Predica de la miezul nopții

Există o scriere excepțională și care este cvasinecunoscută (deocamdată) – ”Marea Evanghelie a lui Ioan” (necanonică).
Aceasta este, de fapt, o scriere inspirată sau un text scris sub dicteu divin de către Jacob Lorber în secolul 19.
Această evanghelie cuprinde un număr impresionant de volume și o serie de informații excepționale.

Autenticitate
Ceea ce dă o indicație de autenticitate pentru cititor este faptul că scrierile lui Lorber cuprind într-o formă coerentă, riguroasă și plină de înțelepciune și informații pe care el nu avea cum să le cunoască la vremea sa, ele fiind cercetate și cunoscute mulți ani mai târziu. Acest fapt face să ne fie evident că scrierile lui pot conține o serie de elemente autentice, sau, chiar, întreaga scriere este autentică (așa cum, de altfel, multe persoane cu o pregătire spirituală deosebită au spus că este).

De asemenea, pentru cei care totuși au o anumită rezervă în legătură cu această evanghelie, le sugerăm să o studieze și să aprecieze faptul că era imposibil să inventezi o asemenea cantitate de informații.
“Marea evanghelie a lui Ioan” este, într-adevăr, mare – are cca 10 volume cu multe pagini, din care o parte este verificabilă în prezent, dar nu era verificabilă atunci când a fost scrisă.
De altfel, bunul simț spiritual al fiecaruia va reacționa pozitiv, simțind că ceea ce găsește aici este adevărat și ca formă în care este spusă informația este potrivită și merită citită.
Oricare ar fi originea acestui text, lectura sa este cu adevărat instructivă…

Lăsăm la inspirația adevăratului căutător spiritual ce va crede despre această mină de aur spiritual și prezentăm acum doar un fragment foarte interesant care poartă numele “Predica de la miezul nopții” :

Despre repaus, somn, inerție, lene

“Iisus: […]

Viața înseamnă acțiune (activitate) și nu stagnare. Ea trebuie menținută prin manifestarea continuă a forțelor din care ea este făcută. Repausul nu conservă viața!
Acest fel de bine pe care vi-l oferă repausul nu este decât un fel de moarte a forțelor care impulsionează către viață.
Cine înaintează din ce în ce mai mult în calmul inactiv, găsește aici o anumită stare de bine, dar se lasă astfel să alunece încet-încet în brațele morții, din care Dumnezeu nu-l va elibera ușor.
Desigur, există și un calm adevărat, plin de viață, dar acesta se află în Dumnezeu. În om, el se manifestă ca un sentiment ceresc inexprimabil de recunoștință copleșitoare față de Dumnezeu și ca o bucurie beatifică de a face voia Lui cea sfântă.

Această beatitudine și această cunoaștere foarte limpede de a fi împlinit voia lui Dumnezeu sunt adevărata pace conștientă întru Dumnezeu, plină de viață – pentru că este plină de forțele acțiunii (manifestării)

Orice altă formă de calm reprezintă o oprire a forțelor vieții, o adevărată moarte; și, în măsura în care ele nu sunt reactivate, aceste forțe ale vieții se retrag! Înțelegi?

Iuda Iscarioteanul a spus: Doamne, dacă este așa, înseamnă că omul ar trebui să alunge somnul ca pe ciumă, somnul fiind ca un repaus al anumitor forțe vitale care nu sunt decât cele mai exterioare!?
Eu am spus: “Desigur, dar se știe că cei care dorm mult nu trăiesc mult!
Cel care doarme cinci ore în perioada tinereții și șase ore la bătrânețe, chiar și atunci când va ajunge la o vârstă înaintată va avea un aer tineresc;
Unul care doarme mult, îmbătrânește mai repede, fața i se ridează, părul i se albește și, cu mult înainte de vreme, el nu va mai fi altceva în afară de o umbră!
Așa cum corpul care doarme mult moare puțin câte puțin, sufletul moare la rândul lui atunci când nu se mai preocupă de Cuvântul și de Voința mea!

Când lenea începe să se cuibărească într-un suflet, atunci apare foarte repede și viciul, căci lenea nu este altceva decât iubire egoistă de sine.

Lenea alungă orice ocazie de a face ceva pentru ceilalți; ea nu este în fond decât voința care îi face pe oameni să muncească (doar) pentru a-și satisface propriile dorințe și nevoi egoiste.

Păziți-vă, deci, în mod special de lene, ea este germenele pentru multe rele.
Luați ca exemplu animalele sălbatice; ele nu pornesc să vâneze decât dacă sunt împinse de o foame devorantă.
Prada odată înhățată și foamea potolită, ele se întorc la vizuina lor, unde dorm apoi zile întregi, în special șerpii!
Priviți hoții, asasinii, acești oameni care detestă munca pentru că au un demon ascuns sub piele: ei vegetează toată ziua în ascunzătorile lor.
Când acoliții lor le semnalează trecerea unei caravane, ei se trezesc repede și împreună cu complicii lor, năvălesc peste caravană, asasinând pe toată lumea pentru a nu fi trădați. Iată fructul lenei!
Vă spun încă o dată: păziți-vă de trândăvie. Ea este drumul și poarta deschisă către o mulțime de vicii de neimaginat.
După ce însă omul a terminat ceea ce avea de lucru, o odihnă cu măsură este binevenită pentru trupul lui.
Dar prea mult somn este mai rău chiar decât lipsa totală de somn!

