Reînvierea marelui yoghin Sri Yukteswar şi revelaţiile sale uluitoare

Fragment excepțional din celebra lucrare “Autobiografia unui yoghin” de Swami Yogananda

Într-o zi, forma glorioasă a grandiosului avatar Krishna îmi apăru, învăluită de o lumină orbitoare, în camera mea din Regent Hotel, la Bombay.

Viziunea se manifestă în fața ochilor mei uluiți, pe acoperișul marelui imobil din față, pe când priveam spontan pe fereastra larg deschisă de la etajul al doilea. Fascinanta formă îmi făcu, surâzând, un semn prietenesc. Tocmai începusem să mă întreb ce putea să însemne acest mesaj, când iată că imaginea lui Krishna dispăru, după ce făcu un gest de binecuvântare. Profund ușurat și cuprins de o extraordinară emoție plăcută, am presimțit că această viziune va fi pentru mine preludiul unor mari evenimente de ordin spiritual.

În ziua de 19 iunie 1936, la exact o săptămână după viziunea măreață a lui Krishna pe care am avut-o, tocmai meditam în aceeași cameră de la hotel când, deodată, o strălucire cu totul uimitoare mă trezi din profunda mea stare de sublimă reculegere; întreaga cameră se transformase parcă într-o feerică lume de vis, în care lumina soarelui se transmutase subit într-o splendoare supranaturală. Îmbătat de extaz, am remarcat atunci uluit că îl puteam contempla din nou pe Sri Yukteswar; el însuși, în carne și oase, materializat acum instantaneu, la câteva luni după moarte, în fața mea.

– Fiul meu!

Maestrul vorbea blând și un sublim surâs lumina fața sa angelică. Pentru prima dată în viața mea nu am îngenuncheat la picioarele sale sacre, ci i le strângeam cu frenezie în brațe. Angoasa ultimelor luni în care îi simțisem atât de intens lipsa nu mai însemna nimic pe lângă fericirea pură, nesfârșită, pe care o trăiam acum.

– O, iubitul meu Învățător, pentru ce m-ai părăsit?

Excesul de bucurie făcea să pară aproape incoerente cuvintele mele.

– De ce m-ai lăsat să plec la Kumbha Mela? Cu câtă amărăciune mi-am reproșat atunci că te-am părăsit!
– Nu vroiam să-ți spulber speranța de a-l întâlni pe Babaji în același loc în care el îmi apăruse și mie. În fond, iată că nu te-am părăsit decât pentru un scurt interval; căci – privește-mă – nu sunt eu oare acum, din nou, alături de tine?

– Dar oare ești chiar tu, Leul lui Dumnezeu? Porți tu acum același înveliș carnal pe care eu l-am îngropat în nisipul uscat de la Puri?

– Da, fiul meu, sunt chiar eu în persoană. Acesta este corpul meu din carne și sânge. El pare eterat în ochii spiritului meu, dar pentru tine el este perfect material. Am realcătuit și materializat din atomi cosmici un trup în întregime nou, care este identic cu acela – care era un efemer vis cosmic – pe care tu l-ai înmormântat în nisipul iluzoriu de la Puri, în sânul acestei lumi fizice de vis. Într-adevăr, trebuie să știi că eu am reînviat, dar nu pe Pământ, ci pe o sublimă planetă a Universului astral superior, ai cărei locuitori sunt extrem de evoluați spiritual; de altfel, ei sunt cu mult mai pe măsura nivelului meu de evoluție lăuntrică decât umanitatea terestră. Acolo sus, tu și aceia care sunt suficient de evoluați spiritual și pe care tu îi iubești, veți veni probabil într-o zi să mă regăsiți.
– Guru nemuritor, povestește-mi tot, te implor! Vreau să știu care este misterul acestei reîntoarceri.

Maestrul schiță un zâmbet.

– Te rog însă, copilul meu, să-ți slăbești puțin strânsoarea brațelor!
Într-adevăr, atunci mi-am dat seama că îl strângeam pe guru-l meu cu o forță herculeană, fericit să regăsesc aceeași aromă familiară care emana din corpul său fizic. Chiar și acum, de câte ori îmi amintesc, mai simt încă în palme contactul cu carnea sa divină și această senzație îmi apare de fiecare dată atunci când evoc acele ore de neuitat.

– Așa precum profeții au ca misiune să ajute umanitatea să evolueze spiritual sau să-și ispășească karma ei fizică, tot așa Dumnezeu mi-a încredințat, într-o lume superioară, misiunea de ghid spiritual salvator, îmi explică Sri Yukteswar. Această lume se numește Hiranyaloka („Planeta astrală iluminată”). Sarcina mea esențială acolo este să ajut ființele care sunt suficient de evoluate să-și ispășească karma astrală, pentru a se elibera astfel pentru totdeauna de renașterile astrale. Locuitorii din Hiranyaloka au un înalt grad de evoluție spirituală, fiecare dintre ei atingând, în cursul ultimei lor reîncarnări terestre, datorită practicii yoga și a meditației profunde, puterea de a-și părăsi, în stare de deplină conștiență, propriul corp fizic în momentul morții. Nimeni nu este altfel demn și, prin urmare, nu poate absolut deloc să intre în Hiranyaloka dacă nu a depășit, pe când exista încă în sfera terestră, stadiul de savikalpa samadhi, pentru a-l atinge apoi pe acela de nirvikalpa samadhi.

Locuitorii din Hiranyaloka au trecut deja prin acel tărâm al astralului unde oamenii stau, în general, pentru un timp mai lung sau mai scurt după moarte, în funcție de karma lor; toți au rupt deja multe dintre lanțurile acțiunilor lor trecute în lumea astrală, căci numai ființele care sunt suficient de avansate pot să ducă la bun sfârșit această acțiune de mântuire. Pentru a-și purifica în întregime corpul astral de orice reziduu karma-ic, aceste ființe superioare renasc prin intermediul legilor cosmice, specifice acestui tărâm, cu un nou corp astral mult mai rafinat, în lumea din Hiranyaloka, soare (adevărat focar sublim) al universului astral, în care eu am reînviat după părăsirea corpului fizic, pentru a le oferi felurite sfaturi spirituale ființelor de acolo. Hiranyaloka cuprinde, de asemenea, unele spirite extrem de evoluate, care au venit dintr-un tărâm net superior, încă și mai subtil, universul cauzal.

O asemenea fuziune profund spirituală se stabilise între Maestrul meu și mine încât el îmi comunica atunci aproape totul printr-un fel de subtilă viziune reciprocă, atât prin intermediul cuvintelor, cât și prin transmisia telepatică a gândurilor.

– Scrierile yoghine străvechi arată, continuă Sri Yukteswar, că Dumnezeu a îmbrăcat spiritul uman nemuritor cu trei învelișuri succesive: corpul cauzal, țesut și alcătuit numai din idei, corpul astral subtil, reședința sau, altfel spus, vehiculul mentalului (Manas) și al afectivității și, în sfârșit, corpul fizic grosier.

Pe Pământ, omul este înzestrat cu un aparat senzorial, care corespunde la ființa astrală conștiinței și afectivității, într-un corp care este format din prana.

Ființa cauzală „trăiește” și se mișcă în sfera grandioasă, extrem de subtilă, beatifică, a ideilor pure. Activitățile mele actuale mă pun mai mereu în contact cu ființe evoluate ale astralului care se pregătesc cu asiduitate să pătrundă și să rămână pentru totdeauna în universul cauzal.

– Învățătorule adorat, mai oferă-mi, te rog, și alte detalii semnificative asupra vieții eterate a universului astral.

– Există o infinitate uluitoare de planete astrale care sunt populate cu ființe astrale, care mai de care mai frumoase și înzestrate cu felurite calități extraordinare, îmi explică Maestrul. Pentru a călători de la o planetă astrală la alta, locuitorii lor se servesc în mod spontan de simțurile lor astrale, utilizând instantaneu diferitele energii astrale subtile, care sunt mult mai rapide și mai puternice decât electricitatea sau radiațiile invizibile ce sunt folosite în lumea fizică de către oameni.

