Zazen reprezintă inima practicilor meditative ale budismului Zen
Este o metodă eficientă pe care o practicăm și în Abheda Yoga Academy cu bucurie.
Zazen este mai mult decât o meditație, este o atitudine față de noi înșine și de întreaga lume în care ființăm.
Traducerea literală a termenului semnifică „meditație șezând”, însă contextul semantic presupune ca practicantul Zen să adopte o anumită postură, să obțină gradat o stare de calm profund al minții și trupului, și astfel să „invite” în ființa sa manifestarea unor stări iluminatorii (satori).
În cadrul unei „ședințe” de Zazen
care de regulă se desfășoară într-un zendo (sală de meditație), se alternează perioadele de Zazen cu cele de Kinhin (meditație în mișcare). Momentul începerii meditației Zazen este anunțat, în mod tradițional, de trei sunete de clopoțel (shijosho), pe când finalul unei etape de meditație este anunțat printr-un singur sunet de clopoțel (hozensho). Înainte de a se așeza sau de a se ridica, practicanții Zen realizează gassho, salut tradițional care constă din împreunarea palmelor în zona pieptului, cu antebrațele păstrate orizontal, și înclinarea trunchiului în semn de respect. Se face gassho către propriul loc de meditație, apoi către toți participanții și către godo (cel care conduce ședința de Zazen).
Postura
În Japonia, meditația Zazen se practică șezând pe o pernă denumită zafu.
Maestrul Dogen recomandă ca poziții așezate numai:
kekkafuza (lotus) și
hankafuza (semi – lotus),
dar astăzi s-au dezvoltat mai multe posturi care satisfac principiile Zazen ale atitudinii corporale.
Dintre acestea, celebră este postura japoneză seiza (o poziție în genunchi, șezând pe o bancă sau un zafu).
Nu este ceva neobișnuit să se mediteze pe un scaun în poziția Zazen, perna fiind amplasată pe acesta.
În general vorbind, practica Zazen comportă trei aspecte:
- concentrarea,
- introspecția (prin koan) și
- postura corporală (shikantaza).
Ultima este asociată de obicei cu școala Soto, unde se punea accentul pe modul de așezare a corpului în timpul meditației, pe când koan-ul este mai ales apanajul școlii Rinzai. Astăzi, majoritatea școlilor Zen utilizează toate aceste trei aspecte, care se completează reciproc în practica meditației.
Concentrarea
În fazele inițiale ale practicii Zazen se insistă întotdeauna pe concentrare.
Atenția practicantului se îndreaptă constant asupra respirației, fără a interveni spre a o modifica în vreun fel, și asupra lui hara (zona abdominală inferioară); uneori, discipolul este sfătuit să numere pentru a-și menține starea de concentrare. Această formă de meditație însoțită de numărare este denumită susokukan, și poate prezenta diferite variații. Prin intermediul acestei practici, discipolul își dezvoltă gradat puterea de concentrare, joriki.
În unele centre de practică Zen se insistă pe repetarea unei mantra care însoțește procesul respirator, în loc de numărare. În anumite comunități spirituale (sangha) practica este continuată astfel până la apariția unor stări incipiente de samadhi, sau străfulgerări iluminatorii. Abia după aceea discipolul poate trece la o etapă superioară a practicii Zazen.
Introspecția prin Koan
Odată ce și-a dezvoltat puterea de concentrare, discipolul își va focaliza acum atenția asupra unui koan, ca obiect de meditație. Koan-urile reprezintă fraze scurte, care se referă la un aspect insolvabil rațional, de exemplu, „care este zgomotul produs de bătaia unei singure palme?”. Astfel, introspecția generată prin koan este menită să scurtcircuiteze procesele intelectuale, conducând la o realizare directă a realității de dincolo de aparențe.
Postura șezând – Shikantaza
Aceasta face referință la meditația fără obiect, în care discipolul nu își focalizează atenția asupra unui obiect exterior sau interior, ci utilizează capacitatea sa de concentrare pentru a rămâne complet conștient față de toate fenomenele care survin în momentul prezent.
Zazen constituie o formă specială de meditație, întâlnită doar în cadrul practicilor budismului Zen, și se referă, în esență, la studiul Sinelui.
