Trădarea profesorilor

Veti putea fi in contact cu noi,
primind articole despre yoga si tantra,
anunturi despre cursuri și evenimente
pe grupul de Telegram

Yoga Meditatie Tantra cu Leo Radutz
https://t.me/yogaromania

Trădarea profesorilor
Despre ultima grevă a profesorilor…
Este adevărat că învățământul românesc a decăzut foarte mult, dar nu pentru că nu vor oamenii…
Majoritatea celor care se fac dascăli, indiferent că sunt învățători sau profesori, au un ceva…au o bucurie să îi învețe pe copii mai bine.
Este o bucurie mai mare, mai mică, sunt mai perseverenți sau mai puțin perseverenți, dar au această bucurie.
Învățământul este cheia dezvoltării unei comunități.
Dacă ne gândim la o familie, atunci ne dăm seama că orice părinte caută pentru copilul său cele mai bune școli, cele mai bune soluții pentru ca el să învețe bine.
Sacrifică, își ia de la gură, numai ca acest copil al său să aibă parte de o cunoaștere mai bună, de o transformare mai prețioasă.
Să aibă în felul acesta mai mult noroc în viață, să aibă o viață mai ușoară și mai frumoasă.
Dacă ne uităm în jur, sunt multe familii care fac eforturi foarte mari: îl trimit pe copil la meditații, apoi îi plătesc cheltuielile unei facultăți în străinătate, doar- doar ca acest copil să aibă un destin mai frumos.
Ce se întâmplă este straniu:
familia face eforturi foarte mari, chiar admite să consume mai puțin ori chiar foarte puțin.
Admite să trăiască conform unui buget de austeritate, doar ca să poată reuși ca acest copil să ajungă la școli bune, să aibă parte de cunoaștere, să le fie bine în cele din urmă.
Nu e greu de înțeles, este destul de firesc asta, nu necesită multe explicații pentru a fi ceva de înțeles.
Nouă însă ni se spune, în România, că nu sunt bani, că țara noastră are alte necesități urgente, iar pentru învățământ și cultură se oferă puțin.
Deși există o lege care spune că învățământul trebuie finanțat cu 6% din PIB, iată că el nu a depășit 4% vreodată, iar aceasta continuă de la an la an.
Dar chiar și așa, nu acesta este cancerul cel mai mare care erodează învățământul din România.
Răul cel mai mare este înțelegerea greșită și penibilă că nu este nevoie să învățăm,
că aceste materii care ne oferă multe informații, o parte dintre ele pe care nu le vom folosi niciodată, sunt inutile și că școala nu are niciun rost – este o prostie!
Așa că  mai bine nu învățăm, facem sport, învățăm să dansăm kizomba, ne îmbrăcăm frumos, învățăm să facem make-up, bem mai mult și ne drogăm cu cine știe ce…
Asta pentru că într-adevăr, programa școlară nu este adaptată în niciun fel: nici la nevoile societății, nici la nevoile individului.
Este o programă încremenită.
Dar chiar și așa, foarte mulți dintre profesori fac eforturi ei înșiși, indiferent de programă, să ofere ceva autentic, substanțial, semnificativ, prețios, către elevi.
Pentru a contracara și a nu fi posibil acest lucru, inteligențele malefice au aranjat mereu ca învățământul să fie Cenușăreasa României.
În perioada interbelică, învățământul era finanțat cu 12% din PIB, iar acum sub 4%, deși țara noastră are mare nevoie de oameni buni.
Cea mai mare valoare a unei țări sunt oamenii, iar cea mai mare valoare a oamenilor, este dorința de a face binele, sau bunăvoința.
Dacă avem dorința de a face binele, o să căutăm să facem binele și pentru noi și pentru ceilalți.
Școala poate să amprenteze ceva și să ofere ceva, dacă i se permite.
Dar iată că nu i se mai permite. Cum ?
– pe de-o parte, pe baza salariilor mici, dar profesorii fac meditații, se descurcă și le predau copiilor;
– apare alt fenomen: faptul că nu există nicio metodă de constrângere pentru a impulsiona copilul să învețe.
I se spune că nu este necesar acest lucru și copilul este lăsat să facă ce vrea.
Ghidează copilul sau îl atrage prin lecții foarte interesante și aceasta este ”calea”.
Dar aceasta este o poveste falsă de adormit copiii…copiii chiar ”adorm” în felul acesta.
NU există proces de învățare fără dificultăți
Nu există proces de învățare în care să nu dai înapoi la un moment dat. Nu te poți baza pe aspirația elevului, pentru că…
elevului îi este foarte greu să își dorească ceva ce încă nici nu știe cum arată, ceva din viitorul lui.
Copilul întotdeauna își va dori ceva ce este corespunzător dorințelor sale actuale:
  • dacă este la grădiniță, își va dori nisip și lopățică;
  • dacă este la școala generală, își va dori să joace fotbal, sau să se plimbe, cine știe ce altceva…

