Ioan Moraru – laureatul roman al premiului Nobel pentru pace

Exista un român excepțional care a luat premiul Nobel pentru pace: IOAN MORARU.

Și a reușit asta pe vremea lui Ceaușescu, când era foarte greu sa faci ceva, mijloacele erau puține, iar șeful statului voia ca el sa fie românul laureat cu premiul Nobel.

De aceea nici nu este cunoscut acest român deosebit care a primit premiul pe propriul său merit, pentru o muncă imensa și care a avut o anumită eficiență.

Multi oameni spun ca nu este posibil să faci binele.
Mai spun ca sunt condiții grele, uneori insuportabile și că nu are rost să acționezi.

Ce greșeală banală!

Iată un om care a trăit în ”epoca imposibilității” – în comunism – și a reușit să facă ceva, să aibă eficiență și să fie recunoscut, deși autoritățile erau împotriva lui.

Numai leneșii, răuvoitorii și închipuiții stau pe margine, spun că totul este imposibil și eventual, critică pe altul care are înțelepciunea de a acționa.
Atunci când e greu, cu atât mai mult este important să acționezi și să faci binele.
A ști și a nu acționa este o mare lașitate.

El a avut inițiativa înființării organizatiei “International Physicians for the Prevention of Nuclear War” (în traducere, “Medicii lumii pentru prevenirea razboiului nuclear”). Trei persoane erau liderii acestei organizatii mondiale: un rus, un american si un român! Nu era un român emigrant, care fugise din tara, ci un român care trãia în România condusã de Nicolae Ceausescu. Numele sãu este IOAN MORARU si, spre jena natiunii noastre uneori nerecunoscãtoare, a rãmas încã (si astãzi) un ilustru necunoscut printre compatriotii sãi. Dupã ce a primit celebra distinctie, a intrat rapid într-un con de umbrã. Câți ati auzit de el?

A murit în 1989, cu 3 zile înainte de 22 decembrie, dar a apucat să rămână în conștiința studenților săi și a colegilor cu care și-a împărțit pasiunea pentru medicină. A continuat munca de cercetare începută de Victor Babeș în domeniul anatomiei patologice, remarcându-se prin numeroase descoperiri de profil. A condus Institutul de Anatomie Patologică din București, în acest loc unul din anfiteatre purtându-i acum numele.

Premiul Nobel pentru Pace primit de Ioan Moraru la Oslo, în 1985, l-a împărțit cu doi colegi: un rus și un american. Este vorba de Mihail Kuzin, din fosta URSS și Bernard Lown, din SUA. Dintre cei trei, Moraru a fost singurul despre care nu s-a știut nimic în țara sa în acel an, ceilalți doi fiind, evident, ovaționați de compatrioți. Cei trei se cunoșteau din anii ’60 și au decis să înființeze o organizație mondială pentru prevenirea războiului nuclear. Cu atât mai mare e meritul lui Moraru, ajuns la conducerea acestei organizații, în condițiile în care el nu a reușit în România de atunci să înființeze o filială a acesteia și la București.

Ioan Moraru s-a născut în 1927, La Dârlos, lângă Mediaș, cei de aici fiind printre puținii români care știu că un sătean de-al lor a luat un premiu Nobel.

Ioan Moraru este singurul român laureat al Premiului Nobel care s-a nãscut si a trãit în România.

Ceilalti laureati:

George Emil Palade, medic si om de stiintã american, nãscut în România, specialist în biologia celularã, a primit premiul Nobel pentru Fiziologie si Medicinã în anul 1974, pe care l-a împãrtit cu Albert Claude si Christian de Duve.

Elie Wiesel, un scriitor evreu american originar din Sighetu Marmatiei, supravietuitor al Holocaustului, a primit Nobelul pentru Pace în 1986.

Herta Muller, nãscutã în Banat, a câstigat în 2009 Premiul Nobel pentru Literaturã pentru Germania.

Ioan Moraru a fost absolvent al Facultății de Medicină din Cluj, doctor în științe medicale (din 1957) și doctor docent (din 1968). A activat succesiv la catedrele de fiziopatologie, medicină legală și morfopatologie, parcurgând toate etapele ierarhice, de la preparator până la profesor șef de catedră.

A fost directorul Institutului Medico-Legal Mina Minovici și director al Institutului Victor Babeș, membru titular și vicepreședinte al Academiei de Ştiințe Medicale. A reprezentat România la Organizația Mondială a Sănătății ca membru al Comitetului Executiv și vicepreședinte al acestui comitet.

A fost secretar general (1964-1966) și apoi ministru adjunct la Ministerul Sănătății (1966-1969); a descris pentru prima oară receptorul Fc pentru IgA pe timocitele umane din myastenia gravis.

Activitatea sa științifică se concretizează în tratate și monografii și peste 300 de lucrări publicate în reviste din țară și străinătate. Este autorul unei “Introduceri în genetica moleculară” (în colaborare cu St. Antohi, 1964), iar sub redacția sa apar tratatele de “Medicină legală” (1967), “Anatomia patologică” (1980), “Dicționar de imunologie” (împreună cu E. Păunescu, 1981), “Imunopatologie” (1984) și colaborează la volumul “Methods in Enzymology” (New York, 1983).

Lucrând peste 3 decenii în domeniul anatomiei patologice în laboratoarele Catedrei de anatomie patologică a Institutului de Medicină din Moscova, la secția de anatomie patologică a IML București și apoi la Institutul “Victor Babeș” din București, a studiat o variată cazuistică legată de boala membranelor hialine, docimazia histologică pulmonară la nou-născut, pneumopatia intrauterină, meningita hipertoxică, leziunile vasculare cerebrale în intoxicația cu alcool metilic, tanatogeneza prin fibroblastoză și miocardită primitivă la copii, metastazele cancerului pulmonar, metastazele în glandele endocrine, carcinomul mamar, mecanismul de producere al leziunilor hepatice, hepatitele toxice și cirozele experimentale nutriționale și altele.

Ani de zile, profesorului Moraru i s-a refuzat deschiderea unei filiale a organizației și care viza să participe la conferințe internaționale.

Recunoașterea fără mare entuziasm a performanțelor sale au venit după căderea regimului comunist, când a fost primit, post-mortem, în Academia Română.

Leonard Raduts
președintele Societății Academice AdAnima
București,16.04.2010