De-a lungul evoluţiei noastre ca fiinţe umane, suntem aduşi adesea în faţa propriilor noastre „umbre”, acele faţete ale psihismului nostru pe care le respingem, le detestăm şi cu care nu vrem să avem de-a face. De regulă, acestea reprezintă „punctele cele mai fierbinţi”, atitudini, comportamente sau reacţii pe care le condamnăm cel mai vehement atunci când le remarcăm la semenii noştri.
În realitate, fiecare astfel de „umbră” ascunde un mare dar pentru noi, o lecţie de viaţă pe care, dacă o înţelegem şi o integrăm armonios, ne va permite să facem un salt cu adevărat remarcabil pe drumul către desăvârşirea fiinţei noastre.
În corelaţie cu părţile obscure, cvasi – inconştiente ale psihismului, există diverse răni emoţionale care îşi pot pune o amprentă persistentă asupra vieţii noastre afective. Acestea pot lua naştere în perioada de viaţă intrauterină sau în copilăria timpurie, cristalizându-se apoi ca structuri emoţionale deformate, întărite prin experienţe repetate, şi care menţin departe de percepţia a ceea ce suntem noi cu adevărat: fiinţe pure, creaţii divine, cu o menire spirituală şi un destin înălţător!

În cartea sa, „Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înşine”, autoarea Lise Bourbeau descrie aceste tare emoţionale, oferind totodată şi unele soluţii pentru depăşirea acestora şi conversia energiilor emoţionale în forma lor cea mai armonioasă, pozitivă.

Ne putem simţi în mod constant respinşi de ceilalţi, abandonaţi, trădaţi, nedreptăţiţi sau excesiv de controlaţi. Toate aceste modalităţi de a recepta mediul relaţional în care trăim se regăseşte şi în atitudinea noastră faţă de hrană, şi în modul în care abordăm actul hrănirii. Iată care sunt corelaţiile profunde dintre „rănile sufletului” şi felul în care mâncăm:

Rana de respingere şi alimentaţia
fugarul »)

Atunci când este activată rana de respingere şi aceasta te influenţează să te controlezi, este posibil să nu ai poftă de mâncare, să mesteci în gol mâncarea. Nu mai simţi nimic, nici măcar nu mai simţi faptul că corpul tău are nevoie de mâncare. Iar atunci când mănânci, eşti tentat să mănânci porţii mici, fără să fii foarte conştient de ceea ce ai în farfurie sau să guşti cu adevărat mâncarea. Şi, pentru că acestei răni i se asociază masca fugarului, a fugi înseamnă a nu mai fi cu adevărat prezent în ceea ce se întâmplă în lumea fizică.
Astfel, fiind mai interesat de ceea ce se întâmplă în lumea mentală decât de lucrurile legate de lumea fizică, nu poţi să te bucuri cu adevărat de ceea ce mănânci. Alimentul cel mai des folosit pentru a fugi din lumea fizică este zahărul, sub toate formele lui, uneori chiar şi alcoolul sau drogurile. De altfel, am observat că, în cazul unor astfel de persoane “fugare”, zahărul are de multe ori un efect asemănător alcoolului. Faptul de a mânca o cantitate mare de zahăr provoacă un cerc vicios în corpul tău şi poate deveni foarte nociv.

Corpul tău, mai ales glandele suprarenale, vor avea mult de lucru pentru a asimila şi a elimina zahărul şi, astfel, corpul tău devine slăbit şi obosit. Iar când vei simţi că nu mai ai energie, vei mânca din nou ceva dulce, sperând că astfel îţi vei recăpăta energia pierdută. Lucru care de altfel nu funcţionează, fiind doar un efect de scurtă durată, ce te determină să o iei mereu de la capăt. Acest tip de persoană va prefera, de asemenea, alimentele foarte condimentate.
Este o altă modalitate de a gusta ceva şi de a găsi anumite senzaţii. Pentru că, de fapt, nu poate gusta cu adevărat savoarea alimentelor, “fugarul” crede că, cel puţin, savurează condimentele şi aromele. Aceasta este explicaţia faptului că unii oameni reuşesc să mănânce foarte condimentat, fără nici o reacţie.

