Ignoranța nu doare… prin ea însăși dar consecințele ei da, sunt dureroase.
Se pare că , datorită faptului că un astfel de aparat ar fi schimbat complet lumea din punct de vedere moral și spiritual, el ne-a fost interzis.
Orice dogma ar fi putut fi verificată, nimeni nu ar fi putut sa mai minta, iar minciuna este o aberantă coordonată pentru lumea de azi – dar nu și pentru cea de mâine.
Suntem convinsi că el este mult mai ușor de redescoperit, având la îndemână tehnologiile de azi.

Este un aparat la care au lucrat în jur de 12 cercetători, unii foarte cunoscuti : marele fizician Enrico Fermi, Pelegrino Ernettti, Werner von Braun, un japonez laureat al premiului Nobel, un portughez (de Matos) si alții, conectați sau coordonați de Pellegrino Ernetti.

CRONOVISORDupă testarea si folosirea sa în realizarea unor filme (inclusiv cu sonor) din trecutul omenirii, se pare că aparatul a fost confiscat de către Vatican si a fost interzisa folosirea sau reproducerea lui.

În zilele de 12 și 14 ianuarie 1956 au fost captate și înregistrate imagini din drumul patimilor pe Golgota facut de Iisus Cristos. Multe amănunte sunt diferite față de descrierea din evangjhelii, dar fondul este același.

„Am vazut totul: agonia de pe Muntere Măslinilor, trădarea lui Iuda, procesul, Patimile.
lisus era deja desfigurat cand a fost adus in fața lui Pilat.
Am urmărit urcarea pe Golgota, Drumul Crucii, insă perioada medievală a deformat intrucâtva evenimentele, adăugând şi episoade noi.
Cristos nu a căzut niciodată, de altfel nici nu purta intreaga cruce. Ar fi fost mult prea grea. Nu ducea decat bara orizontală pe umeri, așa-numitul patibulum. Picioarele îi erau legate de ale celorlalti doi condamnaţi care au fost crucificafi odată cu El.
Era complet desfigurat. În urma flagelării, carnea îi fusese sfâşiată, în unele porţiuni se vedea chiar osul. Dar cum, conform legii romane, condamnatul trebuia să ajungă viu la locul execuţiei, soldaţii i-au cerut unui om din mulţime, zis Simon din Cirene, să îl ajute.

imagine atribuita lui IIsusAm urmărit scena și in Evanghelie. Dar acolo, momentul a fost uneori altfel interpretat.
Există texte care atunci cand le citim ne fac să-l invidiem pe Simon pentru rolul jucat şi să ne dorim, in adâncul sufletului, si fi putut şi noi şi să îl ajutăm pe Cristos să ducă crucea. Numai că Simon a făcut totul de nevoie, a executat doar o poruncă a soldaţilor.

Întreaga făptură a Lui emana asemenea măreţie, încât toţi cei prezenţi – evrei, greci, romani – se retrăgeau din faţa Lui, prăbuşindu-se la pământ. Au rămas în picioare lângă El doar Maria, apostolul Ioan şi celelalte două Marii. ”

De fiecare dată când Iisus vorbea, toţi amuţeau. Chipul Său, deşi exprima durere, rămânea nobil, hieratic. Fiind răstignit pe cruce, Iisus a rostit: „Acum, că sunt proslăvit, îi voi atrage pe toţi la mine.” Uneori, textul Evangheliilor subliniază un alt sens decât cel real conferit cuvintelor lui Iisus. De exemplu, când El rosteşte: „Mi-e sete!”, se referă la o sete spirituală, nu o senzaţie fizică.

Perspectiva fascinantă a vizualizării unor evenimente din trecutul individual sau colectiv a preocupat minţile multor oameni de ştiinţă, dar şi ale metafizicienilor şi scriitoriilor de literatură S.F. În mod aparent paradoxal, deşi clericii nu sprijină, în general, asemenea iniţiative, realizarea unui atare dispozitiv aparţine tocmai unui om al Bisericii Catolice.