dar nu-și dorește să devină un virtuos al viorii, ori un foarte bun matematician!
Nu-și dorește să înțeleagă profund istoria ori geografia, ori fizica, natura în esența ei, ori chiar spiritualitatea.

Este o aberație, o păcălează mizerabilă principiul care spune că este posibil ca un copil să parcurgă eficient drumul devenirii sale, fără să fie impulsionat.
Plus că apare orgoliul, ego-ul, apare răutatea și disprețul față de dascălii lui.
De exemplu: dacă un copil nu este atent, sau o clasă întreagă nu este atentă, acei copii nu-l lasă pe profesor să predea.
Profesorul nu are ce să facă: nu există nicio formă de coerciție!
Elevii ajung chiar să voteze ce să facă profesorul, în fața lui și să-i impună acest lucru; ori ajung să abuzeze profesorul.
Sunt o grămadă de întâmplări reale cu abuzuri și atentate la pudoare față de profesoare (atinse în zona genitală sau chiar violate), cu profesori de care elevii își bat joc, sau chiar umiliți.
În situația uzuală, în afara acestor lucruri grave, nu există niciun instrument prin care un copil să poată fi disciplinat.
Ori să înțeleagă că disciplina este o chestie esențială a vieții lui: disciplinându-se interior, el va putea să fie puternic, nu slab așa cum se spune.
Aceasta este ideologia oficială: a fi disciplinat, înseamnă a fi slab. Ce minciună grosolană!
Vedem în filmele americane că, dacă un copil este neserios la ore, școala are următoarele ”instrumente”:
– fie îl trimite în sala de detenție, în care nu are voie să vorbească și ori stă, ori învață ceva
– ori este exmatriculat dacă nu vrea să mai urmeze acea școală
Acest lucru nu se dorește în România!
Nu există absolut nicio formă de impulsionare a elevului, în afară de note, care pot fi puse elevilor doar dacă există o materie predată.
Dar sunt clase în care elevii împiedică profesorii să predea, astfel încât el nu are la ce materie să pună note.
Pe de altă parte, există o presiune foarte mare asupra profesorilor să-i treacă pe elevi, indiferent cum ar fi.
România a inventat BAC-ul pentru proști,
pentru că elevii nu reușeau să ia BAC-u. Așa că au făcut un BAC pentru deștepți și altul pentru cei mai puțin deștepți, pentru ca și ei să poată să aibă BAC -ul. Pentru ce? Un BAC fals, fără rost – naivitate.
În realitate, școala ar trebui să obiectiveze elevul cât mai mult, pentru ca el să-și dea seama unde se află și totodată să-și dea seama când a progresat.
Elevul ar putea să aibă în felul acesta un feedback și să meargă mai departe.
Toate acestea lipsesc, iar profesorii fac grevă pentru bani.
Profesorii nu vorbesc însă nimic despre:
  • degringolada învățământului românesc, despre ceea ce li se cere să facă,
  • faptul că, în loc să se ocupe de a-i învăța pe copii, trebuie să facă foarte multe hârtii inutile care nu contează pentru nimeni, dar este o obligație a lor
  • faptul că, în locul acestor hârtii, ar trebui să se respecte perspectiva firească în care are loc procesul transmisiei unei învățături, astfel încât profesorul sau învățătorul să studieze acasă, să facă eforturi pentru a-și îmbunătăți calitatea transmisiei învățăturii, așa cum de altfel, doar teoretic, învățământul românesc propune în mod formal.
În mod formal, un învățător sau un profesor este plătit dublu față de orele sale.
Adică, la o oră predată, este gândită că ar exista o oră de pregătire.
În realitate, această oră de pregătire nu este gândită să existe niciodată.
Astfel, profesorii folosesc mult din timpul lor liber pentru corectarea lucrărilor și cei mai mulți dintre ei sunt nevoiți să ia drumul meditațiilor.