Rana de abandon şi alimentaţia
dependentul »)

Atunci când se activează rana de abandon şi te controlezi, efectul produs este exact opus. Deoarece cauţi iubirea celorlalţi, sub formă de atenţie, de afecţiune şi susţinere – neştiind cum să o obţii, compensezi acest lucru prin alimentaţie. Pentru că nu primeşti din exterior ceea ce vrei, îţi umpli nevoia prin mâncare. Poţi să ajungi să mănânci tot timpul, crezând că astfel vei umple golul din tine. Mănânci mult, nu pentru că este ceva bun sau pentru că organismul tău are nevoie de mâncare, ci pentru a da impresia că primeşti ceea ce îţi lipseşte. Şi, în ciuda faptului că te îndopi tot timpul, simţi în continuare o gaură în stomac. Ca şi cum ai fi un sac fără fund. Dar nu îţi dai seama însă că acest gol se află mai degrabă la nivelul inimii. Şi pentru că mâncarea nu poate umple această lipsă afectivă, nu îţi este niciodată de ajuns şi nu ştii când să te opreşti din mâncat.

Inima este cea care are nevoie să fie umplută, cu multă iubire de şine. Am observat de asemenea că, atunci când cineva poartă această mască a dependentului şi ia masa într-o companie plăcută, mănâncă foarte încet pentru a savura cât mai mult plăcerea. Este modalitatea sa de a controla cantitatea de atenţie de care are nevoie. O astfel de persoană este atrasă mai ales de alimente moi, care nu trebuie mestecate prea mult.

Rana de umilire şi alimentaţia
masochistul »)

Când suferi de o rană de umilire, crezând că nu este demn să fii o persoană senzuală, te controlezi pentru a nu îţi acorda dreptul de a te bucura de simţurile tale. În faţa celorlalţi, te vei abţine adeseori să mănânci ceea ce îţi place cel mai mult, te vei forţa să alegi ceea ce crezi că este potrivit pentru o persoană demnă. Totuşi, la un moment dat o astfel de persoană nu mai reuşeşte să se abţină, să-şi încătuşeze simţurile. Atunci îşi pierde controlul asupra alimentaţiei şi mănâncă exagerat de mult, deoarece este “atât de bun”. De altfel, plăcerea de a mânca este cel mai important lucru pentru această persoană. Dacă te consideri astfel, atunci cu siguranţă îţi va fi foarte greu să te privezi de o mâncare savuroasă. Îţi este foarte greu să rezişti, ştiind că ai nişte bunătăţi în bucătărie. Ştii că nu îţi este foame, dar este ceva mult mai puternic decât tine.

O persoană “masochistă” se bucură fizic de mâncare, foarte rar însă şi la nivel psihologic. Bucuria ei cea mai mare este de ordin fizic. Cu cât plăcerea ei fizică este mai mare, cu atât va creşte culpabilitatea de a nu se putea abţine, în orice aspect al vieţii sale. De multe ori mănâncă pentru a se umple, pentru a nu-şi mai simţi corpul.
Crede că, dacă îi este foame, îşi va simţi corpul, lucru pe care nu îl consideră deloc spiritual. După ce a început să mănânce, îşi găseşte o mulţime de motive pentru a continua. Oricum, am luat deja un kilogram sau două, îşi spune ea, continuând să mănânce.

Face toate acestea pentru a se justifica să fie o persoană nedemnă, ruşinoasă, pofticioasă şi gurmandă. Fiind masochistă, caută să se pedepsească, să sufere. Suferă când îi este foame şi suferă la fel şi după ce a mâncat prea mult. Este genul de persoană atrasă mai ales de alimente grase, precum untul, smântâna, sosurile grele etc. Poate să mănânce astfel până când ceea ce mănâncă o dezgustă, la fel cum este dezgustată de ea însăşi.