Universul astral, care este alcătuit din formele subtile rafinate ale luminii diferențiate (akasha tattva), este surprinzător de mult mai frumos, mai plin de iubire și mai vast decât cosmosul material. Întregul univers fizic, deși pare infinit pentru oameni, este – analogic vorbind – suspendat precum o mică nacelă solidă la „aeronava“ gigantică a universului astral. Nenumărate sunt într-adevăr galaxiile materiale care se găsesc împrăștiate în puzderia stelelor și constelațiilor, dar infinit mai numeroase sunt galaxiile și constelațiile universului astral, ale căror sisteme solare au niște planete astrale care sunt incomparabil mai frumoase și mai uluitoare decât acelea ale voastre; acolo, în zori, sorii lor fascinanți strălucesc în mii de indescriptibile aurore boreale, oglindindu-se în ochii plini de dragoste și fericire ai locuitorilor lor. Ziua și noaptea acolo sunt mult mai lungi decât pe Pământ.

Universul astral este, în general, cu mult mai frumos, mai diafan, mai plin de dragoste și mai pur, fiind totodată incomparabil mai armonios și mai bine organizat decât lumea fizică. Acolo nu există nici zone ciudate de deșert și nici planete care nu pot fi locuite. Toate flagelurile terestre: ierburile otrăvitoare sau rele, microbii, insectele sau șerpii sunt aproape complet necunoscute în lumea astrală, ca de altfel și diferențele de climat sau de anotimp; o eternă vară paradisiacă domnește acolo, temperată de fermecătoare ploi torențiale, ce cad în milioane de picături multicolore; acolo, în anumite zone, apar uneori ninsori de o albeață orbitoare. Pe aceste planete astrale se află, de asemenea, lacuri de opal, mări luminoase, râuri cristaline de culoarea curcubeului care le înfrumusețează peisajele paradisiace. Locuitorii astralului trăiesc stări indescriptibile de fericire și, plini de bucurie și armonie, se iubesc fiind mereu plini de altruism și bunătate.

Universul astral obișnuit, dar nu lumea superioară a lui Hiranyaloka, este populat de zeci de milioane de suflete umane care au venit mai mult sau mai puțin recent de pe Pământ, ca și de sute de miliarde de alte ființe. Pești, animale, fee (iele), sirene, salamandre, gnomi (pitici), semi-zei sau alte spirite superioare net diferențiate locuiesc pe diferitele planete astrale, fiind amplasate acolo în mod exact, după afinitățile care le sunt specifice în ceea ce privește frecvența de vibrație predominantă și în conformitate cu aspectele caracteristice ale karma-ei lor.

Tărâmuri întregi cu diferite frecvențe vibratorii sunt aici, în universul astral, rezervate atât ființelor bune, cât și celor rele; primele (cele bune) pot să se deplaseze aproape instantaneu, liber, de la o zonă la alta, pe când cele rele se află în mod strict limitate și rămân închise pe planeta sau în tărâmul lor. Întocmai precum oamenii trăiesc la suprafața globului, viermii în pământ, peștii în apă, păsările în aer, într-un mod care este analogic asemănător, diferitele specii sau categorii de ființe subtile astrale, de la cele superioare până la cele inferioare, sunt mai mult sau mai puțin limitate într-un mod adecvat, în conformitate cu propriul lor domeniu de vibrație lăuntrică sau, altfel spus, după propria frecvență dominantă de emisie-recepție.

Îngerii decăzuți (involuați), care au fost expulzați din zonele superioare ale universului astral, sunt cel mai adesea într-un război perpetuu chiar între ei și utilizează pentru aceasta niște sui generis „bombe cu energii malefice“, forțe subtile rele pe care ei le captează prin intermediul anumitor mantra-e.
Aceste ființe egoiste, sadice și răufăcătoare bântuie îndârjite numai prin întunecatele regiuni infernale ale astralului inferior, care este plin de energii malefice, fiind tocmai de aceea întunecat și apăsător.
Acolo ele își ispășeasc până la urmă, într-un interval de timp de zeci sau sute de ani astrali, karma lor cea rea, prin multe suferințe, chinuri cumplite, coșmaruri îngrozitoare și spaime de nedescris.

În vastul univers astral superior, aflat deasupra negrei și înfiorătoarei închisori astrale, care este adevăratul infern, totul nu este decât frumusețe, iubire, armonie și splendoare. Universul astral, fiind la modul cel mai natural în deplină armonie cu perfecțiunea divină, fiecare lucru, ființă sau aspect care există acolo este creat în mod direct prin Voința și imaginația divină și în mod indirect și parțial prin voința și imaginația ființei astrale respective.

Ființa astrală posedă, deci, capacitatea de a modela după voie – prin imaginație și prin gând – orice formă sau, altfel spus, i se permite să perfecționeze și să înfrumusețeze tot ceea ce Creatorul Suprem (Dumnezeu) a creat deja, căci El a oferit fiilor săi din astral privilegiul sublim de a putea să modifice la voință universul în care trăiesc. Dacă pe Pământ materia solidă poate fi transformată prin laborioase și complexe procese chimice și fizice, aici, în acest univers superior, un simplu act de voință și de imaginație este suficient pentru a modifica fulgerător în lichid, gaz sau energie materia cea subtilă care este caracteristică lumii astrale.

Umanitatea este confruntată cu războaie care au loc pe pământ, pe mări și în aer. Lumea astrală, dimpotrivă, este lumea bucuriei, a armoniei, a jocurilor amoroase, a iubirii profunde și a egalității. Ființa astrală își poate modifica instantaneu, la voință, prin materializare sau dematerializare adecvată, corpul astral. Flori, pești sau animale pot aici să se transforme temporar în ființe omenești astrale sau chiar să ia nu contează ce formă care este aproape identică cu aceea a altor făpturi astrale. Toți locuitorii astralului comunică între ei cu o extraordinară ușurință, telepatic, fără nici un fel de aparat. Nici o lege bine definită a naturii, în afara Legii rezonanței cu energiile binelui, iubirii și armoniei divine, nu li se impune; astfel, aici un arbore astral poate fi determinat instantaneu, prin același act de voință care a fost descris anterior, să producă o portocală sau orice alt fruct, ori o floare sau, uneori, chiar obiecte.

Există totuși în lumea astrală și anumite restricții de ordin karma-ic, care fac să nu fie permis chiar orice, dar în general nu există, cu excepția valorilor supreme divine, nici un fel de scară rigidă a valorilor cu privire la diferitele ființe și obiecte ale astralului, totul aici fiind pătruns de lumina divină esențială, creatoare (akasha tattva).

Nimeni dintre locuitorii astralului nu se mai naște din femeie, cu toate că ființele astrale de sex opus se unesc adeseori amoros într-o deplină libertate; copiii, în cazul cuplurilor amoroase astrale, sunt în mod direct și fulgerător materializați de ființa astrală care îi dorește, datorită voinței sale cosmice, și apoi ei se manifestă într-o formă astrală care este precis definită. Sufletele care sunt recent lipsite de corpuri fizice pentru că părăsesc lumea terestră sau, altfel spus, planul fizic al altor planete prin așa-zisa „moarte“, sunt uneori atrase într-un „cămin“ al unui cuplu astral printr-o subtilă armonie care apare între frecvențele subtile de vibrație care le sunt caracteristice sau, cu alte cuvinte, grație afinităților psihice, mentale și spirituale pe care le prezintă sufletul în cauză care tocmai a părăsit lumea pământească (fizică).

Un corp astral este total insensibil la frig, la căldură sau la orice altă condiție naturală care există pe Pământ. Anatomia caracteristică a corpului astral comportă un fel de creier subtil astral, „lotusul cu 1000 de petale de lumină“ (sahasrara) și cei 6 centri subtili de emisie și de captare a subtilelor energii astrale – chakra-e – ce se află plasați de-a lungul lui sushumna nadi, axul subtil esențial cerebro-spinal.

Inima astrală (care este reprezentată de anahata chakra) își ia energia subtil afectivă cosmică și lumina iubirii divine, care îi trezește și îi amplifică o stare de iluminare interioară extatică, chiar din subtilul creier astral (sahasrara) și apoi o retrimite și o difuzează spre a fi transformată în nenumărate feluri, în întregul corp astral sub forma „biotronilor” sau a diferitelor forme de prana. Ființa astrală acționează, deci, asupra corpului său astral prin intermediul acestor energii subtile prana-ice (biotronice) sau cu ajutorul vibrațiilor subtil energetice ale unor mantra-e care permit acordul aproape instantaneu sau vibrația la unison cu anumite energii astrale, care prezintă fiecare o anumită frecvență specifică de vibrație.