Marele maestru Dogen spunea:
„Pentru a studia Calea lui Buddha trebuie să te studiezi pe tine însuți; pentru a te studia pe tine însuți, trebuie să uiți de tine însuți; iar a uita de tine însuți înseamnă a fi iluminat de cele zece mii de aspecte.”
Această metaforă legată de cele zece mii de aspecte se referă la recunoașterea unității Sinelui cu toate ființele și lucrurile din jur.
Practica Zen a meditației șezând s-a transmis de la primul Maestru, Buddha însuși, care a obțin iluminarea în această postură. Ea s-a transmis apoi, din generație în generație, pe parcursul a peste 2 500 de ani, răspândindu-se din India către China, apoi ajungând în Japonia, în alte zone ale Asiei, pentru a cuceri, în final, Occidentul.
Practica Zazen este foarte simplă, ușor de asimilat și de urmat.
Însă, ca toate practicile spirituale autentice, necesită perseverență, dăruire și credință pentru a-și arăta roadele.
Avem tendința de a ne considera corpul, mintea și respirația ca entități separate, însă acestea capătă o unitate aparte în Zazen, constituind fațete ale aceleiași realități. Primul aspect asupra căruia ne îndreptăm atenția este modul cum ne așezăm pentru a practica Zazen. Corpul constituie o adevărată interfață între lumea exterioară și cea interioară. Modul cum ne poziționăm corpul transmite ceva legat de procesele noastre mentale care se derulează în acel moment, și de respirația noastră. De-a lungul anilor, postura Zazen cea mai eficientă a fost considerată cea în care corpul întruchipează o structură piramidală.
Ne așezăm pe sol, deasupra unui zafu (pernă Zen), care ne permite să ridicăm șezutul, astfel încât partea exterioară a genunchilor să atingă solul. Astfel, cele trei puncte de sprijin (șezutul de pe pernă și genunchii la sol) formează baza unei piramide triunghiulare, care conferă stabilitate maximă în toate direcțiile în care ne-am apleca trunchiul.
Vârful piramidei este dat de creștetul capului
Există mai multe poziții ale picioarelor, care permit ca genunchii să fie așezați la sol (în esență, aceasta este cerința Zen care trebuie respectată). Prima și cea mai simplă poziție este cea cu picioarele încrucișate, gambele fiind pe sol. Chiar dacă unele persoane se confruntă cu anumite rigidități musculare, care le împiedică să așeze și genunchii la sol, o practică perseverentă le va permite în scurt timp să înlăture acest inconvenient. Este suficient să ne așezăm pe treimea din față a zafu-lui, pentru a permite zonei coccigiene să se ridice de la sol suficient de mult încât genunchii să atingă solul. De asemenea, în această poziție regiunea lombară va fi natural împinsă spre în față, ceea ce va menține curbura fiziologică a coloanei vertebrale, asigurând verticalitatea normală a acesteia.
Este important să ne imaginăm cum creștetul capului împunge cerul – și pentru aceasta, vom retracta bărbia, alungind ușor regiunea cervicală a coloanei. Corpul își regăsește astfel poziția normală, atât la nivelul coloanei vertebrale în ansamblul ei, cât și prin relaxarea musculară dată de o postură corectă. Astfel, corpul își poate menține această formă un timp relativ îndelungat.
O altă poziție este cea semi – lotus, în care piciorul stâng este plasat deasupra coapsei drepte, în timp ce piciorul drept este pliat dedesubt. Este o poziție ușor asimetrică, și uneori partea superioară a corpului trebuie să compenseze cumva, pentru a menține structura perfect dreaptă.
Cea mai stabilă și simetrică postură este, de departe, lotusul. Laba fiecărui picior este plasată pe coapsa celuilalt picior. Nu se atribuie vreo semnificație esoterică specială adoptării uneia sau a alteia dintre poziții. Aspectul cel mai important aici este corelația dintre corp și minte, care permite calmarea minții odată cu adoptarea unei posturi corporale corecte și relaxate.
Mai există și postura seiza, care nu necesită neapărat o pernă sub șezut. Se poate adopta seiza șezând în genunchi, cu fesele poziționate deasupra tălpilor, care formează o sui-generis pernă anatomică. Sau se poate recurge la o pernă obișnuită pentru a nu lăsa toată greutatea corpului pe gambe. În fine, se mai poate recurge și la o bancă de tip seiza, care îndepărtează complet greutatea de pe picioare, și menține și coloana verticală.
