Incă de la descoperirea ei de către Rupert Sheldrake, Teoria morfogenetică (TM) a suscitat vii controverse. Reacțiile în lumea științifică au fost atât de aprinse, încât unii savanți au fost chiar de părere că :”Sheldrake pune magia înaintea științei și poate fi condamnat în exact același limbaj în care Papa l-a condamnat pe Galileo – și pentru același motiv. Este o erezie.”
Sheldrake fiind de profesie biolog, a fost uimit de anumite fenomene din lumea ființelor vii, care nu puteau fi explicate în niciun fel, pâna la el. Vom descrie aici două experimente celebre, care au dus la fundamentarea acestei teorii.
În primul dintre ele, profesorul William McDougall, de la Harvard, testa în 1920, inteligența șoarecilor. Pentru aceasta a folosit un labirint, prin care șoarecii trebuiau să treacă, pentru a găsi hrana. În experiment se nota timpul în care șoarecii reușeau să ajungă la hrană. Spre uimirea lui, a constatat că, pe masură ce apăreau noi generații de șoricei, timpul mediu în care aceștia ajungeau la hrană devenea tot mai mic, astfel încât generația a 20-a de șoareci ajungea, în medie, la hrană, de zece ori mai repede decât prima generație.
A fost ca și cum o învățătură a celor adulți se transmitea la copii. McDougall știa, la fel ca noi toți, că genetic nu se poate transmite învățătura, decât poate cel mult anumite instincte. De aceea, rezultatele sale au fost tratate cu mult scepticism. Pentru a-l contra pe McDougall, o echipă de oameni de știință din Edimburgh a duplicat experimentul, folosind exact același labirint ca și McDougall.
<> WHITE MOUSE IN MAZEUn al doilea experiment a avut loc în 1952 pe insula Koshima, unde o specie de maimuțe (Macaca Fuscata) a fost observată timp de 30 de ani. La un moment dat, cercetătorii au început să le ofere maimuțelor fructe dulci, aruncate în nisip. Maimuțelor le plăceau foarte mult fructele, dar trebuiau să le mănânce acoperite cu nisip, ceea ce era neplăcut.
La un moment dat, o femela de 18 luni, numita Imo, a descoperit că putea rezolva problema, spălând fructele într-o apă din apropiere. Imo i-a arătat aceasta, mamei ei. Totodată colegii ei de joacă au învățat acest lucru și și-au învățat și familiile cum să facă. Oamenii de știință au asistat la felul în care din ce în ce mai multe maimuțe au învățat cum să spele fructele în apă.
Între 1952 și 1958, toate maimuțele tinere din colonie au învățat spălatul fructelor. Doar unele dintre maimuțele adulte, care au imitat copiii, au aplicat și ele acest lucru. Celelalte maimuțe adulte au continuat să mănânce fructele, pline de nisip.
Apoi, ceva uimitor s-a întâmplat: de la un anumit număr de maimuțe care își spălau fructele, brusc fenomenul a luat o amploare explozivă. Dacă dimineața doar o parte dintre maimuțe foloseau această cunoaștere, seara aproape toate maimuțele deja spălau fructele.
De asemenza alte colonii de maimuțe din alte insule, precum și maimute de pe continent, au început aproape imediat să-și spele fructele. Nici în acest caz nu a putut fi găsită o explicație convențională, cum de cunoașterea s-a răspândit atat de repede, trecând apa, fără să fi existat contacte directe între diversele colonii de maimuțe.
Analizând aceste cazuri, Rupert Sheldrake a avansat ideea unor campuri morfice (sau formatoare, generatoare), care aveau rolul de a menține cunoașterea oricăror fenomene, nu doar din lumea vie, ci și din cea minerală sau chiar cuantică.
El a postulat că aceste campuri înregistrau într-un anumit fel toate informațiile despre diverse evenimente, iar apoi exercitau o influență formatoare asupra tuturor ființelor sau obiectelor similare cu cele care au generat evenimentele respective, astfel încât noile evenimente să se încadreze, oarecum, în noul tipar.