Corpul astral al unei ființe din lumea astrală se modelează întocmai ca o copie care este realizată în mod exact după forma fizică a ultimei încarnări în lumile fizice ale materiei solide. Ființa astrală își păstrează, de regulă, aparența corporală exterioară pe care a avut-o, în ceea ce privește frumusețea și armonia fizică, la apogeu, în tinerețea sa, în ultima naștere pământească. Totuși, uneori, o ființă astrală care este foarte detașată preferă să-și mențină mai departe aparența corporală pe care a avut-o la bătrânețea sa pământească, precum remarci că fac eu în această manifestare.

Şi Maestrul meu, care era el însuși încarnarea eternei tinereți și a iubirii, surâse în mod semnificativ la aceste cuvinte.

Deosebindu-se în mod net de lumea fizică a celor trei dimensiuni spațiale, care sunt percepute doar prin cele cinci simțuri, lumea astrală ne devine perceptibilă în special prin cel de-al șaselea simț: intuiția astrală. Numai prin intermediul acestui simț al intuiției astrale sau, altfel spus, prin cel de-al 6-lea simț, ființa astrală primește instantaneu sau, altfel spus, recepționează toate senzațiile vizuale, auditive, olfactive, gustative și tactile. Ființa astrală posedă sau, altfel spus, este înzestrată cu trei ochi, primii doi fiind pe jumătate închiși; al treilea, care este supranumit de yoghini ochiul lui Shiva sau ajna chakra, este acum larg deschis, fiind chiar ochiul care permite să se perceapă totul în universul astral. Acest ochi se află chiar în mijlocul frunții corpului astral. Ființa astrală este înzestrată, de asemenea, cu toate organele exterioare ale simțurilor: nas, limbă, ochi, piele, urechi, dar intuiția sa astrală sau deplina trezire și activare a celui de-al șaselea simț, care la ea își are centrul în mijlocul frunții, îi permite să recepteze și să transmită fulgerător diferitelor părți ale corpului ei felurite categorii de senzații. Tocmai de aceea, ea poate „să vadă” spontan cu urechea, cu nasul sau cu ochii, „să audă” prin intermediul ochilor sau al limbii ori să comunice simțul gustativ urechilor, pielii etc(1).

Corpul fizic uman este expus la tot felul de accidente; corpul astral eterat al unei ființe astrale poate și el, de asemenea, să sufere uneori o leziune oarecare dar, cu toate acestea, el este imediat vindecat printr-un act instantaneu de voință și prin focalizarea imaginației cre atoare, care imediat după aceea îl va face să arate exact la fel ca înainte.

– Gurudeva, locuitorii astralului sunt frumoși?

– Pentru ei frumusețea este, mai presus de orice, spirituală și nu doar formală, răspunse Sri Yukteswar. Iată de ce ființa astrală nu acordă o prea mare importanță exteriorului sau, altfel spus, formei exterioare a corpului său astral. Ea poate, prin urmare, să îmbrace sau să se metamorfozeze, după voie, în toate formele sau ipostazele exterioare pe care la un moment dat le dorește. Întocmai așa cum în lumea fizică un om se îmbracă oricum dorește, împodobindu-se după cum vrea el să apară într-un anumit context – spre exemplu pentru o gală – tot așa, într-un mod asemănător, și ființa astrală își asumă uneori felurite forme corporale astrale, care pot fi extraordinar de frumoase.

Pe planetele superioare ale astralului precum Hiranyaloka, feerice și sublime ceremonii divine sărbătoresc eliberarea spirituală a unei anumite ființe astrale care, datorită eforturilor ce au fost făcute pe calea spirituală, a meritat până la urmă să se ridice până în sferele tainice de existență ale universului cauzal. În asemenea ocazii, Spiritele divine invizibile cele mai înalte, cum ar fi Iisus Cristos, eu însumi și sfinții care sunt resorbiți sau care, cu alte cuvinte, sunt plenar identificați în eternitate cu Dumnezeu Tatăl, se manifestă temporar în formele astrale pe care și le aleg, pentru a prezida asemenea solemnități divine. Pentru a-l răsplăti prin infinita Sa Grație și dragoste pe iubitul său fiu credincios, Domnul Dumnezeu însuși se poate manifesta atunci așa cum vrea acesta și El îmbracă toate formele dorite. Într-o asemenea situație, dacă credinciosul respectiv a urmat predominant calea devoțiunii cea plină de iubire sau a abnegației totale, Dumnezeu îi apare atunci sub aspectul Mamei Divine. Iisus, de exemplu, a adorat permanent, dincolo de orice expresie, aspectul de Tată al Divinului.

Dumnezeu adoptă, prin urmare, în mod provizoriu, o infinitate de forme sau emanații divine care sunt totdeauna în perfectă conformitate cu nuanța sau predominanța afectivă a iubiților Săi credincioși.

Prietenii, soții sau iubiții din viețile fizice (pământești) trecute se regăsesc cu o mare ușurință în lumea astrală. Plini de fericire și încântare, ei exaltă într-o prietenie mereu reînnoită, care este plină de fericire și dragoste, atingând astfel în sfârșit certitudinea că iubirea intensă, copleșitoare și adevărată este indestructibilă, aspect de care ei au avut de atâtea ori ocazia să se îndoiască cu ocazia chinuitoarelor lor separări pământești.

Intuiția perfectă a ființei astrale, care este intim legată de gradul de trezire al celui de-al șaselea simț, care are drept centru de manifestare ajna chakra sau „cel de-al treilea ochi”, străpunge fulgerător, la voință, perdeaua ce separă lumea astrală de universul fizic, pământesc, pentru a observa în felul acesta nestingherită absolut toate activitățile omenești, chiar și pe cele mai intime.

Însă omul care nu este suficient de evoluat spiritual nu poate vedea universul astral decât dacă cel de-al șaselea simț al său, care este strâns legat de gradul de trezire a centrului său de forță ajna chakra sau ochiul lui Shiva, este suficient de dinamizat în urma practicii yoga. Mii de ființe umane care sunt astfel privilegiate au scurte și uluitoare viziuni ale diferitelor tărâmuri sau sfere încântătoare de existență ale astralului.

Majoritatea ființelor avansate care populează Hiranyaloka rămân mai mereu treze, cufundate în extaz divin, în timpul zilelor și nopților care aici sunt cu mult mai lungi, ajutând astfel în mod telepatic, mental și spiritual la rezolvarea problemelor foarte complicate ale cosmosului fizic și ale universului astral, cât și la eliberarea sau izbăvirea „fiilor risipitori“– oameni care sunt genial înzestrați sau care sunt uimitori prin potențialitățile lor spirituale – ce sunt încă legați de Pământ. În somn, locuitorii de pe Hiranyaloka au vise extatice astrale. Totuși, cel mai adesea, spiritul lor este cufundat în starea extatică de supraconștiință, nirvikalpa samadhi.

Locuitorii universului astral, în totalitatea sa, mai sunt încă, în diferite grade (în funcție de nivelul lor specific de evoluție), pradă suferințelor morale, psihice și mentale. Erorile lor de comportament sau greșelile care la ele sunt legate de perceperea adevărului le mai fac uneori să se zbuciume teribil pe aceste ființe hipersensibile și foarte evoluate ce există în Hiranyaloka. În asemenea situații, ele se străduiesc din toate puterile să se acordeze mental și psihic pentru a fi într-o cât mai deplină armonie, atât în act cât și în gândire, cu perfecțiunea legilor spirituale ale lui Dumnezeu.

Toți locuitorii lumii astrale comunică între ei instantaneu prin telepatie, empatie și clarviziune psihică spontană; în felul acesta sunt evitate aberațiile care sunt determinate de excesul de imaginație, de scepticismul stupid, de raționalismul limitat, fiind eliminate toate erorile de interpretare și toate confuziile penibile care rezultă din limbajul scris sau vorbit și care sunt atât de comune pe Pământ. La fel cum pe ecran, la cinema, personajul filmului respectiv pare că își joacă rolul datorită razelor luminoase, fără a avea deloc nevoie să respire, într-un mod oarecum asemănător, ființa astrală acționează neobosită, fiind mereu plină de forță și de dragoste, fără a fi nevoie să-și extragă energia din oxigen. Pentru a trăi în lumea fizică, omul are nevoie de elemente solide, lichide și gazoase și de alte forme de energie, în timp ce ființa astrală se hrănește instantaneu, la modul esențial, apelând numai la lumina subtilă cosmică.