Rana de trădare şi alimentaţia
controlare/dominare» )

În cazul în care există rana de trădare, deoarece vrei să controlezi ceea ce se întâmplă în exterior şi nu ai încredere în ceilalţi, reproduci acelaşi model de comportament şi în ceea ce priveşte alimentaţia. Eşti genul de persoană care vrea tot timpul să adauge ceva în mâncarea preparată de alţii – sare, piper, condimente, zahăr etc. Am văzut de nenumărate ori persoane care se grăbesc să adauge sare sau piper în alimente, fără ca măcar să le guste înainte! Rana de trădare este activată atunci când faci şi alte lucruri în timp ce mănânci, de exemplu: citeşti, discuţi afaceri, faci morală copiilor sau partenerului în timpul mesei, te uiţi la televizor etc. De aceea, nu mai eşti atent la ceea ce înghiţi, şi sunt şanse mari să mănânci mai mult decât ai nevoie, mai ales din cauza vitezei cu care înghiţi totul.

Există chiar şi persoane care înghit bucăţi mari de mâncare, dintr-o dată. În acest caz, stomacul nu are timp să primească mesajul creierului, acela că este deja sătul. Cel care controlează este şi o persoană care muşcă din mâncare. Vrea atât de mult să îi controleze pe ceilalţi încât, atunci când este furios din cauza unor aşteptări neîndeplinite, încearcă să-şi potolească foamea muşcând. Acesta este adeseori un motiv de a consuma carne, nu pentru că ar avea nevoie, ci din necesitatea de a muşca. Poate părea că este un gurmand, deoarece mănâncă cu poftă şi îi place să guste din tot. Totuşi, în realitate rana lui este cea care reacţionează. Convins de un aşa zis confort, spune adeseori Ce bun este! Dar mâncând foarte repede, nu savurează de fapt alimentele.

Rana de nedreptate şi alimentaţia
rigidul»)

Dacă se activează rana de nedreptate, vei avea acelaşi comportament pe care îl ai de obicei şi în ceea ce priveşte alimentaţia. Vei încerca să te controlezi cât mai mult posibil. Doar o persoană care suferă de nedreptate reuşeşte să ţină un regim draconic şi să se controleze pentru a avea greutatea ideală, silueta dorită. Când masca de rigid este cea care îţi coordonează comportamentele, ajungi să controlezi cantitatea şi calitatea alimentelor pe care le mănânci. Este foarte probabil să judeci un comportament de genul “lasă lucrurile să meargă de la sine” atât de inacceptabil încât, foarte des ajungi spui lucruri precum: ,,Eu nu mănânc NICIODATĂ dulciuri sau desert. Nu MAI beau. Nu mai mănânc decât alimente sănătoase. Nu ronţăi NICIODATĂ nimic între mese “. Îţi faci un titlu de glorie din faptul de a fi capabil să te controlezi, astfel încât nu-ţi dai seama când spui lucruri ce nu corespund realităţii. “Rigidul” este cel care foloseşte cel mai des superlative de genul niciodată, întotdeauna, extraordinar, nemaipomenit etc.

În cazul unei persoane rigide însă, aceasta se simte vinovată, dar deoarece excelează în autocontrol, ea reuşeşte destul de uşor să se convingă că nu este ceva grav, dat fiind că este o excepţie ceea ce a făcut, cu scopul de a-şi nega culpabilitatea. Acesta este motivul pentru care o astfel de persoană îşi atrage probleme fizice neaşteptate şi foarte acute, foarte dureroase, pentru a-şi atrage atenţia către această culpabilitate pe care o ascunde. În plus, are o dificultate în a găsi cauza problemelor, deoarece nu este conştientă de ce anume se simte vinovată. Durerile pe care le are sunt de fapt modul său inconştient de a se auto-pedepsi.

În cazul în care o astfel de persoană rigidă ajunge să-şi piardă controlul asupra alimentaţiei sau a băuturii, fiind deja la limită în alte aspecte ale vieţii, va încerca pe cât posibil să trăiască singură această situaţie, şi nu va îndrăzni să vorbească despre acest lucru. Când îşi pierde controlul în faţa altor persoane, culpabilitatea sa creşte foarte mult şi îşi promite să nu mai facă niciodată aşa ceva. Cu cât o persoană rigidă este mai rigidă faţă de sine însăşi şi nu îşi dă voie să simtă, cu atât va fi mai tentată să adauge mai multe condimente în mâncare. Dar, spre deosebire de genul dominatorului, rigidul gustă mai întâi mâncarea, deoarece, după gustul lui, totul trebuie să fie perfect. Apoi adaugă condimentele de care consideră că are nevoie în acel moment. Rigidului îi plac de asemenea alimentele foarte crocante şi va prefera fructele şi legumele crude şi mai dure.

