„Despre Plăcere şi Suferință” – Kahlil Gibran și Abheda Yoga

Genialul poet Kahlil Gibran, în al său „Profetul”
a sintetizat o înțelepciune fascinată, pe care, cu ajutorul persepctivei Abheda Yoga reușim să o descifrăm într-o splendoare de înțelegeri practice ale vieții.

Găsim în DEX

“PLĂCÉRE, plăceri, s.f. 1. Acțiunea de a plăcea și rezultatul ei; stare afectivă, fundamentală, determinată de satisfacerea unor tendințe, a unor cerințe vitale; sentiment sau senzație de mulțumire, de bucurie, provocate de ceva care satisface gustul sau dorința noastră. Dorință, voie, chef, gust.”

DURÉRE, dureri, s.f. 1. Suferință fizică suportată de cineva. 2. Fig. Suferință morală; mâhnire, întristare. ”

De exemplu, ne poate face plăcere si un compliment sau lauda unei persoane.

Dar la ce nivel în noi ceva se precizează a fi durere sau plăcere?
Observăm că în funcție de timpul și locul în care trăim, de educația și cultura însușită, de perspectiva în care privim ceva sau altceva avem impresia că ceva ne face plăcere ori suferință.

Ei bine, aceasta reacție interioară este la nivelul ego-ului, iar dincolo de el, ceea ce pare negativ sau pozitiv la nivelul ego-ului, nu ne afectează absolut deloc.

Reacția plăcere-durere este la nivelul ego-ului.

Daca mentionam bucurie-tristete nu este la fel de usor de remarcat conexiunea cu ego-ul, fiindcă si plăcerea și bucuria sunt, oricum aspecte limitate si palide ale lui Ananda, adevarata fericire absoluta.

Foarte important, esențial, chiar, este faptul că
adevarata fericire, care este nonduală, nu este afectata de cuplul plăcere-durere absolut deloc, dar acest lucru este aici, deocamdata, teoretic.
Cunoscut practic, el nu mai lasa loc de nici o intrebare.

Plăcerea este lipsa durerii iar durerea este lipsa plăcerii.

Amândouă sunt trăiri specifice unei trăiri în dualism, care nu cunoaște Unicul, ci doar perechile de contrarii.

Adevăratul Miracol se trăiește în “mijlocul roții olarului”, “în ochiul uraganului”, iar adevărata fericire, care este divină, nu are legătură cu o pereche de contrarii, ci

este suficientă prin ea însăși și nu depinde de evenimentele din lumea fenomenală.

În plus, adevărata fericire conține în ea orice fel de satisfacție care ar putea fi obținută în lumea contrariilor, dar într-un mod complet și întregitor.

Cine cunoaște adevărata fericire, care este divină, nu mai are nevoie de nimeni și de nimic pentru Sine
(dar poate să manifeste nevoile unui om obișnuit pentru a-și întreține corpul și familia sau oamenii care i-au fost dați în grijă).

Foarte important, esențial, chiar, este faptul că
adevarata fericire, care este divină, nu este afectata de cuplul plăcere-durere absolut deloc, dar acest lucru este aici, deocamdata, teoretic.
Cunoscut practic, el nu mai lasa loc de nici o intrebare.

Leo Radutz

………………………………………………………………………………………………………………….

“Atunci o femeie zise: „Vorbește‑ne despre Plăcere și despre Durere”.
Iar el răspunse:
„Plăcerea este durerea fără de mască
Şi însăși fântâna din care a țâșnit râsul vostru, a fost adesea plină de lacrimi.

Şi cum ar putea să fie altfel?

Cu cât mai adânc vă sapă‑n ființă durerea, cu atât mai multă bucurie veți cuprinde în voi.
Cupa în care vă așteaptă vinul, nu este, oare, aceeași pe care focul a ars‑o în cuptorul olarului?
Iar alăuta care vă alină sufletul, nu este același lemn, mai înainte, chinuit de cuțit?
Când sunteți veseli, scrutați‑vă adâncul inimii și veți afla că ceea ce vă umple de bucurie nu‑i altceva decât ceea ce și durerea v‑a dăruit.
Când sunteți triști, iarăși scrutați‑vă inima și veți vedea că, într‑adevăr, lacrimile vin de la ceea ce, cândva, desfătarea voastră fusese.

Unii dintre voi spun: „Plăcerea este mai mare decât durerea”, iar alții zic: „Nu, durerea este mai mare decât plăcerea”.

Ci, iată, eu vă încredințez că ele sunt de nedespărțit.

Împreună sosesc în casa voastră și, când una se așează cu voi la masă, nu uitați, cealaltă în patul vostru s‑a și culcat.
Într‑adevăr, sunteți în cumpănă, asemenea unei balanțe, între bucuriile și tristețile voastre.
Numai când sunteți goliți de voi înșivă, talerele sunt nemișcate și în echilibru.
Când, însă, paznicul comorii vă va ridica spre a‑și cântări aurul și argintul, va trebui ca bucuria și tristețea voastră să se ridice ori să scoboare”.

din „Profetul” – Kahlil Gibran