Blestem asupra nepăsării și a lenei. Binecuvântarea activității. Despre suveranii puternici și despre suveranii slabi. Predica din timpul nopții referitoare la activitate.

⇒ Domnul a spus:
“Cine a făcut drum lung pe jos și ajunge în sfârșit la un han, nu trebuie să meargă imediat să se odihnească.
Este mult mai bine să mai facă unele activități mărunte, iar a doua zi de dimineață, în zori, trebuie să se trezească și să pornească din nou la drum si atunci, toată ziua, nu va simți nici o oboseală. În acest fel, cu cât își va prelungi călătoria mai mult, cu atât mai puțin va simți oboseala!

⇒ Dar dacă, abia ajuns la han, obosit după o zi de mers, el se aruncă pe un pat și nu se mai trezește până a doua zi la prânz, el va porni după aceea la drum cu picioarele înțepenite și îl va durea capul.
Va trebui să abandoneze călătoria, obosit și dornic de odihnă; s-ar putea chiar ca, văzând cu disperare că nimeni nu-l ajută, să se culce pe marginea drumului!

⇒ Dar a cui este greșeala? A dorinței sale excesive de a se odihni și a ideii prostești că repausul fortifică omul.

⇒ Cel care caută să ajungă la un înalt nivel de agilitate a mâinilor sau a degetelor pentru a atinge măiestria într-o anumită artă, nu va reuși acest lucru dacă,
sub pretextul că el vrea să atingă perfecțiunea, în loc să exerseze fără încetare, își pune mâinile în buzunare, se plimbă toată ziua, pentru a nu-și obosi mâinile și degetele, fiindu-i teamă să nu le rănească;
mâinile sale vor deveni astfel total inapte pentru arta la care el aspiră!

⇒ Într-adevăr, cu toată Înțelepciunea Mea nelimitată, nu aș putea să prezic momentul în care un asemenea artist va putea deveni un virtuoz! Pentru aceasta, dragii Mei prieteni și frați, vă repet:

⇒ Nu există decât fructele activității neobosite întru Dumnezeu (adică în direcția Binelui n.n.).

Viața nu poate fi conservată decât prin activitate și astfel ea poate dura etern, în timp ce inactivitatea nu creează și nu poate crea decât moarte.

⇒ Puneți-vă mâinile pe piept și veți vedea cum inima bate fără încetare, zi și noapte!
De activitatea ei depinde viața corpului și, dacă inima se oprește, s-a sfârșit cu viața corpului fizic!

⇒ Dacă oprirea inimii fizice este în mod cert semnul morții corpului fizic, oprirea inimii sufletului este moartea sufletului.

⇒ Inima sufletului se numește iubire și pulsațiile sale se exprimă prin manifestarea intensă și adevărată a iubirii.

[…]

⇒ Şi, vedeți voi, totul vine dintr-o continuă activitate, niciodată dintr-o stare de lene.

⇒ Alungați repausul și inerția, urmăriți să fiți mereu activi și plini de inițiativă și răsplata voastră va fi viața eternă.

⇒ Să nu credeți că Eu am venit pe acest pământ pentru a aduce omului pacea și odihna! Oh, nu! Eu am venit să aduc spada și războiul!

⇒ Căci oamenii trebuie să fie stimulați prin suferințe cumplite și necazuri de tot felul, altminteri ei devin ca niște boi grași, care se îndoapă, așteptându-și moartea veșnică.

⇒ Necazurile și suferința acționează în om la fel ca fermentația și dau naștere, în final, la trezirea spirituală.

⇒ Se poate spune, desigur, că nevoile și necazurile pot genera mânia, răzbunarea, asasinatul, gelozia, împietrirea inimii și persecuția.
Este adevărat, dar deși toate acestea sunt rele, ele sunt totuși de preferat repausului, inerției și lenei, care nu fac nici bine nici rău și care sunt o stare de moarte.

[…]

⇒ De aceea, un suveran călduț înseamnă pierderea poporului său, căci el ucide spiritul poporului său, care se transformă într-o turmă de boi înfometați și de vite de povară.

În timp ce un suveran puternic, fie el chiar și tiranic, își incită poporul să fie activ și plin de viață, pentru a putea evita pedepsele tiranului și suferința.
Iar dacă tiranul exagerează, în cele din urmă poporul îl va înlătura, pentru a se elibera astfel de dureri și suferințe.(…)

⇒ S-a făcut apoi liniște și nimeni nu a mai scos nici un cuvânt, căci toți meditau, găsind din ce în ce mai luminos adevărul celor care fuseseră spuse.

⇒ În fine, Matei a sfârșit prin a spune cu voce tare:

“Mâine, în zori, această învățătură despre activitate și despre odihnă va fi scrisă pe o placă separată
În nici un caz, lumea nu trebuie să piardă o învățătură atât de importantă”. Iar când s-a făcut ziuă, Matei și-a ținut promisiunea. Această învățătură a fost astfel mult timp păstrată și transmisă în Samaria prin Jonael și Jairuth.
Dar, cu timpul, ea a fost deformată, încetul cu încetul și în cele din urmă a dispărut complet.
Atât timp cât a fost cunoscută în popor, ea a fost numită “Predica din timpul nopții.”