Iubirea este „o divină flacără pe care chiar și zeii o admiră la muritori.„
Nu poate fi parcursă Calea Inimii și nu poate fi trăită spiritualitatea în mijlocul vieți fără iubire.
Glasul lui Gibran ne arată o minune de înțelepciune într-un domeniu în care, cel mai adesea, oamenii sunt luați pe nepregătite.
Și totuși, de fapt, este simplu.
Așa cum a spus Sfântul Augustin.
„Iubește și fă ce vrei”
Poetul iluminat Khalil Gibran ne oferă un rezumat minunat a ceea ce este mai important să înțelegem, practic, referitor la iubire.
Despre Iubire
Atunci Almitra zise: „Vorbește-ne despre Iubire.”
Iar el își înălță capul privind mulțimea și o tăcere adâncă pogorî peste toți. Apoi, cu o voce mare, începu:
„Când iubirea vă face semn, urmați-i îndemnul,
Chiar dacă drumurile-i sunt grele și prăpăstioase,
Şi când aripile-i vă cuprind, supuneți-vă ei,
Chiar dacă sabia ascunsă-n penaju-i v-ar putea răni,
Iar dacă vocea-i vă vorbește, dați-i crezare,
Chiar dacă vocea-i ar putea să vă sfarme visurile, asemenea vântului din miazănoapte care vă pustiește grădinile.
Fiindcă, precum iubirea vă încunună, ea trebuie să vă și crucifice.
Precum vă face să creșteți, ea trebuie să vă și reteze uscăciunile.
Precum ea se ridică până la înălțimea voastră, alintându-vă ramurile cele mai fragile care freamătă în lumina soarelui,
Tot la fel va răzbate până în adâncul rădăcinilor voastre, zdruncinând încleștarea lor cu pământul.
Asemeni snopilor de grâu, ea vă seceră.
Vă treieră pentru a vă descoji.
Vă vântură spre a vă curăța de pleavă.
Vă macină până la înălbirea făinii.
Vă frământă până ajungeți foarte supuși,
Ca apoi să vă hărăzească focului său și să puteți deveni pâinea sfântă la ospățul divin.
Toate acestea vi le va da iubirea, pentru ca, astfel, să vă puteți cunoaște tainele inimii
și astfel să deveniți o parte din inima Vieții.
Dar dacă, stăpâniți de teamă, veți căuta doar tihna și plăcerea dragostei,
Atunci e mai bine să vă acoperiți goliciunea și să ieșiți din treierișul iubirii,
Spre a vă întoarce în lumea fără de anotimpuri, unde veți râde, dar nu cu întreaga voastră bucurie și unde veți plânge, dar nu în toate lacrimile voastre.
I
ubirea nu se dăruie decât pe sine și nu ia decât de la sine.
Iubirea nu stăpânește și nu vrea să fie stăpânită,
Fiindcă iubirii îi este de ajuns Iubirea.
Când iubiți, nu trebuie să spuneți: „Creatorul e în inima mea”, ci mai degrabă: „Eu sunt în inima Creatorului”.
Şi să nu credeți că puteți croi singuri drumul iubirii,
fiindcă Iubirea, dacă o meritați, vă va arăta drumul ea însăși.
Iubirea nu are nici o altă dorință decât aceea de a se împlini.
Dar dacă iubești și trebuie să ai dorințe, fie ca ele acestea să fie:
Să te topești și să devii izvor ce sursurul în noapte-și cântă;
Să cunoști durerea prea marii duioșii;
Să fii rănit de înțelegerea iubirii;
Să sângerezi de bunăvoie și bucurându-te
Să te trezești în zori cu inima întraripată și să înalți mulțumire pentru încă o zi de Iubire;
Să te odihnești la ceasul amiezii și să cugeți la extazul iubirii;
Să te întorci împăcat acasă la ora amurgului;
Şi, apoi, să dormi înălțând în inimă o rugă pentru cel iubit, iar pe buze un cântec de laudă.”
Leo Radutz, fondatorul sistemului Abheda, inițiatorul Revoluției OMului Bun