Despre smerenie și strălucirea autentică

Acharya Leonard22/04/2021
„ABHEDA este o revoluție etică, morală și de suflet care poate schimba cu adevărat lumea... dacă începem întâi cu noi.” Acharya Leonard

Radio OM BUN - un radio pentru suflet, minte și spirit

Despre smerenie și strălucirea autentică s-au scris foarte puține. Dar ce este smerenia?

Smerenia este o atitudine interioară în care manifestăm respect sau atenție faţă de posibilitatea de a greşi, de a fi neinspirați ori neautentici.

Cum facem primul pas către a atinge starea de smerenie ?

Ne abandonăm în sufletul nostru pentru a ne putea deconecta de ego şi pentru a creşte şansa de a ne conecta cu sufletul cel viu. De fapt, este un demers de a fi ceea ce suntem, sufletul cel viu (jivatma).  Într-o primă etapă este posibil să trăim o lipsă de eficienţă

Acest lucru se petrece fiindcă nu vrem să apelăm ego-ul, iar conectarea cu autenticul din noi nu s-a produs încă sau este abia la început. Un om într-o astfel de situaţie pare, la început, mai blând, mai puţin voluntar şi mai puțin determinat. De fapt, avem aceste capacități în continuare. Le realizăm cu „atenţia secundară” , cu prudenţă, punând accent pe abandonul în faţa Autenticului.

Este posibil ca atitudinea interioară de smerenie să fie dublată şi de o atitudine exterioară.  Umilinţa, prudenţa, starea de abandon. Acestea sunt atitudini care ne pot ajuta să obţinem starea de umilinţă interioară sau de smerenie - Vinaya Mudra.

După ce se produce (de obicei gradat) conectarea cu Autenticul, devenim inspirati... pe fondul smereniei ne putem manifesta oricât de determinat şi voluntar. Putem străluci în orice direcţie. Putem manifesta orice gesturi, oricât de măreţe, fără ca acest lucru să impieteze cu ceva inspiraţia şi autenticul. Condiția este să menţinem această atitudine interioară: ego-ul în plan secundar şi conectarea la autentic.

NU există un „cocreator”

Ego-ul (personalitatea limitată) nu este un centru autentic. El este doar o mască mentală, așa cum este masca unui personaj de teatru.  Specificul acestei personalităţi este că ea nu oferă creativitate.

La nivelul personalităţii limitate întâlnim doar o alterare a autenticului, compulsiuni şi clişee. La acest nivel noi putem acţiona. Cu cât realizăm aceasta mai mult, cu atât tendinţa va fi către o „compoziţie de clişee” şi subprograme ori „subrutine”.

De fapt, există o singură sursă de inspiraţie, un sigur creator. Acesta este, în primă instanţă, sufletul nostru cel viu (jivatma) ori, mai bine, Sinele Suprem, esenţial, nemuritor, Atman. Adică noi înşine la modul esenţial şi absolut.

Deci orice „cocreator” va încerca să se ipostazieze la un moment dat, va constata că inspiraţia întârzie sau că „opera” este formată din ce în ce mai mult din scheme şi clişee sau din „cantităţi” şi nu din calităţi.

În fapt, prin starea de smerenie - Vinaya Mudra noi ne creăm condiţiile pentru a ne putea conecta la singura sursă de autentic. Odata realizat acest lucru, păstrând atitudinea interioară Vinaya Mudra, vom putea străluci în exterior și crea în indiferent ce mod, fără ca starea să fie alterată.

Despre atitudinea exterioară

Gesturile sau atitudinile generează aptitudini. Acesta este principiul în Raja - Hatha Yoga şi el este deja binecunoscut în Abheda Yoga. Posturile yoghine Prarthanasana, Yogamudrasana şi alte mudre (atitudini) exterioare sunt celebre pentru aceasta. Ele sunt doar instrumentele corporale pentru netezi drumul pe care trebuie să îl parcurgem cu ajutorul mudrei (atitudinii) interioare.

Pentru ca lucrul cu o atitudinea exterioară să aibă eficienţă este necesar să îi dăm atenţie, să urmăm tendinţa imprimată de ea şi să o amplificăm.

Dacă nu îi dăm atenţie, ea nu va avea aproape niciun efect. Gesturile şi atitudinile ne pot servi scopului pentru care le folosim sau ne pot împiedica, dacă sunt nepotrivite cu acesta.

Dacă scopul este obţinerea stării de smerenie şi autentic, atunci putem să abordăm atitudini sau mudre care să ne ajute. Putem face asta fără să fie obligatoriu, dar ca un supliment care pentru mulți oameni, niciodată nu este în plus.

Cu siguranţă nu este cazul să abordăm atitudini care să nu ne ajute. Am spus ca daca reuşim Vinaya Mudra atunci putem face orice gest, oricât de măreţ şi nu vom ieşi din stare de umilinţă sau smerenie.

Cum ne dăm atunci seama dacă este cazul să ne folosim încă de atitudini exterioare pentru a obţine starea de smerenie sau umilinţă - Vinaya Mudra?

Există un criteriu precis care indică acest lucru şi se referă la situaţia în care constatăm că atitudinea exterioară contează pentru noi, că „ne agăţăm” de ea pentru a obţine „un sprijin” (de fapt egotic) într-o situaţie în care nu este necesar niciun sprijin ci un abandon total în faţa sufletului nostru. Deci numai când observăm că pentru ego-ul nostru „contează”.

De exemplu, în ortodoxie, pentru Vinaya Mudra, atunci când se roagă, oamenii îngenunchează cu ambii genunchi pe pământ şi se prosternează total. În lumea catolică, uneori tot pentru aceasta oamenii îngenunchează cu un singur genunchi. Poziţia este mai fermă şi mai demnă, aparent preferabilă. Problema este că pentru conectare nu avem nevoie de nicun sprijin ori „demnitate” ci de un abandon total.

Acest abandon total se poate realiza făra nicio atitudine exterioară ( dacă suntem în stare să facem aceasta ). Dar dacă simţim că avem nevoie de ceva exterior, chipurile pentru demnitate (să nu avem o atitudine de abandon, să păstrăm doar un genunchi pe sol, mâinile în buzunare, gentuţa în mână etc) înseamnă că de fapt nu putem.

Conştient ne opunem cu ceva pentru a intra în Vinaya Mudra şi atunci da, este momentul să luăm măsuri şi sa folosim atitudini exerioare care sugerează sufletului nostru abandonarea ego-ului. Sau măcar să înţelegem ce se petrece.

Dacă însă simţim că pentru noi nu e nicio diferenţă... între poziţia prosternat total, cu ambii genunchi pe sol, poziţia cu un singur genunchi pe sol şi în picioare în poziţia cu mâinile în buzunare, înseamnă ca atitudinea Vinaya Mudra este deja în interior şi nu avem deloc nevoie de o ancoră exterioară - atitudinea exterioară.

Radio OM BUN - un radio pentru suflet, minte și spirit

  „ABHEDA este o revoluție etică, morală și de suflet care poate schimba cu adevărat lumea... dacă începem întâi cu noi.” Acharya Leonard
Abheda Yoga este o cale deosebită, rară, care poate cu adevărat să ne transforme. Putem dezvolta chiar și ceea ce nu am primit prin naștere și genetică sau nu am reușit să realizăm prin educație și alte influențe formatoare.
Acharya Leonard
Copyright Abheda Yoga 2021 © Toate drepturile rezervate.
Top magnifiercross