Acesta nu este un drum bun , pentru că face ca să nu conteze calitatea predării la școală, ci să conteze calitatea predării acasă, la meditații. Asta umilește profesorul, îi ia din demnidate și nimeni nu se sinchisește de asta, dar chiar se insistă să fie așa…
Nu cumva să schimbe învățământul în România, să existe mijlocele de impulsionare a elevilor!
Nu cumva să le dea prin cap elevilor să se apuce de învățat, pentru că asta ar fi periculos…
Nu cumva să mai insiste dascălii să predea ceva copiilor în mod serios.
În realitate, învățământul este creuzetul de aur al unei comunități. Acolo se produc, se nasc și apoi se manifestă cele mai mari și mai îndrăznețe vise…am spune că este aurul zilei de azi și de mâine.
Profesorii au dezamăgiri: ei nu au cerut decât bani!
Sunt buni banii, dar…
de la înălțimea intelectualității României pe care ei o reprezintă, profesorii ar fi trebuit să fie un exemplu de eroism spiritual, social, să insiste pentru învățământ autentic, care nu este greu de făcut.
Într-o primă fază, trecerea la un învățământ autentic durează o lună, două.
După aceea, e necesară perfecțiunea sau rafinarea, care durează mult.
Dar atât de multe aberații sunt, încât ele pot fi rezolvate într-o lună, două, dar nu este voie!
Meseria de profesor sau învățător, cândva era etraordinar de respectată!
În Japonia nu există meserie mai respectată, mai valorizată în societate, decât cea de profesor sau de învățător.
Nu este nevoie să fie chiar ca în Japonia, dar:
– este nevoie să-i dăm dascălului instrumente pentru ca el să-și facă treaba bine.
– este nevoie să populăm programele cu lucruri absolut necesare individului și societății.
Nu cum este acum: de multe ori, programa conține aspecte care nu sunt necesare nici individului, nici societății, adică în mod evident, în bătaie de joc.
Nu e greu să ne dăm seama că cea mai importantă valoare a unei comunități sunt copiii.
Aceștia nu mai știu să-și iubească părinții, locul în care s-au născut.
Mulți copii sunt educați ca nici măcar să nu se gândească să susțină comunitatea din care provin, țara, orașul.
În schimb, sunt educați să caute în mod egoist o împlinire oriunde ar fi, având ca unică religie confortul.
Și de cele mai multe ori, având ca unică recompensă, banii.
Cel puțin doriți-vă ca profesorii și învățătorii să fie puși în locul meritat al lor în inimile noastre!
Să li se ofere condiții, instrumente, ca să facă ce știu ei mai bine și ceea ce de fapt ei, chiar își doresc:
să-i ajute pe copii să facă trecerea de la ignoranță la cunoaștere.
Profesorii au fost trădați de către cei care au impus învățământului românesc decadența și degringolada! Da, și ei ne-au trădat!
Iată că altceva decât bani, intelectualitatea cea mai avansată a României, nu a fost în stare să ceară.
Această intelectualitate nu a fost în stare să atragă atenția asupra unor probleme grave legate de educația copiilor!
Nu a fost în stare să atragă atenția asupra legii separării copilului de familie.
Adică, asupra abolirii dreptului părinților de a decide pentru viitorul copiilor lor, de a decide ce să învețe și să nu învețe, ce tratamente să primească și ce tratamente să nu primească, ce hrană să consume și ce nu!
Acest lucru este foarte important, pentru că, e drept că acești copii sunt copiii biologici ai părinților, dar sunt copiii intelectuali sau spirituali ai profesorilor.
Profesorii, nu au luat nicio atitudine față de ceea ce într-adevăr era foarte important la nivelul învățământului!
Practic au trădat și ei, la rândul lor, comunitatea pe care o slujesc!
Au trădat dharma profesiei lor care cere ca ei să fie autentici, să susțină adevărul, să atragă atenția asupra problemelor reale din învățământ.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to Top