<>
Am putea să asemănăm aceste câmpuri morfice (CM) cu un fel de matrițe în care este turnat metalul topit, pentru ca să ia forma respectivă. O comparație și mai bună este cu pământul peste care plouă. Inițial, acesta este perfect plan, dar apoi apa începe să sape mici șanțuri, prin care se poate scurge mai repede. Treptat, aceste șanțuri se adâncesc și din ce în ce mai multă apă curge pe acolo.
În comparația noastră, șanțurile sunt noile câmpuri morfice create, care crează obișnuința ca lucrurile să se petreacă predominant într-un anumit fel și nu în altul. În linii mari, teoria morfogenetică explică mult mai aprofundat și extinde ceea ce noi numim “obișnuință”.
Din momentul postulării ei, teoria morfogenetică s-a dovedit, imediat, un instrument excepțional. Deja puteau fi explicate o serie întreagă de fenomene, din cele mai diverse domenii. De exemplu, în psihologie, aplicabilitatea a fost imediată și, de fapt, TM s-a potrivit perfect cu alte descoperiri din acest domeniu, cum ar fi teoria subconștientului colectiv, a lui C.G. Jung.
În cercetările sale, Jung a descoperit anumite fenomene stranii, care nu puteau fi explicate, dacă nu ar exista un gen de conexiune între membrii aceleiași specii. De exemplu, Jung a descoperit că unii eschimoși aveau vise cu șerpi sau păianjeni, deși aceștia nu există în cercul polar și nici nu existau alte surse de unde să afle despre existența lor.
De fapt, nici eschimoșii în cauză nu știau ce visează, dar când desenau imaginile respective, cineva putea recunoaște imediat despre ce era vorba. Astfel, Jung a postulat ideea unui subconștient colectiv, la care fiecare membru al speciei este mai mult sau mai puțin cuplat și prin intermediul căruia are acces la o serie întreagă de cunoștințe, arhetipuri și obiceiuri. Acest subconștient colectiv corespunde, parțial, câmpurilor morfice din teoria morfogenetică.
Totodata au putut fi explicate performanțele sportivilor, care cresc în mod vizibil de la o generație la alta, deși structura biologica a omului este oarecum constantă și chiar în epoca modernă decade datorită alimentației nesănătoase, sedentarismului și ruperii față de natură și de ritmurile ei normale.
Această creștere a performanțelor nu poate fi pusă doar pe seama antrenamentului, fiindcă ea se manifestă încă de la vârste fragede, la care copiii mici dau dovadă de performanțe mult mai bune decat cei din trecut. În același fel, in școli, programa școlară devine din ce în ce mai încărcată și copiii asimilează din ce în ce mai multe cunoștințe.
Dacă un copil, chiar de numai acum câțiva ani, ar trebui să învețe în ritmul unuia modern, foarte greu ar putea face față. În acest fel se explică foarte simplu și ceea ce face ca anumite școli “cu tradiție” să genereze mult mai ușor elevi cu rezultate excepționale pe plan școlar.
De fapt, această “tradiție” este rezultatul unui câmp morfic structurat în timp, la acea școală și care le permite celor care se integrează în el, să dispună aproape imediat, deși subconștient, de rezultatele înaintașilor săi.
Câmpurile morfice (sau morfogenetice) se manifestă și la nivel de comunități umane sau de țări. Chiar între două țări vecine pot exista unele diferente morfice mari, care generează modele de comportament specifice. De exemplu, englezii sunt vestiți pentru calmul lor, latinii pentru “sângele fierbinte”, francezii ca fiind romantici, japonezii ca fiind în general mai corecți și muncitori, germanii mai rigizi și atenți la detalii, etc.
Aceste diferențe crează ceea ce se numește “egregor” național, care reprezintă o matrice formatoare pentru indivizii unui neam. Între egregorul unui neam și cultura și tradiția sa, există o dependență biunivocă: pe de-o parte tradiția și cultura fac să se structureze un egregor specific, iar pe de altă parte, acest egregor transmite prin câmpuri morfice, generațiilor următoare, obișnuința de a se încadra în aceași cultură, religie, obiceiuri etc.