– Guru, locuitorii astralului mai mănâncă ceva?

Urmăream extraordinarele revelații cu întreaga mea ființă exaltată: inima, inteligența și mintea, acum la unison, erau focalizate intens în acele unice momente. Percepțiile supraconștiente, sublime, ale adevărului sunt singurele care sunt mereu stabile și imuabile, în timp ce experiența senzorială, superficială, temporară și relativă se degradează în absența unei puteri cu totul excepționale de concentrare lăuntrică. Cuvintele Maestrului meu mi se imprimau atunci în minte într-un mod de neuitat, astfel că, fiind cufundat în starea de supraconștiință, eu pot, în nu contează ce moment, să fac să reapară și să fie complet retrăită de mine divina experiență pe care am avut-o atunci.

– Legumele și fructele care sunt alcătuite din finele raze luminoase ale substanței astrale abundă pe solul astral, răspunse Sri Yukteswar. Ființa astrală mănâncă, imediat ce își dorește, cele mai diverse legume și fructe pe care le vrea și ea savurează plină de încântare un tainic nectar sublim care este cunoscut de yoghinii avansați sub numele de soma. Acest nectar țâșnește în glorioase cascade de foc și ființa astrală și-l extrage singură, în mod fulgerător, din apele astrale ale universului său ambiant. Așa cum pe Pământ imaginea invizibilă a persoanelor îndepărtate poate fi extrasă în mod instantaneu din eter și făcută să fie vizibilă prin televizor, pentru ca apoi ea să dispară din nou pentru noi, în spațiu, atunci când oprim televizorul, într-un mod oarecum similar, locuitorul unei planete astrale va materializa instantaneu acolo atât ideea-formă, cât și conținutul fructelor sau al legumelor astrale ce au fost create de Dumnezeu și care plutesc mereu în eter (akasha tattva).

Printr-un procedeu oarecum identic, imaginația exuberantă a acelei ființe creează fulgerător niște fascinante grădini cu flori multicolore, care atunci sunt înzestrate cu mii de miresme paradisiace ce sunt nebănuite de un pământean, pentru a le face apoi brusc să se topească și să dispară imediat în irealitatea lor magică. Locuitorii evoluați ai planetelor astrale, precum Hiranyaloka, sunt aproape eliberați de nevoia de a mai mânca ceva, datorită faptului că ei asimilează în mod direct energia sublimă astrală. Sufletele care sunt în întregime eliberate, ce aparțin sferelor cauzale de existență, nu mai absorb nimic altceva în afară de mana – o tainică energie supramentală care este extraordinar de rafinată și care totodată este generatoare a beatitudinii – și astfel ele se bucură permanent de o formă beatifică de existență, infinit superioară.

Ființa astrală care este eliberată în întregime de lanțurile sau legăturile terestre întâlnește, în diferitele sfere de existență ale universului astral în care ea ajunge și apoi rămâne, în deplină conformitate cu predominanța propriilor sale frecvențe de vibrație sau, altfel spus, în funcție de acordul vibratil care se creează între ființa sa astrală și frecvența specifică de vibrație a unei anumite planete ce se află acolo (în universul astral), o mulțime de ființe dragi, cu care ea a fost cândva în legătură foarte apropiată sau chiar intimă, în decursul diferitelor sale încarnări terestre: tați, mame, frați, surori, soții, soți, iubite, iubiți sau prieteni. Neștiind, mai ales la început, pe care dintre aceste ființe să o prefere, ea va oferi acum aceeași iubire intensă și profundă tuturor, fiind în sfârșit complet lipsită de egoism, posesivitate și gelozie, transfigurându-le pe toate în calitate de copii minunați ai lui Dumnezeu. Aspectul astral exterior al ființelor foarte dragi fiind acolo transformat, în funcție de gradul de dezvoltare și de perfecționare a calităților lor lăuntrice care au apărut după perioada ultimei încarnări, minunatele ființe ale astralului își vor pune atunci în acțiune întreaga lor putere de intuiție pentru a recunoaște pe acela sau pe aceea pe care ele simt că îl/o iubesc în acest mod nou de existență, atunci când îl vor primi în noua lor reședință astrală. Deoarece, în realitate, fiecare atom al întregii Creații este înzestrat cu o individualitate nepieritoare(2), atât iubiții și iubitele, cât și prietenii sunt recunoscuți – acolo, în lumea astrală – cu ușurință, indiferent care ar fi noua lor aparență astrală, așa cum pe Pământ identitatea unui mare actor transpare foarte clar pentru intuiția noastră, indiferent de deghizarea sa sau de machiajul care este folosit de el.

Ființa astrală trăiește în medie cu mult mai mult timp decât voi, pământenii; convertită în timp terestru, durata vieții sale ar fi de la 500 la 1000 de ani. Dar, așa cum anumite specii de arbori trăiesc în lumea fizică mai mult de 1000 de ani și așa cum există pe Pământ yoghini în vârstă de mai multe sute de ani, în timp ce, la modul general vorbind, majoritatea oamenilor nu depășesc vârsta de 60 de ani, tot așa și acolo, în universul astral, anumite ființe ale astralului trăiesc, datorită unor mari acumulări de energie vitală astrală, cu mult mai mult decât altele. Vizitatorii pasageri ai lumilor astrale, care deocamdată nu s-au eliberat în întregime de încarnarea fizică, rămân aici, în astral, mai mult sau mai puțin timp, în perfectă conformitate cu caracterul karma-ei lor fizice (pământești) care, la un moment dat, îi readuce, printr-o fatală atracție, înapoi pe Pământ după terminarea acelor intervale astrale pe care ei le merită.

În momentul în care trebuie să-și coboare corpul de lumină sau, altfel spus, să se reîncarneze într-un corp pământesc (fizic), această situație va face ca acest corp astral, odată coborât pe Pământ, să-și piardă aproape în totalitate conștiința astrală precum și toate puterile sau caracteristicile ce decurg din aceasta, mulându-se într-un anume mod pe noul său corp fizic (terestru). În cazul reîncarnării, diferența este că ființa astrală nu cade niciodată pradă penibilelor chinuri ale morții astrale pentru a se naște din nou în lumea pământească sau fizică.

Cu toate acestea, unele dintre aceste ființe astrale resimt o anumită neliniște la gândul că, la o anumită treaptă de evoluție, trebuie să-și abandoneze învelișul sau corpul lor astral pentru corpul cauzal, care este mult mai rafinat și mai subtil decât cel astral.

Lumea astrală este în întregime lipsită de morți accidentale, de boli și de bătrânețe. Aceste trei flageluri sunt specifice numai planului fizic și Pământului, căci acolo omul nu se cunoaște, în general, decât în ipostaza de corp fizic, care își datorează în mod aproape exclusiv existența aerului, hranei și somnului.

Moartea fizică este semnalată prin oprirea respirației și prin descompunerea sau dezagregarea celulelor trupului, iar moartea astrală se manifestă prin dezintegrarea „biotronilor“(prana) din care este alcătuită „carnea“ ființei astrale. După moartea sa fizică, omul pierde noțiunea sau, altfel spus, conștiința învelișului său fizic, carnal și el devine perfect conștient de un nou corp subtil, astral care este specific lumii astrale. Prin urmare, moartea fizică face întotdeauna ca ființa să se nască în astral, iar moartea astrală face ca ființa să se nască sau, cu alte cuvinte, să se reîncarneze în lumea fizică, terestră. O ființă trece astfel de la conștiința unei nașteri și a unei morți astrale la conștiința nașterii și a morții fizice.Aceste cicluri care alternează – renașteri astrale și reîncarnări pământești – constituie soarta inevitabilă a tuturor acelora care nu au atins încă eliberarea spirituală. Descrierile ample care se referă la așa-numitele „ceruri“ și „infernuri“ care abundă în textele yoghine, magice sau religioase, trezesc uneori, pentru anumite ființe umane, uimitoare și inexplicabile intuiții sau amintiri, care sunt adânc scufundate în anumite straturi ale subconștientului lor, despre acele lungi și minunate stări și experiențe care le-au apărut cândva în lumea astrală, în paradisiacele tărâmuri ale preafericiților, toate acestea generându-le stranii nostalgii, în comparație cu dezolantul și sărăcăciosul loc de ședere fizic, pământesc.

