<>
Ceea ce reprezinta CIVILIZATIA HARAPPA putem sa corelam cu recenta RECUNOASTERE A OZN – neurilor?

Exista multe locuri pe Pamint ce par a fi fost distruse de o explozie  nucleara, dar cel mai uimitor dintre toate este Mohenjo Daro („Muntele  Mortilor“), oras antic ale carui ruine au fost descoperite in al treilea  deceniu al secolului trecut.

Situat, astazi, pe teritoriul Pakistanului, Mohenjo Daro face parte  dintr-un ansamblu de asezari apartinind asa-numitei civilizatii Harappa ,  cunoscuta si sub numele de civilizatia Vaii Indusului. Unul dintre cei  care si-au dedicat viata studierii acestor ruine este englezul David W.  Davenport, care, dupa 12 ani de cercetari, a publicat, in 1979, o carte  cu titlul „Distrugere Atomica – 2000 i.Hr.“, volumul fiind construit pe  ipoteza ca Mohenjo Daro nu a cazut in ruina cu trecerea timpului, ci  sfirsitul sau a fost consecinta unei deflagratii nucleare.

PRIVELISTE MACABRA

Povestea extraordinara a Muntelui Mortilor porneste de la descoperirea  primelorruine si arata ca, o data cu scoaterea la lumina a vestigiilor  vechii asezari, arheologii s-au pomenit in fata unui crater cu un  diametru de aproape 50 de metri, in interiorul caruia totul, inclusiv  piatra, este topit sau cristalizat ca si cum ar fi fost pirjolit de o  temperatura uriasa. La marginea acestui crater, caramizile sint topite  si sudate intre ele pe partea dinspre locul presupusului impact.  Cercetatorii exclud din start posibilitatea ca zona sa fi
fost pirjolita  de eruptia unui vulcan, intrucit nu exista nici unul in apropiere.

SUTE DE SCHELETE

Zona devastata se intinde pe o arie avind diametrul de trei kilometri.  La tot pasul se intilnesc pietre negre, bucati diforme dintr-un soi de  piatra care au dat mult de gindit arheologilor, pina cind s-a descoperit  ca e vorba de fragmente de vase ceramice, topite unele intr-altele,  probabil in urma supunerii la aceeasi uriasa temperatura. Atunci cind  excavatiile au ajuns la nivelul strazilor, arheologii s-au confruntat cu  o priveliste macabra. In pozitii care dintre care mai stranii, au fost  gasite sute de schelete.

CIVILIZATIE AVANSATA
Descoperirile de la Mohenjo Daro nu sint nicidecum singulare. Aceleasi  scene apocaliptice se intilnesc si in orasul vecin, Harappa , unde, de  asemenea, s-au gasit schelete pe strazi. Sapaturile arheologice le-au  permis cercetatorilor sa afirme ca civilizatia Harappa era foarte  avansata. Orasele din regiune sint
construite dupa un plan riguros, cu  strazi drepte ce se intretaie perpendicular. Casele au sofisticate  sisteme de canalizare, superioare celor ce pot fi intilnite in prezent  in multe orase ale Indiei si Pakistanului. Cine au
fost insa  intemeietorii acestor orase, nu se stie.

NIVEL RIDICAT DE RADIOACTIVITATE
In comunitatea stiintifica exista o nesfirsita dezbatere privind  vechimea civilizatiei Harappa . Metodele traditionale cu radio-carbon au  aratat ca ruinele dateaza cam din anul 2500 i.Hr., dar, luind in calcul  efectele unei presupuse explozii nucleare, riscul unei erori este foarte  mare. Unii autori avanseaza ideea ca razboiul nuclear care a distrus  aceste civilizatii a avut loc acum 8.000-12.000 de ani. Cazul a fost  studiat in secolul trecut de mai multi savanti sovietici, care au  descoperit ca scheletele au un nivel ridicat de radioactivitate.  Intr-una din aceste locatii a fost gasit un schelet cu un grad de  radioactivitate de 50 de ori mai mare decit cel normal.

O ALTA MARTURIE
Un strat de cenusa radioactiva a fost descoperit si in apropierea  orasului Rajasthan din India , unde, din aceasta cauza, proiectul de  construire a unui nou cartier a fost suspendat. De altfel, orasul in  sine are o nedorita faima in ceea ce priveste incidenta cazurilor de  cancer si de copii ce vin pe lume cu diverse malformatii. O alta  marturie peste timp a unui razboi nuclear in India antica este uriasul  crater Lonar, situat la citeva sute de kilometri de Bombay si avind un  diametru de 2.154 de metri. In intreaga zona nu exista nici un fel de  resturi ale vreunui meteorit si potrivit savantilor, Lonar este  singurul crater intr-un strat de bazalt, roca fiind supusa unui soc  intens, cu o presiune mai mare de 600.000 de atmosfere, in stare sa  modifice insasi structura sa. Semne ale unui razboi devastator din  antichitate pot fi intilnite si in alte colturi ale lumii, printre care  enigmaticul desert de sticla libian, situat in apropierea platoului  Saad.

