De la informatică la agricultură nu e decât un pas
<>Depinde numai de voință. A vrut să trăiască altfel și dovedește asta de patru ani încoace. Acesta e destinul lui Andrei Barbu, stabilit, cu tot cu familie, în comuna ialomițeană Valea Măcrișului. Aici cultivă legume și zarzavaturi. E afacerea lui. Mult mai spectaculoasă decât pare la prima vedere.
Poate fi ciudat să auzi tocmai un om al calculatoarelor spunând că trebuie să ne întoarcem la rădăcinile noastre, la umanitate, pentru că nu cifrele, sticla și betonul, în mijlocul cărora trăim, sunt drumul nostru cel bun. Așa am pornit spre Urziceni, ieșind apoi din șoseaua mare, spre Moldova, ca s-o iau apoi pe căi secundare, pline de gropi, până-n locul în care liniștea m-a înconjurat cu totul, în comuna Valea Măcrișului. Frumos și simbolic nume. Aici, în colțul acesta al județului Ialomița. Aduce a prospețime în farfurie. Că tocmai despre hrană eliberată de constrângerile civilizației modene stau de vorbă cu Andrei Barbu, care mai întâi s-a specializat în calculatoare, după care a lăsat totul baltă și a plecat așa, într-o zi, unde a văzut cu ochii. Spre o cu totul altă lume. Să facă agricultură.
„Sănătatea are gust“
<>Ne întâlnim pe ulița principală. Andrei vine cu o dubiță albă. Cu ea cară marfa. Om tânăr, abia ce-a terminat facultatea în 2007 – Universitatea Politehnică din București, orașul în care s-a și născut. Doi ani, după facultate, ca asistent universitar. De lucru în domeniul său nu ducea lipsă nici pe piața privată. Tot viitorul în față, în Capitală, printre betoane și calculatoare. Până a venit anul 2009 și atunci a spus stop. Ne ținem acum după mașina lui, până la fermă. Noroc cu ploile astea din ultima vreme, că praful de pe ulițe s-a cumințit. Ajungem într-o curte largă, printre solarii, un tractor, alte utilaje, o șură. Alt bărbat iese în întâmpinare, tatăl lui Andrei, Gheorghe Barbu, despre care aflu că e geolog de meserie. De la el a luat Andrei gustul pământului, aflu după aceea. Tatăl cultiva plante aromatice, undeva prin Oltenia, de mai mult timp. Peste tot, aici, în jurul meu, în curtea asta, tot felul de răsaduri. Hai în șură, la vorbă, printre pungi cu semințe de toate felurile. Şi multe alte acareturi. O clipă de răgaz pentru Andrei, care merge și pe câmp, și la dus marfa la clienți, și la conferințe în București, unde vorbește despre un cu totul alt stil de viață, sănătos. “Da, sănătatea are gust!”, exclamă el la un moment dat.
S-a întors la vatra străbunicilor
<>Ca să vezi că nimic nu e întâmplător pe lumea asta! Andrei strânsese ceva bani, până în 2009, din meseria lui de bază. A mai făcut și un împrumut la bancă. Atunci i-a spus tatălui că vrea altceva în viață. “Eu l-am sprijinit în tot ce-a vrut el să facă”, zice tatăl. Trebuia însă început de la zero. Faci agricultură, ai nevoie de pământ. Tatăl și fiul au plecat prin Bărăgan, timp de două luni. “Am mers prin vreo 20 de comune. Peste tot întrebam de pământ. Lăsam în urma noastră anunțuri”, povestește Andrei. Au trecut și prin Valea Măcrișului. Şi aici e o mică poveste – destinul face ca tatăl lui Andrei să fie născut în Călărași. Străbunicii însă de unde credeți că erau? “Străbunica din Ion Roată, iar străbunicul din Valea Măcrișului”, zice Gheorghe. Acei oameni însă, la viața lor, atunci, demult, s-au mutat mai spre Dunăre, la Călărași. Satele acestea, de care am amintit acum, Valea Măcrișului și Ion Roată, sunt la mică distanță unul de altul, în Ialomița. Şi iată ce se întâmplă după atâta amar de vreme de la strămutarea bunilor – strănepotul cumpără pământ chiar în Valea Măcrișului. După câte anunțuri pusese prin comunele pe unde a trecut, primul telefon pe care l-a primit a fost taman din satul străbunilor săi. “A fost chemarea pământului”, exclamă tatăl lui Andrei.
Autodidact în agricultură
<>Jumătate de hectar de pământ a cumpărat la început, după care, în același sat, alte terenuri, până la cele 16 hectare pe care le deține acum. Andrei vorbește despre degradarea terenurilor din Bărăgan, din cauza agriculturii intensive. A învățat, ca autodidact, despre agricultură, cărțile și Internetul slujindu-i de minune. Oamenii din satul acesta s-au uitat la el, la început, ciudat. Nu prea înțelegeau ce caută un tip micuț de statură, cu degete fine, de bucureștean, cu aerul omului de birou, mai ales când îl vedeau cu sapa în mână sau în cabina tractorului. “Oamenii pe aici sunt de treabă”, continuă tatăl lui Andrei, pe ideea că, în cele din urmă, “coabitarea” între cele două lumi s-a făcut destul de repede și funcționează acum impecabil.
sursa: romanialibera.ro