Merită să manifestăm virtuțile spirituale
nu doar pentru ceea ce dobândim prin ele,
ci mai ales pentru ceea ce încetăm să mai fim constrânși să fim.
Pe măsură ce egoismul, frica, atașamentul și ignoranța
își pierd puterea asupra noastră,
natura noastră esențială se poate manifesta tot mai liber.

O viață în care manifestăm cu putere virtuțile spirituale este preferabilă
pentru că virtuțile ne transformă modul de a exista,
ne eliberează de condiționări
și ne permit să trăim la un nivel superior
de libertate, luciditate, iubire și împlinire.
De ce ar fi preferabilă o asemenea viață
chiar și atunci când manifestarea virtuților
presupune efort, sacrificii, pierderi sau suferință?
Cred că putem distinge câteva motive.

1. Pentru că virtuțile ne fac mai liberi
Omul lipsit de virtuți este, adeseori, dependent de propriile impulsuri, frici, dorințe, atașamente și reacții.
Cel dominat de mânie nu este liber să nu se înfurie. Cel invidios nu este liber să se bucure de reușita altuia.
Cel orgolios nu este liber să recunoască adevărul atunci când acesta îi contrazice imaginea despre sine.
Prin urmare, virtuțile nu sunt doar calități morale, ci puteri interioare care ne eliberează de constrângeri psihice.
Detașarea ne eliberează de dependență, curajul de dominația fricii, sinceritatea de nevoia minciunii, smerenia de tirania orgoliului.
Cu cât virtuțile sunt mai puternice, cu atât suntem mai capabili să alegem conștient ce gândim, simțim și facem.

2. Pentru că o asemenea viață este mai fericită în adâncimea ei
Plăcerea și confortul nu sunt echivalente cu fericirea.
O persoană poate avea bogăție, sănătate, succes și confort,
dar să fie permanent tulburată de frică, nemulțumire, comparație sau dorințe nesatisfăcute.
În schimb, cineva care manifestă iubire, recunoștință, detașare, curaj și pace interioară poate experimenta o fericire profundă chiar în împrejurări dificile.
Virtuțile nu garantează absența suferinței, dar pot transforma radical relația noastră cu ea.
Mai mult, unele virtuți sunt ele însele moduri de a trăi fericirea.
Iubirea autentică nu este doar un mijloc către fericire: ea este deja o formă a fericirii.
La fel, pacea profundă, generozitatea spontană sau libertatea față de invidie sunt stări valoroase prin însăși experiența lor.

 

3. Pentru că virtuțile ne conferă o putere reală asupra propriei vieți
Există o diferență între puterea asupra celorlalți și puterea asupra propriei ființe.
Cineva poate conduce o organizație sau o țară, dar să fie neputincios în fața propriei mânii, gelozii ori lăcomii.
În schimb, omul care și-a dezvoltat virtuțile poate rămâne lucid când ceilalți intră în panică, poate iubi când este respins, poate continua când ceilalți abandonează și poate acționa corect chiar în absența recompenselor.
Aceasta este o formă de suveranitate interioară.
Virtutea transformă omul dintr-o ființă predominant reactivă într-una capabilă să își determine conștient conduita.

 

4. Pentru că virtuțile fac posibilă
o relație autentică și profundă cu ceilalți
De fapt, oamenii iau in derâdere de multe ori

ceea ce este bun, frumos, universal valabil,

dar când e vorba să aleagă pe cineva

in care să aibă  încredere, care să le fie aproape, ori cu care să meargă la drum,

fie el de afaceri, de viață, de colaborare oarecare,

brusc, isi aduc aminte că nu dpresc

decat pe cineva sincer, cinstit, capabil, dăruit si asa mai departe.
Chiar si hotii, tâlharii, delapidatorii, trădătorii,

vânzătorii de țară, traficanții de droguri sau de carne vie

– când e vorba de ei înșiși

atunci vor să aibă contacte si colaboratori oameni buni serioși și capabili.

Virtuțile sunt o valută forte a universului

și pentru a beneficia de valoarea lor reală

e nevoie doar de o înțeleaptă prudență:
E NECESAR SĂ FII BUN

DAR, TOTODATĂ,

E NECESAR SĂ NU FII PROST !

Fără sinceritate, încrederea este fragilă.
Fără generozitate, relațiile devin tranzacții.
Fără compasiune, suferința celuilalt rămâne străină.
Fără smerenie, uneori iubirea riscă să fie contaminată de dorința de superioritate.
Virtuțile creează condițiile unor relații
care nu se reduc la satisfacerea reciprocă a nevoilor.
Ele ne permit să iubim fără să posedăm,
să ajutăm fără să umilim,
să conducem fără să dominăm
și să fim puternici fără să devenim agresivi.
În această privință, virtuțile au un efect care depășește propria noastră existență: ele îmbunătățesc lumea în care trăim.

