Minunata Lalla din Kashmir – Lalita

Lalla este una dintre acele ființe binecuvântate, care au atins starea de eliberare supremă în timpul vieții.

Numită Lalleshvari de shivaiți și Lal Didi sau Ded de musulmani, yoghina a trăit în sec. al XIV-lea, contemporană cu marele sufit Sayyid´Ali Hamadan, cel care în 1380 a convertit Kashmirul la islamism.
Nu există în prezent nici un manuscris original al operelor sale, dar s-au păstrat mai multe culegeri incomplete. Lordul George Grierson și dr. L.D. Barnett le-au tradus și publicat în 1920 sub titlul: „Lallavakyani sau rostirile pline de înțelepciune ale Lallei Ded, o poetă mistică a vechiului Kashmir” ( “Lallavakyani or wise sayings of Lal Ded, a mystic poetess of ancient Kashmir” ).
Poezia Lallei ilustrează într-o manieră pitorească, vie și foarte accesibilă, credințele înțelepților shivaiți din vremea sa, întemeiate pe experiența directă. Popularitatea ei nu a cunoscut niciodată fluctuații nici printre învățați și erudiți, nici printre oamenii simpli.
Lalla este amintită și în tratatele despre istoria Kashmirului, care menționează că s-a născut în satul Sempore, un sat de lângă Pampore, în familia unui brahman cașmirian numit Sri Cheda Bhat sau Sri Chandra Bhat, în anul 1382 Bikrami Samvat, corespunzând aproximativ anului 1326 d.C., altfel spus acum aproximativ 674 de ani. Ea a văzut lumina zilei în noaptea de Lună plină a lunii bikram, bhadoon, corespunzător lunii septembrie. Locul nașterii sale nu este menționat în sursele istorice ale timpului. Lalla este menționată doar ca o “nebună de Dumnezeu”, absorbită în Sine, o sfântă rătăcitoare cu puteri miraculoase.

Hassan, un binecunoscut istoric târziu al Cașmirului, ne spune că
“această sfântă este cunoscută sub multe nume, cum ar fi: Lalla-ded, Lalla-moj, Lalleshvari etc. Ea s-a născut în secolul al 8-lea hijri, în satul Sempore, în casa unui pandit cașmiri. Data și ziua nașterii sale nu sunt exact cunoscute. Încă din fragedă copilărie, calea ei s-a conturat ca fiind neobișnuită. Ea auzea voci și avea viziuni spirituale…”

Viața sa a început sub auspicii neobișnuite. În acea zi, au prins viață două izvoare, iar întreaga copilărie i-a fost marcată de viziuni spirituale, în urma cărora rămânea ore în șir în meditație și contemplare. S-a căsătorit la doar zece ani, intrând într-o familie de nobili brahmani din Pampore. Înclinațiile ei către o viață spirituală nu s-au potrivit cu viziunea materialistă a rudelor.

Deși își îndeplinea cu strictețe și corectitudine atribuțiile, Lalla nu era privită cu ochi buni, căci cei din jur nu-i înțelegeau dorința de a se elibera de toate înlănțuirile lumești și de a-și revela Sinele, pentru ca sufletul ei să poată atinge comuniunea plină de iubire cu Dumnezeu.

Numele de Lalla, purtat de Yogeshvari, provine etimologic de la prefixul “lal”, un derivat cașmirian al cuvântului sanskrit “lalasa” însemnând dorință, aspirație înflăcărată, a tânji după, a căuta, a obține. Ea a fost numită Lalla sau Lalla-ded deoarece era o căutătoare înflăcărată a Adevărului, care a atins starea de yoga, de fuziune plenară, identificatoare, cu Absolutul încă în timpul vieții sale pe pământ.
Se spune că Lalla l-a întâlnit pe Siddha Srikantha (sau Siddhmol) atunci când ea avea doar șapte ani; acesta era Guru-l familiei. În acest context nu putem decât să concluzionăm că ea a beneficiat de ghidarea acestui mare yoghin și erudit încă de timpuriu în viață.

Ea descrie astfel această primă etapă a evoluției sale:

„Doar cu o coardă zdrențuită, destrămată, trag anevoie o barcă pe ocean. Ah, Domnul Dumnezeul meu mă va auzi, oare? Purta-mă-va El până la celălalt mal? Ca apa din vase de lut nears, încet, mă risipesc. Inima îmi e vârtej amețitor. Cât tânjesc să ajung acasă (în Sinele Suprem, Atman)!”

