G. I. Gurdjieff – un maestru spiritual puternic și nonconformist

Era un maestru spiritual neobișnuit

Puternic și nonconformist, te obliga prin prezența sa să fii la fel de puternic, capabil și atent.
Vorbea direct și nu se ferea de viață.
L-a cunosut , la un moment dat și pe Brâncuși.

Cei care l-au urmărit și au rezistat în echipa sa au obținut realizări spirituale.
Înainte de începutul primului război mondial, un om de origine armeano-greacă, ce trăise din plin experiența călătoriilor și a trăirilor profund ezoterice, s-a întors în Rusia, țara în care se născuse, aducând cu el neprețuita învățătură mistică a Orientului.

„Frapa prin marea sa simplitate interioară și aerul său natural cu care ne făcea să uităm complet că reprezenta pentru noi lumea miraculosului și a necunoscutului. Se simțea, de asemenea, în el, foarte puternic, absența totală a oricărui fel de afectare sau dorință de a impresiona în vreun fel pe cei din anturajul său. În plus, îl simțeam complet dezinteresat, total indiferent față de lux, față de confortul său și capabil de a nu precupeți nici un efort în munca sa.”

P.D.Uspensky, Fragmente dintr-o învățătură necunoscută

Prima parte a vieții

George Ivanovitch Gurdjieff (1877-1949) s-a născut în orașul Alexandropol, în apropierea graniței ruso-persice.
Familia sa, de origine greacă, a locuit o perioadă de timp în Turcia, stabilindu-se ulterior în Armenia.
Tatăl lui Gurdjieff, persoana cu cea mai mare influență asupra copilăriei și adolescenței lui, era de profesie tâmplar. La atelierul său se strângeau seara nenumărați oameni care purtau discuții despre religie și, mai ales, povesteau nenumărate legende asiatice. Aceste povestiri l-au impresionat foarte mult pe Gurdjieff și au făcut ca de la o vârstă foarte fragedă să fie pasionat de fantastic și supranatural.

Primii săi ani s-au scurs într-o atmosferă de povești, de legende și tradiții. În jurul lui, miraculosul fusese un fapt real. Predicții pe care le auzise și cărora anturajul său le acorda încredere totală se realizaseră și îi deschiseseră ochii spre multe lucruri. Împletirea tuturor acestor influențe crease în el, de la cea mai fragedă vârstă, o gândire orientată spre misterios, incomprehensibil și magic.”

P.Uspensky, Fragmente dintr-o învățătură necunoscută

A primit o foarte bună educație, fiind supravegheat îndeaproape de episcopul localității, care l-a format pentru a deveni medic și preot.
Gurdjieff a plecat de acasă când era încă adolescent și s-a întors după 20 de ani. Se spune că în această perioadă a călătorit în Asia, Europa și Africa, fiind membrul unui grup ezoteric numit “Căutătorii Adevărului”, ce aveau ca scop găsirea Adevărului Ultim.

A cunoscut fachiri și derviși, autentici maeștri spirituali, a studiat practicile yoghine, a vizitat celebrele mănăstiri tibetane

Conducătorii grupului din care făcea parte îl trimiteau de la un maestru la altul, fiecare dintre aceștia dăruindu-i o parte din cunoștințele sale, precum și meseria lor. Astfel, el a învățat arta țesutului, caligrafia, prelucrarea aramei, tehnici respiratorii, dansurile dervișilor, muzica sufită și tehnici yoghine de evoluție rapidă.

Avea o fire foarte aventuroasă și dovedea o extraordinară inventivitate

A povestit discipolilor săi cum, pentru a strânge fonduri pentru cărți și pentru călătoriile grupului “Căutătorii Adevărului”, a prins vrăbii pe care le-a pictat și le-a vândut oamenilor bogați pe post de canari americani, cum a cumpărat covoare din Caucaz și le-a vândut la Moscova susținând că sunt din India, fiind convins că nu este un păcat să profiți de snobismul și prostia oamenilor bogați.