5. Pentru că virtuțile ne apropie de adevăr
Acesta este un argument deosebit de important
din perspectiva cuiva care spera să aibă o forță interioară
care se bazează pe adevărul vieții sale.
Orgoliul deformează percepția propriei persoane.
Frica poate deforma evaluarea realității.
Atașamentul ne determină să vedem lucrurile așa cum dorim să fie.
Invidia ne face să minimalizăm valoarea altora.
Dorința excesivă ne poate determina să confundăm
ceea ce ne place cu ceea ce este adevărat.
Virtuțile precum sinceritatea, discernământul, detașarea, smerenia și curajul intelectual reduc asemenea distorsiuni.
Prin urmare, ele pot contribui nu numai la purificarea morală, ci și la purificarea cunoașterii.
În tradițiile nondialiste, această idee are o importanță majoră:
diminuarea condiționărilor egotice
favorizează recunoașterea naturii conștiinței
și contactul direct cu adevarul nu prin informații și rațiune, ci direct, spontan, prin revelație.
Totuși, trebuie făcută o precizare:
faptul că virtuțile facilitează cunoașterea de Sine
nu înseamnă că ele produc automat realizarea spirituală (doar faciiteaza).
Ignorarea virtuților sau manifestarea antivirtuților, însă,
doare
fiindcă produce obstacole
care fac omul sa devina mai neinspirat,
mai puțin împlinit sufletește și mai nesigur referitor la viitorul său.

6. Pentru că virtuțile spirituale
fac viitorul CU SENS.
DE CE?
Viitorul are o cantitate de așteptări îndreptațite, dar fara sa fie sigure.
Daca tu tii că ai pus semințe înbrazdă,
poți avea așteptări îndreptațite dar detașate
că ai putea avea o recoltă.
Cultivarea virtuților este esențială
pentru că reduce mult erorile de viață,
adaugă merit spiritual și măresc mult forța interioară,
ceea ce face viitorul mai bun în mod previzibil.

Virtuțile spirituale sunt un „oțel” interior
care permite acumularea adevăratei tării interioare
și a unui merit spiritual care nu e vizibil, e subtil,
dar pe care il simți prin faptul
că simți o susținere din ce în ce mai mare
în ceea ce este bine.

7. Pentru că virtuțile ne permit

să ne controlăm și să ne transcendem egoul

și, astfel, să „nu ne corupa puterea”.
Ego-ul este o putere personală, dar daca ne identificăm cu el
se petrece ceea ce in jurnalism se mentionează deseori in cuvintele „Puterea corupe”
De fapt puterea nu corupe pe toata lumea.
Doar pe unii. Sau unele.
Numeroase defecte sunt manifestări ale unei identificări limitative cu propria individualitate.
Orgoliul exprimă preocuparea exagerată pentru importanța personală.
Lăcomia exprimă tendința de a acumula pentru un sine perceput ca insuficient.
Gelozia și invidia exprimă dificultatea de a accepta libertatea sau împlinirea altuia.
În schimb, iubirea, compasiunea, generozitatea, smerenia și detașarea diminuează centralitatea egoului.
Din perspectiva spiritualității nonduale, acest lucru este esențial.
Virtuțile nu sunt scopul ultim al practicii spirituale, dar pot înlătura o parte dintre obstacolele care ne împiedică să recunoaștem Sinele esențial.
Aș adăuga însă o observație: virtuțile pot fi și ele confiscate de ego.
Omul poate deveni mândru de smerenia lui, atașat de detașarea sa sau convins de superioritatea propriei purități.
De aceea, virtutea autentică presupune și depășirea identificării cu imaginea de „om virtuos”.

8. Pentru că o viață virtuoasă
este mai sigură și mai puțin vulnerabilă
în fața schimbărilor ce sunt oricând posibile
Bogăția se poate pierde. Sănătatea se poate deteriora. Frumusețea dispare treptat. Statutul social poate fi distrus.
Dar curajul, înțelepciunea, iubirea, răbdarea, discernământul și detașarea sunt resurse care ne pot susține tocmai atunci când împrejurările exterioare devin nefavorabile.
Ele nu sunt invulnerabile și nici nu elimină toate limitele condiției umane. Totuși, sunt mai puțin dependente de circumstanțe decât multe dintre lucrurile pentru care oamenii își consumă viața.
În această privință, dezvoltarea virtuților reprezintă o investiție în ceea ce poate rămâne valoros chiar atunci când pierdem aproape orice altceva.


9. Pentru că virtuțile fac posibilă
manifestarea iubirii
și a binelui la o scară mai mare sau, chiar, gigantică
Un om care manifestă cu putere virtuțile poate deveni un sprijin important pentru mulți alții.
Curajul său îi poate inspira pe cei temători.
Generozitatea sa poate diminua suferința.
Discernământul său poate împiedica erori grave.
Integritatea sa poate genera încredere într-o comunitate.
Mai mult, atunci când virtuțile se manifestă firesc, omul nu mai are nevoie să se forțeze permanent să facă binele.
Binele devine expresia spontană a felului său de a fi.
Aceasta mi se pare una dintre cele mai înalte forme ale dezvoltării caracterului.