„O, suflet al meu, deșertăciunile amăgitoare ale lumii te-au azvârlit în destin, spulberându-ți libertatea absolută. Din ancora ta de fier pare că n-a rămas nici urmă… Vai!, de ce ai dat uitării adevărata-ți fire, Sinele (Atman)? De ce te-ai scufundat orbit în fluviul existențelor? Căci ți-ai uitat natura cea divină, singura ce te izbăvește de mlaștina acestei lumi și nu ți-au mai rămas decât noroaiele adânci ale mărginitului ego. Când o să-ți vină ceasul, slujitorii lui Yama, zeul morții, te vor călăuzi spre o cumplită soartă. Cine te-ar putea descătușa de spaima morții?”

Mistuită de dorința de a-L realiza pe Dumnezeu și nu însuflețită de o pasiune trecătoare, Lalla s-a hotărât să facă toate eforturile pentru a progresa pe calea spirituală. Ea a înțeles că nefericirea se naște dintr-o minte slabă și instabilă, hărțuită neîncetat de dorințe, că emoțiile noastre atât de variate, impresiile senzoriale, vâltoarea temerilor sunt cele care ne îndepărtează de libertatea și beatitudinea originară. Orice atașament de un obiect limitat înseamnă înlănțuire și suferință.

Libertatea este repaosul definitiv în Supremul Subiect conștient, în conștiința Sinelui ce realizează că „Eu sunt Eu (Dumnezeu).”

Sinele Suprem (Atman) al ființei umane, identic cu Shiva (Dumnezeu) și, prin urmare, etern liber, se cufundă de-a pururi într-un ocean de fericire, dar omul obișnuit ignoră realitatea esențială a făpturii sale. „Cei care, orbiți, cad pradă zbuciumului înspăimântător al samsara-ei (ciclul existențelor, al reîncarnării), sunt supuși la cazne de monștrii propriilor dorințe și nu fac decât, prin milenii, să adauge nod după nod la urzeala încâlcită a renașterilor care își urmează cursul iar și iar.”

Lalla știe că, pentru om, singura posibilitate reală de evoluție este aspirația plină de fervoare către El (Dumnezeu): „Suflet zbuciumat, nu hrăni, nu hrăni nicio durere în inima ta. Unul (Dumnezeu), cel fără de sfârșit, se apleacă asupră-ți, să-ți ostoiască foamea. Înalță către El chemarea ta preaplină de iubire!”

Lalla a aplicat în viața de zi cu zi principiile renunțării și a înțeles că nu contează dacă alegi să devii ascet rătăcitor sau să duci o viață de familie. Important este ca în inima ta să rămână vie o singură dorință: cea a contopirii depline cu Preaiubitul Dumnezeu:

„Nu purta veșminte decât pentru a te apăra de frig. Nu mânca decât pentru a-ți potoli foamea. O, gândire, dăruiește-te fără preget doar discernământului și aspirației pline de iubire față de Sinele Divin (Atman) și față de Dumnezeu. Iar trupul Tău cel pământesc…, privește-l ca pe hrană pentru corbi.“

Întâlnirea cu eliberatul sufit pe nume Sad Mol a ajutat-o pe Lalla să realizeze un adevărat salt și să depășească nivelul spiritual la care se afla.

Ea povestește:

„Guru-l meu mi-a dat o singură învățătură: „Din afară pătrunde în inima ta.”

Aceasta a devenit pentru mine, Lalla, o lege și poruncă sfântă și astfel am început să dansez lipsită de orice veșminte.”
Alungată de soacra sa, a devenit o ascetă, cântând și dansând goală pretutindeni.

Atunci când i se reproșa indecența, Lalla spunea că adevărații bărbați sunt foarte rari și de aceea nu merită ca ea să se supună suferinței de a se îmbrăca (pentru marea yoghină din Kashmir, un bărbat era ființa care s-a identificat plenar cu Shiva, Eternul masculin Divin). Se povestește însă că într-o zi, observându-l pe iluminatul Sayyid´Ali, a fugit și s-a ascuns în cuptorul unui brutar strigând: „Am văzut un bărbat!”

