Yoghinul Raman era un maestru recunoscut al artei de a slobozi săgeți cu arcul. Într-o dimineață, el și-a invitat discipolul favorit la o demonstrație a îndemânării sale. Cu toate că învățăcelul avusese ocazia să îi aprecieze măiestria, de sute de ori înainte de această zi, el s-a supus fără crâcnire, dorinței învățătorului. Au mers amândoi în pădurea de lângă mănăstire și, atunci când au ajuns lângă un stejar secular, de dimensiuni impresionante, Raman a așezat un trandafir pe care îl adusese cu el, în una dintre ramurile copacului.
Apoi, yoghinul și-a deschis tolba și a scos din ea trei obiecte: un arc splendid, lucrat dintr-un lemn nobil, o săgeată și o batistă brodată cu flori de liliac.
Raman s-a îndepărtat la trei sute de metri de locul unde amplasase floarea. Cu fața îndreptată către ținta lui, i-a cerut discipolului său să îl lege la ochi cu batista cea brodată. Învățăcelul a făcut întocmai așa cum i-a cerut învățătorul.
Cu ochii acoperiți de batistă, yoghinul Raman și-a așezat picioarele ferm pe pământ, a tras de coarda arcului cu întreaga sa forță – încercând să se orienteze către trandafirul așezat pe una dintre crengile stejarului – și apoi a slobozit săgeata.
Săgeata a zbârnâit prin aer, dar nici măcar nu a atins copacul, ratând ținta la o distanță jenant de mare.
– Am nimerit floarea? a întrebat Raman, în vreme ce își scotea batista de la ochi.
– Nu, ai ratat-o cu totul, i-a răspuns discipolul. Credeam că o să îmi demonstrezi puterea gândului și abilitatea de face o magie.
– Tocmai te-am învățat cea mai importantă lecție despre puterea gândului, i-a replicat Raman. Atunci când vrei un lucru, concentrează-te numai asupra lui: nimeni nu va nimeri vreodată o țintă, fără să o vadă.
Paulo Coelho
sursa: aici