E posibilă autodepășirea „cu blândețe”?
În opinia mea, NU.
Autodepășirea înseamnă, întodeauna,
să ajungi la o limită a ta care, pentru tine, mereu,
este ceva serios.
Poate pentru altcineva nu e, poate trece usor
sau cu putin efort peste acea limită,
deoarece limita sa este…mai sus.
Dar pentru tine acela e nivelul limită,
este nivelul pe care, până acum, nu l-ai putut depăși niciodată.
Si ai vrea să îl depășești.
Cum?
Aplici legea autodepășirii:
„nu există limită de suportabilitate,
deoarece ea este iluzorie
și, întotdeauna descoperim
că limita de suportabilitate este autoindulgentă”.
Desigur, nu putem sări 10 metri inalțime,
nu putem să ne scufundăm fără costum special la 100 de metri adâncime,
dar aici este vorba de a suporta.
În numele autenticității și binelui,
pentru a depăși o limită, oricare ar fi ea,
putem vedea că nu există limită de suportabilitate.
Ceea ce părea de nesuportat constatăm că este, de fapt, posibil de suportat.
Iar depășirea unei limite personale cu ceva semnificativ
nu este armonioasă.
E posibilă autodepășirea „cu blândețe”?
Armonia este un deziderat, dar este un lux,
un caz particular pe care îl obținem uneori,
DUPĂ transcenderea unei limite.
Adevăratul deziderat este
TRANSCENDEREA LIMITEI.
Atunci când se produce transformarea,
ea nu vine cu flori, ci cu… dificultăți.
Dacă vrei să te autodepășești, iti asumi, rabzi și treci de limită.
Dacă nu vrei, te prefaci față de tine că vrei să te schimbi și
aplici legea demagogului Cațavencu:
„Din două una, daţi-mi voie:
ori să se revizuiască, primesc!
Dar să nu se schimbe nimica;
ori să nu se revizuiască, primesc!
dar atunci să se schimbe pe ici pe colo,
şi anume în punctele… esenţiale”
Acharya Leonard Radutz