– Învățătorule prea iubit, am spus eu, explică-mi te rog în detaliu care este diferența dintre renașterile pe pământ și renașterile în lumea astrală și cea cauzală.
– Spiritul uman individual este esențialmente cauzal, a răspuns guru-l meu. El servește drept matrice fundamentală pentru cele 35 de idei-forță ale corpului cauzal. Corpul subtil, astral, la rândul său, nu este compus decât din 19 elemente subtile, iar corpul fizic, grosier, este alcătuit din 16 elemente fizice.

Cele 19 elemente componente ale corpului astral se împart în trei grupe principale:
1) mentale
2) afective
3) prana-ice (biotronii).

Cele 19 componente ale sale sunt respectiv:

1) inteligența,
2) ego-ul,
3) sentimentul,
4) mentalul (conștiința simțurilor);
cele 5 instrumente de cunoaștere, care sunt replicile subtile ale simțurilor fizice:
5) miros,
6) gust,
7) văz,
8) pipăit,
9) auz;
5 instrumente specifice de activitate ce reprezintă corespondențele la nivel mental ale capacităților de:
10) procreație,
11) excreție,
12) vorbire,
13) mers,
14) abilitate manuală;
cele 5 instrumente ale forței vitale corespunzând diferitelor funcții ale corpului astral:
15) cristalizare,
16) asimilare,
17) eliminare,
18) metabolism și
19) circulație.
Acest compus subtil sau corpul astral, care este alcătuit din 19 elemente subtile,
supraviețuiește totdeauna morții corpului fizic care, la rândul său, nu este compus decât din 16 elemente grosiere, care sunt de fapt metale sau metaloizi.

Dumnezeu elaborează, în sânul propriei Sale esențe ultime, anumite idei-forță pe care tot El le exteriorizează în niște sui generis vise. În felul acesta, El se manifestă pe mai multe niveluri, șapte la număr, diversificând în acest mod, aproape la nesfârșit, visul macrocosmic, creator, în întreaga bogăție inepuizabilă a formelor și a aspectelor sale relative.

Din sânul celor 35 de categorii esențiale de gândire ale corpului cauzal, Dumnezeu extrage cele 19 elemente subtile complexe ale corpului astral și cele 16 elemente grosiere ce alcătuiesc corpul fizic. Dumnezeu îl creează mai întâi pe primul, corpul astral, și după aceea îl materializează pe cel de-al doilea, corpul fizic. În conformitate cu principiul relativității, prin care unitatea primordială se separă într-o infinitate de forme ce păstrează fiecare caracteristicile totului, universul cauzal și corpul de aceeași categorie al ființei cauzale se deosebesc fiecare de universul astral și de corpurile astrale ale ființelor astrale, universul fizic și corpurile fizice ale ființelor fizice distingându-se, la rândul lor, în aceeași măsură, de celelalte forme ale Creației, datorită frecvențelor de vibrație net diferite ale aspectelor care le compun.

Învelișul carnal sau corpul fizic este un alt vis obiectiv al Creatorului (Dumnezeu). Dualitățile sănătate-boală, plăcere-durere, iubire-ură, câștig-pierdere sunt caracteristice mai ales existenței terestre. Oamenii sunt foarte limitați în lumea lor fizică având trei dimensiuni. Atunci când voința lor de a trăi este distrusă de boală sau de alte cauze diverse, survine mai devreme sau mai târziu moartea și atunci greul veșmânt carnal cade temporar. Cu toate acestea, Spiritul cel nemuritor (Atman) rămâne în continuare întemnițat în corpul astral și în corpul cauzal(1).

Dorința fizică, dorința astrală și dorința cauzală reprezintă forțele fundamentale de coeziune care rețin sau mențin în continuare cele trei corpuri. Puterea tuturor dorințelor nesatisfăcute sau, altfel spus, nepotolite este totdeauna garanția sclaviei omului.

Dorința fizică își are rădăcina în egoism și în plăcerile grosiere și limitate ale simțurilor fizice. Ea exercită, de altfel, adeseori, o atracție cu mult mai mare pentru omul de rând decât dorințele care rezultă din afectivitatea și iubirea astrală sau decât dorințele și aspirațiile percepțiilor cauzale, sublime.

Dorința astrală ne conduce către toate formele subtile și elevate de stări sau vibrații. Ființa astrală se bucură mai mereu de eterata și sublima muzică tainică a sferelor, de o iubire copleșitoare nesfârșită, de fascinantul spectacol diafan al creației astrale, care este mai mereu desfășurat într-o uluitoare și sublimă bogăție și libertate, în infinita diversitate a razelor subtile luminoase. Atunci ea gustă, respiră sau atinge extaziată lumina. Dorința astrală este, de asemenea, în strânsă legătură cu facultatea sau capacitatea ființei astrale de a crea toate obiectele, ce se manifestă ca niște forme mirifice de lumină sublimă și foarte divers colorată sau ca proiecții-condensări ale tuturor viselor, aspirațiilor și gândurilor sale. În lumea astrală se poate oricând manifesta liberă capacitatea subtilă de a concretiza sau de a proiecta în forme exterioare de lumină toate gândurile și dorințele.

Dorința cauzală se satisface în special prin feluritele moduri de percepere supramentală sau prin stări de contemplare profundă, elevată.

Ființa care este aproape în întregime eliberată spiritual și care atunci nu mai are drept înveliș exterior decât corpul cauzal vede totul într-un mod inefabil, grandios și se identifică aproape în totalitate cu întregul univers cauzal, pe care îl consideră ca fiind obiectivarea suprem mentală a ideilor-forță surori ale Creatorului Absolut (Dumnezeu); ființa cauzală poate „materializa” atât în lumea astrală cât și în cea fizică nu contează ce anume, numai printr-un act instantaneu de supremă voință determinativă și gândire. Iată de ce toate senzațiile fizice, chiar foarte plăcute, care sunt legate de corpul fizic grosier sau chiar cele care sunt legate de starea de fericire astrală nesfârșită, le apar ca fiind destul de grosiere și oarecum inferioare acestor ființe cauzale, care sunt deosebit de evoluate spiritual. Ființa cauzală își epuizează în mod instantaneu dorințele sale, manifestându-și sau obiectivându-și imediat fenomenul, obiectul sau aspectul la care ea aspiră atunci, printr-un act fulgerător de voință și gândire determinativă(2). Ființa cauzală, care nu are drept veșmânt decât voalul ultrarafinat al corpului cauzal, este cu ușurință capabilă să manifeste și să insufle chiar viață unor universuri fizice sau astrale, după exemplul divin al Creatorului Absolut (Dumnezeu). Structura oricărei lumi manifestate fiind un iluzoriu vis cosmic, spiritul divin care are drept corp numai finul voal cauzal este înzestrat cu o imensă și uluitoare putere creatoare, care se manifestă totdeauna după modelul Spiritului absolut și infinit atotputernic al lui Dumnezeu.

Spiritul Nemuritor (Atman), fiind invizibil prin natura sa, nu poate fi pus în evidență decât prin prezența unui corp fizic, astral sau cauzal, care totdeauna ne dovedește că încă mai există dorințe fizice, dorințe astrale sau dorințe cauzale nesatisfăcute.

Atâta timp cât Spiritul Etern (Atman) este încă întemnițat într-una, două sau trei teci care sunt formate mai ales din ignoranță și din dorințe nesatisfăcute, acesta nu se poate încă scufunda pentru totdeauna în Oceanul Absolut al Spiritului Suprem al lui Dumnezeu (Paramatman).

Când iluminarea divină ultimă și înțelepciunea perfectă purifică în mod definitiv ființa de toate dorințele, abia atunci Spiritul Suprem (Atman) poate, fiind încă încarnat în lumea fizică, să se detașeze complet și să dezintegreze la rândul său ultimele două învelișuri, cel astral și cel cauzal. Spiritul uman Etern (Atman) abia atunci este în sfârșit liber pentru a se integra în Absolutul Divin (Dumnezeu).

L-am rugat în continuare pe guru-l meu să descrie cu un și mai mare lux de amănunte enigmatica lume cauzală.