S-a întors în Rusia având foarte bine pus la punct “Sistemul” pe care l-a predat discipolilor săi pentru tot restul vieții sale

Sistem ce urmărea să explice natura omului și a Universului. Limbajul pe care l-a folosit a fost cel al unui om de știință. Chiar din adolescență a urmărit să-și apropie modul de viață occidental, fiind fascinat de medicină, fizică, mecanică, chimie – astfel că informațiile pe care le-a cules în călătoriile sale se îmbinau cu cele mai recente descoperiri occidentale din acea perioadă.
Gurdjieff s-a întors la Moscova în anul 1912, unde a urmărit să-și formeze un grup de discipoli. Printre primii săi discipoli se aflau: Dr. de Stjoernval, compozitorul Thomas de Hartmann, sculptorul Vladimir Pohl.
În anul 1915, scrie și regizează un balet “hindus” întitulat “Lupta Magicienilor”, ocazie care va intermedia întâlnirea cu cel mai renumit discipol al său, Peter Demianovitch Uspensky.

Cel mai renumit discipol al său, Peter Demianovitch Ouspensky

Era un cunoscut matematician, jurnalist și un mare amator de ezoterism. Scrisese o carte de succes, numită “Tertium Organum” – în care argumenta ideea abordării timpului ca o a patra dimensiune. În anul 1914 a pornit într-o călătorie în jurul lumii, dorind să găsească o învățătură care să-i împlinească aspirațiile de descoperire a Adevărului, o școală ezoterică care putea fi urmată și verificată pas cu pas, nu genul de școală în care omul trebuia să sacrifice totul înainte de a putea începe, înainte de a ști dacă deține într-adevăr Cunoașterea dorită.
Paradoxul a făcut ca la întoarcere să găsească la el în țară ceea ce a căutat foarte mult timp în alte părți.

La baza sistemului predat de Gurdjieff se află următoarele idei:

  • omul este într-o stare de adormire, în care nu-și folosește decât o infimă parte a forței sale afective, mentale și spirituale;
  • omul este atât de condiționat de obiceiurile și de prejudecățile sale încât toate reacțiile sale îi sunt total previzibile, el funcționând la fel ca o mașină, ceea ce l-a determinat pe Gurdjieff să introducă conceptul de om-mașină;
  • omul-mașină este supus unei multitudini de legi ce-i determină existența;
  • omul trebuie să ajungă să devină propriul stăpân folosindu-și liberul arbitru și aceasta nu se poate realiza decât printr-un proces de auto-observare și de conștientizare;

Această înțelegere a existenței are la bază două legi fundamentale ale Universului: Legea lui Trei și Legea lui Şapte.

Legea lui Trei

Susține că orice există în manifestare este rezultatul interacțiunii a trei forțe numite pozitiv-activ, negativ-pasiv și neutru. Cel mai adesea omul este conștient doar de existența forțelor pozitiv și negativ și ignorăm existența celei de-a treia.

Legea lui Şapte

Demonstrează că nu există proces care să decurgă fără întreruperi. La fel cum în gama muzicală există două semitonuri sau hiatusuri, tot astfel, orice proces început va fi deviat de la scopul urmărit, dacă nu i se va furniza energie suplimentară suficientă pentru a “umple” cele două hiatusuri.

O altă idee de bază a sistemului lui Gurdjieff este eneagrama

Eneagrama este un simbol fundamental care condensează într-o formă sintetică legile fundamentale ale Universului, Legea lui Trei și Legea lui Şapte. Este constituită dintr-un cerc împărțit în 9 părți egale și o serie de linii. Aceste linii formează un triunghi echilateral cu vârful în sus, expresie a Legii lui Trei, iar cele șase puncte se constituie într-o expresie dinamică, procesuală, a Legii lui Şapte. Eneagrama a fost revelată în Occident pentru prima oară de către Gurdjieff, care a aplicat foarte des această diagramă în cadrul metodelor sale de trezire spirituală.

Gurdjieff a numit sistemul său “a patra cale”

A numit sistemul său a patra cale pentru ca să-l diferențieze de primele trei căi de evoluție pe care el le lua în considerație: calea fachirului, a călugărului și a yoghinului.

