<>
Titlul acestui articol este inspirat dintr-o afirmație celebră a nu mai puțin celebrului om de ștință Albert Einstein, care se referea la faptul că ceea ce oamenii obișnuiți numesc „coincidențe” reprezintă, de fapt, evenimente care survin sicron, după anumite legi universale încă insuficient cunoscute.
În același sens, renumita scriitoare de romane polițiste Agatha Christie spunea, prin gura unui personaj al său: „Orice coincidență trebuie întotdeauna remarcată. O poți ignora oricum mai târziu, dacă se dovedește a fi doar o coincidență.”
Cu siguranță, măcar câteva din următoarele evenimente s-au petrecut tuturor, cel puțin o dată în viață: ne gândim la o anumită persoană, pe care nu am mai văzut-o de mult timp, și peste câteva clipe, aceasta ne sună; ne întâlnim într-un oraș străin cu un prieten drag, cu care pierdusem legătura de ceva vreme; găsim la talcioc un obiect care ne-a aparținut în copilărie, și de care uitasem; avem nevoie de o anumită informație, și librăria în care intrăm ne oferă o carte în care găsim exact ceea ce căutam.
Coincidențe? Întâmplări? Sau poate un joc misterios al forțelor ascunse, eventual de natură divină? Ce anume dintr-o asemenea coincidență ne face să vibreze o coardă emoțională? De fiecare dată, în atare cazuri, simțim un fior ascuns, sentimentul că am fost „aleși” cumva. Într-o clipă rătăcim în aparentul haos al existenței cotidiene, și imediat apoi ne pomenim într-o altă dimensiune a realității, în care toate elementele disparate converg către același scop. Preț de o secundă poate, impresia că suntem mărunți și insignifianți dispare, și devenim o parte coerentă a marii Ordini Universale. Cercetătorii au stabilit că oamenii care observă frecvent coincidențele sunt, în general, mai încrezătoare și mai împăcate cu viața.
Dacă vom căuta definiția termenului „coincidență” în Dicționarul Explicativ al Limbii Române, vom afla că acesta semnifică „potrivire (întâmplătoare) a două lucruri, evenimente, fapte etc.”. Pe de altă parte, atât matematicienii specialiști în teoria probabilităților, cât și fizicienii teoreticieni se acordă în a susține existența unei „ordini implicite” (cum o numea fizicianul David Bohm), a unei structuri coerente evenimențiale, care așează evenimentele conform unei structuri logice intrinseci, chiar dacă aceasta se sustrage uneori judecății umane limitate.
Așadar, vom prefera în cele ce urmează să folosim în locul termenului „coincidență” pe cel de „sincronicitate”, propus de psihologul elvețian Carl Gustav Jung. Jung a scris în 1952, împreună cu fizicianul Wolfgang Pauli, o carte cu titlul: ”The interpretation and Nature of the Psyche” (Interpretarea și natura psyche-ului). Textual, sicronicitatea ca termen definit aici se referă la coincidența în timp a două sau mai multe evenimente nelegate cauzal, dar care au același înțeles. Mai simplu spus, sincronicitățile sunt coincidențele semnificative.
Sesizarea și interpretarea sincronicităților a început, putem spune, cu mii de ani în urmă, pe măsură ce cronicarii consemnau eclipsele de soare, conjuncțiile planetare sau apariția vreunui meteorit sau cometă pe cerul nopții, evenimente care erau apoi corelate cu episoade de foamete, cutremure, erupții vulcanice, victorii sau înfrângeri militare sau chiar cu decesul unor oameni importanți. Fascinația pe care au căpătat-o aceste fenomene a condus la dezvoltarea unei veritabile afaceri – cea a predicțiilor și previziunilor, sau profețiilor. De exemplu, un celebru reprezentant al celor care s-au ocupat cu asemenea previziuni este Nostradamus, medic și astrolog francez din secolul al XVI-lea. Tulburătoarele sale preziceri au fost sintetizate într-un veritabil tratat de astrologie previzională, care rămâne în mare parte, chiar și astăzi, misterios și interpretabil.