Adoratorii lui Bhairava, așa-zișii „nebuni ai lui Dumnezeu”, și-L imaginează dansând și cântând în deplină libertate, lipsit de orice teamă și constrângere, salvat de identificarea cu corpul și cu obstacolele limitatoare ale personalității. Îmbătați de vinul iubirii nemăsurate, ei nu își doresc să devină nici asceți, nici stăpâni ai universului, nici eliberați, ci doar adoratorii eterni ai lui Shiva.

„Nebuni și preaplini de iubire, copleșiți de fericire până la extaz, ei se rotesc dansând, vibrând cu întreaga ființă, datorită atingerii inefabile a Grației Divine, orbiți de lacrimile bucuriei, cu chipul înflorit, spunând cuvinte incoerente, în dansul cosmic al iubirii“

„Iubirea în cel ascuns, iubirea în Supremul Divin… iubirea în Tine, iubirea în Shiva, o, Doamne! Preaplinul iubirii… îl strâng din tot sufletul. Fie ca iubirea mea mistuitoare și profundă să fie numai în Tine!”

O astfel de îndrăgostită a fost și Lalla. Ea a atins acel nivel al evoluției spirituale care îi permitea să spună:

„Fie că sunt acoperită de ocări, fie că sunt mustrată, fie că sunt adorată cu ofrande sincere de flori și daruri, toate acestea nu mă clintesc din starea de beatitudine interioară!”

Ea a ascultat îndemnul maestrului și a pornit cu fermitate pe calea interiorizării, după ce căutase îndelung adevărul în afara ei și se epuizase în eforturi zadarnice:

„Nemângâiată și mistuită de dorințe amare, eu, Lalla, am pornit în căutarea Adevărului și am rătăcit zile și nopți de-a rândul, până când am aflat înlăuntrul meu un Înțelept desăvârșit. Aceasta a fost steaua mea norocoasă și clipa preafericită când L-am aflat pe El.” În primele momente ale trezirii, totul i-a apărut Lallei ca un etern prezent. Fiecare lucru, scânteia proaspăt și imaculat, fără vreo legătură cu trecutul sau cu viitorul: „Conștiința este de-a pururi nouă, luna ascunsă este nouă de-a pururi. Astfel am văzut expansiunea veșnic nouă a apelor universale. Iar din clipa în care eu, Lalla, mi-am purificat trupul și gândul, sunt în fiece clipă neprihănită, nouă și iar nouă.”

“Am răsărit plină de nădejde că voi înflori ca o floare de bumbac. Culegătorul și dărăcitorul m-au făcut să îndur grele lovituri și fără de număr, iar fusul torcătoarei a tors din ființa mea un fir cu totul și cu totul nou. Nici în atelierul țesătorului nu am fost cruțată, iar spălătorul m-a lovit cu o piatră și m-a frecat nemilos cu argilă și săpun. În sfârșit, croitorul m-a tăiat în bucăți cu foarfeca sa. Abia atunci, am atins întru veșnicie desăvârșirea supremă.”

Tradițiile spirituale ale Indiei amintesc despre o străveche practică secretă, foarte răspândită pe vremuri în anumite regiuni.

În primele trei zile de viață ale unui copil, o femeie inițiată scria pe limba nou-născutului, cu un bețigaș de santal înmuiat în miere, o silabă sacră, cu o încărcătură energetică aparte: mantra Marii Puteri Cosmice a compasiunii, Tara.
Limba copilului devenea astfel, prin consacrare spirituală, un vehicul pur, destinat vorbirii divin inspirate, în cuvinte pline de ritm și armonie, care se potriveau cu cele mai nobile gânduri și aspirații. Se spune că, datorită acestui procedeu ocult, s-au încarnat în India spirite foarte înalte și învățați de mare renume, dornici să ajute umanitatea.
Mai ales în regiunea Kashmirului a existat o lungă linie inițiatică de sfinți, înțelepți și mari maeștri spirituali.
Poemele mistice ale lui Somananda, Utpaladeva, Abhinavagupta, Kshemaraja, reprezentanți de seamă ai tradiției shivaite, sunt și în zilele noastre recitate cu ardoare și trezesc aceleași vii emoții: iubirea plină de devoțiune, aspirația copleșitoare și elanul nestăvilit către Dumnezeu.