În fine, este foarte bine și dacă ne așezăm pe un scaun, cu tălpile picioarelor ferm așezate pe sol și cu coloana dreaptă, respectând curburile fiziologice. Putem utiliza perna – zafu, în același mod ca și când am ședea la sol – o așezăm pe scaunul nostru, apoi ne postăm deasupra, împingând zona lombară în față. Cel mai important element al practicii constă în respectarea poziției corecte a coloanei vertebrale, dar pentru a avea rezultate bune în practica meditației Zazen, este foarte important să îndeplinim și celelalte cerințe: poziția bărbiei, a mâinilor, a capului, etc.
Când spatele este drept, diafragma se mișcă liber. Astfel, respirația poate deveni foarte profundă, și preponderent abdominală. De altfel, pe măsură ce corpul se maturizează, respirația devine tot mai restricționată și mai superficială. Avem tendința să respirăm cu treimea superioară a plămânilor, fapt probat de ușoara ridicare a umerilor, atunci când inspirăm. În plus, veșmintele prea strânse pe corp, sau chiar centurile și curelele, împiedică să ne menținem respirația profundă, abdominală, așa cum era în perioada copilăriei.
În Zazen este important să renunțăm la orice strânsoare în zona taliei
și în general, să ne ferim a purta elemente vestimentare care ar putea jena circulația sanguină sau respirația. Aceasta, odată eliberată zona diafragmei, va deveni în mod natural tot mai profundă. Nu vom controla respirația, ci doar o vom observa. Simpla adoptare a unei posturi și atitudini corporale corecte va conduce la reinstalarea unei respirații binefăcătoare, sănătoase.
Odată așezați, vom mai verifica anumite elemente:
gura va fi închisă, dar vom lăsa un mic spațiu între dinți, limba sprijinindu-se ușor cu vârful la baza dinților de sus – această poziție a limbii va reduce atât salivația, cât și nevoia de a înghiți. În afara cazului în care ne confruntăm cu un blocaj nazal, vom respira numai pe nas. Ochii sunt menținuți semi-deschiși, cu privirea orientată în față jos, la aproximativ 1 – 1,5 m. Închiderea aproape totală a pleoapelor va înlătura necesitatea de a clipi prea des. Bărbia va fi ușor retrasă, astfel încât musculatura fină a feței să fie totuși cât mai relaxată. Nu trebuie să existe tensiuni în corp. În mod normal, vârful nasului ar trebui să fie pe aceeași verticală cu ombilicul, iar partea superioară a trunchiului să nu fie aplecată nici în față, și nici în spate.
Mâinile sunt așezate într-o mudra – un gest specific Zazen-ului. Este vorba de așa-numita mudra cosmică. Ambele mâini sunt cu palmele în sus, palma stângă fiind deasupra palmei drepte. Degetele mari ale celor două mâini se ating la capete, care ajung unul în prelungirea celuilalt. Degetele nu vor face „nici vale, nici deal”, adică nu le vom orienta nici către sus, nici către jos, ci vom urmări ca acestea să configureze o linie orizontală. Astfel, degetele mari și palmele vor forma un „ou cosmic”, o formă ovoidală perfectă.
Mâinile vor fi sprijinite fie pe regiunea inghinală a coapselor, fie pe călcâiele picioarelor așezate în lotus (după caz).
Mudra cosmică are menirea de a atrage atenția practicantului către interiorul ființei sale.
Există multe modalități diferite de concentrare a atenției
Se poate recurge la imagini complexe denumite mandala-e, care uneori sunt utilizate ca elemente exterioare ce favorizează concentrarea. Sau, se poate face apel la mantra-e sau silabe rostite vocalic sau mental. Se mai poate recurge și la mudra-e, sau gesturi. Zazen preferă concentrarea asupra respirației.
Suflul nostru este sincron cu viața
Nu este o pură întâmplare faptul că termenul „spirit” semnifică „suflu” sau respirație, și nici faptul că termenii „ki” din limba japoneză, sau chinezescul „chi” se referă la energie, ambele derivând din „respirație”. Respirația este forța vitală a ființei. Dinamica sa este sincronă cu dinamica minții: dacă respirația este sacadată, rapidă, și mintea va fi agitată. O persoană nervoasă va respira întotdeauna scurt și cu întreruperi. Din contra, când respirația devine tot mai calmă, mai profundă, mintea se liniștește fără efort, permițând experimentarea unor stări de meditație din ce în ce mai profunde.