<> Digital illustration of a dnaSheldrake chiar a avansat o teorie si mai surprinzatoare, si anume faptul ca ADN-ul uman nu este in mod intrinsec depozitarul informatiei structurante pentru o fiinta, ci mai curand un fel de antena de emisie-receptie pentru campul morfic inconjurator, care de fapt depoziteaza aceasta informatie.
Stim ca ADN-ul pastreaza in fiecare celula o informatie genetica completa pentru intregul organism, dar nu stim cum sunt luate deciziile ca, de exemplu, dintr-o celula de un gen sa se activeze genele necesare pentru ca ea sa se duplice in alta de un gen diferit, sau de acelasi gen. De ce intr-un organism adult celulele musculare se vor divide tot in celule musculare si nu in neuroni, de exemplu? Totodata nu stim ce face ca celulele sa stie cand au atins nivelul de diviziune necesar si sa nu se mai divida asa de mult…
De exemplu, care sunt factorii care opresc dezvoltarea de crestere a celulelor hepatice, oprind astfel ficatul sa creasca nemasurat de mult? Este ca si cum celulele ar sti ca ficatul a ajuns la dimensiunea si forma lui corecta si atunci se genereaza doar o activitate de intretinere la nivelul acestuia si nu una de crestere. TM explica foarte simplu aceste aspecte stipuland faptul ca informatiile structurale sunt inregistrate de fapt intr-un camp morfic care actioneaza asupra tuturor proceselor biologice. ADN-ul devine astfel in special un receptor (e drept, foarte complex) pentru campuri morfice care sunt mult mai complexe si care pastreaza mult mai multa informatie decat ar fi capabil doar ADN-ul singur sa o faca.
Daca o fiinta vie ar fi o constructie, am putea compara ADN-ul cu executantii simpli care lucreaza la acea constructie, iar campurile morfice cu echipa formata de proiectanti si ingineri constructori.
O alta aplicatie uimitoare a TM este in domeniul anumitor aspecte considerate “paranormale”, si care tin in special de influenta gandirii si a emotiilor asupra materiei. Prin TM multe dintre aceste fenomene pot fi explicate chiar foarte usor.
Tinand cont ca ADN-ul si in general materia este si un emitator care poate structura campuri morfice specifice, concluzia imediata este ca o fiinta vie poate emite informatii morfice (deci structurante, generatoare), care sa actioneze asupra altor fiinte sau a materiei in general.
La ora actuala se stie ca cei care tin plante si le iubesc foarte mult, vorbesc cu ele si le mangaie, fac ca aceste plante sa se dezvolte foarte frumos, parca percepand atmosfera favorabila de care au parte. Putini insa stiu ca aceste diferente de dezvoltare pot fi obtinute si de la distanta, pur si simplu gandindu-ne cu iubire la planta sau la fiinta respectiva.
Astfel, gandirea noastra structureaza un camp morfic benefic, care constituie un tipar de dezvoltare armonioasa pentru acea fiinta. In acest caz, efectele nu mai pot fi explicate doar prin interactiuni de tip fizic, ci se necesita introducerea unor interactiuni de ordin energetic, vibratoriu. De fapt, efectele gandirii focalizate asupra materiei si chiar a destinului sunt foare bine cunoscute inca din antichitate, in toate culturile lumii. Exista diverse proverbe foarte inspirate, de exemplu: “obisnuinta este cea de a doua natura” sau “daca semeni o obisnuinta, culegi un destin”.
O mare parte din ceea ce numim “destin” sau “soarta” este de fapt un ansamblu de campuri morfice care ne ghideaza intr-un anumit fel. Astfel, o fiinta care se incadreaza pe frecventa de rezonanta a acestor campuri, va avea tendinta sa actioneze predominant conform lor si deci sa aiba o directie specifica in viata.
Toate fiintele geniale in schimb au avut calitatea de a sti, inca de la o varsta frageda ceea ce isi doresc in viata. Aceasta pre-stiinta venea sub forma unei idei sau imagini care se repeta predominant. De exemplu, un viitor dansator de exceptie isi dorea foarte mult sa danseze pe scena si se vedea mai mereu in aceasta postura.