Viața acestor mari spirite a rămas totuși aproape necunoscută. Opera lor are însă o profundă valoare de autobiografie spirituală. Poemele pline de farmec și de o muzicalitate aparte, scrise într-un stil simplu și direct, împărtășesc experiențele trăite în toate etapele evoluției mistice, de la primii pași până la contopirea plină de beatitudine cu Dumnezeu.

„Cel care s-a contopit în inima sa cu Dumnezeu se îmbăiază necontenit în apele sacre atunci când râde, strănută, tușește sau cască; el este neprihănitul ascet, de la un capăt al anului la altul. El știe cu adevărat că Tu îi ești mereu aproape!”

Relatările populare vorbesc despre faptul că a rătăcit nudă până la sfârșitul zilelor sale. Întrebată de ce dansa astfel fără nici un pic de rușine, se spune că ea ar fi răspuns că nu există nici un “bărbat” adevărat în jur. Însă până într-o zi când, ea l-a văzut la distanță pe Sayyed Mir Ali Hamdani, cunoscut popular sub numele de Shahi Hamdam Saheb, unul dintre sfinții patronatori ai Cașmirului musulman. Brusc, ea a strigat: “Am văzut un bărbat !” și a fugit în josul străzii pentru a-și ascunde nuditatea și rușinea. Atunci când un băcan a refuzat să-i ofere adăpostul, ea sărit în cuptorul aprins al unei brutării, spre uluirea și disperarea brutarului, care a închis capacul de teamă să nu fie acuzat de crimă. Bietul brutar a rămas stupefiat și aproape pe punctul de a-și pierde mințile atunci când Lalla a ieșit afară prin deschiderea inferioară a cuptorului, purtând podoabe celeste de smaralde verzi și salutându-l pe sfântul musulman.

Inima Lalla-ei a fost purificată de focul Iubirii Divine. Intensa sa iubire pentru Shiva a unificat energiile corpului și ale minții, conferindu-i controlul deplin asupra corpului, în plan fizic, și asupra prana-ei și nadi-urilor, în plan subtil. Ea a experimentat astfel starea de comuniune cu realitatea absolută a lui Shiva. Realizarea yoga-i, unificarea totală a Sinelui individual cu Ființa Supremă Absolută avea să urmeze. Lalla ne spune:

“Prin practică perseverent repetată, (Sinele individual limitat) a fost dizolvat în infinitul Sine Universal! Ființa înzestrată cu atribute s-a contopit cu Akasha (unificându-se cu Ființa Eternă fără de atribute), într-un întreg omogen !

Însuși Vidul a dispărut atunci.
Nimic nu a rămas, cu excepția lui Anamaya – nemișcatul, purul, prosperul Paramashiva;
Adevărata învățătură secretă constă cu precizie în această practică, o, căutătorule!

Nici o umbră de dualitate nu mai persistă în starea de fuziune absolută cu Paramashiva. Limbaj accesibil, un domeniu altfel inaccesibil conștiinței obișnuite. Din planurile subtile ale conștiinței, Yogeshvari ne conduce în oceanul Adevărului, departe de apăsătoarele stări sufletești ale conștiinței limitate.
Atingând starea de yoga, Lalla exprimă misterul imanenței lui Shiva, regăsit acum în întreaga creație:

Într-o căutare ardentă am ieșit din sufletul meu în plin clar de Lună.
Într-o căutare ardentă am ajuns să realizez că Același (Dumnezeu) se unește cu Același (Dumnezeu).
Această întreagă lume ești Tu, o Narayana (Shiva)!
Ce sunt toate aceste lucruri și ființe? Sunt ochii tăi!”

Lalla a regăsit lumina cunoașterii în cea de-a doisprezecea cuantă a Lunii, scufundându-se în Extazul Cosmic. Clarul de lună simbolizează în cadrul șivaismului universul iluminat de inefabila Lumină Divină dătătoare de fericire. Prin cunoașterea sa, Lalla discerne acum aceeași Realitate Divină Ultimă în orice atom al acestui Univers manifestat. Ea îl realizează (recunoaște) pe El (Dumnezeu) în toate creaturile, fie ele animate sau neanimate, conștiente sau inconștiente. Odată ce a devenit conștientă de Ființa Transcendentă în starea de samadhi, ea resimte tangibil prezența lui Dumnezeu în forma sa imanentă în întregul Univers.

