Anuttara Stika este un imn, scris de maestrul yoghin al Shivaismului din Kashmir, Abhinavagupta.
Propria naștere se potrivește cu afirmațiile că el a fost de fapt o întrupare a zeului Bhairava, conceput prin circumstanțe extraordinare în care mama și tatăl său s-au angajat în uniunea sexuală ritualică.
În Kashmir se consideră că un descendent al unor părinți cu preocupări și realizări spirituale foarte înalte ( „stabliți în esența supremă a lui Bhairava”) rezultă a fi o ființă cu dotări spirituale speciale.
Conform traditiei Kashmiri, în jurul anului 1025 C.E., el a intrat într-o peșteră în timp ce recita Bhairavastava împreună cu 1200 de discipol și nu au mai fost văzuți niciodată.
Se presupune că au meditat până ce au translatat într-o altă dimensiune.
Abhinavagupta a compus o serie de poezii devoționale (multe traduse în franceză), printre care și “Anuttarāṣṭikā -” Cele 8 versuri despre Anuttara “
Abhinavagupta descrie în următoarele 8 versuri, poate, cea mai înaltă cale a realizării spirituale spontane.
Anuttara Stika
Aici procesul evoluției nu mai este necesar Nici contemplarea imaginativă, Nici vorbirea inspirată sau dezbaterea, Nici meditația, nici concentrarea, Nici măcar strădania rugăciunii. Spuneți-mi,
ce este această Supremă Realitate Divină
Conștientă și Absolută?
Ascultați răspunsul: Nu renunța la nimic
și nu păstra nimic, Ia parte la bucuria totului
și fii așa cum ești!
În realitate lumea fenomenelor trecătoare (samsara)
nici nu există, Atunci cum poate să mai apară
ideea vreunei înlănțuiri? Dacă Sinele cel veșnic liber
nu poate fi niciodată înlănțuit, La ce s-ar mai strădui să se elibereze?
Toate acestea nu sunt altceva decât păcăleala umbrei unei fantome, Sau funia considerată din greșeală drept un șarpe, producând astfel o teamă fără de sens. Nu renunța la nimic și nu păstra nimic, Bucură-te, stabilit în Sinele tău, exact așa cum ești! Cum s-ar putea distinge în Supremul Divin Între adorator, cel adorat și adorarea însăși? Cum s-ar putea vorbi despre așa ceva? Pentru cine ar exista vreun progres,
oare cum ar fi acesta Şi cine ar păși pe o cale ascendentă? Chiar dacă această iluzie apare ca fiind diferită, Ea nu este totuși separată de Conștiința Divină Supremă. Totul nu este nimic altceva
decât pura natură a cunoașterii de Sine. Nu-ți mai face griji inutile!
Această fericire nu este comparabilă
cu bucuria adusă de bogăție Ori de o beție cu vin
sau de unirea amoroasă cu iubita.
Apariția acestei Lumini
nu este nicidecum comparabilă Cu aprinderea unei lămpi
și nici cu strălucirea Lunii sau a Soarelui.
Pacea care apare prin eliberarea
de toată diferențierea inerentă existenței în dualitate Este precum ușurarea resimțită
după ce o povară grea a fost lăsată la pământ. Răsăritul acestei lumini
este ca regăsirea unei comori pierdute: Comoara tărâmului nondualității universale. Iubirea și ura, bucuria și suferința, creația și resorbția Încrederea în sine și adânca disperare, Sunt toate niște stări ce apar în lume ca fiind separate, Nefiind însă, în realitate, diferite.
Oricând ești încarcerat
de vreo formă individuală a acestor stări, Fii conștient de identitatea
dintre starea ta și Ființa Divină Supremă. Împlinit fiind de această contemplare,
nu te vei bucura tu din tot sufletul? Ceea ce înainte nu exista devine brusc activ; Așa sunt și stările firii în această lume. Cum pot ele să existe în realitate Cât timp există o rătăcire Provocată de modificarea "stării de mijloc"? Unde ai putea găsi oare adevărul în irealitate și nestatornicie, În multitudinea formelor manifestate în iluzia unui vis, ori În frumoasa înșelăciune? Depășește-ți nedesăvârșirea de care este legată teama și îndoiala Şi trezește-te! Nu Cel primordial ( Paramashiva ) este creatorul stărilor de conștiință condiționate, Mintea ta este cea care le crează. Ele nu posedă o conștiință reală, Prinzând o formă (aparentă) doar printr-o păcăleală de moment. Frumusețea iluzorie a universului apare în puterea imaginației tale, Ea nu are vreo altă origine. Din acest motiv tu luminezi prin propria-ți strălucire - Tu ai atât natura Unicului Divin cât și o manifestare multiplă. Realul și irealul, Unicul și multiplul, Ceea ce este pătat de iluzie sau Sinele pur - Toate acestea strălucesc în oglinda clară a conștiinței iluminate. Dacă vei recunoaște toate aceste lucruri ca având forma Luminii Necreate, Dacă vei recunoaște în tot și în toate strălucirea copleșitoare a Sinelui tău Divin (Atman) Iar strălucirea îți va fi mereu înrădăcinată ferm în propria-ți trăire, Atunci vei lua parte pe deplin la atotputernicia Domnului Dumnezeu ( Paramashiva )
Abhinavagupta