– Lumea cauzală este de o subtilitate și de o complexitate extrem de mare, mi-a explicat Învățătorul meu. Pentru a o conștientiza și a o înțelege cu adevărat, este necesar să fim înzestrați cu o putere de concentrare mentală și de interiorizare cu totul extraordinară, care să ne permită să vizualizăm ori, altfel spus, să conștientizăm simultan, închizând ochii, atât universul fizic, cât și universul astral în întreaga lor imensitate – aeronava astrală luminoasă și micuța sa cabină solidă sau fizică – ca neexistând decât în gândire, fiind atunci complet obiectivate. Dacă prin această formă de concentrare mentală supremă s-ar reuși în final să se convertească, să se „sublimeze” sau, altfel spus, să se transforme numai în idei pure cele două universuri, cel fizic și cel astral, cu întreaga lor complexitate care le caracterizează, s-ar putea astfel atinge imediat universul cauzal, ce există la limita dintre materie și spirit. Atunci noi vom putea să conștientizăm foarte clar întreaga Creație – solide, lichide, gaze, electricitate, plante sau microbi – ca fiind întocmai ca niște forme specifice ale Conștiinței lui Dumnezeu Tatăl. Acest mod de a concepe, cu totul special, este oarecum asemănător cu acela în care un om poate să închidă ochii și apoi să-și spună că el există, deși corpul său fizic este momentan invizibil ochilor săi fizici, nefiindu-i atunci prezent în minte decât ca o foarte clară idee.

Tot ceea ce o ființă umană poate să facă numai în minte, ființa cauzală face atunci instantaneu în realitate. Inteligența umană cea mai puternică, cea mai vastă, cea mai complex imaginativă, cea mai profundă, cea mai bogată este totdeauna în legătură cu corpul cauzal și tocmai în felul acesta ea ne permite, printre altele, să îmbrățișăm simultan un câmp foarte vast de idei, făcând cu putință să trecem, cu o viteză care este cu mult superioară aceleia a luminii, în mod supramental, din planetă în planetă, rostogolindu-ne în abisuri misterioase, fără fund, evoluând întocmai ca o cometă printre galaxii, pentru a ne pierde instantaneu în nesfârșita lor puzderie de stele. Entitatea cauzală se bucură în permanență de o libertate și de o forță extrem de mare, putând întotdeauna, aproape fără efort, să-și obiectiveze imediat toate gândurile sau aspirațiile, fără ca vreodată să poată exista în calea acestora vreun obstacol material (fizic) ori astral, și fără ca vreodată ea să sufere cea mai infimă limitare karma-ică. Pentru entitatea cauzală, absolut totul este cu putință, dar nu orice îi va fi permis. În cazul entității cauzale, privind totul din perspectiva conștiinței acesteia, se poate afirma că, de fapt, universul material se obiectivează altfel și atunci el nu mai este deloc compus din „electroni“, așa cum universul astral este alcătuit din „biotroni“ sau prana. Atunci cele două lumi apar pentru ea ca fiind constituite în realitate din infime parcele ale Gândirii lui Dumnezeu, ce sunt modelate și diferențiate de către maya, legea relativității, ce separă doar în aparență Creația de Creator (numele energiilor, fenomenelor, ființelor sau lucrurilor).

Sufletele lumii cauzale se recunosc ca fiind niște parcele individualizate ale Spiritului Etern al lui Dumnezeu; gândurile lor, care sunt întotdeauna fulgerător manifestate ca obiecte, sunt singurele care le înconjoară. Ființa cauzală percepe instantaneu, indiferent de distanță, orice diferență, oricât de infimă, care există între corpuri, ființe, energii sau gânduri, aceasta numai prin intermediul unor idei pure și simple.

Întocmai cum un om care, la un moment dat, închizând ochii, poate vizualiza clar și continuu o lumină alb-strălucitoare sau o sferă subtilă luminoasă de culoare albăstruie, într-un mod asemănător entitatea cauzală, numai prin simpla ei gândire, care este manifestată fulgerător, recepționează impresii vizuale, auditive, gustative, olfactive sau tactile care totdeauna sunt absolut reale; ea creează imediat orice energie, fenomen sau lucru și apoi, fulgerător, îl face să dispară prin nelimitata și extraordinara putere a conștiinței sale atotputernice, care se poate manifesta permanent la nivel macrocosmic.

Nașterea și moartea se realizează numai prin gândire în universul cauzal. Ființele cauzale absorb în universul cauzal numai ambrozia cea tainică a cunoașterii care este înnoită în eternitate. Ele își potolesc setea de Absolut în fluviul calmului beatific, străbat căile încă nestrăbătute ale percepțiilor de tot felul, explorează potențialitățile misterioase nesfârșite, plutesc în infinitul Ocean al beatitudinii divine.

Prin corpurile lor impalpabile, de dimensiuni cosmice, curg vârtejurile multiple ale lumilor, bulele galactice ale Macrocosmosului, stele ale înțelepciunii, vise ale nebuloaselor de aur ce se expansionează apoi mereu pe fondul azuriu al infinitului Absolut sau Dumnezeu, care permanent îmbrățișează totul.

Nenumărate sunt ființele care, datorită karma-ei lor cauzale, vizitează provizoriu universul cauzal timp de zeci de milioane de ani. Fiind într-o stare neîntreruptă de extaz divin profund și perfect, spiritul care este pe deplin eliberat se detașează apoi pentru totdeauna și de minusculul său înveliș cauzal, ajungând astfel să țâșnească în imensitatea nesfârșită a Esenței Absolute Ultime a lui Dumnezeu.

Întocmai ca niște valuri oceanice nenumărate, atunci totul – idei, putere, iubire, voință, bucurie, energie, pace, intuiție, feminin, masculin, calm, stăpânire de sine, cunoaștere, concentrare – se topește în Esența Eternă Absolută a Totului, unificându-se într-un singur Ocean misterios nesfârșit, inefabil, unic, de o insondabilă beatitudine și libertate.

Spiritul nemuritor divin (Atman) încetează atunci să-și mai exprime fericirea în calitate de val individual și, fuzionând complet cu Absolutul etern, nu mai este decât Una cu marele Tot unic, ce se manifestă în eternitate în Oceanul macrocosmic nesfârșit, cel cu torente fără număr. Aceasta este ultima și suprema Eliberare Spirituală care face să apară astfel nemurirea în Eternitate.

Atunci când Spiritul Nemuritor (Atman) a sfărâmat pentru totdeauna gogoașa de mătase a celor trei corpuri pentru a scăpa în mod definitiv de principiul relativității, el devine Ființa cea Veșnică ce este cu adevărat divină, inefabilă, nemuritoare, mereu existentă(1). Unit în permanență cu Dumnezeu, Spiritul Etern și liber poate fi atunci contemplat în ipostaza Sa tainică de fluture al Omniprezenței, cu aripile împodobite de stele, de luni și de sori! Spiritul Veșnic, care se arată în Supremul Spirit Absolut al lui Dumnezeu, rămâne în eternitate în marea Glorie, într-un tărâm de claritate fără lumină, de tenebre fără umbră, de gânduri fără idee, fiind mereu îmbătat de infinitul extaz veșnic, cufundat în Visul Misterios al Absolutului Suprem, Martor Tăcut al jocului divin al Creației Macrocosmice ce se manifestă în universul fizic, astral și cauzal.

– Un spirit divin veșnic în deplină libertate! am exclamat eu cu uimire.

– Atunci când Spiritul Etern (Atman) s-a smuls în sfârșit din plasa iluziei celor trei corpuri, continuă Sri Yukteswar, el devine în felul acesta una cu Absolutul, fără a pierde totuși nimic din individualitatea sa.

Cristos a atins eliberarea supremă și definitivă, înainte chiar să se fi născut ca Iisus. În cele trei faze ale trecutului Său, care sunt simbolizate prin cele trei zile ale morții și ale Învierii Sale pe pământ, El a atins astfel desăvârșirea Absolută care I-a permis ascensiunea în Spirit.

Atâta timp cât omul nu a atins încă eliberarea spirituală ultimă sau finală, el trece prin nenumărate încarnări terestre, astrale sau cauzale, pentru a se dezbrăca gradat, în mod succesiv, de tripla teacă a celor trei corpuri ale sale. Un astfel de Spirit divin sau, cu alte cuvinte, un mare Maestru eliberat poate acum în deplină libertate să aleagă între a se întoarce pe Pământ ca profet sau ca un mare înțelept, pentru a-i readuce pe ceilalți oameni la Dumnezeu sau – întocmai ca mine acum – a rămâne în sânul universului astral.