Dacă ai această rană, este foarte posibil să fii o persoană care verifică cu grijă alimentele, cantităţile şi etichetele tuturor produselor. Dar oare chiar faci acest lucru pentru că ai grijă de tine, pentru că refuzi să mănânci produse cu multe substanţe chimice, de exemplu? Sau îţi este teamă că alimentele pot conţine ingrediente care îngraşă? Am văzut des persoane rigide care, atunci când îşi pierd controlul, mănâncă o cantitate mare de alimente “care nu îngraşă”, astfel se conving că ceea ce fac nu este foarte grav. Totuşi, corpul nu este mai fericit, deoarece va avea de digerat, de asimilat şi de depozitat acel surplus undeva în organism. La fel se întâmplă şi cu zahărul care, în ciuda faptului că este natural, absorbţia unei cantităţi prea mari va fi cu siguranţă dăunătoare pentru organism.

Este posibil ca, în acelaşi timp, să te deranjeze dacă cei apropiaţi mănâncă în cantităţi prea mari. Deoarece tu îţi permiţi foarte rar acest lucru, va fi greu să accepţi faptul că altcineva poate să îşi permit acest lucru. Pentru a-ţi acorda dreptul să mănânci atunci când îţi este foame şi mai ales, tot ceea ce îţi place, crezi că trebuie să meriţi acest lucru. În caz contrar, îţi impui restricţii. De multe ori am văzut persoane care încep să mănânce cu poftă, cu plăcere şi deodată, fără nici un motiv aparent, îşi împing farfuria, spunând: Gata, ajunge. Trebuie să mă opresc acum. Se poate chiar observa o anumită duritate în tonul lor. Îşi pun masca rigidului şi decid că este momentul să se controleze.

Reamintesc faptul că toate aceste forme de control şi pierderea acestuia, corespunzătoare celor cinci răni, sunt o reflectare a tipului de control care se manifestă în viaţa ta psihologică. Fizicul este întotdeauna o reflectare a ceea ce se întâmplă dincolo de învelişul corporal. De aceea este inutil să te controlezi la nivel fizic, deoarece cauza controlului se dovedeşte a fi dincolo de nivelul fizic, şi va continua să persiste. Este ca şi cum ai încerca să ascunzi o rană cu un pansament, fără să o îngrijeşti, sperând că astfel nu o vei mai vedea. Efectul obţinut va fi exact contrariul, rana riscă să se agraveze.

Acest lucru este valabil pentru toate afecţiunile fizice care, conform medicinii, sunt cauzate de o proastă gestionare a alimentelor, prin care nu se respectă nevoile corpului. De exemplu, crizele de ficat, indigestiile, arsurile stomacale, hipoglicemia, diabetul, problemele intestinale etc. sunt afecţiuni care necesită schimbarea regimului alimentar. Aceste probleme fizice nu sunt decât expresia fiinţei tale, care vrea să îţi atragă atenţia asupra atitudinilor interioare care nu mai sunt benefice pentru tine.
Dumnezeul tău interior încearcă să îţi spună, prin aceste afecţiuni, că a sosit timpul să înveţi să te iubeşti mai mult.

Influenţa rănii de respingere asupra greutăţii

Atitudinea interioară a unei persoane care are această rană este: „Eu sunt un nimic … trebuie să ocup cât mai puţin loc posibil … nimeni nu şi-ar da seama dacă aş dispărea … nu mă interesează plăcerile fizice …, prefer să îmi alimentez mentalul”… Având o astfel de atitudine interioară, o astfel de persoană nu se poate îngrăşa, din moment ce vrea să dispară, să ocupe cât mai puţin loc, să fie “invizibilă”.
Este o persoană care mănâncă foarte puţin, deşi de mai multe ori pe zi, şi chiar dacă alege alimente care pot îngrăşa, nu îşi modifică greutatea. Pe lângă acest lucru, astfel de persoane, fiind genul nervos, au în general un metabolism rapid, acesta fiind un alt motiv pentru care nu se îngraşă. În schimb, îşi uzează mai mult aparatul digestiv.

