Cum se practica la Chaurasi Kutia
În 1968 nu era un ashram tradițional indian în sensul clasic,
ci mai curând o academie internațională de meditație,
construită în mare măsură pentru occidentali.
La cursul la care au participat Beatles erau aproximativ 60–75 de persoane, din mai multe țări.
Un reportaj publicat chiar în februarie 1968
descrie un curs de trei luni cu program progresiv, nu o simplă vacanță spirituală.
Elementul central era, evident, ceea ce Maharishi numea Transcendental Meditation:
practicantul primea individual o mantra/sunet
și medita cu aceasta.
Mantra era considerată confidențială între profesor și discipol.
Reportajele contemporane descriu practica drept orientarea atenției către sunetul mantrei, nu către sensul ei.
Cantitatea de practică putea deveni surprinzător de mare.
Paul McCartney declara imediat după întoarcerea din India
că ajunseseră la aproximativ cinci ore de meditație pe zi — circa două dimineața și trei seara.
Pattie Boyd relatează chiar o sesiune personală de șapte ore, de la 17:00 la miezul nopții.
Asta schimbă întrucâtva imaginea comercială modernă a TM,
unde practica standard este mult mai scurtă.
Rishikeshul din 1968 era un retreat intensiv.
Cum arăta o zi
Din relatările independente
ale lui Pattie Boyd, Paul McCartney, Paul Saltzman și presa din 1968
rezultă aproximativ următoarea structură:
- trezire devreme;
- mic dejun vegetarian ușor;
- meditație individuală în cameră;
- întâlniri sau verificări ale practicii cu Maharishi;
- prelegeri despre meditație și dezvoltarea conștiinței;
- mese vegetariene comune;
- alte perioade lungi de meditație;
- conversații și întrebări cu Maharishi, adesea în aer liber;
- seara, discursuri și uneori bhajan;
- între acestea: plimbări, odihnă, socializare și, în cazul Beatles, foarte multă compoziție muzicală.
Pattie Boyd descrie foarte simplu rutina: zilele semănau între ele,
iar programul consta în principal din meditație și prelegerile lui Maharishi.
Uneori grupul restrâns din jurul Beatles, Donovan etc. primea lecții private de la el, în aer liber.
Paul Saltzman confirmă atmosfera:
medita, citea, scria, apoi medita din nou;
ceilalți petreceau perioade importante meditând,
iar timpul liber era foarte informal.
Dar ce erau cele 84 de kuṭī?
Aici apare ceva interesant.
Numele Chaurasi Kutia înseamnă literalmente aproximativ
„84 de colibe/celule”.
Site-ul oficial de turism al Indiei confirmă existența
celor 84 de structuri de meditație cu forma caracteristică de stup/cupolă.
O parte dintre clădirile pe care le vedem azi
nu existau încă în forma actuală în timpul șederii Beatles din 1968.
De exemplu, Ved Bhavan și clădirile piramidale Anand Bhavan/Siddhi Bhavan
sunt indicate ca fiind construite ulterior, în jurul anului 1976,
acestea din urmă fiind folosite pentru pregătirea profesorilor TM.
Un amănunt fascinant:
Beatles aveau „peșteri” speciale
Există mărturia unui fost colaborator al lui Maharishi,
Ravindra Damodara, potrivit căreia pentru șederea Beatles
au fost construite patru mici construcții de piatră, cu cupolă,
fiecare având o platformă ridicată accesibilă cu o scară,
destinată practicilor mai avansate de meditație.
Ce urmărea Maharishi prin toate acestea?
Nu pare să fi urmărit concentrarea fermă asupra mantrei în sensul clasic de dhāraṇā.
Din explicațiile TM și din relatările participanților,
metoda presupunea mai degrabă utilizarea sunetului ca vehicul pentru o interiorizare progresivă,
până când activitatea mentală devenea tot mai subtilă.
În terminologia proprie a lui Maharishi,
ținta era experiența „pure consciousness” sau „transcendental consciousness”.
Aici există o diferență doctrinară importantă
față de unele forme de mantra-yoga:
nu sensul mantrei era central ci sunetul interior de tip Anahata,
adica ce are legatura ce vreo vibrație spațială.
Reportajul contemporan din Observer
spune explicit că discipolii trebuiau să-și fixeze atenția asupra sunetului,
mai degrabă decât asupra semnificației sale.
Și există o afirmație foarte interesantă
atribuită lui Maharishi chiar în acel reportaj din 1968:
el susținea că, în faza inițială, problema credinței în Dumnezeu
nici măcar nu era necesară;
mai întâi trebuia dezvoltată experiența conștiinței.
Asta spune mult despre proiectul lui:
Maharishi încerca să prezinte
o metodă yoghină de acces la transcendență care să poată fi practicată de occidental
chiar înainte de adoptarea unei metafizici sau religii hinduse.
Și aici cred că este partea cea mai interesantă pentru tine
Dacă privești locul din perspectiva unei școli de yoga,
Chaurasi Kutia a fost un experiment extraordinar de „traducere”
a spiritualității indiene pentru omul occidental.
Maharishi păstrează:
guru → inițiere → mantra → practică repetată → retragere → perioade lungi de meditație → satsang/prelegeri → comunitate → alimentație vegetariană → bhajan → intensificarea progresivă a practicii.
El elimină sau reduce drastic necesitatea
ca practicantul să cunoască dinainte Vedānta,
ritualul hindus, sanscrita, tapas-ul ascetic sau chiar să creadă în Dumnezeu.
Și asta explică parțial de ce experimentul
a avut un impact cultural atât de mare.
Beatles nu au venit doar să „învețe să se relaxeze”.
Au intrat într-un retreat intensiv de câteva săptămâni
în care uneori meditau ore întregi zilnic.
Paul spune aproximativ cinci ore pe zi;
Pattie Boyd descrie o meditație de șapte ore.
În același timp, rezultatul nu era o viață rigid ascetică.
Scriau muzică, discutau, se plimbau, cântau, mâncau împreună.
Tocmai combinația aceasta
â— practică interioară foarte intensă + viață relativ firească și creativă –
pare una dintre caracteristicile cele mai interesante ale experimentului lui Maharishi.
Și există încă o întrebare mult mai importantă:
ce anume îi învăța Maharishi după ce practicantul depășea TM de bază?
E vorba de „advanced techniques”, pregătirea profesorilor și, mai târziu,
TM-Sidhi, iar legătura cu Yoga Sūtra
și cu tradiția lui Guru Dev (Swami Brahmananda Saraswati)
devine mult mai interesantă.