Mihai Eminescu, un suflet treaz

Astăzi, pe 15 ianuarie 2020 se împlinesc 170 de ani de la nașterea unui suflet treaz.. un om a cărui viziune și gândire erau profund spirituale, autentic nondualiste.

Datorită statutului de „Mare poet național”, încă din școală ni s-a spus despre Eminescu… dar ce e păcat, este că ni s-a spus formal, iar opera sa, deși amplă, a fost redusă (pentru elevi) la un capitol de studiu din manualul de limba română, necesar la bacalaureat… și atât.

Mai mult, în repetate rânduri s-a sugerat de unii politicieni că ar trebui scos din programă, pentru nu este „politicaly correct”!!

Activitatea lui principală a fost aceea de ziarist, dar este cunoscut ca poet romantic.
Iar în spatele cuvintelor acestea frumoase se pierd aspecte esențiale, definitorii pentru sufletul și opera sa.

„Menirea vieții tale e să te cauți pe tine însuți.”
„Egalitatea nu există decât în matematică.”
„Ocazia e iute la fugă și leneșă la întors.”
„Munca unui om se poate plăti. Caracterul, cultura lui, nicicând.”
„De aproape două mii de ani ni se predică să ne iubim, iar noi ne sfâșiem.”
„Între caracter și inteligență n-ar trebui să existe alegere…”
„Dacă nu pricepem ceva, să zicem mai bine că nu pricepem decât să-i dăm o explicație falsă.”
„Am înțeles că un om poate avea totul neavând nimic și nimic având totul.”

Eminescu a iubit extraordinar de mult țara și poporul român

„Suntem zăpăciți, nu mai știm ce voim, ce să facem, ce să primim,
ce să respingem, în cine să ne încredem; nu ne mai înțelegem și nu ne mai auzim unii pe alții:
ne trebuie  o idee care să ne limpezească toate capetele și care să ne împreune pe toți la lucru (…)
De aceea alungați turma acestor netrebnici
care nu muncesc nimic și n-au nimic și vor să trăiască ca oamenii cei mai bogați;
ei nu știu nimic și vor să vă învețe copiii  și n-au destulă minte pentru a se economisi pe sine
și vor să vă economisească  pe voi toți”

Mihai Eminescu

”Ce-ți doresc eu ție dulce Românie” sau ”La arme” sunt doar două dintre poeziile cu temă evident patriotică.

Simțirea lui nu a fost de fațadă, așa cum se petrece uneori în cazul personalităților. El a fost un militant activ pentru drepturile românilor din Ardeal și pentru unitatea națională.

Guvernul României urmărea să încheie un pact cu Austro-Ungaria, prin care renunța la pretențiile asupra Ardealului și se angaja să îi elimine pe toți cei catalogați drept „naționaliști.” În acea perioadă mulți au renunțat la valorile și principiile lor pentru a fi scoși de pe lista proscrișilor.
Dar Eminescu nu a acceptat să facă niciun fel de compromisuri, păstrând neclintite valorile sufletului său.

Gheorghe Panu povestește în „Amintiri de la Junimea” de un sfat pe care Eminescu i l-a dat: „Panule, știi tu că în lumea asta nu este nimic mai interesant decât istoria poporului nostru, trecutul lui… Tot, tot este un șir aproape neîntrerupt de martiri.” 
Eminescu a  fost unul dintre ei.

„Or să vie pe-a ta urmă în convoiu de ‘nmormântare,
Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare . . .
Iar deasupra tuturora va vorbi vr-un mititel,
Nu slăvindu-te pe tine . . . lustruindu-se pe el
Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te așteaptă.
Ba să vezi. . . posteritatea este încă și mai dreaptă.
Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subțire
Care s-o ‘ncerca s-arate că n-ai fost vr-un lucru mare,
C-ai fost om cum sunt și dânșii. . . Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Şi prostatecele nări
Şi le umflă orișicine în savante adunări
Când de tine se vorbește. S-a ‘nțeles de mai nainte
C-o ironică grimasă să te laude ‘n cuvinte.
Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înțelege . . .
Dar afară de acestea, vor căta vieții tale
Să-i găsească pete multe, răutăți și mici scandale —
Astea toate te apropie de dânșii. . .  Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele și vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.”

