care ramaneu urmau un mod de viață strict. Donau toate bunurile școlii, urmau regim alimentar vegetarian, se îmbracau cât mai simplu și decent. Se impunea seriozitate și rigurozitate maximă.Era necesar să studieze cât mai mult și să aibă cât mai puține contacte cu persoane străine acestei  grupări. Dimineața începea cu plimbări lungi și practicau salutul soarelui.

La cursurile la care participau discipolii nu aveau voie să scrie, trebuiau să asculte și să rețină. Ulterior ei transmiteau cunoștințele altor discipoli tot verbal.

 

În cadrul scolii se studia: matematica, astonomia,muzica, noțiuni de ezoterism, simboluri, coduri despre ceea ce însemna natura interioară a omului.

 Temele preferate ale lui Pitagora erau: stiința numerelor, consecvența evoluției universale, studiul sufletului, apropierea de Dumnezeu, sursa armoniei universale

Aritmetica, muzica, geometria și astronomia erau considerate de Pitagora cele patru domenii care stau la baza evoluției umane.

Pentru Pitagora și adepții săi numerele aveau un sens spiritual. Pitagora știa că tot ce există în univers poate fi caracterizat prin numere și a văzut relații matematice în natură, artă și muzică.

Matematica era înțeleasă ca un studiu al proporțiilor. Din aceasta perspectivă a descoperit legătura dintre număr și muzică. Urmarind aceste aspecte a remacat într-o zi  cand a trecut prin fața atelierului unui fierar ritmicitatea loviturilor de ciocan pe nicovală. Întors acasă a început să facă experimente punând să vibreze corzi de aceeași grosime și la fel de tensionate, dar de lungimi diferite. În acest fel a ajuns la concuzia că sunetele depind de numărul de vibrații. Le-a calculat și a stabilit că muzica nu este altceva decât o relație numerică între aceste vibrații, măsurată după intervalul dintre ele. Chiar și tăcerea, spunea el, nu este decât o muzică pe care urechea omenească nu o percepe, fiincă e continuă, deci nu are intervale de pauze pe care urche are capacitatea să le distingă. Planetele, ca toate celelalte corpuri cerești aflate în mișcare produc o ”muzică a sferelor”. Pământul este o sferă, afirma Pitagora cu 2000 de ani înaintea lui Copernic și Galilei, și se învârtește în jurul axei sale de la est la vest având cinci zone: arctică, antarctică, hibernală, estivală și ecuatorială. Împreună cu celalate planete formează cosmosul.

Școala avea un profund caracter mistic- Pitagora preda cursuri despre moarte și existența sufletului dincolo de ea

O parte dintre ideile sale erau inspirate din filosofia Orientului.

De acolo provine și teoria că sufletul, fiind nemuritor, migrează de la un corp la altul, părăsindu-l pe cel mort, purificându-se un timp în Hades, apoi reîncarnându-se.

Pitagora considera că evoluția materială și cea spirituală sunt mișcări inverse, dar paralele, care determină evoluția omului. Evoluția materială este manifestarea lui Dumnezeu în materie, în timp ce evoluția spirituală este elaborarea conștiinței spirituale care generează apropierea de Dumnezeu.

Seminariștii erau împărțiți în externi, cei care după cursuri se întorceau acasă și interni, cei ce rămâneau si peste noapte. Pe cei dintâi îi încredința în grija unor asistenți și doar de ceilalți, esotericii, care constituiau cercul restrâns al adevăraților inițiați, se ocupa personal. Chiar și aceștia îl vedeau pe Pitagora doar după patru ani de ucenicie. În acea perioadă el le trimitea cursurile scrise și autentificate cu formula ”authos epha”, adică ”el însuși a spus-o”. Abia după această așteptare discipolii il puteau cunoaște în sfârșit pe maestrul lor.

Unul dintre dicipolii sai care s-a remarcat a fost Apollonius din Tyana

Apollonius a fost  o personaliate marcantă, un filozof carismatic, vindecător, profesor, mistic și făcător de miracole.

S-a remarcat încă de tânăr prin capacitățile sale de vindecare și clarviziune.

