Au fost odată doi învățăcei care, fiind intens preocupați de o importantă problemă existențială, au îndrăznit să apeleze la maestrul lor (zen).
– Domnia ta, au vorbit tinerii în cor, ce faci pentru ca să fii mereu fericit și mulțumit de tine? Şi noi ne dorim, din tot sufletul, să trăim împlinirea acestui sentiment omniprezent în cazul tău.Aruncând o privire înțeleaptă și schițând un zâmbet cald, maestrul spuse:
– Când mă odihnesc, atunci mă odihnesc. Când mă ridic, atunci mă ridic. Când umblu, atunci eu umblu. Când mănânc, atunci eu mănânc.
Învățăceii își aruncară stupefiate priviri unul altuia, până când unul dintre ei izbucni:
– Nu îți bate joc de noi, te rog! Ceea ce spui tu facem și noi. Dormim, umblă, mâncăm. Şi, în ciuda acestui fapt, tot nu regăsim fericirea. Unde zace secretul?
Fără să se clintească, maestrul repetă aceleași cuvinte:
– Când mă odihnesc, atunci mă odihnesc. Când mă ridic, atunci mă ridic. Când umblu, atunci eu umblu. Când mănânc, atunci eu mănânc.
Se așternu liniștea, dar tinerii nu se dădeau clintiți, emanând o neliniște și o uimire tot mai pronunțată. În final, înțeleptul le explică:
– Desigur, și voi dormiți, vă plimbați și mâncați. Dar, în timp ce vă odihniți, gândul vostru vă poartă deja la momentul trezirii. După ce v-ați ridicat din pat, vă gândiți deja la drumurile voastre. Iar, în timp ce alergați spre țelurile voastre, mintea vă zboară spre ceea ce veți mânca. În acest fel, gândurile voastre sunt mereu în altă parte decât în locul în care tocmai vă aflați. Ca atare, viața voastră se desfășoară permanent între trecut și viitor. Încercați să trăiți plenar și întotdeauna momentul prezent. Doar acordând o șansă acestei clipe, veți descoperi liniștea fericirii și a mulțumirii de sine!
Nu întreba: „Ce binecuvântare îmi va aduce ziua de mâine?”. Întreabă: „Ce binecuvântare pot eu descoperi chiar acum?” Nu e nevoie să te gândești la ziua de mâine, atunci când știi că ceea ce ai nevoie îți este oferit chiar acum.
de Paul Ferrini