Fără îndoială, maşina de explorat timpul cea mai faimoasă şi cunoscută este aceea a părintelui benedictin italian Pellegrino Ernetti. Cronovizorul său este o maşină pentru a „vedea” în trecut, prin intermediul căreia se accesează imagini şi sunet ale unor evenimente petrecute.

Prin intermediul unor tehnici moderne, la fel cum un sistem AV sau IT accesează un canal de televiziune şi înregistrează o emisiune (pe bandă, disc sau alt suport), cronovizorul reglat, sincronizat cu momentul din trecut ales de către experimentator, păstrează rezultatele prin aceleaşi procedee video şi audio. Acesta pare să ne furnizeze modul ideal de a ne cunoaşte trecutul şi de a dezvălui misterele istoriei.

Principiul ce stă la baza acestei maşini este foarte simplu şi cineva l-ar putea reproduce cu intenţii rele. Dar vă spun, am demonstrat că lungimile de undă vizibile şi audibile din trecut nu sunt distruse, nu dispar. Şi nu doar pentru că sunt energie. Măreţia acestei invenţii a fost că am putut recupera acea energie pierdută şi recompune scene petrecute în urmă cu secole.”
Padre Pellegrino Ernetti (in Busca de la Edad de OroÎn căutarea Epocii de Aur – Javier Sierra, 2001).

Din punct de vedere istoric, scriitorii SF precum H.G.Welles, au fost atraşi de posibilităţile existenţei sau creării unei maşini a timpului. Una dintre cele mai corecte descrieri, coerentă din punct de vedere ştiinţific, a unui mecanism de acest tip a fost oferit în 1980 de către astrofizicianul Gregory Benford în romanul său Timescape, în care autorul a descris un sistem de transmisie a mesajelor în trecut pe bază de tahioni, particule având viteză hiperluminică (mai mare decât viteza luminii). Este interesant că prin anii ’50, perioadă în care, Ernetti îşi începea experimentele, au fost publicate mai multe lucrări pe tema fotografierii evenimentelor trecute; atunci au apărut termeni precum „cronoscop” sau „cronotunel” (“A Statue for Father” Isaac Asimov). Un alt exemplu poate fi găsit în “Other Days, Other Eyes” , unde Bob Shaw descrie un cronovizor ce folosea cristale speciale, capabile să încetinească viteza luminii, cu scopul de a observa trecutul.

Ernetti a făcut cunoscut cazul cronovizorului său în 1972, într-un interviu publicat în revista La Domenica del Corriere (numărul din 2 mai 1972), unde afirma că a participat la construirea şi punerea în funcţiune a unei maşini capabile să înregistreze imagini şi sunete din trecut.

În iulie 1965 L´Heure d´Étre, o revistă franceză de factură religioasă, face referire la cronovizor, apoi în ianuarie 1966 publicaţia italiană Civiltà delle Macchine tipăreşte articolul L´oscillografo elettronico. Cele două articole au trecut neobservate, însă interviul din 1972 a strârnit o deosebită reacţie de curiozitate, entuziasm şi efervescenţă, mai ales în privinţa perspectivelor deschise.

Părintele Ernetti afirma că maşina sa a funcţionat perfect şi cu ajutorul ei a putut reconstitui porţiuni ale unor piese musicale pierdute timp de secole, precum Thyestes de Quinto Ennio, reprezentată la Roma în anul 169 î.Hr. Din alte afirmaţii ale sale rezulta că a fost martor la momente importante din mileniile trecute: distrugerea Sodomei şi a Gomorei, crucificarea lui Iisus (fiind în măsură să audă ultimele sale cuvinte), vizionarea tăbliţelor cu poruncile primite de Moise.