Mihai Eminescu, Scrisoarea I, 1881

„Treptat ies la iveală legături pe care anevoie le-am fi descoperit din frânturile de informații oficiale, ori oficioase ale vremii. Glasul său, unic în concertul politicianismului vremii, trebuia să fie stins.
Supăra mult adevărul său, al căutătorului de Absolut! Căci pentru el, nu exista adevărul de conjunctură al partidelor, ci doar adevărul nației românești pentru care a trăit și pentru care a fost sacrificat.”

Zoe Dumitrescu Bușulenga

Spiritualitatea nondualistă, autentică, reflectată în opera sa

Mihai Eminescu a fost pasionat de spiritualitatea yoghina , „ fiind primul traducãtor român din limba sanscritã”.
A tradus în română un manual de gramatică a limbii Sanscrite.

De ce?
A avut nevoie de sanscrită deoarece filozofii ocidentali se pare că nu îl satisfăceau și atunci a căutat în rezervorul de Cunoaștere al Lumii ceva mai profund… ceva autentic.

Pe lângă pasiunea sa pentru sanscrită, înălțimea sufletului său se regăsea în operele sale.
Un căutător autentic, atunci când le citește poate recunoaște ușor în sufletul său acea lumină… profunzimea ce nu poate fi fabricată de mintea umană, la care Eminescu se conecta.

„La-nceput, pe când ființă nu era, nici neființă,
Pe când totul era lipsă de viață și voință,
Când nu s-ascundea nimica, deși tot era ascuns…
Când pătruns de sine însuși odihnea cel nepătruns.
Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă?
N-a fost lume pricepută și nici minte s-o priceapă,
Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază,
Dar nici de văzut nu fuse și nici ochi care s-o vază.
Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,
Și în sine împăcată stăpânea eterna pace!…
Dar deodat-un punct se mișcă… cel întâi și singur. Iată-l
Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!…
Punctu-acela de mișcare, mult mai slab ca boaba spumii,
E stăpânul fără margini peste marginile lumii…”

Multe trec pe dinainte,
In auz ne suna multe,
Cine tine toate minte
Si ar sta sa le asculte?…
Tu asaza-te deoparte,
Regasindu-te pe tine,
Când cu zgomote desarte
Vreme trece, vreme vine.

Viitorul si trecutul
Sunt a filei doua fete,
Vede-n capat începutul
Cine stie sa  le-nvete;
Tot ce-a fost ori o sa fie
In prezent le-avem pe toate, 
Dar de-a lor zadarnicie
Te întreaba si socoate.

Cu un cântec de sirena,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca sa schimbe-actorii-n scena,
Te momeste  în vârteje; 
Tu pe-alaturi te strecoara,
Nu baga nici chiar de seama,
Din cararea ta afara
De te-ndeamna, de te cheama

Ascuteți adevărul în idoli, pietre, lemn,
Căci doar astfel pricepe tot neamul cel nedemn
Al oamenilor zilei sublimul adevăr ­
Ce voi spuneți în pilde, iar noi l-avem din cer.

Eu nu cred nici în Iehova
Nici în Buddha Sakya – Muni,
Nici în viață, nici în moarte,
Nici în stingere ca unii.

Visuri sunt și unul și-altul
Și tot una-mi este mie
De-oi trăi în veci pe lume
De-oi muri în vecinicie.

Toate-aceste taine sfinte,
Pentru om frânturi de limbă
În zadar gândești, căci gândul
Zău nimic în lume schimbă.

Și fiindcă în nimica
Eu nu cred, o, dați-mi pace
Fac astfel cum mie-mi pare
Și faceți precum vă place.

Nu ‘nvăluiți a mea gândire
Nici cu stil curat și antic,
Toate-mi sunt de o potrivă
Eu rămân ce-am fost: – romantic.