Cum ne iubim pe noi?

Cum ne iubim pe noi?

ÎNTREBARE ADRESATA LUI LEO RADUTZ DIN PARTEA UNUI CURSANT:

”Am o nelămurire: daca Dumnezeu este in noi, nu ar trebui sa ne iubim si pe noi?

De ce crezi ca nu e ok sa crezi asta, adica sa ne iubim pe noi?

Ne iubim pe noi, ca in noi este Dumnezeu si daca te iubesti pe tine atunci il iubesti pe Dumnezeu la fel de mult.
În opinia mea, cred ca mai întâi trebuie sa ne iubim pe noi. Sufletul nostru este Altarul lui Dumnezeu. El ne a creat.
În noi exista Dumnezeirea, deci trebuie sa ne iubim pe noi, ca să putem sa ii iubim și pe ceilalți la fel. „Iubeste-ti aproapele ca pe tine însuti/insati”.

Iubirea de sine, bineînțeles, sa nu fie la modul egoist sau narcisist… dar știi la ce ma refer.
Eu când spun sa te iubești pe tine, ma refer sa renunțăm la critica de sine, de a te învinovăți, a te critica ca nu ai luat cele mai bune decizii, de a te sabota, etc.

Pana sa vin la yoga, nici eu nu ma iubeam deloc, ma neglijam, puneam pe primul loc pe alții, iar eu eram pe ultimul loc.
Ma criticam mereu, ma învinovățeam ca nu am făcut ce trebuia, ca nu luam deciziile cele mai bune, ma sabotam.
D
e când vin la yoga am început sa ma iubesc mai mult, sa îmi pese de mine.

Am făcut tapasuri și pentru asta, ca sa pot iubi mult și pe ceilalți asa cum ma iubesc pe mine. L-am descoperit pe Dumnezeu în inima mea.

Și tu ai contribuit mult la schimbarea mea și îți sunt recunoscătoare!

Am devenit mai luminoasa, mai creativa, lumea din jur parca ma privește altfel, jobul pe care l-am transformat.
În cazul meu, toate s-au împlinit de când ma iubesc mai mult, pana și relația pe care o am.
El s-a schimbat foarte mult, ma privește altfel, îmi da valoarea pe care o am cu adevărat, dar din păcate e cam târziu pentru el.

De aceea te întreb, dacă îl iubim pe Dumnezeu din tot sufletul noastru, nu trebuie sa ne iubim mai întâi pe noi înșine ca să ajungem la Dumnezeu și sa îl iubim???”

 

Răspuns:

”Suflet drag… la tine e ok, e doar o chestie de cuvinte.
Dar in general, in opinia mea, nu e asa.

Oamenii nu se iubesc pe ei ci au griă de ei.
Adica este un cuvant folosit gresit care duce, la majoritatea oamenilor la confuzie. A iubi are in el ceva dualist – polaritatea.
Misterul polaritatii nu este numai dintre barbat si femeie, dar si misterul polaritatii dintre parte si rest in care te regasesti tot pe tine.

Este impropriu folosit cuvantul cand spunem că ne iubim pe noi insine

pentru că nu are cine pe cine să iubească – suntem aceeași ființă.

Iubirea este ceva înălțător, miraculos, ceva care te depășește și te face să ții minte toată viata momentul în care aripa iubirii ti-a atins sufletul.
Asa-zisa iubire de sine nu este așa și într-un fel, e ca o jignire a acestui termen care desemnează ceva atât de special.

• Da, e adevarat, noi, yoghinii Abheda spunem că ne vom iubi si pe noi si că vom avea, astfel grijă de tot ceea ce intră în corpul mintea și sufletul nostru.
Dar aceasta nu este iubire cu adevărat ci grijă înțeleaptă față de noi înșine.
Adică este o metaforă, nu este vorba de iubire adevărată.

Fiindcă preferăm să numim iubire ceea ce nu este sau nu este încă iubire. Suntem optimiști.

• Pe de altă parte, ideea de iubire de sine a convenit de minune educatiei luciferice fiindcă nu este vorba de sinele esențial ci personalitatea trecătoare.
Iar oamenii au adoptat-o imediat, pe de o parte fiindcă nu stiu prea bine ce este iubirea.
Pe de altă parte, oamenilor obisnuiti li se pare din ce în ce mai just să „te iubesti mai intâi pe tine”;
cei mai multi fără a cunoaste sau recunoaste pericolul luciferianismului.

Asa că iubirea de sine a devenit un laitmotiv repetat si repetat si oamenii nici nu bănuiesc ce pericole ascunde:

egoismul • acumularea fără rost • imoralitatea • aroganta • materialismul • adormirea spirituală.

Pe de o parte este o glorificare e egoismului rafinat (sau, poate uneori grosolan, in functie de om).
Pe de altă parte este o „coborâre” în finit a ceea ce reprezintă cuvântul iubire.
Putem spune că avem grijă de noi, chiar trebuie să fim responsabili, dar nu putem spune că suntem îndrăgostiti de noi (poate narcisiștii).

Mai mult decât asta, tocmai la noi trebuie să renuntăm.
Orice sacrificiu de sine nu este doar pentru a ajuta pe cineva dar este si pentru a ne elibera de atașamentul de „grija de noi”;

de atasamentul fată de corpurile noastre.

Iisus a spus că a doua poruncă esențială din cele două suficiente este „să îți iubesti aproapele ca pe tine insuti”.

Dar aceaastă folosire a cuvântului iubire nu se referă, în opinia mea, cu adevărat la iubire ci la grijă, compasiune, sacrificiu de sine.
Iubirea, de altfel, nici nu se află în puterea noastră, este un dar binecuvântat.
Iubirea are, de obicei regulile sale și vine sau pleacă fără a o putea forta noi in vreun fel.
Doar persoanele elevate spiritual pot iubi la voință si chiar si acolo este ceva special, nu asa cum ne închipuim la prima vedere.

De altfel, această diferentă a facut necesară aparitia notiunii de Ishwara, Dumnezeu cu atribute, pentru a-l putea iubi ca pe ceva diferit de noi.
Dar pe care dorim să fie al nostru.

Ah, Sinele… da!
Sinele e copleșitor și minunat dar nu ai cum să te indrăgostești de Sine fiindcă el este chiar tu insăți !
Nu are cine să iubească pe cine pentru că este aceeași ființă.”

 Leo Radutz, fondatorul sistemului Abheda, inițiatorul Revoluției OMului Bun

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to Top