 

10. Argumentul – poate – cel mai profund:
pentru că virtuțile ne permit
să devenim ceea ce putem fi cu adevărat !
Aici intrăm într-o perspectivă filosofică și spirituală mai profundă.
Există o diferență între o viață în care ne mulțumim să satisfacem dorințele care apar

și o viață în care urmărim dezvoltarea celor mai înalte posibilități ale ființei noastre.
Prima este orientată preponderent spre obținerea unor experiențe agreabile.
A doua este orientată spre transformarea celui care trăiește experiențele.
Nu urmărim doar să avem o viață mai bună,

ci să devenim ființe capabile să trăiască viața într-un mod superior.
În această perspectivă, virtuțile sunt expresii ale maturizării conștiinței.
Cu cât manifestăm mai multă iubire, luciditate, libertate interioară, curaj și discernământ,

cu atât experiența noastră de a exista devine mai profundă și mai bogată.
Din perspectiva Abheda, putem merge chiar mai departe, formulând o teză spirituală:
Virtuțile spirituale sunt modalități prin care natura profundă a ființei noastre

începe să se manifeste tot mai puțin obstrucționată de condiționările egoului.

Întrebarea-șoc ce dărâmă deseori conștiințe:
de ce să alegem virtutea dacă lipsa ei, uneori,
ne-ar putea aduce avantaje?

În primul rand virtutile aduc și ele mari avantaje.
Cele mai mari!
Dar, de obicei, nu le aduc imediat.
Doar aceasta este diferenta.
Recompensa este uriasa, dar mai tarziu sau… ceva mai tarziu.
Da, minciuna ne-ar putea îmbogăți,
egoismul ne-ar putea proteja,
iar lipsa de scrupule ne-ar putea aduce putere…
Nu este suficient să răspundem că oamenii virtuoși
sunt întotdeauna mai fericiți

sau că binele este întotdeauna răsplătit.
Aceste afirmații nu sunt demonstrabile
și există numeroase contraexemple.
Un om integru poate fi persecutat.
Un om generos poate fi exploatat.
Un om curajos poate muri apărând pe cineva.
Aici apare distincția fundamentală
dintre comfort și binele universal.

Dacă virtuțile ar fi valoroase

numai pentru beneficiile pe care ni le aduc,
atunci ar trebui să renunțăm la ele când avantajele sau confortul ar dispărea.
Dar dacă iubirea, adevărul, libertatea interioară și binele au valoare în sine,

atunci manifestarea lor poate fi preferabilă

chiar și atunci când presupune sacrificii.
De exemplu, daca suntem sinceri și, in mod necesar macar putin înțlepți,

o viață lungă, confortabilă,

dar dominată de lașitate, minciună și egoism

nu este, de fapt,  preferabilă

unei vieți mai dificile, dar trăite cu iubire, curaj și integritate.
Aceasta nu este o demonstrație matematică.

Este o alegere fundamentală

privind ceea ce considerăm că face o existență cu adevărat valoroasă.
Și tocmai aici se află, după părerea mea, miezul căutării unui om.

 


O distincție esențială:
a manifesta virtuțile
nu înseamnă a deveni moralist

Manifestarea puternică a virtuților
nu ar trebui confundată cu reprimarea impulsurilor,
cu rigiditatea morală sau cu încercarea permanentă
de a corespunde unui ideal exterior.

O virtute autentică trebuie să fie însoțită de inteligență și discernământ.
Compasiunea fără discernământ poate întreține comportamente distructive.
Curajul fără discernământ poate deveni imprudență.
Disciplina, dreptatea și adevărul fără iubire
pot deveni cruzime.
Smerenia prost înțeleasă poate deveni servilism.
Detașarea poate degenera în indiferență.
Așadar, nu simpla intensitate a unei calități
o transformă într-o virtute spirituală,
ci armonizarea ei cu adevărul, iubirea, libertatea și discernământul.
Acest lucru este important pentru sistemul celor 12 virtuți Abheda:
ele nu ar trebui dezvoltate ca 12 performanțe separate,
ci ca manifestări complementare ale unei transformări interioare unitare.
Astfel că o viață în care manifestăm cu putere virtuțile spirituale

este preferabilă pentru că

ne permite să fim mai liberi, mai lucizi, mai iubitori, mai puternici interior,

mai puțin condiționați de împrejurări

și mai capabili să trăim împlinirea profundă a existenței.

Dar motivul suprem nu este că virtuțile ne ajută să obținem mai mult de la viață,

ci că ele transformă fundamental calitatea ființei care trăiește acea viață.

Merită să manifestăm virtuțile spirituale
nu doar pentru ceea ce dobândim prin ele,
ci mai ales pentru ceea ce încetăm

să mai fim constrânși să fim.
Pe măsură ce egoismul, frica, atașamentul și ignoranța
își pierd puterea asupra noastră,
natura noastră esențială se poate manifesta tot mai liber.

ÎN OPINIA MEA, VIRTUȚILE SI APTITUDINILE SPIRITUALE

SUNT VALUTA FORTE A UNIVERSULUI !

Leo Radutz