Animale cu față umană

Animale cu față umană

Am întâlnit animale minunate, inteligente, chiar cu simțiri profunde, paranormale, care

din acest punct de vedere, al paranormalului, depășeau chiar cele mai multe ființe umane.

Totuși, natura animalică, chiar și a animalelor foarte speciale, are niște elemente comune care îl fac pe om să fie totuși superior.

În general, oamenii consideră că, din titlu, din definiție, omul este superior animalelor;
dar, faptul că el, orientându-și atenția către ego poate să aibă opțiuni foarte penibile, îl face deseori, în mod paradoxal la prima vedere, să fie inferior.De exemplu, anumite „specialități” sexuale, cum ar fi masochismul, sau sadismul,
ori faptul că un om se poate împerechea cu o păpușă gonflabilă sau pot avea plăceri perverse, chinuind alți semeni, sau animale,
ori poate mânca mai mult decât are nevoie, poate aduna mai mult decât are nevoie.

Animalele au ritualuri frumoase de împerechere uluitoare, adevărate spectacole;

multe dintre specii nu se împerechează și nu au niciun fel de demers sexual în afara perioadei de împerechere,
deci refuză în mod absolut.

Sigur, ele sunt naturale, firești, ele își urmează impulsurile lor, dar asta le face și să aibă unele probleme.

De exemplu, imensa majoritate a animalelor se supun instinctelor (instinctului de conservare, instinctului de reproducere);
în timp ce omul, dacă are o cauză superioară, dacă înțelege dincolo de aparenta recompensă sau rezolvare de moment,
s-ar afla ceva mult mai rău care trebuie evitat,
atunci el va ignora instinctul de conservare sau de reproducere și va alege ceea ce,
în mod înțelept și folosind prevederea, este mai important pentru el; dar nu toți.

Foarte mulți oameni, au un demers asemenea animalelor,
adică contează recompensa imediată,

chiar dacă știu foarte bine că rezultatul satisfacției sau recompensei imediate sau care vine repede,

este o suferință, o pierdere, o neplăcere care vine mai târziu,

dar care este serioasă, semnificativă, sau chiar îngrozitoare.

Îmi aduc aminte când bunicul îmi spunea să mă duc în grădină și să iau calul de acolo,

care păștea liniștit, liber, în spațiul împrejmuit și să i-l aduc pentru a-l înhăma la căruță.

Calul nostru era un cal puternic și inteligent.
Când m-am dus la el să-l prind, el știa foarte bine că am venit la el ca să-l pun la treabă, așa că nu vroia sub nicio formă să mă lase să-l prind;
nu stătea, alerga într-o parte, ba chiar a încervat să fie violent, a încercat să mă lovească cu copitele…
Deci, o reacție destul de dură și într-un fel, ținând cont de disciplina animalelor domestice care era impusă, inadmisibilă, adică a căutat să-și lovească stăpânul, oricât de tare).

M-am întors la bunicul și i-am spus că nu pot să-l prind, pentru că nu stă, că este chiar periculos.
Bunicul mi-a spus atunci:
„ Ah, păi nu fă așa, du-te și arată-i că-i dai ceva bun: dă-i niște pâine, o prăjitură, niște fructe, iar când vine la tine, îi pui căpăstrul și ai prins calul!”
Și așa am făcut.

Același animal, care făcuse „o crimă de lezmajestate” lovindu-și stăpânul, a venit liniștit la recompensă,

deși știa că făcând asta, va fi prins și înhămat la căruță.

Deci, acest animal era printre cele mai inteligente;
totuși, datorită naturii sale animalice, nu a rezistat și a acceptat recompensa imediată,
chiar dacă știa foarte bine că în urma acelei recompense imediate, va urma ceea ce nu-și dorea și ceea ce fusese motivul pentru care luptase serios mai înainte.

Se spunea în antichitate că, pentru a avea liniște în cetate și pentru a avea rezultate previzibile în lucrul cu poporul,

trebuie să-i oferi poporului „pâine și circ”, adică ceva care să se adreseze unor plăceri primare.

Există însă, naturi umane pe care noi le numim „superioare”, dar de fapt, această natură pe care noi o numim acum „superioară” ar trebui să fie uzuală și nu rară;

pentru că ar trebui să fie specific ființei umane care se orientează către adevărata sa natură firească,
și anume să nu accepte recompensă imediată care este plătită scump mai târziu și să prefere cu previziune,
acele soluții care îi permit să obțină cu adevărat binele, nu răul care urmează unei recompense imediate, slăbuțe.

Sigur, există și recompense imediate care sunt urmate apoi de consecințe foarte bune, dar acestea constituie un caz particular;

Problema este cu ființele umane care sunt cucerite ușor de plăceri rudimentare și de bucurii imediate,

care însă se plătesc foarte dur, ca semnificații.