În această categorie sunt incluse acele persoane care au respins modul în care erau hrănite de către mama lor, fizic sau afectiv. Nu s-au simţit iubite şi acceptate aşa cum erau, probabil încă din momentul naşterii. Aceste persoane sunt specialiste în negare. De exemplu, pot chiar să jure că nu mănâncă niciodată dulce, deşi este fals. Pot spune că nu le place ceva, fără să îşi dea seama că această “negare alimentară” provine din faptul că nu savurează cu adevărat alimentele. De altfel, rana de respingere este adeseori cauza problemelor legate de alcool şi droguri, dar aceste persoane refuză să admită faptul că ar putea avea o problema de acest fel, din cauza uşurinţei lor de a nega realitatea.

Influenţa rănii de abandon asupra greutăţii

Atitudinea interioară a unei persoane care suferă de abandon se poate vedea, printre altele, în următoarele afirmaţii: „Am nevoie de mai multă atenţie, de suport, de susţinere, nu am niciodată destul”. Cei care întreţin această atitudine – „niciodată nu este destul” – pot consuma o mare cantitate de mâncare, pentru a se umple, fără însă să se îngraşe. Aceste persoane au primit de obicei multă atenţie din partea mamei lor, sau cea care a îndeplinit rolul de mamă, dar deoarece cred că nu au primit niciodată destul, nu pot recunoaşte acest lucru. Astfel încearcă tot timpul să umple acest gol, în relaţia cu părintele de sex opus, convinşi fiind că, dacă acel părinte le arată dragostea, acordându-le atenţie, acest lucru arată faptul că sunt demne să primească această afecţiune.

Ei cred de asemenea că a primi atenţie este singurul mod de a simţi dragostea celorlalţi. Atunci când nu primesc atenţia sau susţinerea dorită, ei se simt abandonaţi. Îşi manifestă decepţia prin alimentaţie, fără însă să se îngraşe nici un singur kilogram, deoarece au credinţa că “nu au destul”. Aceste abuzuri le afectează sistemul digestiv, la fel ca în cazul rănii de respingere.

Influenţa rănii de umilire asupra greutăţii

Atitudinea interioară a celor care suferă de această rană este diferită de cea a persoanelor care suferă de alte răni. De ce? Deoarece tot ceea ce are legătură cu satisfacerea simţurilor le conferă acestor persoane un puternic sentiment de importanţă şi de plăcere. De fapt, cei care se nasc cu această rană au nevoie să înveţe să savureze din plin plăcerile aduse de cele cinci simţuri ale lor, fără să se simtă vinovaţi şi mai ales, fără să creadă că sunt nedemni de dragostea divină. O astfel de persoană îşi atrage, încă din copilărie, situaţii în care este umilită, atunci când încearcă să se bucure de plăcerile simţurilor.

În acelaşi timp, ea învaţă de foarte timpuriu că nu este bine să fii senzual. Atrage acest comportament negativ din partea celorlalţi, pentru a conştientiza faptul că şi ea, la rândul ei crede acelaşi lucru, deşi este vorba despre o falsă credinţă.

Dacă faci parte dintre persoanele care suferă de rana de umilire, cu siguranţă îţi aminteşti mai multe incidente în care părinţii sau profesorii te puneau într-o situaţie umilitoare, mai ales la nivel fizic. De exemplu, atunci când îţi murdăreau hainele sau mâncai mult mai mult decât ceilalţi sau atrăgeai privirile celorlalţi prin mişcări senzuale. În plus, eşti probabil o persoană foarte spirituală, având intenţia de a fi pe placul lui Dumnezeu, prin orice mijloace posibile. Oamenii care suferă de această rană se tem cel mai mult că sunt nedemni în faţa lui Dumnezeu.

