Omul sfințește locul… iar locul rareori sfințește – întrucâtva – omul
Multi oameni speră, uneori toată viața, că dacă ar avea condiții mai bune, o casa într-o zonă mai liniștită sau un loc de muncă mai putin solicitant, ar avea o viață mai armonioasă și s-ar apropia cu adevărat de spiritualitate.
Unii se retrag în peșteri, alții își construiesc case la țară, eventual într-o zonă feerică, cu peisaje minunate și aer curat.
Acestea în speranța că astfel viața lor ar putea să ia o turnură armonioasă sau chiar spirituală și vor reuși, în sfârșit, ceea ce nu au reușit mult timp datorită stress-ului și oamenilor dizarmonioși.
Şi, vâzând că nu fac față, fug din fața încercărilor.
Ei bine, există o maximă care spune că
„ceea ce nu este suficient de puternic pentru a te distruge, te face mai puternic”.
In fine lucrurile sunt, binențeles, excelente, atunci cand reușim să facem față.
Ce se întâmplă când avem impresia că nu vom face față încercărilor?
Urmărim să facem eforturi si mai mari pentru a ne depăși și pentru a avea o putere mai mare și o înțelepciune mai profundă.
Şi cerem ajutorul lui Dumnezeu, spunându-i cu sinceritate
că ne e greu și ne trebuie ceva sprijin, noi nedorind altceva decât să evoluăm spiritual și să fim cât mai buni copii ai Săi.
Dacă demersul nostru este curat și sincer, este imposibil să nu primim un ajutor adecvat în direcția creșterii spirituale.
Adică facem tot posibilul să facem față situației.
Dacă ne retragem „la țară” sau „în peșteră” lucrurile par să se liniștească, dar…
De fapt, ” nu mai concurăm la liga întâi” ci la una inferioară.
Adică, de fapt, întoarcem spatele examenului și cerem unul mai mic.
Si ce se va întâmpla mai departe?
Liniștea spațiului din jurul nostru va fi agreabilă, dar după o vreme agerimea, vigilența și forța spirituală pe care învățasem să le manifestăm sau ni se cerea să le manifestăm vor scade semnificativ și ne vom „adapta” la ritmul mai lent al noii situații.
Peisajele minunate și ambianța armonioasă pot ajuta, dar, nu uitați că
„omul sfințește locul”,
iar „locul rareori sfințește – întrucâtva – omul”.
Adică e bine să urmărim să avem în jur o ambianță cât mai armonioasă.
Dar trebuie să ne fie clar că, dacă nu avem sau nu câștigăm aptitudinea de a avea armonia în noi, cea exterioară cu greu se infiltrează în noi.
Sau s-ar putea, chiar, să nu o vedem absolut deloc (în lipsa unei stări interioare adecvate).
Metoda cea mai bună de acțiune rezultă din maxima
„decât să așterni un covor pufos pe toată suprafața pâmântului, este mult mai simplu și mai înțelept să îți pui încălțări în picioare”
și asta ne învață, prin metodele ei specifice,
Calea Inimii Abheda Yoga – Spiritualitate în mijlocul vieții.
Această Cale este și o cale quasialchimică, deoarece transmută și sublimează încercările vieții în realizări spirituale.