Există o lucrare, o biografie scrisă de autorul antic Philostratus, care descrie viața lui Apollonius si il prezintă ca pe o “ființă supraomenească, care cunoștea limbi exotice, fără să le fi învățat vreodată, putea citi mințile tuturor oamenilor, înțelegea limbajul păsărilor și al tuturor animalelor. Putea prezice chiar și viitorul”.

S-a născut în orașul Tyana din provincia grecească a Capadociei (actualmente orașul Bor din sud-estul Turciei), într-o familie bogată și respectată, avand avantajul unei educații strălucite.

A călătorit foarte mult, răspândind cunoștințele dobândite.

A dus o viață simplă. A fost vegetarian și a practicat continența sexuala pasivă. Nu se bărbierea, purta doar haine simple din țesătură de in și dormea pe pământul gol. Tendința sa spre ascetism l-a determinat  să-și doneze partea sa de moștenire fratelui mai mare, păstrându-și doar o sumă infimă pentru nevoile sale de bază. Apoi a început o perioadă de asceză în care nu a vorbit cu nimeni timp de cinci ani de zile. Se pare că această lungă perioadă de tăcere autoimpusă a dus la transformări majore la toate nivelele ființei sale.  La finalul acestei perioade, Apollonius era un alt om. S-a dovedit a fi un om foarte înțelept, posedând însușiri incredibile.

A fost contemporan cu Iisus Hristos, cu care a fost deseori comparat

Se spune că a fost contemporan cu Iisus, dar nu există nicio sursă istorică care să ateste  faptul că cei doi s-ar fi cunoscut.

Există surse care menționează asemenari intre cei doi:

*În primul rând nu se cunoaște cu exactitate data nașterii nici unuia dintre ei.

*Despre amandoi se spune că au venit din Ceruri, ca au făcut miracole asemănătoare, respectiv vindecări, exorcizări și chiar învieri din morți.

 * Ambii au propăvăduit pacea și iubirea.

*Despre amandoi s-a spus că ar fi călătorit în India si chiar ca Apollonius ar fi intrat în Shambala sau Agartha.

Dar, bineinteles că au existat și deosebiri evindente între ei.

*Apollonius îl vedea pe Dumnezeu ca fiind personificarea inteligenței perfecte; prin urmare și-a învațat discipolii că singurul mod de a comunica cu divinitatea era prin intermediul intelectului.

 *A considerat că rugăciunile și sacrificiile erau acte fără rost, nefacilitând comunicarea cu Dumnezeu.

Și-a relevat în numeroase împerjurări capcitățile paranormale

Apollonius și-a dovedit în mai multe împrejurări capacitățile sale excepționale dobândite în perioada ascezei.

În acest sens putem aminti participarea lui la nunta unui discipol mai tânăr, pe nume Mennipus din Corint.

Acesta urma să se însoare cu o femeie foarte frumosă și bogată,care-i apăruse prima dată într-o viziune.

Apollonius a observat ceva neobișnuit la tânăra mireasă. După ce a privit-o îndelung, Apollonius s-a ridicat în picioare și a spus cu voce tare că mireasa nu era o femeie, ci o Lamia, adică un demon sexual feminin.

Folosindu-si cu abilitate capacitățile sale, a reusit să dovedească faptul că atât ambianța luxoasă a petrecerii, cât și bucatele și vinurile alese, chiar și o partea a invitaților nu erau altceva decât o falsă realitate creată de entitatea demonică. În fața discipolilor și a oamenilor stupefiați, Lamia și-a declarat identitatea reală și a fost nevoită să dispară. 

Chiar si in zilele noastre sunt surse care spun  că Apollonius ar fi fost unul și același cu apostolul Petru sau chiar unul și același cu Iisus Hristos, unii mergând până într-acolo încât cred că imaginea de pe giulgiul din Torino ar fi de fapt a lui Apollonius.

Dar, fără îndoială că a fost un model excepțional, care a dat dovada de curaj și abnegare.

El nu s-a temut să reformeze practicile religioase absurde din acele vremuri și nici nu a ezitat să-i înfrunte pe cei mai puternici oameni politici sau clerici de atunci. 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to Top