Fazele de început ale proiectului s-au derulat în 1952. În timpul unei şedinţe de înregistrare de muzică gregoriană în laboratorul părintelui Agostino Gemelli, s-a întâmplat ceva neprevăzut: pe 15 septembrie, redând banda înregistrată, Gemelli şi Ernetti au fost uimiţi să descopere că s-a auzit şi o voce inexistentă în timpul înregistrării. Vocea a fost recunoscută cu emoţie de Gemelli ca aparţinând tatălui său defunct, ceea ce i-a impresionat profund pe cei doi preoţi.
Momentul în care s-a auzit vocea tatălui părintelui Germelli nu a fost unic şi poate nici întâmplător, pentru că se afla într-o perioadă în care s-au făcut nenumărate astfel de experimente. Probabil că nici cei doi preoţi nu erau străini de rezultatele acestora, dar fiind feţe bisericeşti evitau explicaţiile privind cercetarea unui fenomen contrar dogmei şi condamnat de biserică.

Fenomenul voce electronică (FVE – Phénomène de voix électronique PVE în franceză, Electronic voice phenomenom EVP în engleză) este cunoscut în întreaga lume şi indică existenţa pe o înregistrare audio a unui mesaj verbal, în majoritatea cazurilor un singur cuvânt sau o propoziţie foarte scurtă, de provenienţă necunoscută, inserat în conţinutul principal.

Explicaţiile sunt foarte variate, de la fenomene fizice (interferenţe, înregistrări reziduale, câmpuri electromagnetice puternice), psihologice (efecte similare fosfenelor din domeniul vizual, sau a percepţiilor cantonate în domeniul iluziilor cvasi-patologice generate de o imaginaţie excesivă), până la ocultiste sau paranormale (voci ale spiritelor transferate dincolo, psihokinezie, telepatie), dar nici una dintre acestea în stare să lămurească fenomenul ori să fie cât de cât plauzibilă.

Din păcate, există un curent puternic de false “teorii ştiinţifice” elaborate cu scopul evident de dezinformare, care de care mai aberante, ca de exemplu: “contactul cu lumea de dincolo se realizează prin frecvenţele televizorului, radiolui sau calculatorului cunoscute de obicei ca zgomot”.

Nu este vorba de vreun contact, mesajul, informaţia nu se transmite prin “frecvenţe”, televizorul şi radioul nu au “frecvenţe” proprii de emisie, ci primesc un semnal modulat pe o frecvenţă purtătoare care în nici un caz nu este nici zgomot şi nici zgomot alb.

asdfZgomotul alb este un proces aleator cu densitate spectrală de putere constantă într-o bandă infinită de frecvenţe. Prin urmare, zgomotul alb nu este un semnal, o informaţie sau o frecvenţă, ci un zgomot uniform egal în toată banda de frecvenţe şi (operatorii radio o ştiu şi o folosesc) el este depozitul tuturor informaţiilor. Dacă se suprapun mai multe informaţii, astfel încât extragerea unui semnal din zgomot să devină imposibilă, acestea se transformă în zgomot. Dacă se suprapun un număr infinit de informaţii, acestea tind să devină zgomot alb. Remarcabilul doctor Jacques Benveniste a obţinut rezultate excepţionale de transmitere a informaţiei folosind APA ca suport de transfer şi un generator de zgomot alb pentru extragere.
Specialitatea părintelui Ernetti era muzica prepolifonică, adică muzica perioadei 2000 î.H. – 1200 d.H. Părintele Ernetti avea remarcabile cunoştinţe de muzică egipteană, sumeriană şi vedică. Colaboratorul părintelui Ernetti, părintele Agostino Gemelli, era doctor în medicină şi specialist în fizică cuantică. De asemenea, el era întemeietorul Universităţii Catolice din Milano (al cărui rector a fost timp de 40 de ani). Aceşti doi remarcabili oameni de ştiinţă au conlucrat la realizarea cronovizorului cu alte figuri de marcă ale ştiinţei mondiale, precum Enrico fermi şi Wernher von Braun.

Odată finalizate cercetările lor, împreună cu părintele Ernetti, Agostino Gemelli a obţinut o audienţă la Papa Pius al XII-lea, cu scopul de a-i relata Sfinţiei Sale despre eficacitatea cronovizorului. Reacţia Papei a fost surprinzător de benevolentă: el a văzut în acest dispozitiv simbolul „începutului unui nou studiu ştiinţific pentru confirmarea credinţei în Lumea Cealaltă”.