Întotdeauna am fost uimit, cum de-și vând oamenii votul pe sticle de ulei sau pe găleți de plastic, dar iată că acest lucru este posibil.
Cum?
Acest lucru este posibil, nepermițând oamenilor să se educe într-un mod profund, pentru a da atenție semnificațiilor importante pentru sine și pentru comunitate.

Astfel încât, pentru acele semnificații importante, să nu fie ușor de corupt și să lupte pentru obținerea binelui autentic.

În manualele de guvernare, se spune că, pentru a avea succes în guvernare, trebuie să tratezi oamenii, ca fiind „animale cu față umană”.

Această formulă, care este indignantă atunci când o auzim, se dovedește însă perfect adevărată în cazul a foarte multor oameni.

Și se dovedește perfect adevărată – depinde de mediu – dar este important de știut că, dacă numărul ființelor umane care intră în categoria de „animale cu față umană” este mare,
atunci, potrivit principiilor democratice, acestea vor dicta direcția majorității și această direcție pe care o vor dicta,
va fi ușor de manipulat prin intermediul recompenselor rudimentare, instinctuale, simpliste, exact ca o turmă de animale.

Această stare de „animal cu față umană” este de fapt foarte joasă, ar trebui să fie foarte rară;
este ceva destul de simplu ca să-ți dai seama că, dacă-ți vinzi votul pe sticle de ulei și găleți de plastic,
atunci vei avea conducători, nu oamenii pe care-i alegi pentru valoarea lor, ci oameni care au sticle de ulei și găleți de plastic…

În situația aceasta, viitorul devine sumbru.

Pe de altă parte, cine ajunge la putere, tratând oamenii sau adresându-se oamenilor care sunt „animale cu față umană”, nu va avea niciun interes ca să schimbe această situație.
Nu va avea interesul să îmbunătățească procesul de educație.
Nu va avea interesul să-i trezească pe oameni, ci va fi tot mai insistent în a orienta copiii și apoi adulții
către un mod instictual de simțire și către un mod simplist de a decide, bazat pe recompense simple, banale și imediate, chiar dacă viitorul sumbru este previzibil sau foarte vizibil.

Astfel, societatea umană care crește în felul acesta, este prinsă într-o buclă din care nu ar mai ieși niciodată – dacă nimic nu se schimbă.

Ce soluții ar putea să fie?

O soluție simplă, dar nu foarte eficientă, este chemarea la conștientizarea a unor astfel de situații; cum ar fi de exemplu, în perioada electorală:
„dragii noștri, vă rugăm din suflet, nu vă vindeți votul pe fleacuri, căutați, atât cât vă pricepeți, să alegeți cu conștiința, o soluție cât mai bună.”

Această chemare, sigur în măsura în car va fi auzită și în măsura în care i se va da importanță, ar putea să aibă un anumit rezultat.

Altă soluție este un sistem de învățământ orientat către trezire, un sistem de învățământ orientat către:

1. preocuparea omului nu doar către rațiune, ci și către semnificații,

2. către ce înseamnă lucrurile și către secretele existenței

3. eforturi realizate pentru trezirea interioară, pentru amplificarea stării de conștiență,
care diferențiază omul de animale
(adică, capacitatea omului de a nu-și urma compulsiunile sau instinctele ori plăcerile dacă acest gest ar conduce către o direcție nedorită de el);
dar cei mai mulți oameni își urmează compulsiunile, plăcerile, instinctele, chiar dacă este evident că acest gest îi conduce către o direcție rea –
fiindcă sunt și situații în care nu este evident – totuși, mulți oameni fac aceste fapte.

Deci, ne dorim, aspirăm, luptăm, ca să fim noi în primul rând și să avem în jurul nostru, cât mai mulți oameni care sunt oameni cu față umană, nu animale cu față umană.

Este un demers fundamental care conduce către binele absolut în ansamblu – atât pentru fiecare individ, cât și pentru comunitate.

Deci din acest punct de vedere, nu există altă direcție.

Dacă un om vrea să aducă mai mult bine în viața lui, ținând cont de aceste aspecte,
el ar trebui să lupte, uneori prin acțiunile sale banale zilnice,
alteori și în mod specific, pentru a reuși să-și înfrângă compulsiunile, instinctele, în favoarea acțiunilor care oferă binele autentic
și să-i ajute și pe alții să facă asta,
fie prin lupta politică, fie lucrând în învățământ,
fie lucrând în artă, în cultură, fie lucrând în domeniul cursurilor de transformare personală ori transpersonală.

 Leo Radutz, fondatorul sistemului Abheda, inițiatorul Revoluției OMului Bun