În 1917, revoluția rusă întrerupe munca lui Gurdjieff și a grupului său. Gurdjieff se întoarce la casa părinților săi din Caucaz, fiind urmat de mulți membri ai grupului. Înființează la Tiflis “Institutul de dezvoltare armonioasă a omului” unde continuă munca începută la St. Petersburg.
Haosul creat de primul război mondial a fost folosit de Gurdjieff pentru a realiza expediții în regiuni ce erau zguduite de lupte interne, pentru a mări rezistența fizică și psihică a discipolilor săi.

El își punea discipolii să realizeze diferite munci fizice foarte grele, să se confrunte cu anumite situații de viață ce creau momente psihologice dificile. Gurdjieff trimitea doamne din înalta societate să vândă diferite obiecte în piață. Toate aceste situații oarecum bizare aveau ca scop să se creeze anumite conjuncturi ce determinau individul să se confrunte cu el însuți, cu limitările și prejudecățile sale.

La începutul anilor ’20 existența devenise atât de dificilă în Rusia, încât Gurdjieff și discipolii săi au fost nevoiți să plece la Constantinopol. Uspensky a avut anumite neînțelegeri cu maestrul său, ceea ce l-a determinat să plece la Londra. Aici și-a format grupe de studiu cărora le transmitea învățătura primită, recunoscând întotdeauna că sursa învățăturilor sale este Gurdjieff.

După două încercări nereușite de a înființa în Germania un institut similar celui din Tiflis, Gurdjieff ajunge în anul 1922 la Paris, unde, cu ajutorul discipolilor săi (inclusiv Uspensky), cumpără un castel la Fontainbleau, Prieure. Aici Gurdjieff reîncepe activitatea institutului din Tiflis, elaborează noi activități care să amintească discipolilor săi de conflictul care există între conștiința lor și modul lor de a acționa. El insista asupra muncilor fizice grele: ziua, discipolii săi făceau drumuri, doborau copaci, construiau case, asanau mlaștini, plantau livezi, iar noaptea făceau repetiții la dansurile elaborate de Gurdjieff.

Dansurile elaborate de Gurjieff

Erau dansuri inspirate din tradiția sufită a dervișilor rotitori și pe care el le considera o parte esențială a antrenamentului lor spiritual.
Dansurile aveau la bază credința că omul operează prin intermediul a trei centri:

centrul intelectual – cel care asigură procesul gândirii,
centrul emoțional – centrul sentimentelor,
centrul instinctiv – cel care asigură mișcarea și procesul de creație.
La orice ființă umană unul dintre acești centri se manifestă predominant.

Scopul dansului era să-l învețe pe dansator cum să integreze în mod armonios toți acești centri, fără să-și dea frâu liber imaginației și emoțiilor sale. Aceste dansuri, ce păreau pentru un om neinițiat mai degrabă niște mișcări stranii, aveau loc pe o muzică compusă de Gurjieff împreună cu compozitorul Thomas de Hartmann.

Tot legat de importanța conștientizării mișcării, Gurdjieff a elaborat “tehnica stopului”.

În momentul în care el spune “stop”, discipolii “înghețau” exact în atitudinea (interioară și exterioară) pe care o aveau în acea clipă, fără să mai permită nici unui mușchi să se miște sau vreunui gând să se manifeste.

În anul 1923, Gurdjieff și-a trimis unul dintre discipoli, Orage, ca ambasador al învățăturii sale în America

În următorul an, a plecat acolo împreună cu câțiva discipoli. La New York au dat câteva reprezentații cu baletul sacru. Una dintre acestea a rămas memorabilă. Gurdjieff a dat comandă ca toți elevii săi ce se aflau pe scenă să vină fugind spre sală. Scena se afla la o înălțime de cinci metri față de podeaua sălii de spectacol. Toți au crezut că la un moment dat maestrul va spune “stop”. Dar Gurdjieff s-a întors cu spatele să discute cu cineva, astfel că toți dansatorii au căzut unii peste alții în urletele de groază ale spectatorilor. Dar în momentul în care, la comanda maestrului, toți cei prăbușiți la sol s-au ridicat fără nici o zgârietură, sala a început să aplaude frenetic.