STICLA VERDE
Cind prima bomba atomica a explodat in New Mexico, datorita caldurii  extraordinare, nisipul desertului s-a transformat in sticla verde. In  secolul trecut, mai multe descoperiri arheologice, din diferite zone ale  globului, au scos la iveala si alte straturi de astfel de sticla. Vechi  insa de mii de ani.
Descoperit in 1932 de arheologul Patrick Clayton,  desertul de sticla se intindepe o arie foarte larga, masurind 130 de  kilometri in lungime. Latimea ajunge pealocuri la 53 de kilometri.  Numele sau provine de la faptul ca intinderea arida este presarata cu  bucati de sticla, de o puritate incredibila, proportia de siliciu fiind  de 98%. Un articol aparut in iulie 1999 in revista britanica „New  Scientist“ a demonstrat ca deja faimoasa Sticla din Desertul Libian  (SDL) este cea mai pura astfel de substanta de pe planeta.

UNELTE SI PODOABE
Peste 1.000 de tone din acest material se intind pe o suprafata de sute  de kilometri. Unele bucati sint de dimensiuni mari, cintarind pina la 30  de kilograme, dar cele mai multe sint mici, semanind cu niste cioburi,  ca si cum osticla uriasa ar fi fost sfarimata de o forta colosala. In  limbaj stiintific, cioburile verzi sint numite tectite. Provenienta lor  este un subiect de aprinse dezbateri. Sticla este cu certitudine extrem  de veche. Astfel, se stie ca vinatorii preistorici isi confectionau din  acest material diferite unelte ascutite. Un scarabeu sculptat in sticla  verde a fost descoperit in mormintul lui Tutankhamon.

NICI O EXPLICATIE
Teoria propusa de o parte a comunitatii stiintifice este ca sticla e  rezultatul impactului cu un corp cosmic. Exista insa serioase probleme  cu aceasta teorie.
De ce nu exista nici un crater de impact? O intrebare  ramasa pina astazi fara raspuns. Nici macar sondarile la mare adincime  cu ajutorul ultimelor tehnologiinu au reusit sa gaseasca urma vreunui  crater. Mai mult, sticla verde este prea pura pentru a fi rezultatul  unui impact atit de brutal. Se poate, deci, ca un antic razboi nuclear  sa fi creat toate aceste urme? Nimeni nu poate da un raspuns. Pe cit de  neverosimila pare teoria, pe atit de multe dovezi pun oamenii de stiinta  in imposibilitatea de a o combate.

„RADACINILE“ DE STICLA

Experimentele atomice din New Mexico , de la sfirsitul celui de-al doilea  razboimondial, au aratat faptul ca o deflagratie atomica topeste  siliciul din nisip si transforma suprafata pamintului in sticla.  Fulgerul poate si el transforma citeodata nisipul in sticla, dar formele  lasate au intotdeauna forma unei radacini. Ramificatiile acesteia  patrund in adincime. Astfel, paturile de sticla verde nu pot fi puse in  nici un caz pe seama acestui fenomen natural.

MISTERUL TECTITELOR
Dezbaterile nascute in sanul comunitatii stiintifice de problema  tectitelor au fost rezumate intr-un articol publicat in august 1978 in  revista „Scientific American“. Aici, un reputat cercetator american a  incercat sa formuleze o teorie plauzibila care sa explice existenta  misteriosului strat de sticla verde. „Cea mai probabila sursa a sticlei  verzi este Luna. Daca tectitele provin de pe Luna inseamna ca pe  satelitul pamintului a existat cel putin un vulcan care a erupt in  ultimii 750.000 de ani. Cred ca teoria vulcanului lunar este singura  posibila si ma simt fortat sa o accept“, scria John O’Keefe, autorul  articolului.

SECRETUL LUI OPPENHEIMER
Seful Proiectului Manhattan, prin care SUA a construit cele doua bombe  nuclearece au distrus orasele Nagasaki si Hiroshima , cercetatorul J.  Robert Oppenheimer, a adaugat si el o umbra de mister peste deja  faimoasa sticla verde. Intr-un interviu pe care l-a acordat imediat dupa  ce a asistat la primul experiment atomic, cercetatorul a citat din  Bhagavad Gita: „Acum am devenit Moartea, Distrugatoarea de Lumi“. Cu  alta ocazie, intervievat la Universitatea Rochester, la sapte ani dupa  istoricul experiment, si intrebat daca acela a fost primul experiment  atomic din istorie, replica sa a fost: „Pai, da, in istoria moderna“.

O CIVILIZATIE DISPARUTA
Multiple dovezi arata ca civilizatia vechilor indieni este veche de zeci  de mii de ani. Cu toate acestea, pina in 1920 majoritatea expertilor  era de acord ca originile civilizatiei indiene ar trebui cautate undeva  in jurul secolului al IV-lea i.Hr. Aceasta teorie a fost spulberata insa  de descoperirea ruinelor unor orase precum Harappa, Mohenjo-Daro   („Muntele Mortilor“), Kot Diji, Kalibanga sau Lothal. Arheologii nu stiu  nici astazi cine sint cei ce au construit aceste orase, dar incercarile  de a data ruinele (cunoscute acum drept
„Civilizatia Vaii Indusului“)  au produs cifre ce se invirt in jurul anului 2500 i.Hr. Multi oameni de  stiinta cred ca acestea sint ramasitele Imperiului Rama, descris in  anticile textele Mahabharata si Ramayana. Aceste texte descriu si un  razboi nimicitor purtat de imperiu impotriva unui dusman extrem de  puternic.
Textele povestesc despre armele ucigatoare folosite in  conflict: mingi uriase de foc ce puteau distruge un intreg oras,  „Stralucirea lui Kapila“ ce putea transforma 50.000 de soldati in cenusa  instantaneu si sulite zburatoare ce puteau distruge si cele mai  rezistente forturi.