„Erai cândva o lebădă…cât de tăcută ești acum! Cineva, nu știu cine, s-a făcut nevăzut și te-a prădat de un nu știu ce. De când moara a încetat să se mai învârtă, paiele au înfundat-o și morarul a fugit cu grăunțele.” Moara cunoașterii discursive, fragmentatoare nu mai funcționează de când Lalla a recunoscut identitatea lui Shiva cu Sinele ei esență (Atman). Morarul divin (Shiva) a preluat grâul măcinat (gândurile) în transcendența Lui și, de acum înainte, ea va rămâne tăcută. Lalla deci sfătuiește: „Având știința întreagă, fii ca acela pe deplin neștiutor, văzând, fii ca și orb, ascultând, fii întru totul tăcut. În fiece faptă rămâi netulburat. Orice ți s-ar spune, răspunde cu aceeași detașare. Iată adevărata cale pentru a cunoaște Realitatea.”

Toate tradițiile spirituale povestesc despre noaptea adâncă ce precede zorii, testul ultim pe care trebuie să-l treacă discipolul. Adoratorul a trăit clipele beatifice ale iluminării, când esența lui Dumnezeu îi este revelată, dar nu reușește încă să permanentizeze această stare. El se întristează în fața imperfecțiunii și a slăbiciunii sale omenești. Nu mai este atras de bucuriile acestei lumi, dar porțile către lumea divină par zăvorâte.

„Nodul care lega coarda poverii mele de zahăr candel s-a desfăcut de pe umăr. Povara mea zilnică se răstoarnă. Cuvântul Învățătorului meu (să pierd această lume pentru a o câștiga pe cea a Spiritului) s-a prăvălit asupră-mi ca o rană adâncă. Turma mea și-a pierdut păstorul. Cum mă voi izbăvi oare?”.

Lalla exprimă acum durerea sufletului suspendat între două lumi, cea pe care tocmai a părăsit-o și cea al cărei prag nu l-a trecut încă, dar, a cărei poartă i s-a deschis.
Ea duce povara iluziei, aparent dulce – zahăr candel – dar odată ce a pășit în viața divină, legătura începe să se desfacă. Totuși povara pare și mai grea acum, căci sfoara slăbită nu o eliberează încă, ci o rănește. Plăcerile vieții devin un supliciu, o greutate copleșitoare. La această apăsare a lumii, se adaugă și pierderea păstorului, Shiva. Prin urmare, îi este dificil să respecte îndemnul maestrului ei: să se resoarbă în esența ultimă a ființei sale, Atman.

„Când clarul de lună va lua sfârșit (adică la începutul zilei iluminării), voi chema nebunia (din sufletul meu) și îi voi ostoi durerea cu iubirea Domnului, strigând: „Sunt (eu) Lalla, sunt (eu) Lalla!” Şi astfel am să-L trezesc pe Preaiubit și mă voi arunca în El, ca sufletul meu să-și piardă întreita impuritate”. Lalla trezește prin invocare ardentă pe Preaiubitul Shiva (Dumnezeu) care „doarme” ascuns chiar în sufletul ei, acolo unde ea, în sfârșit, s-a retras. Acolo unde, după ce L-a găsit, își regăsește propriul suflet în El.

„Absorbită în Tine, îmi rămâneai ascuns. Așa îmi petreceam fiece clipă, în căutarea Ta și a mea. Apoi, contemplându-Te în mine, ne-am acordat, Ţie ca și mie, extazul nemărginit.”
„Lumea de lut a amăgirii s-a ofilit înlăuntrul meu. Sufletul s-a mistuit în focul iubirii. Şi astfel L-am aflat pe Shiva.”

Lalla descrie pe scurt, însă cu o extraordinară precizie, ultimele etape ale urcușului spiritual:

„Eram în căutarea propriei mele ființe și mă istoveam în van, căci nimeni nu a izbutit vreodată să obțină înțelepciunea ascunsă a lui Dumnezeu prin strădanii sterpe. Atunci m-am absorbit în El (Sinele esență Atman) și totodată am pătruns fulgerător în încăperea nectarului – „luna” ascunsă – unde se află nenumărate urcioare pline, din care însă, nimeni, nimeni (niciun om obișnuit) nu bea.” „Ţineam piept propriilor mele credințe și tot ceea ce limba îmi cerea îi refuzam. Am început apoi să-L contemplu, datorită grației Sale, dar iată, am văzut zăvoarele porții Lui.” Acum Lalla rămâne pur și simplu pe loc, liniștită, resemnată în fața neputinței ego-ului, dar mai apoi perseverența și intensitatea absolută a dorinței sale o conduc până la capăt: „În chiar același moment, dorul nesfârșit de El a pătruns adânc, țintuindu-mă pentru totdeauna, și chiar acolo unde eram, L-am contemplat extaziată.”

