10 întrebări frecvente despre YOGA tradițională, ale celor care vor să schimbe ceva în viața lor, aspirând la practica yoga
Yoga autentică ne învață metode și tehnici cu caracter universal.
Ele sunt necesare oricărui om pentru a-și înțelege viața, nu doar celor care sunt pasionați ori care au afinitate pentru Yoga.
Ce învățăm în yoga autentică, ne va fi util chiar și după așa-zisa moarte, dar mai ales ne învață cum să trăim spiritual în mijlocul vieții.
Aflăm ce să facem în situațiile dificile, cum să înțelegem raporturile noastre cu semenii și cum să ne descurcăm în viață, respectând legile universale. Învățăm să nu ne mai bazăm pe un ”destin implacabil”, ci să devenim mai buni și mai puternici, construindu-ne propriul destin.
Yoga ne mai învață să înțelegem că vor fi urmări pentru toate acțiunile noastre și să acționăm nu doar cu mintea, ci mai ales cu sufletul.
Un yoghin trezit, conectat la sufletul său, va lua deciziile cele mai înțelepte atât pentru evoluția lui spirituală, cât și pentru societate.
Datorită legăturilor cu hinduismul, uneori yoga este confundată cu o religie.
Cu toate acestea, yoga nu este nici o sectă, nici o religie.
Este o cale de evoluție spirituală, de dezvoltare personală și transpersonală. Este o cale de explorare a întregii noastre ființe, și de revelare a potențialului nostru infinit.
Yoga adevărată nu o practicăm doar pe izopren, ci și în mijocul vieții. Nu într-o peșteră undeva departe de lume, ci chiar în vâltoarea vieții, asumându-ne responsabilități și fiind un exemplu de urmat pentru ceilalți.
De multe ori ajungem la un punct al vieții noastre în care ”tragem linie”: ne uităm la ce am făcut până atunci și simțim că nu este totul.
Dar depinde doar de noi ca să nu mai fim nevoiți să tragem această linie!
De noi depinde felul în care înțelegem să ne trăim viața, astfel încât să ne ofere adevărata fericire non-duală, indiferent de circumstanțele exterioare.
Este bine să practicăm regulat, deoarece se creează un obicei bun.
Ceea ce facem consecvent și în mod repetat devine plăcut și dorit și, în timp obținem măiestria în respectiva practică.
Chiar si 10 minute zilnice de yoga pot fi extrem de valoroase pentru practicant. Totuși, dacă vorbim de o practică serioasă, putem începe cu 30 de minute zilnic în mod constant.Este bine să ne asumăm o cantitate de practică zilnică pe care să o putem realiza indiferent dacă suntem sau nu odihniți, inspirați ori susținuți.
Practica zilnică conține acțiuni de natură să ne transforme si să ne ajute să obținem anumite rezultate dorite de noi.
În plus, viața celui care realizează acest proiect personal zilnic, se simplifică și devine tot mai luminoasă, testele vieții devin mai rafinate.
Chiar și dacă doar venim la curs o dată pe săptămână ne poate ajuta foarte mult.Participarea la cursul de yoga de la sală, din toată inima și cu un elan frenetic ne oferă un puternic impuls spiritual.
În plus, practica yoga la sală în mod constant, ne poate salva din dificultăți interioare, inerții, depresii.
Însă orice transformare se petrece în timp și necesită dedicare, interes și implicare din partea noastră. Scopul este, în cele din urmă, să includem yoga în rutina noastră zilnică.
Atenție! Există o capcană în care cad majoritatea oamenilor: ei cred că dispun de un timp infinit și amână practica yoga pentru ”o zi, când o veni”...
Pentru unii, acea zi ar putea să nu mai vină niciodată. Aceștia nu vor mai avea nici măcar cum să constate aceasta...
Flexibilitatea corpului nu este necesară pentru a putea practica, deoarece yoga „adevărată” se practică la limita de confortabilitate.
