În primul rand virtutile aduc și ele mari avantaje.
Cele mai mari!
Dar, de obicei, nu le aduc imediat.
Doar aceasta este diferenta.
Recompensa este uriasa, dar mai tarziu sau… ceva mai tarziu.
Da, minciuna ne-ar putea îmbogăți,
egoismul ne-ar putea proteja,
iar lipsa de scrupule ne-ar putea aduce putere…
Nu este suficient să răspundem că oamenii virtuoși
sunt întotdeauna mai fericiți

sau că binele este întotdeauna răsplătit.
Aceste afirmații nu sunt demonstrabile
și există numeroase contraexemple.
Un om integru poate fi persecutat.
Un om generos poate fi exploatat.
Un om curajos poate muri apărând pe cineva.
Aici apare distincția fundamentală
dintre comfort și binele universal.

Dacă virtuțile ar fi valoroase

numai pentru beneficiile pe care ni le aduc,
atunci ar trebui să renunțăm la ele când avantajele sau confortul ar dispărea.
Dar dacă iubirea, adevărul, libertatea interioară și binele au valoare în sine,

atunci manifestarea lor poate fi preferabilă

chiar și atunci când presupune sacrificii.
De exemplu, daca suntem sinceri și, in mod necesar macar putin înțelepți,

o viață lungă, confortabilă,

dar dominată de lașitate, minciună și egoism

nu este, de fapt,  preferabilă

unei vieți mai dificile, dar trăite cu iubire, curaj și integritate.
Aceasta nu este o demonstrație matematică.

Este o alegere fundamentală

privind ceea ce considerăm că face o existență cu adevărat valoroasă.
Și tocmai aici se află, după părerea mea, miezul căutării unui om.

O distincție esențială:
a manifesta virtuțile
nu înseamnă a deveni moralist.

Manifestarea puternică a virtuților
nu ar trebui confundată cu reprimarea impulsurilor,
cu rigiditatea morală sau cu încercarea permanentă
de a corespunde unui ideal exterior.

O virtute autentică trebuie să fie însoțită de inteligență și discernământ.
Compasiunea fără discernământ poate întreține comportamente distructive.
Curajul fără discernământ poate deveni imprudență.
Disciplina, dreptatea și adevărul fără iubire
pot deveni cruzime.
Smerenia prost înțeleasă poate deveni servilism.
Detașarea poate degenera în indiferență.
Așadar, nu simpla intensitate a unei calități
o transformă într-o virtute spirituală,
ci armonizarea ei cu adevărul, iubirea, libertatea și discernământul.
Acest lucru este important pentru sistemul celor 12 virtuți Abheda:
ele nu ar trebui dezvoltate ca 12 performanțe separate,
ci ca manifestări complementare ale unei transformări interioare unitare.
Astfel că o viață în care manifestăm cu putere virtuțile spirituale

este preferabilă pentru că

ne permite să fim mai liberi, mai lucizi, mai iubitori, mai puternici interior,

mai puțin condiționați de împrejurări

și mai capabili să trăim împlinirea profundă a existenței.

Dar motivul suprem nu este că virtuțile ne ajută să obținem mai mult de la viață,

ci că ele transformă fundamental calitatea ființei care trăiește acea viață.

Merită să manifestăm virtuțile spirituale
nu doar pentru ceea ce dobândim prin ele,
ci mai ales pentru ceea ce încetăm

să mai fim constrânși să fim.
Pe măsură ce egoismul, frica, atașamentul și ignoranța
își pierd puterea asupra noastră,
natura noastră esențială se poate manifesta tot mai liber.

ÎN OPINIA MEA, VIRTUȚILE SI APTITUDINILE SPIRITUALE

SUNT VALUTA FORTE A UNIVERSULUI.

Leo Radutz