Este imposibil să murim

Veti putea fi in contact cu noi,
primind articole despre yoga si tantra,
anunturi despre cursuri și evenimente
pe grupul de Telegram

Yoga Meditatie Tantra cu Leo Radutz
https://t.me/yogaromania

Este imposibil să murim – chiar și dacă am dori foarte intens

Oare de ce credeau dacii că sunt nemuritori ?

Se spune că dacii erau foarte greu de învins datorită perspectivei lor interioare care le spunea că ar fi fost nemuritori.

La prima vedere am spune că era un fanatism sau… oricum, pare o prostie, fiindcă dacii, totuși, mureau.

Ei bine, ceea ce este șocant dar valoros ca informație este că dacii aveau, în esență, dreptate.

Da, erau și sunt cu adevărat, la nivel esențial, nemuritori și toate ființele sunt, de fapt , nemuritoare.

Cea mai înaltă perspectivă spirituală este cea nondualistă

Ea afirmă, bazându-se pe mărturiile celor întorși din moarte clinică și pe relatările maeștrilor spirituali care au dobândit o realizare  spirituală că… nu poți muri.

Și în evanghelii primim informații clare:

Ioan, 10:34. Iisus le-a răspuns: Nu e scris în Legea voastră că “Eu am zis: Dumnezei sunteți?””
ceea ce se referă la

(Psalmi – 81:6)
“Eu am zis: “Dumnezei sunteți și toți fii ai Celui Preaînalt“.

Aceasta se referă la adevărata natură a Sinelui nostru nepieritor: faptul că acesta este scânteie divină din Dumnezeu Tatăl.

Toate ființele, din toate lumile, de pe toate treptele de evoluție au această natură divină esențială.
Chiar și Satana – ființă ca toate ființele, dar mai puternică în anumite direcții, fiind cel dintâi înger creat – are aceeași natură divină esențială.
Oricât ar încerca să nege, va sfârși sau va începe cu adevărat prin a se topi în lumina nepieritoare a Sinelui.
E adevărat că, probabil, va fi printre ultimii care vor realiza aceasta (dacă se poate spune așa).

În tradițiile orientale, esența ultimă a oricărei ființe este Sinele Suprem individual Atman, esența a sufletului, care este imuabil, etern și parte a Spiritului Etern Universal, Dumnezeu sau Brahman.

Astfel, chiar dacă am insista si ne-am sinucide repetat, am constata că nu putem muri.

dar felul în care alegem să trăim (sau să nu trăim-în lumea fizică, adică dacă ne sinucidem) ne afectează circumstanțele în care trăim, datorită legii divine universale a Acțiunii și Reacțiunii sau Legea Divină Universală a Cauzalității.

Adică ”vom plăti” fapta aberantă a sinuciderii accesând o lume infernală sau o renaștere cu aspecte dureroase (dar și transformatoare).

Desigur corpul fizic va dispărea ori de câte ori cineva se va sinucide, împreună cu șansa excepțională de a evolua și a se transforma repede și eficient pe Pământ.


Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit. ”

Practic cuvântul ”a muri” nici nu ar trebui folosit

(dar nu avem un echivalent la fel de scurt și simplu de rostit), fiindcă este vorba doar de o părăsire (în general vremelnică) a planului fizic. Dictionarul spune că a muri înseamnă ”a nu mai fi în viață”.
Din ignoranță însă, accepțiunea cea mai răspândită este ”extincția”, dispariția ca entitate conștientă.
În realitate, așa zisa moarte este doar o trecere, cu nimic diferită de un vis.

Simpla conștientizare
că ceea ce noi simțim că suntem nu dispare, face ca alte aspecte decât lupta pentru supraviețuire să conteze în mod semnificativ pentru om.
Curajul, bunătatea, adevărul, iubirea, compasiunea devin mult mai importante.

De aceea dacii erau de neînvins.

Burebista a administrat cu înțelepciune un teritoriu enorm (până în Cehia și Slovacia și multă vreme ”cei mai viteji și mai drepți dintre traci” nu au putut fi învinși în luptă.
Doar decăderea spirituală (începuseră să facă sacrificii umane) a făcut ca ei să piardă o parte din acea protecție divină și forță interioară.

Viața capătă altă valoare… de fapt abia acum capătă valoare, când este evident că ea nu are o natură limitată de naștere și moarte.

Abia acum înțelegem că este important să avem grijă cum trăim, cum iubim, cum acționăm și reacționăm la diferitele evenimente.

Ele ne punctează drumul nostru evolutiv continuu către realizarea Supremă, care este miracolul în care ”Creatura” devine una cu Creatorul.

Iar după această părăsire a planului fizic numită impropriu moarte, urmează atâtea evenimente importante.
Uneori, ele sunt chiar fascinante pentru ființa respectivă, încât amărăciunea despărțirii (vremelnice) de persoanele iubite dispare.
În creștinism, aici ar urma judecata de apoi și înfățișarea înaintea lui Dumnezeu, adică în nici un caz extincția sau dispariția ca entitate conștientă.

Dar ființele, lucrurile și aspectele (bani, proprietăți, faimă, putere, droguri, jocuri, activități) pe care le-am iubit sau de care am fost atașați își vor pune amprenta în trăirile noastre chiar și după așa-zisa moarte, sau părăsirea planului fizic.

Contează, de fapt, ce facem și cum trăim ( cu detașare și iubire, cu înțelepciune sau cu patima și atașament, ori cu răutate și violență) în timpul vieții pe pământ.

Cu alte cuvinte, da, ”nu-i totuna – leu să mori ori câine înlănțuit!”

 

 Leo Radutz, fondatorul sistemului Abheda, inițiatorul Revoluției OMului Bun

Scroll to Top