Lalla a renunțat la cunoștințele anterioare, cele care țineau de sfera iluziei și a dualității și a trăit doar în și pentru Dumnezeu. A rămas centrată în Sine și, nepăsătoare față de tumultul dorințelor și de atracțiile lumii în care trăia, a vegheat interior, în liniștea transcendentă a Inimii sale. „Mori chiar înainte de a muri. Atunci când moartea va sosi, slavă Ţie! Ce însemnătate mai pot găsi acum acestei existențe, căci, deși vie încă, eu sunt deja ca și moartă!“.

Moartea ego-ului chiar din timpul vieții duce cu rapiditate la trezirea sufletului și revelarea deplină a Sinelui.

„Unii, chiar dacă sunt profund adormiți, lăuntric sunt în veghe. Ceilalți, cu ochii larg deschiși, chiar trezi de par, sunt cufundați adânc în somn. Unii, scăldându-se în râurile sacre, rămân totuși impuri, ceilalți, chiar îndeletnicindu-se cu cele obișnuite ale vieții, rămân complet detașați de fructele acțiunilor lor.”

Transcenzându-și voința limitată și egotică, pierdută în voința infinită, Lalla se mistuie în Dumnezeu: „Impuritatea gândirii mele s-a ridicat precum praful de pe oglindă și numelui meu i s-a dus vestea. L-am contemplat îndelung și am știut că El este întotdeauna aproape de mine, am văzut că totul era El, iar eu nimic nu eram.”

Din această clipă, „orice acțiune pe care o îndeplineam era adorare. Orice cuvânt pe care îl rosteam era un sunet subtil de punere în rezonanță cu puterile divine”, spune Lalla. Ritualurile exterioare își pierd semnificația: „Tu singur ești cerurile; Tu singur ești pământul; Tu singur ești ziua, noaptea și aerul; Tu singur ești ofranda de cereale și de santal, florile ca și apa ce le hrănește. Tu ești tot ceea ce există. Atunci, ce aș putea să-ți ofer eu, oare?“.

Starea de realizare a uniunii totale și perfecte dintre Shiva și Shakti („nunta spirituală” descrisă de marii mistici creștini) este de acum înainte starea sa naturală:

„Eu, Lalla, am intrat pe poarta sufletului meu și iată, o bucurie! L-am văzut pe Shiva contopit cu Energia Sa, Shakti, și m-am scufundat în lacul de Ambrozie Divină.”

După experimentarea Iluminării și a Beatitudinii Dumnezeirii, Lalla și-a îndreptat din nou atenția spre lume.

Lalla Lal Ded este cea mai mare si mai populara poeta a Kashmirului, – regiune bogata în numerosi sfinti, poeti si mistici. Poemele sale, de un profund umanism, exalta monismul filozofic, prezenta Divinitatii în toata creatia. Viziunea ei a influentat profund sentimentul religios al epocii, cu rezonante pîna în zilele noastre. Cîntecele Lallei se afla pe buzele fiecaruia din aceasta parte a Indiei. Este considerata de unii o sfînta, de altii o sufista, o yoghina sau o mistica, închinatoare lui Shiva. Exista si parerea ca reprezinta avatarul unui sir de mari întelepti, titlul de înteleapta fiind cel pe care i-l dau unanim locuitorii Kashmirului.

Ca o exorcizare de raul unei lumi unde se instaleaza „apus de zeitate s’asfintire de idei”, Eminescu scria ca bea vinul „poeziei înfocate”. Pentru Lalla Lal Ded vinul poeziei este cel ce sfarma întunericul sclaviei ontice în care ne încatuseaza avidya, ignoranta:

Pentru moment nu am crezut în asta
Dar oricum aceasta am baut,
vinul propriei mele poezii.
Asa mi-am luat cutezanta sa pun stapînire
pe întuneric, sa-l dobor
si sa-l fac mii de farîme.