Concluzia lui Ernetti şi a lui Gemelli era că toate particulele elementare trăiesc şi sunt vitale, fiind formate din unde sonore („La început a fost Cuvântul”; Geneză). Aparatul lor nu capta imagini şi sunete aidoma unui film, ci sub aspectul unei holograme, în trei dimensiuni. Imaginile erau alb-negru, dar erau dinamice şi prevăzute cu sonor. Aparatul putea fi reglat asupra locului şi epocii care se dora a fi observată. Cei doi cercetători putea, de asemenea, alege un anumit personaj din trecut, pe care doreau să-l urmărească. Cronozivorul era reglat asupra acestuia, şi aparatul îl urmărea automat.

456Părintele Ernetti era convins că fiecare fiinţă are un tip de undă proprie, aidoma unor amprente digitale care îi conferă unicitate. De asemenea, vocea fiecărei fiinţe umane este unică. Ţinând cont de aceste elemente, aparator era reglat pe „frecvenţa” persoanei în cauză, şi apoi aceasta era urmărită automat, în evoluţia sa.
Mai întâi, cercetătorii clerici au dorit să verifice autenticitatea capturilor sunet – imagine ale cronovizorului. Astfel, ei au ales o scenă video recentă, despre care aveau suficiente date. Ei au reglat cronovizorul pe Mussolini, în timpul unui discurs al său. Apoi au mers în timp până la Napoleon, care anunţa proclamarea Republicii Italiene. Ulterior au ajuns în antichitatea romană, asistând la un discurs al lui Cicero.

Dar incursiunea cea mai impresionantă în trecut, cu ajutorul cronovizorului, a constat în captarea momentului Patimilor lui Iisus şi a răstignirii pe cruce. Ernetti şi Gemelli au pornit de la ultima Cină. Apoi, sub privirile lor uimite, s-au derulat scenele agoniei de pe Măgura Măslinilor, trădarea lui Iuda, procesul, calvarul. A urmat urcarea pe Golgota şi Drumul Crucii – cu unele elemente diferite decât cele consemnate în scrierile perioadei medievale. Astfel, imaginile captate prin cronovizor au arătat că Iisus nu a căzut niciodată, şi nici nu purta întreaga cruce (care ar fi fost mult prea grea!), ci doar bara orizontală fixată pe umeri (aşa-numitul patibulum).

După crearea acestui dispozitiv de vizualizat scene din alte timpuri, părintele Ernetti, de acord cu părintele Gemelli, au hotărât să demonteze aparatul şi să-l depoziteze într-un loc sigur. Ei au considerat că cronovizorul poate constitui un pericol, în mâinile unor răufăcători. Aparatul poate efectiv capta trecutul oricui, în întregime şi fără excepţie. Nimic nu ar mai putea fi ţinut secret. Aceste aspecte pot bulversa lumea prin implicaţiile lor, iar dacă este folosit în scopuri josnice, cronovizorul poate constitui poarta către o dictatură cumplită care s-ar putea instaura pe pământ!

Un aspect şi mai uluitor constă în faptul că undele captate în anumite pot aparţine şi unui eveniment care nu s-a produs încă, aşadar, unui moment viitor! Însă este binecunoscut faptul că vitorul constă dintr-o sumă de evenimente înzestrate cu anumite probabilităţi de producere, care creează anumite „linii de univers”. În funcţie de circumstanţele unui anume moment prezent se selectează cea mai probabilă versiune a unui viitor, a unei „linii de univers”, dar aceasta poate ceda locul în favoarea alteia, dacă cineva acţionează în prezent într-un mod specific. Aşadar, viitorul este în continuă prefacere, nefiind fixat.

În orice caz, cu ajutorul unui dispozitiv de tip cronovizor se poate rescrie istoria. Evenimente care se vor fi prezentat subiectiv vor putea fi analizate cu ajutorul cronovizorului. Până când va fi pus la dispoziţia oamenilor de ştiinţă pentru a fi cercetat, dispozitivul care „vede” trecutul stă undeva în pivniţele încuiate ale Vaticanului, fiind un secret extrem de bine păzit.