Atenția celui care meditează va fi îndreptată către hara, zonă aflată la aproximativ două degete sub ombilic
Acesta se consideră a fi, conform tradiției zen, centrul ființei noastre. Pe măsură ce mintea se calmează, vom deveni tot mai conștienți de dinamica energetică misterioasă a lui hara.
Odată așezați complet în postură, ne vom legăna alternativ trunchiul după direcțiile coapselor, în arce de cerc cu amplitudine descrescătoare, până ce ne stabilim în centrul nostru de greutate. Mintea este coborâtă la nivelul lui hara, mâinile schițează mudra cosmică, gura este închisă, cu limba ușor presată de baza dinților superiori. Respirația se efectuează pe nas. Ne concentrăm să observăm respirația, fără a interveni asupra ei. Percepem cum aerul, încărcat de ki, de energie, coboară în hara, vitalizează toate viscerele, apoi revine în exterior, închizând ciclul respirator.
Dacă mintea începe să „vagabondeze”
o readucem cu blândețe asupra obiectului concentrării noastre – respirația. Periodic, vom fi atenți să observăm și respectarea elementelor posturii corporale, deoarece în timp, este posibil să apară unele deviații – coloana nu-și mai păstrează forma, genunchii se pot ridica ușor de la sol, degetele mari ale mâinilor se pot coborî, făcând „o vale” etc. Ne contemplăm gândurile fără a le însoți în hoinăreala lor, ca și cum am urmări, cu detașare și împăcare, norii care se perindă pe cerul albastru. Nu ne atașăm de gânduri, nu le reținem, și nici nu le împiedicăm.
Pe măsură ce practica avansează, atenția va deveni tot mai ascuțită, mai fină și mai cuprinzătoare
Practicantul va începe să sesizeze aspecte subtile, care înainte i se sustrăgeau atenției. Odată ce dialogul intern generat de agitația minții se liniștește, se produce gradat deschiderea ființei către realitatea misterioasă și profundă a esenței sale.
Uneori, anumite gânduri reziduale sau idei obsesive vor tinde să revină, în mod recurent. Aceasta se petrece mai ales în perioadele în care suntem foarte ocupați, intens implicați în aspectele vieții exterioare, sau când traversăm o perioadă de criză emoțională. Alungăm gândurile, iar acestea revin cu obstinație.
Uneori, acest proces este chiar necesar! Tot ce putem face este să devenim cât mai conștienți de dinamica gândurilor, fără a le da curs, fără a ne atașa de ele. Simpla observare a lor, detașată de obiectul observației, le va epuiza energia.
Atenția ne va reveni în mod firesc asupra respirației. Zazen nu este o armă de luptă contra gândurilor, ci mai ales o modalitate minunată de a potoli suprafața agitată a minții, plină de valurile gândurilor, aducând-o la dimensiunea oglinzii perfecte a suprafeței unui lac pe deplin liniștit.
Într-o stare profundă Zazen, tangentă cu stările iluminatorii (samadhi, în terminologia hindusă, sau satori, în cea japoneză), de deschidem la adevărata viață. Respirația celui care meditează ajunge la ritmul de 2-3 respirații pe minut pana la o respiratie la trei minute sau la mai mult de trei minute.
Toate ritmurile organice sunt încetinite – bătăile inimii, circulația sângelui, metabolismul. Organismul însuși atinge un punct de liniște, de echilibru profund, în care ritmurile cerebrale dominante sunt cele de tip theta și delta, corespunzătoare stărilor de somn profund, cu sau fără vise. Numai de data aceasta, în cazul meditației, conștiința este perfect lucidă, aptă să pătrundă în vasta realitate tainică a Lumii Divine.
Răbdarea și perseverența sunt chei esențiale în obținerea stărilor iluminatorii, inclusiv prin practica Zazen. Nu avem nimic de câștigat, nimic de pierdut. Doar ne scufundăm în interiorul ființei noastre, și suntem liberi.
Un articol de psih. Aida Surubaru