În această lume astrală, un salvator ia, de asemenea, asupra sa o anumită fracțiune a karma-ei colective a locuitorilor acesteia, ajutându-i totodată să-și completeze ciclul lor de încarnări în sânul universului astral pentru a se înălța către sferele cauzale. La fel, un spirit care este complet eliberat poate de asemenea să pătrundă în universul cauzal pentru a ajuta ființele cauzale de acolo să-și scurteze timpul de exil în corpul cauzal, pentru a atinge astfel cât mai repede eliberarea spirituală ultimă.

– O, Învățătorule reînviat din morți! Aș vrea să mai aflu și alte detalii referitoare la karma fizică, astrală și cauzală care determină sufletele să se reîntoarcă mereu și mereu în cele trei lumi.

L-aș fi putut asculta atunci pe Învățătorul meu o eternitate. Mai ales pentru că niciodată, în cursul vieții sale terestre, nu îmi permisese să aflu de la el, într-un timp atât de scurt, atâtea adevăruri esențiale. Astăzi, pentru prima dată, el îmi lumina domeniul atât de controversat și misterios al vieții de dincolo de așa-zisa moarte fizică.

– Karma cea fizică a dorințelor pământești, omenești, trebuie, în prealabil, să fie complet epuizată pentru a-i permite ființei umane să rămână pentru totdeauna în universul astral. Două categorii de ființe locuiesc în acest univers.

Aceia care încă mai au o karma fizică trebuie și ei, în consecință, să revină mai devreme sau mai târziu sau, altfel spus, să se reîncarneze într-un corp fizic, grosier, pentru a-și plăti în felul acesta datoria karma-ică. Ei sunt, după moartea lor umană, vizitatorii temporari ai universului astral.

După moartea astrală, ființele care încă nu și-au ispășit karma lor pământeană nu sunt admise în lumea cauzală, superioară, a ideilor. Asemenea ființe trec alternativ din lumea fizică în lumea astrală, fiind în mod succesiv conștiente doar de cele 16 elemente grosiere ale corpului fizic sau numai de cele 19 elemente subtile ale corpului lor astral.

Există și unele situații în care, după ce și-a pierdut complet corpul fizic, ființa care este prea puțin sau deloc dezvoltată din punct de vedere astral rămâne cufundată chiar și aici, pentru majoritatea timpului, în letargicul somn al morții, neputându-se bucura deloc de splendorile indescriptibile și de fericirile lumii astrale. În urma acestui larvar repaus în astral, un asemenea om recade aproape complet inconștient în planul fizic material și, într-un interval foarte lung de timp, în mod progresiv, ca urmare a renașterilor sale succesive dintr-o lume într-alta, devine în mod gradat conștient de corpul său astral și de realitățile tărâmurilor astrale.

Locuitorii permanenți ai universului astral sunt numai aceia care, fiind în întregime eliberați de dorințele materiale, fizice, nu mai au deloc nevoie să recadă sau, altfel spus, să se reîncarneze într-o formă fizică grosieră. Acestor ființe privilegiate nu le mai rămâne după aceea nimic altceva în afara karma-ei lor astrale și cauzale. La moartea lor astrală, ele trec atunci în lumea cauzală, care este infinit mai subtilă și mai rafinată. La capătul unui anumit interval de timp, care este prevăzut cât se poate de clar de legile divine cosmice, o asemenea ființă evoluată abandonează învelișul cauzal care este țesut din vibrații ale gândirii, pentru a se reîntoarce din nou în Hiranyaloka sau pe o altă planetă astrală superioară, pentru a-și ispăși acolo, într-un nou corp astral, ceea ce îi mai rămâne din karma astrală.

Fiul meu, sper că acum tu ai înțeles și mai bine că eu am reînviat acolo printr-o hotărâre divină, continuă Sri Yukteswar, în calitate de salvator al sufletelor care vin mai degrabă din sferele cauzale, decât pentru sufletele care vin de pe Pământ. Trebuie să știi că toate aceste suflete ce vin de pe Pământ în universul astral, dacă mai subzistă totuși în ele cea mai mică urmă de karma materială, nu ajung prea repede pe planetele astrale atât de evoluate precum este Hiranyaloka.

Majoritatea locuitorilor Pământului pe care viziunile paradisiace, sublime, ce apar uneori în ei în stările de meditație profundă nu i-au făcut încă să intuiască indescriptibilele trăiri beatifice ale vieții astrale, se grăbesc, imediat după moartea astrală, să se reîntoarcă la infimele plăceri meschine, care sunt limitate și grosiere, ale acestei planete. Este, de asemenea, necesar să știi că nenumărate sunt ființele universului astral care, în timpul trecerii lor prin sferele cauzale, ca urmare a dezintegrării normale a învelișului (corpului) lor astral, rămân totuși inconștiente față de stările spirituale superioare de extaz, fiindcă sunt alterate de această fericire astrală mai puțin rafinată. Ele aspiră să se înapoieze cât mai repede în paradisul lor astral, refuzând să rămână pentru totdeauna în lumea cauzală, care este țesută din vibrațiile elevate și beatifice ale gândirii și pe care doar un voal subțire o mai separă de Creatorul Suprem (Dumnezeu).

Singură ființa pentru care nu mai există deloc tentația plăcerii astrale, la care ea ar putea să fie obligată să se reîntoarcă și de care ea s-a detașat definitiv, aspirând acum frenetic numai la extazul sublim al lumii cauzale, poate să rămână pentru totdeauna în universul cauzal. După ce o astfel de ființă cauzală și-a terminat complet de fructificat karma sa cauzală ori germenii dorințelor sau ai aspirațiilor sale cauzale din trecut, spiritul abandonează atunci definitiv ultimul voal al ignoranței sau corpul cauzal și, ieșind din învelișul cauzal, se contopește pentru totdeauna cu Eternul Absolut sau Dumnezeu.

Acum cred că ai înțeles și mai bine, a adăugat Maestrul meu cu un surâs fascinant.

– Da, dar aceasta grație bunătății tale; și nici nu știu cum aș putea exprima întreaga profunzime a recunoștinței mele.

Niciodată vreun cântec sau vreo povestire spirituală nu mă exaltase într-un asemenea grad. Scrierile secrete yoghine sau cele tradiționale ale Orientului conțin unele descrieri referitoare la lumile cauzală și astrală, ca de altfel și unele care se referă la cele trei corpuri ale omului, dar cât de parțiale și sărăcăcioase îmi apăreau acum aceste texte pe lângă via și uluitoarea mărturie a Învățătorului meu reînviat din morți! Pentru mine, mărturisesc că nu mai exista acum acea „lume misterioasă de dincolo din care nimeni nu se mai întoarce.“

– Întrepătrunderea celor trei corpuri se dezvăluie în multe moduri în tripla natură a omului, continuă marele meu guru. Pe Pământ, fiind în stare de veghe, omul este mai mult sau mai puțin conștient de aceste trei vehicule ale spiritului său nemuritor, divin (Atman). Atunci când el primește felurite impresii olfactive, gustative, vizuale, tactile sau auditive, corpul fizic este acela care este cel mai mult utilizat și angrenat. Vizualizarea mentală sau orice act ferm de voință provine și este în strânsă legătură cu corpul astral; la rândul său, corpul cauzal se exprimă în special prin stările de gândire pură și elevată care ne apar în cazul introspecției și mai ales în meditația profundă divină. În această ordine de idei, este cât se poate de normal să vorbim despre trei categorii general-umane: „materialistul“, „voluntarul“ și „intelectualul rafinat“, toate acestea fiind în funcție de predominanța, care deja există în ființa umană, a corpurilor fizic, astral și cauzal.

Un om se identifică cel mai adesea cu trupul său fizic aproximativ 16 ore pe zi. Abia în timpul somnului cu vise, el evadează în corpul său astral, creând atunci spontan, fără eforturi, obiectele, situațiile sau ființele, într-un anume mod care îi este caracteristic ființei astrale. În somnul profund fără vise, același om își deplasează chiar fără să știe centrul conștiinței, simțul cel tainic al eu-lui, în corpul cauzal; numai acest gen de somn este profund reconfortant și, în mod tainic, unificator. În timpul viselor, cel care doarme este într-o anumită măsură în contact cu corpul său astral; acest gen de somn, tocmai din această cauză, nu este totdeauna în întregime odihnitor.

Îl urmăream cu o mare dragoste pe Sri Yukteswar în timp ce el îmi dezvăluia enigmele insondabile ale lumilor de dincolo.