To memorize the scriptures is easy,
to live them is hard
Faking sincerity is a learned skill
being sincere is a life long endeavor.
Look deep
words vanish
Joyous, silent,
The Awaken One finds the dreamer.

I, Lalla, willingly enter the garden-gate.
There, to my joy, I behold Siva united with Sakti;
There I am absorbed in drinking from the Lake of Nectar.
Now I am immune from harm,
I am dead to the world,
though I am still alive.

I search for my Self
until I grow weary,
but no one, I know now,
reaches the hidden knowledge
by mere effort.
Then, absorbed in ‘Thou art Everything,’
I found the place of Wine.
All the jars were filled to the brim
but no one was left to drink it.

Give up that imaginary thought
that you cannot rise above desire
or fix your mind on the Self.
He is right next to you!
Do not look for Him far away.
My void merged in the pure Void!

I Was Nothing

When my mind was cleansed of impurities,
like a mirror of its dust and dirt,
I recognized the Self in me:
When I saw Him dwelling in me,
I realized that He was the Everything
and I was nothing.

What is Worship

What is worship? Who are this man
and this woman bringing flowers?

What kinds of flowers should be brought,
and what streamwater poured over the images?

Real worship is done by the mind
(Let that be a man) and by the desire
(Let that be a woman). And let those two
choose what to sacrifice.

There is a liquid that can be released
from under the mask of the face,
a nectar which when it rushes down
gives discipline and strength.

Let that be your sacred pouring.
Let your worship song be silence.

Would that God heard my prayer

With a rope of loose-spun thread am I towing
my boat upon the sea.
Would that God heard my prayer
and brought me safe across!

Like water in cups of unbaked clay
I run to waste.
Would God I were to reach my home!

A Stream Flowing

Now I saw a stream flowing;
Now neither bank nor bridge was seen.
Now I saw a bush in bloom;
Now neither rose nor thorn was seen.

For ever we came

For ever we come, for ever we go;
For ever, day and night, we are on the move.
Whence we come, thither we go,
For ever in the round of birth and death,
From nothingness to nothingness.
But sure, a mystery here abides,
A Something is there for us to know.
(It cannot all be meaningless).

I will weep

I will weep and weep for you, O Mind;
(my Soul) The world hath caught you in its spell.
Though you cling to them with the anchor of steel,
Not even the shadow of the things you love
Will go with you when you are dead.
Why then have you forgot your own true Self ?

Think On

Think within thee, till the light of day
Be as the darkness of very night—
Till the self-illuminated Way
Show thee the Darkness to be but Light.

Then shall the bounds of the solid Earth
Mingle with the liquid of the Sky:
Then shalt thou gain freedom from Re-birth,
Merging into Shiv the Self on high.

When the nectar of the waning Moon
Riseth to feed the awaiting Sun,
What is it aught but an empty boon?
Booty that the maw of Rah hath won.

Yet shall Self-illuminated Thought
Show another picture, late or soon:—
Ignorance blind—as a demon caught;
Rah himself as booty of the Moon.

There be that to know and to be known.
There be knowledge, too, to know them by.
By the Light in thee shall both be shown,
Thinking and thinking, if thou but try.

Rah it was came booty for the Moon;
Now shall the Moon be booty of thine.
Think on, and both shall a void soon:
Only shall remain the Thought Divine.

I cannot convince a fool

I might disperse the southern clouds,
I might drain out the sea,
I might cure the incurable sick,
But I cannot convince a fool.

Why do you dote

Why do you dote upon someone, my Soul,
who is not your true love ?
Why have you taken the false for the true?
Why can’t you understand, why can’t you know?
It is ignorance that binds you to the false,
To the ever-recurring wheel of birth and death,
this coming and going.

Though you are wise

Though you are wise, be as a fool;
Though you can see, be as one blind+;
Though you can hear, be as one deaf;
Patiently bear with all you meet,
and politely talk to eveyone.
This practice surely will lead you
to the realisation of the Truth.

How shall the Nameless be defined

A thousand times my Guru I asked:
How shall the Nameless be defined?
I asked and asked but all in vain.
The Nameless Unknown, it seems to me,
Is the source of the something that we see.

I was passionate

I was passionate,
filled with longing,
I searched
far and wide.

But the day
that the Truthful One
found me,
I was at home