De ce ne plac „coincidențele”? Este posibil ca aceste veritabile sincronicități să constituie elementele fundamentale ale condiției umane; ritmurile și structurile exietente în viața noastră ne oferă o anume simetrie și ordine a existenței. Poate că însuși creierul uman este programat pentru a căuta și depista sincronicități. Iar dacă acestea sunt îndoielnice, le putem „crea” astfel încât să ne satisfacă nevoia de ordine. Legea „numerelor mari” din statistică exprimă faptul că, dacă eșantionul considerat este suficient de mare, chiar și evenimentele puțin probabile devin foarte posibile. Statistica demostrează că, contrar așteptărilor noastre, pura „întâmplare” nu este deloc simplă! Iar ceea ce unui individ i se pare imposibil, se dovedește a fi foarte probabil, la scară macrocosmică.
Ultimele descoperiri ale fizicii cuantice relevă impactul obiectiv al atenției și conștiinței observatorului asupra unui fenomen observat. Mai simplu spus, un anume fenomen decurge într-un anumit fel dacă este observat de cineva din exterior, și altfel, în alți parametri, dacă există cel puțin un observator, care să dirijeze asupra acestuia energia atenției și conștiinței sale. De asemenea, probabilitatea producerii unui eveniment crește direct proporțional cu gradul de atenție care i se oferă.
Fizicianul Wolfgang Pauli, laureat Nobel, considera că „sincronicitățile sunt urmele vizibile ale unor principii invizibile” (vezi lucrarea „Synchronicity, an Acausal Connecting Principle”, de W.Pauli și C.G.Jung). De asemenea, biologul Rupert Sheldrake consideră că anumite sincronicități pot fi explicate prin teoria rezonanței morfice (formulată de el), care susține existența unor conexiune de tip telepatic între diversele organisme, și a unor câmpuri de memorie colectivă a speciilor. Cu alte cuvinte, „ideile plutesc în eter”, și dacă suntem suficient de receptivi și acordați pe frecvența lor de undă, atunci le putem „prinde” și decodifica.
Sheldrake spune: „ Freud a reinventat subconștientul, iar Jung a sisținut mai târziu că, pe lângă inconștientul personal, există și un inconștient colectiv. Rezonanța morfică susține că sufletele noastre sunt conectate cu cele ale tuturor celorlalte ființe, și cu lumea din jur.”
La începutul secolului XX, Paul Kammerer surprindea tendința sincronicităților de a se manifesta în aglomerări de evenimente, numite „clustere”. În 1919, el a propus așa-numita „lege a serialității”, conform căreia clusterele demonstrează existența unei forțe profunde, invizibile. Clusterele de evenimente sincrone sunt asemenea unor mici unde pe suprafața unui lac, care sunt animate de ceva mult mai profund, care operează în adâncuri. Aceasta este dovada unui univers hiperconectat, de a cărui existență nu sunt conștienți decât cei care percep cu acuitate „lumea energetică”.
Fizica modernă a mai demonstrat perfecta conexiune între două particule subatomice care sunt generate simultan. Dacă acestea sunt separate ulterior, fiecare dintre ele pare să „știe” despre transformările pe care le suferă „sora ei”, indiferent de distanța care le separă. Informația se transmite instantaneu, independent de distanță! Iată că fenomenul telepatiei pare să funcționeze și la…particulele elementare!
Conform lui Max Planck, „energia se află la originea tuturor formelor de materie. Realitatea, adevărata existență nu este materia, vizibilă și perisabilă, ci energia invizibilă și veșnică; acesta este adevărul.” Iar Einstein susținea, la rândul său: „După ani de studiu, gândire și meditație, am ajuns la concluzia că există un singur lucru în univers, și anume energie, iar dincolo de ea se manifestă o Inteligență Supremă.”
Filosoful german Arthur Schopenhauer considera sincronicitățile drept o expresie a „minunatei armonii prestabilite a universului”. Acestea constituie, în viziunea lui, „conexiuni subiective” cu mediul; importanța lor derivă din semnificația pe care fiecare individ le-o atribuie, ele fiind relevante doar pentru cel care le trăiește.
Fizicianul David Bohm sugerează că universul nu este decât o vastă hologramă, în care fiecare fragment conține întregul. Această „ordine explicită” ar constitui o reflectare a nivelurilor dimensionale superioare ale realității. Viața și conștiința sunt infuzate la fiecare nivel al realității lumii materiale. Ele se caută și se conectează pretutindeni, și din acest joc al energiilor și conștiinței se nasc uneori (cu mult mai des totuși decât sunt observate!) așa-zisele „coincidențe” semnificative, sau sincronicități…
Trăim într-un univers hiperconectat, în care nu suntem, fiecare dintre noi, decât o piesă din marele puzzle al lui Dumnezeu. Dar orice piesă, fie aceasta cât de mică, este unică….