🧘 Curs nou de Abheda Yoga
Primul pas către aptitudini și virtuți esențiale.
Dezvoltare personală prin Abheda Yoga nondualistă tradițională.
📅 9 mai • 10:00–13:00
DESCHIDERE – ședință gratuită
„Să fii tu însuți este o putere gigantică.”
🔎 Detalii și înscriere:
alege.abhedayoga.ro/curs-primavara-2026
Advaita Vedanta este una dintre cele mai rafinate
și influente școli de filozofie din tradiția hindusă.
Cuvântul „Advaita” înseamnă „non-dualitate”,
iar Vedanta înseamnă „sfârșitul Vedei”,
referindu-se la învățăturile ultime ale Upanișadelor.
Esența Advaita Vedanta,
Non-dualitatea susține că:
Există o singură realitate absolută – Brahman, care este nelimitat, conștiență pură (cit), existență pură (sat) și fericire nonduală (ananda).
Lumea fenomenală este o iluzie (maya), nereală în sine, fiind doar o proiecție temporară a minții și percepției.
Atman (Sinele individual) nu este diferit de Brahman.
Mahavakia de bază:
„Tat tvam asi” –
„Tu ești Acela (Brahman)”
(Chāndogya Upaniṣad 6.8.7)
Marii Maeștri ai Advaita Vedānta:
Śaṅkara (Adi Śaṅkarācārya) – sistematizatorul clasic al școlii;
a scris comentarii esențiale la Upaniṣade, Bhagavad Gītā și Brahma Sūtra.
Gaudapāda – învățătorul lui Govindapāda (maestrul lui Shankara),
autorul Maṇḍukya Karika, în care afirmă că lumea este o iluzie
și doar conștiința rămâne.
Principii-cheie:
„Brahman este real (satyam)”
„Lumea este iluzorie (mithya)”.
„Atman este identic cu Brahman”.
Această perspectivă se fundamentează pe:
Neti neti („nu aceasta, nu aceasta”) – metoda de respingere a tuturor identificărilor greșite pentru a ajunge la realitatea ultimă.
Viveka – discernământul dintre real și ireal.
Vairagya – detașarea de ceea ce este trecător.
Śravaṇa, Manana, Nididhyāsana – ascultarea învățăturilor, reflectarea asupra lor și meditația profundă pentru realizare directă.
Experiența finală:
Când iluzia dispare prin jnana (cunoaștere directă), rămâne doar Brahman.
Nu mai există dualitate între subiect și obiect, cunoscător și cunoscut.
Această realizare este numită mokṣa – eliberarea
din ciclul nașterii și morții (saṃsāra),
prin cunoașterea identității dintre Sine și Absolut.

Acharya Leonard Radutz

