Efectul bumerangului

Legea bumerangului este cunoscută de multă vreme și i se mai spune și legea „cauză-efect” sau legea acțiunii și reacțiunii.

Aceasta se referă la faptul că, de-a lungul timpului oamenii au observat că ceea ce noi emitem prin gânduri, emoții sau fapte se întoarce înapoi la noi. Așa cum se mai spune:

“Bine faci, bine găsești!”                                                      <>

“Să nu sapi gropa altuia, că s-ar putea să cazi tu în ea!

Sunt studii făcute în acest sens și s-a observat că statistica indică existența acestui fenomen.
Însă oamenii de știință nu au putut evidenția cauzele sau mecanismul acestuia.

Așa încât, este important să fim atenți la ceea ce gândim, la cum ne comportăm, la ce și cât oferim celorlalți.

Yoga ne poate explica însă acest fenomen prin fapul că la nivel esențial suntem o singură ființă

Prin urmare, atunci când rănim pe cineva, ne rănim de fapt pe noi înșine.<>
Persoanele care au o empatie foarte dezvoltată pot simți durerea sau fericirea celorlalți ca și când ar fi a lor.
Acesta este un exemplu al faptului că suntem interconectați și ne influențăm unii pe alții.
De aceea, este important să fim responsabili și să avem grijă ce gândim sau simțim pentru că acestea nu stau ascunse în sufletul sau în capul nostru, ci ele au puterea de a-i influența și pe ceilalți.
Iar apoi reacțiile pe care aceștia le pot avea nu sunt decât o consecință a ceea ce noi am emis. Și nu  numai atât! Prin  atitudinea, gândurile și acțiunile noastre noi ne construim propriul univers în care trăim și de care suntem direct responsabili.

Telepatia și empatia se pot manifesta în momentul în care ne conectăm la infinitul din noi, acel loc prin care ne putem conecta la tot ce există, deci și la persoanele din jurul nostru.

Acesta poate fi o explicație a legii bumerangului.

Prin practica yoga noi urmărim să ajungem să fim conștienți de această unitate dintre noi, ființa supremă și lumea exterioară.

Când ajungem la acest nivel de conștiință apare o schimbare radicală în felul nostru de a fi, de a gândi pentru că îi percepem pe ceilalți ca și când am fi noi înșine.
Mai apare un aspect foarte important, și anume acela că îl regăsim pe Dumnezeu în tot ceea ce există.

<>

Această filozofie este exemplificată în exemplul dat de Swami Trailanga, sfântul din Benares unui sceptic care l-a provocat într-un mod foarte nepotrivit.

Despre acest sfânt, născut în 1607, se spune că a trăit 300 de ani, că avea capacități paranormale impresionante, că mânca foarte puțin și că a făcut multe miracole.

Cu toate că puterile sale erau evidente, acest sceptic a încercat să demonstreze că Trailanga nu era decât un șarlatan.

El i-a adus lui Swami o găleată de var și i-a spus:

-Maestre, zise materialistul mimând respectul, ți-am adus lapte. Te rog să-l bei!

Fără să ezite, Trailanga a băut până la fund conținutul recipientului. Puțin mai târziu, scepticul se tăvălea la pământ de durere.

-Ajută-mă, Swami, ajută-mă! Mi-a luat foc stomacul! Iartă-mi încercarea răutăcioasă!

Marele yoghin a ieșit din tăcerea lui obișnuită:

-N-ai înțeles, a replicat el, când mi-ai oferit otravă, că viața mea și a ta sunt una?

-Dacă eu n-aș fi știut că DUMNEZEU este prezent în stomacul meu, ca și în fiecare atom al Creației, varul m-ar fi ucis.

-Acum, că tu ai înțeles semnificația divină a bumerangului, du-te și nu mai juca feste nimănui!

Puterea este în mâinile noastre
<>
Depinde de noi ce atitudine alegem să avem.

Puterea este în mâinile noastre să facem o schimbare în noi înșine și în ceea ce ne înconjoară. Avem în noi toate resursele necesare pentru a fi mai buni.

Putem lua viața în propriile mâini și să decidem noi în ce direcție să ne îndreptăm și nu să ne lăsăm trăiți de viață, în ce direcție o bate vântul.

„Tot ce faci ți se întoarce!

Aceasta este o maximă foarte cunoscută. Însă, în realitate nu se întâmplă chiar așa matematic- “ ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, pentru că Universul este conștient, iar Dumnezeu nu vrea pierirea păcătosului, ci îndreptarea lui.
<>Prin urmare, atunci când omul și-a învățat lecția și a făcut o schimbare în ceea ce-l privește, nu mai este necesar să plătească pentru tot ce a făcut.

Altă situație este cea în care omul este binecuvântat de grația lui Dumnezeu, prin care el poate face un salt important în evoluția sa sau poate să șteargă multă karma fără să facă mare lucru.
Și asta doar pentru că a primit un dar de la Dumnezeu, un sprijin, o susținere, o mână de ajutor pentru a-i fi mai ușor pe cale evoluției sale, pentru a-i crește încrederea și aspirația.

Se spune că atunci când noi facem un pas către Dumnezeu, el face zece pași spre noi.

 

 

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to Top