Multe asane se pot face și în varianta lor ”redusă”, în cazul în care varianta ”de bază” ne pune în dificultatea de a o realiza.
Flexibilitatea se dobândește pe măsură ce practicăm, atât datorită posturilor corporale, cât și, mai ales, datorită amplificării „flexibilității mentale”... devenind tot mai relaxați, autentici și deschiși către ceea ce este nou, încă necunoscut.
Yoga nu este un sport!
Au apărut numeroase cursuri care folosesc numele de „yoga” dar sunt, de fapt, gimnastică ori stretching într-o atmosferă cu iz oriental (pilates folosește alt nume și nu abuzează termenul „yoga”).
Principala diferență între yoga și cultura fizică este faptul că sportul produce evoluție fizică și rezultate prin generarea unor stări de criză musculară. Acestea impulsionează dezvoltarea musculară, osoasă și a articulațiilor.
În timp ce yoga generează o evoluție bazată pe armonie, energie în întreaga ființă, inclusiv în organele interne, glande endocrine și creier.
Toate acestea în mod progresiv, la limita de confortabilitate, fără a forța, în permanent echilibru.
În schimb, sportul poate fi practicat cu mult mai eficient de către persoanele care practica intensiv yoga.
Ne-am hotărât în sfârșit să venim la sală pentru practica yoga! Desigur că ne putem integra mai ușor dacă adoptăm minimul de condiții necesare pentru practica la sală.
Yoga se poate practica oricum am fi îmbrăcați.
Noi recomandăm haine cât mai comode, din materiale naturale.
Practicăm în picioarele goale sau dacă simțim nevoia, cu șosete.
Oamenii care practică YOGA tind sa aibă un corp tot mai armonios și mai sănătos.
Ei au ochii strălucitori și o vitalitate debordantă radiază din întreaga lor ființă.
Au fost nu puține cazuri în care, după practicarea timp de câteva luni, unii oameni să piardă în greutate.
Totuși, nu acesta trebuie să constituie scopul pentru care să venim la yoga.
Sau cazuri în care deși cântarul indica aceeași greutate ca și înainte, totuși liniile corpului s-au schimbat, omul arătând mai tânăr, mai suplu și mai viguros.
Yoghinii au o sănătate mult mai bună decât oamenii obișnuiți, au un sistem imunitar puternic și sunt feriți de multe din bolile care se manifestă în societate.
Proporțional cu practica se manifestă în jurul yoghinilor un câmp de simpatie pe care îl resimte oricine om și este perceput chiar și de animale.
Yoga autentică este PENTRU ORICE VÂRSTĂ. Ea dezvoltă atât corpul fizic cât și mintea, caracterul, anasmablul emoțional și ideatic.
Yoga este un sistem complet care duce la obținerea rezultatelor aproape pentru oricine și la orice vârstă.
Oamenii care practică YOGA îmbătrânesc frumos și devin spontan centre de înțelepciune pentru cei din jur.
Mai ales dacă am studiat astfel de tehnici și am ajuns la yoga, e bine să practicăm. Probabil nu degeaba căutăm și altceva.
Metodele NLP se adreseaza numai mintii (fie ea si subconștientă).
Programarea neuro-lingvistică nu este, de fapt, o metodă de autocunoaștere (fiindcă nu mă ajută să mă „cunosc” pe mine, potențialul infinit, Sinele, ci doar cum să lucrez cu mintea).
În numeroase cazuri, mintea este aceea care blochează conectarea noastră la ceva mai profund, ce se află deasupra minții și care este studiat cu intensitate de yoga: supramentalul, cauzalul și, mai ales Sinele.
Prin yoga urmărim transcenderea minții și folosirea ei ca pe un instrument al sufletului.
NLP se ocupă puțin cu aceasta și mult cu aplicarea modului în care oamenii se pot manipula unii pe altii, ceea ce este în realitate, profund nociv.
În schimb, yoga studiază metode prin care comportamentul uman nu mai poate fi influențat sau programat.