La sfârșitul anului 1924, Gurdjieff se întoarce în Franța

Dar, datorită unui grav accident de mașină, activitatea de la Prieure este mult încetinită. Gurdjieff hotărăște că nu poate să-și pună în totalitate ideile în practică și că trebuie să se asigure că măcar din punct de vedere teoretic aceste învățături vor rămâne posterității. Din această perioadă datează cele trei cărți ale sale: “Tot și toate”, “Povestirile lui Belzebut către nepotul său” și “Întâlniri cu oameni remarcabili”.

Cel mai important discipol al său, Uspensky, a scris despre Gurdjieff și învățătura sa, în “Fragmente dintr-o învățătură necunoscută” și “A patra cale”.
În timpul celui de-al doilea război mondial Gurdjieff a rămas în Franța, unde a continuat să predea unor grupuri relativ mici de discipoli.

A murit în luna octombrie a anului 1949, lăsând în urma sa un sistem care a transformat viața multor oameni precum și domeniul artei, al teatrului și psihanalizei.

Vorbe înțelepte

“Gurdjieff, urmând indicațiile Ordinului, și-a petrecut mai multe luni scriind doar propoziția: Doamne, miluiește-mă!”

Edmond Andre, “Pe urmele unui mare inițiat”

“Gurdjieff purta toate semnele care indicau că ar face parte dintre acei care erau trimiși să învețe, să se formeze, iar apoi erau călăuziți și trimiși să instruiască la rândul lor.”

Edmond Andre, “Pe urmele unui mare inițiat”

“Omul nu are un mare “Eu” unic, ci este scindat într-o mulțime de “eu”-ri. Dar fiecare dintre ele este capabil să se autoproclame ca fiind “Esența”, să acționeze în numele Esenței, să facă promisiuni, să ia decizii, să fie sau nu de acord cu ceea ce un alt “eu” ar avea de făcut. Aceasta este tragedia ființei umane, ca oricare “eu” micuț să aibă astfel puterea de a semna tratate, ca după aceea omul, adică Esența, să fie cel care trebuie să facă față.”

“Metoda fundamentală pentru studiul propriei ființe este auto-observarea.”

“Unitatea interioară se obține atunci când există în ființă lupta interioară dintre “da” și “nu”. Dacă o persoană trăiește fără nici un fel de luptă interioară, dacă tot ceea ce i se întâmplă se derulează fără nici un fel de opoziție, dacă ființa se îndreaptă întotdeauna în ce parte o duce valul, în ce parte bate vântul, atunci ea nu va progresa niciodată, va rămâne așa cum este.”

“Ceea ce oamenii trebuie să sacrifice este suferința lor: nimic nu este mai dificil de sacrificat. Un om va renunța la orice plăcere mai degrabă decât să renunțe la propria sa suferință. Omul a degenerat în așa fel încât ține la asta mai mult decât la orice. Şi totuși, este indispensabil să se elibereze de suferință.”

“Înțelegerea simbolului eneagramei și capacitatea de a-l folosi dă omului o putere foarte mare. Este mișcarea perpetuă, este piatra filosofală a alchimiștilor. Trebuie înțeles că eneagrama este un simbol universal. Orice știință își are locul în eneagramă și poate fi interpretată mulțumită ei. Un om nu înțelege cu adevărat decât ceea ce este capabil să situeze pe eneagramă.”

“O ceremonie este o carte în care sunt scrise mii de lucruri. Cine înțelege poate să citească. Un singur ritual are adesea mai mult conținut decât o mie de cărți.”

“În arta obiectivă, veritabilă, nimic nu este accidental, totul este matematic. Artistul știe și înțelege mesajul pe care vrea să-l transmită și opera sa nu poate produce o anumită impresie unui om și o impresie complet diferită altuia – asta în cazul unor persoane aflate pe același nivel de conștiință.”

“O creștere interioară, o transformare spirituală a ființei depinde în întregime de munca pe care o depune fiecare, singur, în acest sens.”

Scroll to Top