Astfel, teoria morfogenetica valideaza in mod stiintific modalitatea prin care comportamentele sau chiar gandurile noastre modeleaza “destinul”, prin campuri morfice specifice generate de catre ele. De fapt, pur si simplu aceste comportamente fac sa apara tiparele si caile care au tendinta de a fi urmate si mai departe, nu doar ca model de gandire ci si ca realitate fizica.
Trebuie doar ca in dezvoltarea sa, campul morfogenetic sa atinga o intensitate specifica, un gen de “masa critica”, pentru a-i permite sa se manifeste concret in planul fizic. Analogic este la fel cum intr-o scoala nu ajunge ca un singur elev sa fie genial pentru ca acea scoala sa fie de renume, ci este necesar ca un anumit numar de elevi sa aiba rezultate foarte bune, pentru ca acel camp morfogenetic generat sa fie suficient de puternic si pentru viitorii elevi care vor invata acolo.
Devine astfel posibil pentru o fiinta umana sa-si transforme destinul in bine chiar la un mod radical, daca actioneaza cu suficienta energie in sensul modificarii campurilor morfice mai vechi (care pot sa-i fie defavorabile), pentru a structura astfel campuri morfice noi, mai puternice, si care sa o ghideze in directia dorita.
Mai exista inca multe alte domenii de aplicare a teoriei morfogenetice, de exemplu gasirea unor modalitati de actiune pentru a favoriza ceva nou si mai evoluat decat vechile forme, modele sau tipare, explicarea unor fenomene fizice sau psihice in functie de contextul in care au loc, etc.
Ce sunt egregorii?
Egregorul este o acumulare impersonala de informatii si energii, bune sau rele, care au apartinut indivizilor, grupurilor de indivizi, societatii, popoarelor, natiilor, planetelor. Aceste info-energii acumulate se comporta ca niste acumulatori-tampon din punct de vedere energetic. Indivizii pot urca informatie si energie in egregor sau pot primi informatie si energie din egregor. Se creeaza astfel o interdependenta , egregorul reprezinta sii de multe ori influenteaza deciziile subtile ale indivizilor, nuanta de bine sau rau, etc.
Termenul de “egregor” vine din limba greaca de la “egregoroi” care inseamna supraveghetor, gardian, cel care este treaz.
Fiecare grupare, fiecare mișcare religioasă, politică, artistică, fiecare țară,formează un “egregor”. Egregorul se comporta ca o ființă psihică emanată de o colectivitate, fiind format din gândurile, dorințele, fluidele tuturor membrilor care au ganduri in comun.
Exista trei tipuri de egregori:
- Egregori normali, obisniuiti, al caror simbol este un concept abstract ( idee, popor, partid, obicei, credinta, etc) . Acestia sunt „proprietate comuna” a celor care se conecteaza la egregor, cota de influenta a fiecarui individ fiind direct proportionala cu puterea sa de concentrare si timpul alocat gandurilor trimise spre egregor. Influenta poate fi atat a individului asupra egregorului cat si a egregorului asupra individului.
- Egregori extraordinari, al caror simbol este o persoana vie sau o entitate . Acestia sunt proprietatea cvasi-exclusiva a persoanei care este simbolul egregorului, egregorul fiind constituit din gandurile titularului si din gandurile celor care se gandesc la el si la actiunile desfasurate de el.
- Egregori de tip intermediar, si anume cei al caror titular este o colectivitate mica , unita de un tel si un simbol clar definit. Cel mai clar exemplu este cel al unei echipe de fotbal.
Suma efectelor actiunilor disparate ale unor entitati individuale este o suma aritmetica, in timp ce rezultanta actiunilor unei colectivitati sincronizate este un numar obtinut exponential (deci, mult mai mare). Pe acest fenomen se bazeaza obtinerea rapida de egregori de catre creatorii de secte religioase si de catre artistii (formatii) care organizeaza concerte si spectacole.
Egregorii mari apartinand unor religii „stinse” sau unor civilizatii demult apuse raman activi in univers o lunga perioada de timp, ajutand la intelegerea si descoperirea elementelor acelei religii sau civilizatii de catre oamenii din viitor, folosindu-si intuitia mult mai mult decat ratiunea de exemplu: descoperirea Troiei de catre Schliemann , descoperirea civilizatiei minoice, etc.