– Guru angelic, am spus eu, corpul tău actual este cu totul asemănător cu acela pe care eu l-am plâns atât de mult în ashram-ul de la Puri.

– Bineînțeles, deoarece, după cum vezi, noul meu corp fizic este o fidelă copie materială a celui vechi. Eu îl materializez sau îl dematerializez la voință, mult mai frecvent decât o făceam pe Pământ. Dezintegrându-l într-o clipită, eu zbor apoi cu viteza luminii de la o planetă la alta, din universul astral în cel cauzal sau chiar în cel fizic, dacă este nevoie.

Divinul meu Învățător surâse:

– După cum vezi, cu toate că tu te-ai deplasat atât de des în aceste ultime zile, eu n-am întâmpinat nici o dificultate în a te regăsi la Bombay!

– O, Învățătorule, moartea ta m-a făcut să sufăr atât de mult!

– Sunt eu oare mort? Însăși ideea ta este absurdă!
Ochii lui Sri Yukteswar străluceau de dragoste și de un umor fin.

– Tu nu ai făcut decât să visezi uneori pe acest Pământ și nu ai văzut decât corpul meu fizic de vis. Apoi ai îngropat această imagine fizică, care este o operă a visului. În prezent, corpul meu de carne, acela pe care tu acum îl contempli și pe care l-ai strâns cu brațele atât de tare, a reînviat pe o altă planetă, care și ea este tot un vis divin. Într-o zi, acest corp mai subtil și chiar această planetă – vise efemere amândouă – vor dispărea și ele de asemenea căci, așa cum ți-am spus, toate sunt trecătoare. Orice asemenea balon iluzoriu trebuie, în final, să explodeze cu ocazia trezirii spirituale. Yogananda, fiule, învață să distingi între vis și Realitatea Ultimă!

Această idee vedantică a reînvierii m-a umplut de uimire(1). Acum îmi era rușine că l-am plâns pe Învățător la Puri, văzându-i corpul fizic neînsuflețit. Eram definitiv convins că guru-l meu rămăsese totdeauna treaz în Dumnezeu și că pentru el această viață fusese tot atât de efemeră ca și reînvierea sa actuală: acum eram sigur că toate acestea nu reprezentau pentru el decât ceva relativ în sânul Visului divin al Creației.

– Acum, Yogananda, tu cunoști adevărul asupra vieții, morții și reînvierii mele. Nu mai plânge deloc de acum înainte. Răspândește mai bine vestea acestei reînvieri – după o viață petrecută pe acest Pământ, care este un vis divin – pe o altă planetă care este populată de ființe ce sunt împodobite cu învelișul astral, și el, de asemenea, tot un vis divin. La glasul tău, speranța va renaște atât în inimile umane ce sunt frământate de suferință, cât și în sufletele celor adormiți sau sceptici, pe care moartea îi îngrozește.

– Da, Învățătorule. Cu tot entuziasmul voi împărtăși întregii lumi bucuria acestei învieri!

– Pe Pământ, sufletul meu, care era prea mare, se afla cu mult deasupra nivelului obișnuit al celorlalți oameni. Tocmai pentru că am vrut permanent ca tu să te depășești, recunosc că uneori te dojeneam mai mult decât ar fi trebuit s-o fac. Cu toate acestea, iată că dragostea ta a traversat victorioasă focul acestor reproșuri!

Apoi el adăugă cu blândețe:

– Astăzi am revenit să-ți mai spun și că niciodată nu voi mai purta masca severității; niciodată nu te voi mai mustra.

Cât de mult regretam acum critica ce era totdeauna justă a guru-lui meu! Fiecare reproș al său îmi era un fel de protecție, întocmai ca un înger gardian.

– Învățătorule iubit! Mustră-mă mereu și mereu, de fiecare dată când voi greși, de milioane de ori.

– Nu, să știi că aceasta nu se va mai produce niciodată!

Divina sa voce era gravă, cu toate că ea ascundea o bucurie secretă.

– Tu și cu mine vom zâmbi împreună atât timp cât cele două forme ale noastre vor fi distincte una de cealaltă în sânul visului divin al maya-ei (iluzia). Într-o zi, noi nu vom mai alcătui decât o singură ființă ce se va contopi cu Preaiubitul Dumnezeu; și atunci, zâmbetele noastre vor fi ale Sale, iar bucuria noastră va fi bucuria Sa, în Eternitate!

Sri Yukteswar mi-a mai dat atunci și alte lămuriri pe care nu le pot dezvălui aici. În intervalul celor două ore pe care le-a petrecut cu mine, în camera de la Bombay, el mi-a răspuns plin de înțelepciune la toate întrebările. Anumite profeții mondiale ce au fost făcute în iunie 1936 s-au realizat deja după aceea.

– Acum te părăsesc, dragul meu!

La aceste cuvinte, am simțit fulgerător că Învățătorul scăpa strânsorii brațelor mele.

– Copilul meu!

Vocea sa răsună trezind un ecou sublim în străfundurile ființei mele.

– Totdeauna când, fiind profund cufundat în nirvikalpa samadhi, tu ai să mă chemi, voi fi lângă tine, în carne și oase, întocmai precum astăzi!

Cu această promisiune celestă, Sri Yukteswar dispăru. Dar vocea sa cu accente divine mai răsună totuși în ființa mea extaziată.

– Spune-le tuturor că acela care, prin intrarea sa în starea de nirvikalpa samadhi, se va convinge că acest Pământ este visul lui Dumnezeu, va fi admis în paradisul din Hiranyaloka, care el însuși este țesut din vise, și mă va regăsi acolo, fiind reînviat, într-un corp care este exact asemănător cu cel terestru. Yogananda, spune-le tuturor!

Tristețea separării dispăruse. Suferința care îmi tulburase liniștea interioară dispăruse pentru totdeauna. O fântână de fericire, mereu reînnoită, țâșnea din toți porii sufletului meu, îmbătându-mă de un divin extaz. Gândurile și sentimentele subconștiente cele mai pure reapăreau, revărsându-și nuanțele lor delicate care fuseseră trezite de radioasa vizită a lui Sri Yukteswar.

În prezenta relatare mă supun ordinului Învățătorului meu, anunțând vestea reînvierii sale, chiar dacă ea va trebui, poate, să se izbească de indiferența unei generații materialiste. Toată josnicia, ca și toate nefericirile omului nu constituie însă fondul adevăratei sale naturi divine. Un efort energic de voință îi va fi întotdeauna suficient pentru a-l angaja pe cărarea eliberatoare; prea mult timp omul s-a complăcut în pesimismul care i-a fost impus de răii sfătuitori. Aceștia nu iau în considerație decât trupul care „va redeveni țărână“, uitând Spiritul, care este nepieritor și de neînfrânt.

Mi se pare, de asemenea, necesar să menționez că eu nu am fost singura ființă care a fost martoră a reînvierii guru-lui meu. Una dintre discipolele lui Sri Yukteswar, o bătrână femeie pe care el o numea cu afecțiune Ma (mama), locuia în apropierea ashram-ului de la Puri. Pe când trăia, Învățătorul avea obiceiul de a se opri la poarta sa pentru a vorbi cu ea, în cursul plimbării sale de dimineață. La 16 martie 1936, seara, Ma s-a prezentat la ashram cerând să-l vadă pe guru-l său.

– Bine, dar Învățătorul a murit deja acum o săptămână! Swami Sebananda, care preluase conducerea ashram-ului, o privea cu tristețe.

– Imposibil!

Şi ea schiță un zâmbet:

– Fără îndoială că vreți pur și simplu să-l feriți pe Învățător de vizite supărătoare?

– Nu, deloc!

Şi Swami Sebananda îi povesti detaliile ceremoniei funerare.

– Vino, spuse el, te voi conduce chiar acum la mormântul său.

Ma clătină din cap:

– Pentru el nu există mormânt! Dimineața aceasta pe la ora 10 el a trecut prin fața porții mele, în cursul plimbării sale obișnuite! I-am vorbit chiar câteva minute.

– Vino să mă vezi la ashram în seara aceasta, mi-a spus el la sfârșitul discuției noastre.

– Iată-mă deci. Binecuvântările se revarsă asupra mea! Nemuritorul guru a dorit ca eu să știu în ce corp transcendental m-a vizitat dimineața.”

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to Top