Ceea ce nu realizează majoritatea acestor persoane este faptul că, din cauza culpabilităţii lor şi a gândurilor denigratoare faţă de ele însele, nu sunt în stare să simtă o plăcere adevărată. Aceste persoane au învăţat încă din copilărie că nu este bine să se bucure de mâncare, că este egoist să se gândească mai întâi la propriile lor plăceri. Au fost învăţate că trebuie să se ocupe de fericirea şi de plăcerea altora înainte de propria lor fericire. Şi pentru că fac acest lucru în continuare şi nu primesc nimic în schimb, ele se consolează prin mâncare. De aceea, persoanele care suferă de rana de umilire sunt cele care se îngraşă cel mai repede şi mai uşor. Nu atât alimentele sunt cele care le îngraşă, cât atitudinea lor interioară.
Spre deosebire de rana de respingere şi cea de abandon, persoanele care au rana de umilire au o atitudine interioară conform căreia totul este “prea mult”.

Spun sau cred că: „Iar mănânc prea mult, trebuie să mă opresc”. Acest lucru explică, de asemenea, faptul că de multe ori ele consideră că nu mănâncă mai mult decât alţii, fiind surprinse că au un surplus de greutate. Fiind însă foarte atrase de plăcerile simţurilor, aceste persoane îşi pierd controlul în ceea ce priveşte alimentaţia, şi se ascund când fac acest lucru, fiind cuprinse de ruşine. La acestea se adaugă faptul că, cu cât încearcă să se convingă mai mult să nu mai mănânce, cu atât vor mânca mai mult.

Influenţa rănii de trădare asupra greutăţii

Atitudinea interioară a celor care suferă de trădare este: „Nu vreau să pierd nimic … vreau să gust din tot … pot să fac ceea ce vreau … nu trebuie să respect regulile celorlalţi, nici pe cele ale corpului meu … eu sunt cel care mă controlez, şi nu ceilalţi.

În copilărie, aceste persoane s-au simţit controlate în alimentaţie. Părinţii erau cei care alegeau pentru ei. Iar acum încearcă să recupereze ceea ce au pierdut, imediat ce au ocazia. Sunt genul de copii care atunci când părinţii nu sunt de faţă, mănâncă alimentele interzise de către aceştia. Copiii controlaţi astfel nu au primit hrana afectiva care ar fi trebuit să le împlinească în mod normal nevoile. Dragostea pe care au primit-o de la părinţii lor era prea posesivă şi plină de control.

Au fost educaţi de către părinţi care i-au iubit în funcţie de credinţele lor, plecând de la ceea ce au învăţat la rândul lor, de la proprii lor părinţi, şi nu în funcţie de nevoile copilului. Astfel de persoane nu gustă cu adevărat alimentele, deoarece adaugă imediat sare sau condimente în ele. Ele încearcă să le adauge cât mai multe condimente, papilele lor gustative nu sunt satisfăcute, şi urmăresc să schimbe gustul fiecărui aliment.

În plus, pentru că sunt persoane care mănâncă foarte repede, acest lucru împiedică creierul să primească la timp mesajul conform căruia corpului nu îi mai este foame. O astfel de persoană refuză, în majoritatea timpului, să fie controlată de altcineva, cu atât mai puţin de propriul său corp. Cei care suferă de trădare nu îşi ascultă corpul, astfel că adeseori mănâncă mai mult decât este necesar. Se simt apoi vinovaţi, ştiu şi simt că au mâncat prea mult. Iar culpabilitatea este cea care îi face să se îngraşe. În cazul femeilor, acestea se îngraşă în zona şoldurilor şi a pântecelui, în timp ce bărbaţii se îngraşă mai mult la nivelul umerilor şi al burţii. Datorită acestei aparenţe mai robuste a părţii superioare a corpului, aceştia din urmă încearcă, în mod inconştient, să arate cât de puternici şi capabili sunt. De aceea sunt consideraţi mai degrabă persoane puternice, decât grase sau obeze.

Influenţa rănii de nedreptate asupra greutăţii

Persoana care suferă de nedreptate are următoarea atitudine interioară: „Trebuie să fiu perfect în orice, mai ales în ceea ce priveşte acţiunile şi înfăţişarea mea … nu am voie să trişez … trebuie să fiu atent la ceea ce mănânc, pentru a avea un corp perfect”.
Este persoana care se controlează cel mai mult. Fiind foarte exigentă cu ea însăşi, aceasta nu suportă să se îngraşe nici cu câteva kilograme. Îşi verifică tot timpul greutatea şi ţine regim imediat ce apare o fluctuaţie oarecare. Multe astfel de persoane ţin regim toată viaţa, de teamă că se vor îngrăşa. De fiecare dată când se abat de la regimul “impus” se simt foarte vinovate, şi îşi promit să nu mai facă aşa ceva. Reuşesc pentru o perioadă, dar pentru că au limite, ca toată lumea, la un moment dat le va fi aproape imposibil să se mai controleze. Vor încerca să îşi ascundă slăbiciunile alimentare, şi vor refuza să admită că îşi pierd la intervale regulate controlul. În plus, aceste persoane nu îşi dau seama că pierderile de control se datorează de fapt controlului pe care îl exercita în alte domenii, căutând mereu perfecţiunea în tot ceea ce fac.

Să luăm exemplul unei zile oarecare, în care o persoană şi-a impus o mulţime de sarcini, mult peste limitele ei. Foarte probabil, la sfârşitul zilei va dori să se “recompenseze”, şi îşi va pierde controlul asupra alimentaţiei. „Chiar merit lucrul acesta”, îşi va spune ea. De altfel, meritul este o noţiune foarte importantă pentru cei care suferă de nedreptate. De aceea, după ce şi-a controlat toată ziua vocea interioară, care îi spunea că a ajuns la limită, o astfel de persoană îşi pierde controlul.

Mâncarea fiind o reflectare a ceea ce se întâmplă în interior, ea se dovedeşte a fi un mijloc excelent pentru a ne da seama când cineva a fost prea exigent faţă de sine însuşi. Aceste persoane ajung să se îngraşe în timp, dar, în general, kilogramele în plus se vor repartiza uniform pe întreg corpul. Culpabilitatea este cea care le face să se îngraşe. Ele ajung din nou să ţină regim, iar cercul vicios reîncepe. O astfel de persoană este la fel de intolerantă faţă de alte persoane care se îngraşă, cum este faţă de ea însăşi.

Concluzie

În concluzie putem spune că, atunci când sunt activate rănile de respingere şi de abandon, persoanele în cauză nu se pot îngrăşa, indiferent de cât de mult mănâncă. De ce? Din cauza motivaţiei pentru care mănâncă. Persoanele care se îngraşă sunt influenţate de celelalte trei răni, de umilire, de trădare sau de respingere.

Surplusul de greutate este repartizat diferit în corp, în funcţie de rana activată. În urma influenţei acestor răni, când te recunoşti în una dintre descrierile de mai sus, poţi să descoperi care dintre răni este mai activă şi mai puţin acceptată în viaţa ta actuală. Este foarte posibil să fii influenţat de mai mult de o rană, în acelaşi timp. De exemplu, putem considera cazul unei persoane masochiste la care se activează rana de umilire, care timp de o săptămână nu îşi poate frâna pofta de a mânca multe prăjituri, şi care apoi tine un regim. Reamintesc faptul că, principalul motiv pentru care se îngraşă o persoană este culpabilitatea, urmată de non-acceptarea propriei persoane, care se manifestă atât la nivelul alimentaţiei, cât şi la nivelul altor aspecte. Cu cât îţi asculţi mai puţin nevoile alimentare, cu atât îţi asculţi mai puţin nevoile în general. Acesta este motivul pentru care te simţi vinovat. Acest lucru nu înseamnă că cei care nu se îngraşă nu se simt vinovaţi. Însa culpabilitatea în cazul lor le va afecta altfel corpul. În loc să se îngraşe, pot avea probleme de sănătate sau accidente. Când culpabilitatea le afectează greutatea, partea rigidă, de control sau masochistă, este cea care conduce.

Surse:
http://drumuricatre tine.wordpress. com/2010/ 03/17/mastile- şi-ranile- sufletului- nostru/
Lise Bourbeau, Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înşine.